Germania şi superlative

Kilmeny (Un cântec de pe traulere)

Pe ecranul apusului roşu se vedeau umbre întunecate,
Driftere lansând lungile lor plase peste bord;
Şi uleioasele ape verzi se legănau somnoroase
Când cu refluxul Kilmeny a ieşit printre geamanduri din port.
Şi nimeni nu ştia unde va călători acea domnişoară,
Un soi de vrajă-i ascundea destinu-n foi de ceţuri dese.
După aproape-o săptămână, Kilmeny a revenit acasă,
Dar nimeni, nimeni nu ştia unde Kilmeny fusese.

Avea la prova un tun, dintre toate din Newcastle cel mai bun,
Iar la pupa altul nou-nouţ, adus din Clyde-ul acoperit de nori,
Şi mai era acolo şi-un secret – de căpitan nimănui dezvăluit,
Nici măcar scumpei lui mirese, la plecare-n zori;
Şi-o antenă de telegraf deasupra, un pitic vorbind în şoaptă;
Râsetele din Londra, laudele din Berlin slăvind nişte succese.
O, poate mai erau nişte sirene care-o ademeneau spre zare,
Dar nimeni, nimeni nu ştia unde Kilmeny fusese.

Era întuneric când Kilmeny s-a întors din acel voiaj acasă,
Comanda navei unde murise căpitanul era-n purpuriu vopsită,

[...] Citeşte tot

poezie de Alfred Noyes, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tânguire

Somn şi moarte, sumbrii vulturi
Înconjoară noaptea-ntreagă ăst căpătâi:
Al omului chip auriu
Înghite cu-ngheţatul val
Al veşniciei. Pe groaznice recife
Se sfarmă trupul violet
Se plânge glasu-ntunecat
Deasupra mării.
Soră furtunoasei melancolii
Iată se scufundă o barcă
Sub stele.
Al nopţii chip tăcut.

Comentarii

"Vino, o, moarte, fratele somnambul" este titlul unei cantate de Johann Sebastian Bach - iar în corul final "Vreau să port bârna crucii". Subiectul cantatei este speranţa mântuirii la sfârşitul unei căi de suferinţă.
Poemul lui Trakl "Jeluire" a fost scris în septembrie 1914, în timpul când Trakl a fost farmacist militar, în acelaşi timp cu "Grodek", cu puţin timp înainte de moartea lui.
Mai există un al doilea poem al lui Trakl cu acelaşi titlu din iulie 1914, care, cu toate acestea, nu poate fi considerat precursor al poeziei din septembrie, referinţele fiind nesemnificative. Ambele texte au fost publicate în revista "Brenner".

[...] Citeşte tot

poezie clasică de Georg Trakl din Versuri - traducere, prefaţă şi comentarii de Christian W. Schenk, traducere de Christian W. Schenk
Adăugat de Hyperion
Comentează! | Votează! | Copiază!

Noiembrie pentru începători

Zăpada pare-a fi cel mai uşor drum
pentru evadare – cerul acela molatic
ca un oftat de uşurare
atunci când într-un târziu
ţi se-acceptă capitularea.
Nu se mai aruncă zarurile.
Strângem crengi pentru a le arde
în focuri strălucitoare,
însă ploaia nu va înceta.

Aşa că aşteptăm, creându-ne
anume dispoziţii, făcând muzică
din căderea-n penumbră. Ne adăpostim
în mirosul trecutului
şi ne ridicăm într-o lumină
care devine tot mai palidă.
Suferim în secret,
memorizând

unul sau două versuri melancolice

[...] Citeşte tot

poezie de Rita Dove, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Noaptea

NOAPTEA

Albastrul ochilor mei s-a stins în noaptea asta,
Aurul roşu al inimii mele. O! cât de liniştită ardea lumina.
Mantaua ta albastră îmbrăţişă pe cel ce se scufunda;
Gura ta roşie pecetlui înnebunirea prietenului.

