Subiecte: A B C D E F G H I J K L M N O P Q R S T U V W X Y Z | Top subiecte | Adaugă un citat

Marin Moscu despre muzică

Textele de mai jos conțin referiri la muzică, dar cu o relevanță mică.

Marin Moscu

Fulg de viață

Vioara albă-ntinde gâtul
Peste troiene de zăpadă,
Călușul vântului mângâie
O liturghie-adevărată.

În inima-mi s-aud poeme
Și-ndemn să trecem peste ger,
Să așteptăm o melodie
Pe aripi venind dinspre cer.

Alte viori vor pune gâtul
Sub un arcuș strunit de flori,
De muguri și de fericire
Care se nasc de sărbători.

Și eu voi ține strâns în suflet
Și-n inimă vioara ta
O, Doamne, fulgul meu de viață
Adus de tine printr-o stea!

poezie de
Adăugat de Marin MoscuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
cumpărăturiCartea "Clepsidra vartejului negru" de Marin Moscu este disponibilă pentru comandă online cu preț redus, la doar -26.97- 15.99 lei.
Marin Moscu

Trece un semn...

Clipește senzual, clipește,
Ambițiilor puse-n zbor,
Cu fericiri înalță stilul
Plăcerii unui nou amor.

Zâmbetul ei este mirific,
Un trandafir rotat în piept,
O muzică de preamărire
Pe care pururi o aștept.

Pământul se topește-n sânge
Când printre flori e singurea,
Aprind în cer roua de vise
Să ard o clipă doar cu ea.

Trece un semn prin veșnicia
Iubirii ce nebun i-o port
Când mătură zăpada vieții
C-o lumânarea pusă-n tort.

poezie de
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Marin Moscu

Candela iubirii...

Cândva am cântat inima ta,
Am privit în ochii tăi,
Am luat din cer o stea
S-avem căldura razelor ei.

Acum, parcă-i concediu
În amintirea noastră,
Am avut incendiu
De inimă albastră?

Caut în amintire,
La capete de drum,
Măreața mea iubire.
Acum e praf și scrum!

Aș vrea din depărtarea
Visului pierdut
Să găsim cărarea
Primului sărut.

[...] Citește tot

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Marin Moscu

Clipe fericite

Val de ape, vârf de munte
Netezesc priviri de stea,
Între clipele mărunte
Inima-mi e-n umbra ta.

Cântă valul, zarea cântă,
Buzelor tale se-nchină
Poezia-n rimă sfântă,
Forma pură de lumină

Val de ape, buze dulci
Netezesc și visele,
În inima-mi de te culci
Tu cu toate stelele.

Nu adorm, adun din ape
Lebedele cu mult drag
Și din munți aduc aproape
Raze dulci fixate-n prag.

[...] Citește tot

poezie de
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Marin Moscu

Calul desenat în vis

Era iarnă, pe zăpadă
O copită desenată
Tropăia sub cer de stele
Rotind visuri prin vâlcele.

Tu ai prins un vis de seară
Și s-a făcut primăvară,
Am pus șa calului-n spate
Și-am zburat ușor spre noapte.

Când s-a împlinit a zi,
N-am terminat a iubi,
Visul a rămas o vară
Pe un cal cât o vioară.

Am cântat în șaua lui
Sub credința cerului,
Calul nostru desenat
Rodul toamnei ne-a lăsat.

[...] Citește tot

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Marin Moscu

Sufletul de colțuroasă stea

Izvoarele au șipot de lumină,
Note muzicale răspândesc vioi,
Îmbrățișăm cu dragoste deplină
Tămăduirea vieții noastre-n doi.

Parcă săruți arpegii, pe-nghițite,
Iubita mea, cu ochi înfloritori,
Frumusețea lor ție ți-s dăruite,
Mie, dăruite-s uneori...

Izvoarele te oglindesc sub stele,
Să mă-oglindesc nu prea apuc,
Tu ești mereu în visurile mele,
Eu am rămas doar scorburosul nuc.

Pe lângă nuc, izvorul încă trece
Și-ți văd imaginar statura ta
În care toamna vieții-i rece,
Cu sufletul de colțuroasă stea.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Marin Moscu

Intrările din față

Cât voi fi cântec de-nchinare
Sub parfumul florilor de tei,
Vei fi zidită-n sufletul meu
Cu măiestria ce naște din condei.

Cât voi fi în pragul întomnării
Plin de cugetări și de noroc,
Voi privi mereu, mereu la stele
Să te am scânteia mea din foc.

Când timpul va orbi ușor în mine
Dorul va lucra-n grădina amintirii,
Va cimenta viața cu trecutu-i
În răsăritul veșnic al iubirii.

Voi amuți târziu sub ochii nopții,
Voi aștepta alt gong, în altă viață,
Raiul cu-ndurare, printre flori,
Ne va primi-n intrările din față!

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Marin Moscu

Val nou

Moartea colorează fericiri sufocate,
Prin deșert curge vântul liniștirii,
Silueta aluziei trece încântată
Pe trista icoană a firii.

