Textele de mai jos conțin referiri la alb, dar cu o relevanță mică.
Ocazie de toamnă
Toamna și-a pus covor de frunze moarte
Pe drumul clandestin ce ne desparte.
Dacă nu știm să profităm, va trece,
Înlocuit de preșul alb și rece
Pe care ne vom teme să călcăm,
De semnele pe care le lăsăm,
Căci urmele se văd și vom fi prinși
Ca doi fornicatori cu ochii ninși,
Ce s-au decis tardiv, ca să mai vadă
Atuul frunzei față de zăpadă.
poezie de Marius Robu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Recredință
Noapte albă, neagră insomnie,
Ațipiri cu spaime și vedenii;
Ca o nară unei mirodenii
Îmi dădea ocol o poezie.
De când nu mai sunt copil, cred greu
Că există pentru fiecare
Om câte un înger care are,
Dedicat, grijă de el mereu.
În această noapte, insomnia
Mi-a dat să recred că fiecare,
Personal și permanent îl are;
Iar al meu e însăși poezia.
poezie de Marius Robu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Ultima primă zăpadă
Se întoarce iarna peste sat
Și la casa unui om bătrân,
De copii și de puteri lăsat,
Cal și câine, slugă și stăpân...
De lungimea nopților se teme
Și la frig întâi se dă bătut,
Prima dată când oftează, geme,
Însă crede că i s-a părut...
Și-l apucă zorii cu privirea
Nedormită, spre lumina mută,
Rece, albă, ca din amintirea
Lui, pe-ntreaga lume așternută...
poezie de Marius Robu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Fete desfrunzite
Nu mai văd fetele
De frunze
Între fereastra mea
Și drum
Cresc niște pomi
Și primăvara
Când fetele încep
Să fie mai ușoare
Și mai goale
Crengile pomilor,
Tot mai pline
Și mai grele.
Din ce în ce mai greu
Mai năzăresc o fată.
Iar toamna, când crengile
Se dezbracă nerușinate
Se văd și fetele trecând
Din ce în ce mai îmbrăcate
Iarna e prea mult alb
Și vara prea mult doliu.
poezie de Marius Robu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Dragostea bate rău cordul
Iubirea noastră bate, rea, corduri,
La cele două, sigur, mă refer,
Ce prin artere pulsează noduri,
Venele noastre-s albe de la ger.
Iubirea noastră bate un rău cord:
Inima mea, taler cu două fețe;
Cu ea nici ea nu este de acord,
Și-o dă cu foc afară, să înghețe.
Iubirea noastră bate un record
Al rezistenței jarului în scrum;
Cu ea nici noi nu suntem de acord,
Iar fără ea, nu suntem nicidecum.
poezie de Marius Robu din Suflet la troc (3 ianuarie 2015)
Adăugat de Marius Robu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Am două scuze
Ai cele mai frumoase mâini din lume,
Două icoane albe, fără nume,
La care ochii mei, sincer să fiu,
Se-nchină pe furiș, de când le știu.
Și parcă le-ar cunoaște de o mie
De ani, sau poate chiar de o vecie,
Că le-ndrăgesc atât de mult, încât,
Când le privesc, le trece de urât.
În mâna mea, o mână ți-am luat.
- Ce este?- spontaneu m-ai întrebat.
Nu știu ce ți-am răspuns, dar te-am mințit;
Eram și înghețat și fericit.
poezie de Marius Robu (4 decembrie 2021)
Adăugat de Marius Robu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Tomnatic semn
Mă paște boala, face lapte gras,
Mă simt răscopt la minte și la trup,
Din tot ce-am fost, o frunză mi-a rămas,
Pe care dinții bolii, albi, mi-o rup.
Sunt bun la gust, la semn ajunge oala,
Copii săraci se vor hrăni de-ajuns
Din pumni, grăunțe dulci va linge boala
Bună de lapte, care m-a împuns;
Căci mai întâi s-a speriat de mine,
Cum am rămas, nu-mi fie de deochi,
Când anotimpul care stă pe vine,
La pândă, se uita la mine-n ochi.
poezie de Marius Robu din Aproape alb (17 octombrie 2013)
Adăugat de Marius Robu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Pădure ce nu știe de secure, îmbătrânind hai-hui, a nimănui
Mă scutur ca o frunză, rămân precum un ram
Și toamnele mă-nvață să mă despart de mine,
L-acomodez cu iarna pe cel care eram,
Lăsându-i primăvara celui ce nu-s, dar vine.