Trad. Christian W. Schenk

Comentariu

Poezia "Noaptea", apare într-o formă scurtă, pregnantă, asemeni unui program în care întunericul este luat drept pretext pentru a scoate la iveală o lume colorată.
Albastru şi roşu apar de două ori, aurul o dată şi acestea toate doar în patru versuri. Trakl însuşi i-a scris pe data de 7 mai 1913 lui Ludwig von Ficker1 că această poezie îi este "mai presus de toate dragă" lui.
Cititorul poate sta în faţa acestui text total dezarmat. Un "păcat originar" pare a fi creat prin căderea de la albastru spre roşu. Albastrul ochilor, o lume a spiritului s-a stins şi o gură roşie pecetluieşte această stingere. Asta ar putea fi o primă parafrazare, dar "Albastrul ochilor mei" este indisolubil legat de "Aurul roşu al inimii mele". Gura roşie este la rândul ei supusă mantiei albastre, asemenea mantiei Fecioarei Maria. Ambele "zone", cea a eului şi cea a celeilalte persoane, au în roşu şi albastru aceiaşi valenţă. Totuşi pare o apoziţie "Albastrul ochilor mei" şi "Aurul roşu al inimii mele" care""s-a stins în noaptea asta".
Tocmai în poezia asta putem reflecta împreună cu Goethe2 că "Noaptea" face clar faptul că ar trebui să fim atenţi să atribuim lucrării lui Trakl o anumită culoare ca fiind în mod special "caracteristică" lui. Mai ales în această poezie putem lua interpretarea lui Goethe despre "Teoria culorilor" şi anume "Tocmai din reflecţia culorilor primim viaţa" (Faust I). Este o întreagă cosmologie întinsă ca o pânză peste acest triunghi: Roşu, albastru şi aur(iu) ceea ce ne întâmpină în creaţia lui Trakl. Aici, în acest context, aurul este explicit numit "Aurul roşu" ceea ce ne dă senzaţia unei culori complementare: galben-roşu-auriu şi albastru...
Deci, putem vedea deja din acest scurt text că lumea culorilor lui Trakl nu poate fi simplificată sau adusă în mod direct la un numitor comun. Teoria culorilor lui Goethe poate fi folosită pentru interpretare!
Comentariu: Christian W. Schenk

NOTE

[...] Citeşte tot

poezie clasică de Georg Trakl din Poezii (7 mai 1913), traducere de Christian W. Schenk
Adăugat de Andrei Pop
Comentează! | Votează! | Copiază!

Războiul şi condiţiile de front generează o oarecare delăsare la luptători, se îmbracă mai neglijent, se bărbieresc mai rar sau deloc, limbajul devine argou (adesea colorat negativ), curăţenia lasă de dorit, iar bunele maniere au de suferit. Ştiind toate acestea, comandamentele superioare germane instituiseră o şcoală şi examene foarte severe pentru voluntare, de cea mai selectă calitate şi de o moralitate absolut incontestabilă, care după ce treceau printr-o selecţie riguroasă erau trimise pe front la unităţi de aviaţie (am auzit că şi la bazele navale) cu unicul scop de a întreţine atmosfera decentă şi civilizată care se cade unei unităţi a unei armate demne şi moderne.

Tudor Greceanu în Drumul celor puţini, Grupul 7 vânătoare în flotila Udet (martie 1943)
Adăugat de drcirstea
Comentează! | Votează! | Copiază!

O altă nenorocire, secundară pentru mine, sunt informaţiile sau aluziile inexacte pe care ni le furnizează Jégut despre acest Tratat pe care-l publică sub numele de Isaac Lôriah. Prima pagină a cărţii conţine într-adevăr aceste precizări anonime, dar aparţinând fără îndoială traducătorului: Isaac Lôriah, deşi de origine şi dintr-o familie germană, s-a născut la Ierusalim în 1534 şi a murit la Jafet, în Galileea de nord, în 1572, la vârsta de 38 de ani. Cum lăsase cu limbă de moarte ca operele sale să fie îngropate împreună cu el în mormânt, discipolii săi, dintre care cel mai cunoscut este R. Chaim Vital, nu s-au dat înapoi de la a folosi un subterfugiu rabinic ca să păstreze opera maestrului, respectându-i în acelaşi timp voinţa á la lettre.