Ziua lovește ieșirea în cântec,
Picură raze de rouă pe geam,
Viața ciuruită de scrisori nescrise
Își pune scări de-albastru macadam.

Esența adâncului se vede înaltă,
Zgâlțâie sângele uscarea de sine,
În vacanța prelungă trec stelele semn
Că și-n nălțimea lor memoria revine.

Rătăcește câmpia pasul
Întins în sunet de repetat ecou,
Silueta aluziei trece încântată
De victoria tristă a valului nou.

poezie de
Adăugat de Marin MoscuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Marin Moscu

Cuvânt căzut în umbră

Întunericul își încordează culoarea,
Vânătorul organic mormăie-n el,
Cuvintele gânguresc în nuanțe,
Semnificația vibrează în piele de miel.

O pasăre-și pune delicatețea pe masă,
Foșnetul soarelui aruncă la preț
Pelerina de raze fierbinți –
Providența face din nimic precupeți.

Gestul întunericului ești tu,
Lumina din tine tălăzuiește
Existența contrastului apus
În coroana regelui care lipsește.

Muzical norii împing tunete noi,
Vânătorul iese-n peisaje din vis,
Privește, cuvântul ce cade în umbră
Și-nvăluie sângele de scursură atins.

poezie de
Adăugat de Marin MoscuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Marin Moscu

Copiii sunt cu Moșu-n prag

Vine Crăciunul, se repetă
Sub crucea vieții an de an,
Ne pune-n suflet ban cu ban
Și câte-o stea inteligentă.

Simbolul ei în vârf de brad
E rod ce duce mai departe
Tradiții în oraș, în sate,
Prin adieri cu suflet cald.

E sărbătoare până-n cer,
Culori și zâmbete în ton
Îl pun pe Moș Crăciun în tron
Pe-o săniuță de mister.

Cu blițul amintirii renii
Spuzesc zăpada în copite
Și-n limpezime de cuvinte,
E forfotă în miezul iernii.

[...] Citește tot

poezie de
Adăugat de Marin MoscuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Marin Moscu

Proteza de vise

M-am rezemat de semețul stejar,
Purta și purtam cerul în spate,
M-am lăsat în genunchi, ca un dar,
Am adormit în a frunzelor șoapte.

Când m-am trezit, înaltul de stele
Număra stejărișul crescut mătăsos
Prin trupul, prin gândurile mele,
Cerul era verde și soarele frumos.

Urma viselor trecuse prin iarbă,
O ciocârlie a spălat-o cu rouă,
A pus-o în ibricul poeziei să fiarbă,
În zbor se înălța o melodie nouă.

Partitura era proteza de vise
Și cerul purtat cu dibăcie în spate,
M-am lăsat în genunchi, mă cuprinse
Dorul de stejar cu stele-ncătușate!

poezie de
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Marin Moscu

Te-am ascuns în mine

Glasul tău răzbate în inima mea
Prin petalele cuvintelor dulci,
Îmi vindecă mugurii de aprigă stea
Cernută în sânge cu ochi de năluci.

Se clatină în ceruri brownianul greu
Al sentimentelor de vis iradiate,
Cu iadeșul iubirii descâlcesc mereu
Experimentele de dor înnobilate.

Regula psihozei roade-n telefon
Oasele notelor muzical rotunjite,
Săruturi fierbinți se întorc în ton
Prin roua trăirilor pure și sfinte.

Fericirea înalță-n zbor de păpădie
Aripi mutuale, multiple, în timp,
Te-am ascuns în mine dulce poezie
Pentru iubirea acordată-n schimb.

poezie de
Adăugat de Marin MoscuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Marin Moscu

Plouă cu miere

Plouă din Teiul lui Eminescu,
Plouă cu miere din faguri de stele,
Cerul lăcrimează de Luceferi,
Marea se întoarce în valurile grele.

Tu, fragilă ca o căprioară
Pășești pe-albastra zare a uitării,
Resemnată că zeii vin din Eminescu
În colbul plin de aur din largurile țării.

Acum, eu, cerșetorul mai caut o fărâmă
Amintirii amușind a floare
Și-ți șoptesc sub Tei de Eminescu
Că-n tine cântă muza lui veșnică de soare.

Stau ca un copac, vântul să îmi zbicească
Lacrima vărsată pe un pumn de stele,
Ne-adună curcubeul între munți și mare,
Murim plouați de mierea visurilor mele!

poezie de
Adăugat de Marin MoscuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Marin Moscu

Sânge și os de român

Născut în urbe sau cătun
Sunt mândru, Doamne, că-s român,
În oase port romani și daci,
În sânge cântecele dragi.

Port curcubeu-n trei culori,
Pun pe morminte mii de flori,
Mă-nalț pe munții plini de soare,
Înot pe valurile din mare.

Sunt spuma crezului și-a vieții
Pe orizontul dimineții,
Sunt un simbol de libertate,
Dorință veșnic de dreptate.

Oricând sunt vatra de jeratic
Ce arde-n energie static,
Dar sunt o energie-n toi
Când țara-i zid făcut din noi.

[...] Citește tot

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Marin Moscu

Căutând spărtura sa pot intra în rai

Pasărea de iarbă răgușește-n mine,
Gâtu-i ars de stele, trupul de rubine,
Norii-n curcubeie penele-i pictează,
Ochii în otravă fluturii visează.

Se înalță-n sfera răsucită-n grai
Oscior de taină la porțile de rai,
Se aude Domnul injectat de haos
În liniște pășind în dulcele pronaos.

Îngerii pun aripi la sfinții păpușari
Care știu să pună căpăstrul la măgari,
Pe care, în boccele, Iisus își poartă iarba
Iertării împărțite sub cruce cu Baraba.

Pasărea s-avântă în calea lor spre stele, –
Cântă universul în visurile mele
Și mi se răsucește inima în grai
Căutând spărtura să pot intra în rai!

poezie de
Adăugat de Marin MoscuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Marin Moscu

... în niciunde

Melodii intoxicate,
Sânge izvorând în noapte,
Ochi opriți în ațintire
Trec pe-ascuns în cimitire.

Lacrimi, țipete, dureri
În fuior de fumuri pier,
Aripi frânte de lumină
Cad în cuiburi de retină.

Mâine mușcă valea dealul,
Neființa idealul,-
Unde iarba-n toamna crudă
Trandafirii vrea s-ascundă.

Doare starea în tristețe,
Are mii și mii de fețe,
Pașii duc din stâng în stângă.
Viață de ce treci pe lângă?

[...] Citește tot

poezie de
Adăugat de Marin MoscuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Marin Moscu

Bruma amintirii

În laptele luminii care spală stele,
În fire de nisip topite în mărgele,
În aripa de vânt ce mișună în splină
Dragostea aprinde sângele-n retină.

Ea lasă clanța clepsidrelor deschise
Timpul să-i aducă împliniri și vise,
Să poată degusta și vorba și tăcerea
Din ecou de fluturi ce pictează mierea.

Dragostea-i expusă în muzici și-n tipare,
Renaște din cenușa umbrei din cărare,
Mângâie catifeaua urmelor din taine
Și-n brațele credinței face cruci cu haine.

Nu-și ofilește gândul, nici gustul de candoare,
Ronțăie senzații cu razele de soare
Și mai sărută pragul ieșirii sau intrării
În bruma amintirii din prispa înserării!

poezie de
Adăugat de Marin MoscuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Marin Moscu

Miez de stea

Cad tencuieli din cerul plin de stele
Pe răsăritul meu de dealuri și vâlcele,
Unde florile s-ascund la tine-n sân
De când iubirii veșnic mă supun.

Cuvintele-s rostite în geamul singuratic
Pe unde iese-n lume mânzul meu sălbatic,
Aleargă-n gândul lui fierbinte și dulceag
Ca fulgerul pe-o dâră de amintiri în prag.

Tu îl aștepți s-alerge sub așternut de lună,
Să cânte ne-ncetat la a iubirii strună
Până cenușile din tencuieli cerești
Se transformă în stele și povești.

Mă cheamă netezirea zvâcnirilor dorite,
Sângele pulsează în curcubeie sfinte,
Îmi pui iubirii aromă în cafea,
O sorbim fierbinte în propriu-i miez de stea.

poezie de
Adăugat de Marin MoscuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Marin Moscu

Lacrimi ce-ntârzie zborul

Privirea ta prin lacrimi întârzie zborul,
Ploile traversează clipele și dorul,
Pasărea ascunsă în roua de lumină
Umezește-un strigăt ce fierbe în surdină.

Pregătesc un cântec ce miroase-a vis,
Ușa se cuvine să aibă rost deschis
Spre strada ce îngână pașii ce se-ntorc
La sânul amintirii prin care se mai coc.

Blestemul de inscripții devine epitaf,
Moartea încolțește-n castroane cu pilaf,
Semințe slăbănoage își pun schelet de crengi,
Un trunchi născut din umbre sprijină moșnegi.

A împietrit amarul în ochii care plâng,
Părinții pun numeric crucile în crâng,
Noi mergem prin sudoare cu gândul monolog,
Mi-i teamă că în ceruri și Domnul e olog!

poezie de
Adăugat de Marin MoscuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Marin Moscu

Melancolie

În toiul vieții dorul prinde aripi,
Visele sunt frunze de tutun,
Luna le fumează și strănută
În tulnice din coajă de alun.

Urechea ta e rotocol de vorbe,
Unduiri în inimă mocnind,
În pragul bătrâneții mele care
Uită sărăcia puterilor venind.

Mi-i dor de o cafea și-o pâine albă,
De un țigan să-mi cânte în surdină,
O strachină cu ciorbă să împarți,
Poetului, cu pui de la vecină.

O varză acră să-mbuneze gura
După licoarea în pocale pusă,
Când m-oi trezi mai bine să te văd
Chipeșă, neîntinată, muză.

[...] Citește tot

poezie de
Adăugat de Marin MoscuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

<< < Pagina 3 >

Pentru a recomanda secțiunea cu Marin Moscu despre muzică, adresa este:

Distribuie

Căutare

Căutări recente | Top căutări | Info

Subiecte de interes

Fani pe Facebook