Îmbătrânesc salcâmii când vântu-i desfrunzește,
Dar și când floarea dalbă se primenește-n faguri,
Ne trece timpul, Doamne, l-am născocit orbește,
Căci ne lovim de-a pururi cu tâmplele de praguri;
Și-n fiecare toamnă mai facem un cucui,
Îmbătrânind ca niște salcâmi ai nimănui.
poezie de Marius Robu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
De pe mal
Lacurile cele mai cuminți
Se visează râuri în cascade,
Vânturi, ca ieșitele din minți
Își doresc, noian din cer să cadă...
Apa mea e cel mai liniștit
Iaz, cu nuferi albi, fără talaz,
Cu pescari pe margini, ațipiți
De frumos, de tihnă, de răgaz...
Vântul bălții mele vreau să fiu
Și să mă transform în uragan,
După care să-i arăt că știu
Cât este de mare, de ocean,
De potop, iar eu ce Noe sunt
Și ce arcă mi-am făcut pe mal,
Ascunzându-i, însă, că-s cărunt,
Iar pe fața ei... nici semn de val.
poezie de Marius Robu din Luceafărul de dimineață (22 mai 2015)
Adăugat de Marius Robu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Furatul miresei
Își etalează iarna, în babe, garderoba,
Cojoacele mițoase, broboada, pelerina,
Ciorapii groși de lână, opincile și roba
De promoroacă dalbă, căciulile și fina
Rochiță de dantelă, frumoasă ca lumina...
Cu țoalele în care sosit-a, pe o mână,
Purtându-le pe cele păstrate de plecare,
Mai mult cu două zile decât o săptămână,
Probând ca pentru nuntă, cum face fata mare,
Prin multe magazine, rochița de plecare...
Am vrut să spun, firește, rochița de mireasă,
Dar vântul îmi șoptește să nu suflăm din casă...
poezie de Marius Robu din Suflet la troc (5 martie 2015)
Adăugat de Marius Robu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Scris în vis
Tot ce fac e ca și cum
Ești cu mine chiar acum,
Dacă nu te văd, închid
Ochii și nu-i mai deschid...
Sunt nevăzător de dor,
Am baston strălucitor,
Alb și reflectorizant
Pentru ochiul tău pliant
Care, ca un evantai,
Alungă boarea din rai
Și-ațâță focul din iad,
Pleoapele tale când cad
Și când se ridică iar,
Ca o forjă de fierar...
Bate fierul, cald cât e,
Și la mine uită-te,
[...] Citește tot
poezie de Marius Robu din Luceafărul de dimineață (23 aprilie 2015)
Adăugat de Marius Robu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Prima poezie cu vers alb
Cei trei magi au fost poeți.
Căutând o rimă nouă,
Cu picioare de scaieți
Colindau desculța rouă.
Sângerând pe cer, lumina
Unei stele i-a purtat
La Cel ce ne poartă vina,
Rămânând nevinovat.
Și-au rămas cu El să scrie,
După care-n dar i-au dat
Prima lumii poezie
Cu vers alb, imaculat.
poezie de Marius Robu din Suflet la troc (2014)
Adăugat de Marius Robu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Pastă corectoare
Stau căzut pe gânduri.
Îmi spun că sunt greu.
Stați voi pe mine, le răspund,
Țineți-mă bine!
Când eram copil,
Înainte de Crăciun,
Într-o dimineață,
Tata pregătea un laț de sârmă,
Iar mama punea la foc, în vase mari,
Apa.
Veneau cei mai voinici vecini,
Scoteau porcul din coteț
Și-l puneau jos.
Eu, de obicei, țineam de coadă;
Ceilalți îngenuncheau...
Începea ritualul.
V-am dat o idee, gânduri voinice.
[...] Citește tot
poezie de Marius Robu din Aproape alb (29 martie 2013)
Adăugat de Marius Robu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Privind coperta cărții "Un ficior de plai" de Laurian Ionică
Câte drugi ai în lădiță,
Dragul meu ficior de plai!
Ce femeie sau fetiță
N-a vrea un porumb să-i dai?