Ioan Petru Culianu în Pergamentul diafan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Afra

Un copil cu păr şaten. Amin şi rugăciune
Întunecă încet răcoarea serii
Zâmbetul Afrei roşu-n galben cadre brune
de Floarea-Soarelui, frică în umedele griuri.

Învăluit în mantie albastră chiar demult
Călugărul pictat-a-o pe o icoană alene;
El vru durerea să o-mpărtăşească-n cult
Când stele-i curgeau sânge prin vene.

Apus de toamnă; arţarului tăcere.
Fruntea atinge-a apei albăstrire,
Un giulgiu aşezat pe-o bară de metal.

Fructe stricate cad din ramuri în durere;
Nespus e zborul păsării, întâlnire
Cu muribunzii; urmează-un an fatal.

[...] Citeşte tot

poezie clasică de Georg Trakl din Versuri - traducere, prefaţă şi comentarii de Christian W. Schenk, traducere de Christian W. Schenk
Adăugat de Hyperion
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântul XX

De-o nouă caznă-mi cat-a face rime
spre-a da subiect, din lumea cea 'necată
cântării douăzeci a părţii prime.

Întreag-aveam atenţia mea-ndreptată
ca până-n fund să pot vedea-n genune
şi-n cât amar de plâns era scăldată.

Şi-un neam văzui, plângând cu-amărăciune,
şi-umbla-n tăcere prin rotunda vale,
şi-ncet cum merg cei vii în procesiune.

Şi dând vederii-o mai departe cale,
ciudat sucit pe-oricare-aci-l văzui
cu-ntregul trunchi din gât până sub şale,

spre spate-având întoarsă faţa lui.
De-a-ndosul ei deci trebuiau să vie,
că-n faţă văzul stins era oricui.

[...] Citeşte tot

cânt de Dante Alighieri din epopea Divina comedie, Infernul, traducere de George Coşbuc
Acest cânt face parte dintr-o serie | Toată seria
Adăugat de Dan Costinaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Femeile frumoase

Orice femeie este frumoasă, de la mama,
de la logodnica, de la soţia Eva, noi fiind bieţii Adami,
mereu păcăliţi.
Prima femeie admirată de mine
A fost profa de germană.
Ea m-a iubit în felul ei, adică îmi dădea note maxime,
De unde şi dragostea mea pentru poezia germană.
Apoi, toate iubitele mele erau frumoase,
Unele mai mititele, altele mai măricele,
Dar, cele mai frumoase au fost doctoriţele
care m-au salvat de la moarte.
A venit la mine o zână, era rezidentă,
mi-a spus – ai să trăieşti, dar ai răbdare.
Am trăit, mi-a arătat că şi ea avea probleme
Cu ganglionii, trăia, râdea, a ajuns mare.
Apoi a venit o zână la Terapie intensivă,
Acolo se murea de ficat, eu eram Prometeu,
Dar ea mi l-a pus la punct
şi m-a învăţat să merg.
Acum iubesc o princesse lointain,

[...] Citeşte tot

poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de Boris Marian Mehr
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când bretonii, germanii, teutonii, cimerienii şi sciţii au năvălit în Franţa, au dat dovadă de o voracitate rară şi de stomacuri cu o capacitate ieşită din comun. Nu s-au mulţumit ei multă vreme cu mesele oficiale, silite să le ofere ospitalitate forţată; au năzuit către plăceri mai delicate; şi foarte curând oraşul rege s-a preschimbat într-un uriaş refectoriu. Străinii aceştia mâncau în restaurante, în cârciumi, în cafenele, în taverne, în birturi, până şi pe străzi. Se îmbuibau cu cărnuri, cu peşte, cu vânat, cu trufe, cu plăcinte şi mai cu seamă cu fructe de-ale noastre. Beau cu o lăcomie pe măsura poftei de mâncare şi cereau întotdeauna vinurile cele mai scumpe, nădăjduind că vor afla în ele plăceri nemaiauzite, pe care, apoi, erau grozav de uimiţi că nu le-au găsit. Observatorii superficiali nu ştiau ce să creadă despre ghiftuiala asta nesfârşită şi neostoită; dar adevăraţii francezi râdeau şi-şi frecau mâinile zicând: "Ia uită-te la ei, sunt vrăjiţi, ne-au înapoiat în seara asta mai mulţi taleri decât le-a numărat vistieria azi-dimineaţă."

Anthelme Brillat-Savarin în Fiziologia gustului (1825)
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Versuri de dimineaţă

Poate e numai vântul,
Poate sunt numai apele,
Vânatul vânt printre munţi,
Apele grele vuind
Pe prunduri, sub stele.
Sora mea, dormi,
Nu mai umbla prin odăi,
Nu mai atinge perdeaua
Făcând-o să tremure,
Nu-mi ameţi şi mai mult
Amintirile.

Sora mea doarme. Aud
Răsuflarea uşoara. Şi totuşi
Umblă cineva prin odăi,
Nevăzut îmi şopteşte întruna
Şoapte ce nu le-nţeleg,
Atinge perdeaua subţire
Făcând-o să tremure
Şi-mi ameţeşte mai mult

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Nicolae Labiş (1956)
Adăugat de Sagittarius
Comentează! | Votează! | Copiază!

O seară de iarnă

Când zăpada la fereastră cade,
Prelung a serii clopote răsună,
Multora le e masa pusă, bună
Şi casa-i pregătită cumsecade.

Unii care sunt de mult în hoinăreală
Vin pe la poartă pe poteci întunecate.
De aur înfloreşte pomul bun de date
Din a pământului sevă cea ideală.

Intră-năuntru hoinarule străin;
Durerea a-mpietrit tot pragul.
Strălucesc acolo cu tot dragul
Pe masă toate, pâine şi cu vin.

Comentarii

"O seară de iarnă" a fost scrisă în decembrie 1913, cu o jumătate de an înainte de izbucnirea primului război mondial, care a fost previzibil pentru cei informaţi din mediului intelectual cât şi a celor activi din rândul armatei austriece inclusiv Georg Trakl.
Trakl a trimis textul într-o primă versiune pe 13.12.1913 lui Karl Kraus1. În textul de însoţire, Trakl scrie despre "zile îngrozitoare de beţie şi melancolie criminală". Acestea au fost zilele ultimei sale încercări de a-şi găsi un loc de muncă pe care să-l fi putut îndura. Trakl a primit o decizie negativă din partea Ministerului Muncii în jurul datei de 12 decembrie. Motivele sunt legate, probabil, de perioada Crăciunului, chiar dacă motivaţia acestei respingeri nu este argumentată în mod explicit.

[...] Citeşte tot

poezie de Georg Trakl din Versuri - traducere, prefaţă şi comentarii de Christian W. Schenk, traducere de Christian W. Schenk
Adăugat de Hyperion
Comentează! | Votează! | Copiază!

Traian: Consilier al misiunii, domnişoara psiholog Laura Stancu, alintată de toţi Lia. Domnişoara are mai multe specializări, în care a obţinut licenţa, dar principale ar fi psihologia şi psihiatria. Ar mai fi fizica, filosofia, neurologia şi lingvistica. Scrie aici, domnişoară, că aveţi cunoştinţe temeinice în mai multe limbi străine, actuale, sau chiar de mult moarte: engleză, franceză, germană, rusă, chineză, japoneză, greacă, italiană, spaniolă, latină, ebraică, greaca veche, adică nici mai mult, nici mai puţin de 12 limbi. Aşa este?
Lia: Da, domnule director.
Traian: Impresionant! Un veritabil poliglot. Mă întreb când aţi avut oare timp să studiaţi toate acestea?! Sunteţi consilierul misiunii, iar ca un bun lingvist, presupun că nici limba română nu are secrete pentru dumneavoastră, deci, probabil cunoaşteţi semnificaţia acestui cuvânt. Ne puteţi spune ce înseamnă?
Lia: Desigur; înseamnă sfetnic, sfătuitor.
Traian: Întocmai, domnişoară. Deci, consilierul misiunii, adică sfetnicul sau sfătuitorul. Vă întrebaţi probabil, pe bună dreptate, pe cine şi când va trebui să sfătuiţi? Am să încerc să vă lămuresc, domnişoară, spunând că, în principal, aveţi rolul de a-l sfătui pe comandantul misiunii în deciziile sale, deşi nu întotdeauna. Deci, se ridică o altă întrebare: Când? Răspunsul: Când el se va afla în impas, deci, nu va şti sigur care decizie ar fi cea mai corectă şi ar trebui să o ia. De aici rezultă că ar trebui să staţi mai mult pe lângă el, să-l ţineţi sub observaţie. Aveţi de pus vreo întrebare?
Lia: Nu, domnule director.

replici din romanul Proxima, Partea I: "O misiune specială" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Scrisoarea III - Parodia imigrantului

Imigranţi, copii de suflet ai lui ăla cu A mare
Nu puţini, milioane, după ultima estimare,
Răspândindu-se în roiuri întind corturi uriaşe
Şi ascunzându-se în ele fac planuri ucigaşe.

Iată vine-un imigrant ce părea mai descurcăreţ
Johannis privind la dânsul îl întreabă cu dispreţ:
- Was ist das?
- Was? Şi de mai ştii şi româneşte
Domnul nostru vrea să-ţi spună ceva ce te priveşte.

La un semn deschisă-i calea şi se-apropie de Cotroceni
Un imigrant atât de simplu că se pierdu printre bucureşteni.
- Tu eşti Johannis?
- Da imigrante!
- Am venit să-ţi cer să ne primeşti,
România e frumoasă, e o ţară ca-n poveşti.
- Orice gând ai imigrante şi cu orice planuri vei fi sosit
Cât suntem încă la pace eu îţi zic du-te de unde-ai venit.
Despre partea cu primitul, noi şi-aşa suntem săraci

[...] Citeşte tot

parodie de Rozsnai Zsolt, după Mihai Eminescu
Adăugat de Rozsnai Zsolt
Comentează! | Votează! | Copiază!

Helian

În ale sufletului singuratice ore
E frumos să mergi la soare
Lângă galbenele zidurile ale verii.
Tăcuţi se-aud în iarbă paşii; dar tot mai doarme
În marmură gri fiul lui Pan.

Seara de pe terasă ne îmbătam cu vinul brun.
Roşiatic străluceşte a piersicului frunziş;
Blândă sonată, fericită desfătare.

Deja e a nopţii tăcere.
Pe întunecate dealuri
Ne întâlnim cu păstori şi cu albele stelele.

Când s-a întomnat
Se arată apusa claritate-n grove.
Umiliţi trecem pe lângă roşii pereţi
Iar ochii rotunzi urmăresc al păsărilor zbor.
Seara se scufunda apa în funerare urne.

[...] Citeşte tot

poezie de Georg Trakl din Versuri - traducere, prefaţă şi comentarii de Christian W. Schenk, traducere de Christian W. Schenk
Adăugat de Hyperion
Comentează! | Votează! | Copiază!

Noaptea

Noaptea

Albastrul ochilor mei s-a stins în noaptea asta,
Aurul roşu al inimii mele. O! cât de liniştită ardea lumina.
Mantaua ta albastră îmbrăţişă pe cel ce se scufunda;
Gura ta roşie pecetlui înnebunirea prietenului.

Comentarii

Poezia "Noaptea", apare într-o formă scurtă, pregnantă, asemeni unui program în care întunericul este luat drept pretext pentru a scoate la iveală o lume colorată.
Albastru şi roşu apar de două ori, aurul o dată şi acestea toate doar în patru versuri. Trakl însuşi i-a scris pe data de 7 mai 1913 lui Ludwig von Ficker1 că această poezie îi este "mai presus de toate dragă" lui.
Cititorul poate sta în faţa acestui text total dezarmat. Un "păcat originar" pare a fi creat prin căderea de la albastru spre roşu. Albastrul ochilor, o lume a spiritului s-a stins şi o gură roşie pecetluieşte această stingere. Asta ar putea fi o primă parafrazare, dar "Albastrul ochilor mei" este indisolubil legat de "Aurul roşu al inimii mele". Gura roşie este la rândul ei supusă mantiei albastre, asemenea mantiei Fecioarei Maria. Ambele "zone", cea a eului şi cea a celeilalte persoane, au în roşu şi albastru aceiaşi valenţă. Totuşi pare o apoziţie "Albastrul ochilor mei" şi "Aurul roşu al inimii mele" care""s-a stins în noaptea asta".
Tocmai în poezia asta putem reflecta împreună cu Goethe2 că "Noaptea" face clar faptul că ar trebui să fim atenţi să atribuim lucrării lui Trakl o anumită culoare ca fiind în mod special "caracteristică" lui. Mai ales în această poezie putem lua interpretarea lui Goethe despre "Teoria culorilor" şi anume "Tocmai din reflecţia culorilor primim viaţa" (Faust I). Este o întreagă cosmologie întinsă ca o pânză peste acest triunghi: Roşu, albastru şi aur(iu) ceea ce ne întâmpină în creaţia lui Trakl. Aici, în acest context, aurul este explicit numit "Aurul roşu" ceea ce ne dă senzaţia unei culori complementare: galben-roşu-auriu şi albastru...
Deci, putem vedea deja din acest scurt text că lumea culorilor lui Trakl nu poate fi simplificată sau adusă în mod direct la un numitor comun. Teoria culorilor lui Goethe poate fi folosită pentru interpretare!

NOTE

1 FICKER, LUDWIG VON (1880 – 1967) – scriitor şi editor. Georg Trakl i-a dedicat poemul "Cîntecul unei păsări mute". Ficker a fost ultima persoană care l-a vizitat pe Trakl, înainte de moartea acestuia, în Cracovia, la spitalul Garrison, de unde acesta îi scrisese ultimele scrisori.

[...] Citeşte tot

poezie de Georg Trakl din Versuri - traducere, prefaţă şi comentarii de Christian W. Schenk, traducere de Christian W. Schenk
Adăugat de Hyperion
Comentează! | Votează! | Copiază!

Argo

Argo era un câine din rasa brac german
Printre ai lui, un alfa, un şef pretorian.
Avea un sânge nobil şi-n lungul pedigri
Erau mulţi din strămoşii ce par a zămisli
Urmaşi de mare clasă, urmând un strict canon,
Ca tatăl lui, de pildă, un mare campion.

Era micuţ, de-o lună, grăsuţ şi obosea
Iar, timp de-o săptămână, dormea, mânca, dormea,
Dar dacă, într-o joacă, uitai să îl implici,
Lăbuţa lui, întinsă, spunea: "-Eu sunt aici!"
Voia, cu dinţişorii ce tocmai îi creşteau,
Să roadă ba un deget, ba lucruri ce mişcau.

Creştea frumos, energic, blăniţa îi lucea
Era alb printre pete, urechi de catifea,
Părea scos din pictura în care-un vânător
Îşi caută vânatul, urmându-l răbdător,
Prin tainice coclauri păşind cât mai discret
Şi bucuros să-l vadă oprindu-se-n aret.

[...] Citeşte tot

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu din Zece
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pruncului Elis

Acesta ţi-e sfârşitul.
Elis, când mierla în pădurea neagră cântă,
Buzele tale beau albastra răcoare a stâncilor izvor.
Lasă, când fruntea-ţi firav sângerează
Străvechi legende
Şi-ale păsărilor întunecate mărturii de zbor.
Tu însă mergi în noapte cu paşi moi,
Cea-n care-atârnă struguri purpurii
Şi tu-n albastru braţele-ţi întinzi.
Un rug aprins răsună,
Mondenii ochi unde îţi sunt.
O, de cât timp ai murit, Elis.
Ţi-e trupul o zambilă
În care degetul de ceară un călugăr îşi cufundă.
O grotă neagră ni-e tăcerea,
Din care, rar, un animal blajin păşeşte
Şi-ncet el geana grea coboară.
Pe fruntea-ţi se prelinge neagra rouă,
Ultimul aur al stelelor căzute.

[...] Citeşte tot

poezie de Georg Trakl din Versuri - traducere, prefaţă şi comentarii de Christian W. Schenk, traducere de Christian W. Schenk
Adăugat de Hyperion
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ruinelor cetăţii Neamţu - Odă

I

Vă iubesc, răsipuri sfinte, sămn mărirei strămoşeşti,
Zid vechi ce de p-al tău munte, încă patria-mi slăveşti.
A cărora-nfăţoşare orişicui samini a zice:
"M-au părăsit cetăţenii, m-au daramat cruda vreme,
Dar copii strămoşii voştri odineoară aice
Ocrotea patria voastră de vrăjmaşi făr-a se teme".
O, singure monument ce te aveam drept dovadă
Slavei acei strămoşeşti! Videţi-l cum a să cadă!
O, ziduri din care Ştefan, înviat la bărbăţie,
Întorcându-se cu grabă, pe vrajmaşi au biruit,
Însufleţiţi-mi puterea, daţi-mi glas, daţi-mi tărie,
Să pot tângui cu jale starea-n care aţi venit.

II

Rădice-se pân' la ceruri tânguirea şi strigarea
A obştiei moldovene! Plânsul, bocitul şi jalea
Meargă adânc să răsune pe bolta acea cerească;

[...] Citeşte tot

poezie de Alexandru Hrisoverghi
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Precursorii şi urmaşii (O schiţare în versuri a istoriei literaturii române)

EXISTĂ O "ISTORIE A LITERATURII ROMÂNE DE LA ÎNCEPUTURI PÂNĂ AZI", SCRISĂ ÎN VERSURI DE PROF. CRISTIAN PETRU BĂLAN? Nicidecum, dar există o simplă schiţare a ei, expusă în numeroase strofe nepretenţioase, scrise pe înţelesul tuturor şi trecând foarte pe scurt în revistă aproape întreaga literatură română, cu prezentarea principalilor scriitori. Este, deci, o premieră absolută, deoarece, în nicio altă ţară din lume nu s-a mai încercat un asemenea experiment concentrat. Evident, scopul scrierii de faţă este să stimuleze cititorii ca să consulte istoriile literaturii române, deoarece mulţi dintre ei nu au avut norocul să cunoască întru totul aceste amănunte culturale de importanţă naţională, prezentate însă pe scurt, nume cu care trebuie să ne mândrim.

Arhitecţii de cuvinte, de verb-scris compozitori,
Sculptori de splendori în fraze, ce le zicem scriitori,
Ingineri ce modelează sufletele omeneşti,
S-au născut, trimişi de ceruri, şi pe plaiuri româneşti.

Prima scriere-n română e-a lui NEACŞU; alta nu-i.
I-o trimise lui Hans Benkner, judele Braşovului.
Anul scrierii e vechi, dar e-un mare act: Străbunul!
Era-un an cu cifra cinşpe şi sfârşea cu douăşunu...

"Dau ştire Domniei tale cum că eu am auzit
Că-mpăratul turc şi Mehmet din Sofia au pornit..."
Aşa scrise NEACŞU LUPU într-o limbă foarte clară,
Semn că şi mai vechi sunt texte româneşti care-o s-apară.

Iar de-atunci un val de scrieri, de mari cronici, de noi cărţi,
Apărură-n largul ţării, cât poţi urmări pe hărţi.
Ştim din şcoli de codici sfinte, de psaltiri, precum SCHEIANĂ,

[...] Citeşte tot

poezie de Cristian Petru Bălan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!