Sus, văd un obraz subțire
Și-un păr alb de amintire,
Jos de tot, mi se arată
Două rădăcini de-odată.
La mijloc, ții să se vadă
Că balaurul din ladă,
La nevoie, dacă-i, are,
Capete... nevoie mare.
Tot cenaclul vede bine,
După o numărătoare,
Că ți-ai pus drugile bine:
Una pentru fiecare.
[...] Citește tot
poezie satirică de Marius Robu din revista "Cugetul"
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Colindul numelui de fată
Ți-aș colinda, iubito, de-ai sta la mine-n sat,
Dacă mi-ar spune cerul cel gri adresa ta,
L-aș face să te ningă, să plec la colindat,
Uitându-mă de tine când nu te pot uita.
Ți-aș colinda, iubito, fără să te găsesc,
N-ar fi măcar o poartă la care să nu bat,
N-ar fi nicio femeie să nu-i spun: te iubesc,
N-aș fi nici eu acela pe care l-ai uitat.
Ți-aș colinda, iubito, dacă te-ai fi născut,
Căci altfel nu am unde colinda să-ți aduc.
Ai fi murit devreme, nu m-ai fi cunoscut;
Măcar la crucea dalbă să-ți cânt să mai apuc!
Ți-aș colinda, iubito, dar poate nici Iisus
Nu s-a născut la vreme, ci prematur fiind,
A nins prin cimitire prea multe semne plus;
E prea târziu să dibui la care să-ți colind!
[...] Citește tot
poezie de Marius Robu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Flori de "Foc-De-Dor"
Flori de câmp sub soarele amiezii,
Ce sărut de foc misturitor!
Ce plăpând și ce sfios pasc iezii,
Ce albastru și ce alb mi-e dor!
Flori de câmp, miresele-ntâmplării
Că mi-s ambii ochi mirați ca mirii,
Ajutați-mă să pot uitării
Da, ca voi, pedepsele iubirii!
poezie de Marius Robu din Suflet la troc (15 iulie 2014)
Adăugat de Marius Robu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Ninge
Ninge și trebuie să scriu,
Că sunt poet din inerție,
Nu c-aș mai fi-ntr-atât de viu
Să nasc normal vreo poezie.
Mă simt însărcinat in vitro
Și nasc doar prin cezariană,
Trăiesc și mă hrănesc doar dintr-o
Iubire nord-siberiană.
Ce se răcește-ncet, în sine,
Privind pe cerul boreal;
Și nevăzându-se cu mine
Albește septentrional.
poezie de Marius Robu din Aproape alb (26 ianuarie 2013)
Adăugat de Marius Robu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Visul stejarului (Oanei)
Se topesc zăpezile mirosind a primăvară
Mi se face dor de tine ca pădurilor de cer
Când înmuguresc și crud sufletul și-l dau afară
De sub coaja plictisită de-ntuneric și de ger
Ce-i pădurea? O-ncercare de suire fără scară
Dorul ce-l poartă pământul de-a se ridica la stele
Ce sunt eu? Stejarul care la-nceput fu ghindă rară
Dar de dragul unei fete ce venea după surcele
Se făcu lăstar de tufă, răsărind să-i facă semn
Și crescând să-i facă umbră și murind să-i facă foc;
La povestea cu iubirea dintre inimă și lemn
Vă poftim să luați aminte pomi și oameni la un loc:
La-nceputul vremii noastre, jos la poala codrului
În căsuța peste care dai de-apuci poteca-n sus
A venit pe lume Oana fata pădurarului
Dulce-n glas, la suflet bună și frumoasă de nespus...
[...] Citește tot
poezie de Marius Robu din Visul Stejarului (2006)
Adăugat de Marius Robu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Au fost scrise 15 comentarii până acum.Aproape alb
Frunze căzute,
Văduve slute,
Zilele mele,
Calcă pe ele!
Fotosinteza,
Pierzand viteza,
Mă-ncetinește,
Miros a pește.
Respir lumină
Tot mai putină,
Iar la final
Sunt numai AL
Cui, poate,-mi poate
Pune la spate
Slova B mare,
Să-i fiu culoare.
[...] Citește tot
poezie de Marius Robu (1 noiembrie 2012)
Adăugat de Marius Robu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Pentru a recomanda secțiunea cu Marius Robu despre alb, adresa este: