Subiecte: A B C D E F G H I J K L M N O P Q R S T U V W X Y Z | Top subiecte | Adaugă un citat

Rodica Nicoleta Ion despre promisiuni

Textele de mai jos conțin referiri la promisiuni, dar cu o relevanță mică.

Rodica Nicoleta Ion

Când vreau

Când vreau să tacă zgomotele
Îmi scot amplificatorul de sunete
Și mă asigur că nu mai pot auzi
Nici lacrima, nici durerea sfredelind sufletul.
Canalul auditiv este ca un hublou
Ce se deschide spre nicăieri,
Căci acolo este uitarea de lumea din jur.
Ciocanul, scărița și nicovala,
Timpanul și nervul auditiv
Sunt singurele jucării pe care le recompun
Cu puterea gândului.
Și atunci pot auz în mine
Dincolo de disperare și voci...
Atunci îmi pot auzi sufletul
Și bătăile inimii –
Singura certitudine că exist.

poezie de din ROGVAIV-ul stărilor
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Rodica Nicoleta Ion

Curcubeul

Cerul s-a-ntristat deodată...
Vrăbii gureșe aleargă,
Pentru pui, s-adun hrană,
Rătăcind din creangă-n creangă

Dintr-o clipă-n alta parcă
Stă să plouă. E pustiu
Tot pământul... Numai vântul
-și poartă trenciul vinețiu

Trena frunzelor, cu ramuri
Își urzește, întristată
Existența și un fulger
Rătăcește-n lumea toată

Tunetul, din amorțeală
Ne trezește... E furtună...
Iat-o! Trece în vârtejuri
Și în jocu-i ne adună

[...] Citește tot

poezie de din La braț cu crocodilul, printre catrene și epigrame
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Rodica Nicoleta Ion

Plouă în sufletul meu

Plouă în sufletul meu...
Eutanasiați-mă!
Doar astfel nu mai pot simți durerea...
Se propagă reț de câteva secunde
O altă durere,
Apoi se pierde-n neant...
Incinerați-mi trupul osândit
De griji și de boală!
Nu vreau să fiu o povară.
Apoi azvârliți-mi cenușa în vânt!
Mă voi împărți fiecărui muritor, pe pământ.
Nu mă puteți închide-n mormânt!
Mă strânge tăcerea din jur
În lanțurile nepieritorului timp.
Sunt un suflet liber!
Amazoana ce dă sărmanilor
Bucata de fericire
Pe care alții au uitat s-o ofere...
Este singura mea vrere

poezie de din ROGVAIV-ul stărilor
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Rodica Nicoleta Ion

Acrostih Crinei (Pescărușul)

C astel de lumină
R oză ce și-a dăruit petalele răsăritului,
I bună de înger pe care am încrustat infinitul,
N umai ție îți datorez fericirea.

A m împletit cununi de adevăr în numele tău...
P acea promisă a universului,
E ste în palmele tale,
S telar copac cu muguri de vis.
C rina, ești stea, flamura ce pentru noi s-a aprins,
A mnar ce a botezat întâia scânteie...
R ațiunii umane, îi ești leagăn, femeie!
U ltimatumul energiei universale,
S ublim eliberat în zare,
U n carusel de lumini pe cerul uitării,
L a ține în gânduri, amazoană pe cărările zării.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Rodica Nicoleta Ion

Femeia-robot

Femeia robot –
Toate au aceleași trăsături,
Iar bărbații le încurcă, nătângi...
Ele se pot ascunde,
Au sosii,
Ei nu le pot recunoaște.
Le pot însă privi...
Aceeași lumină bate ca un voal
Peste sânii de val...
Nisipul le aleargă pe coapse,
Ca un tren al chemărilor,
Împodobit la ferestre
Cu alge și scoici.
Tu, aceea reală,
Mă privești sărutându-le
Și sfioasă, te-ntorci...
Ai dreptul să refaci contractul
În urma căruia îți ofeream
Promisiuni mincinoase.
Dar sorbi din fiecare sosie

[...] Citește tot

poezie de din ROGVAIV-ul stărilor
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Rodica Nicoleta Ion

Maestrului Vulpașu

Citind maestrului Vulpașu
Atâtea dedicații, zău,
Mi-aș pregăti degrabă spada,
Căci va veni și rândul meu.

Rodica Ion sau... Nicolae,
Sunt predispusă la complot,
La diplome de milioane
Și asta încă nu e Ttot.

Deci ia aminte, domn Vasile,
La premiu mulți vor concura,
Dar premiul de la Urzicuța
Presimt că eu îl voi lua.

Și înțepată, că-s olteancă
Voi trage țeapă după țeapă
Și garantez că toți confrații
Ai să-i găsești intrați la apă.

[...] Citește tot

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Rodica Nicoleta Ion

Din depărtare...

Din depărtare, vești se-ngrămădesc...
E zvon că vine primăvara-ndată
Și din "Regatul Artei" izvorăsc
Povești cu... "suntem", nu cu-"a fost odată".

Când colțul ierbii încă n-a răzbit,
Dar au ieșit pe luncă ghioceii,
Cu versuri dulci la tâmple v-am trezit,
Cu stihuri blânde, diplome și premii.

Să nu dați drumul câinilor! Vă jur,
C-am să mă-ntorc cu vântu-n cingătoare
Și alte premii voi veni să-mpart,
Să fiu recunoscută-n lumea mare.

Și am să zbor cu fluturii în vis,
Căci nu mai pot avea de-acum nici somn,
Fiindcă pe carte nici măcar n-am scris:
"Ofer cu drag!

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Rodica Nicoleta Ion

Noaptea din jur

În noaptea din jurul meu
Degetele îmi sunt lumină.
Îmi sorb sentimentele
Ca pe o cană de cafea cu aromă
De ciocolată.
Neuronii se întind
Ca niște melci lipicioși
Cu sparte cochilii.
Îi simt cum trec prin porii sufletului meu,
Le aud ecoul sentimentelor
În labirintul în care
Culorile se îmbrățișează.
Acolo îmi caut liniștea,
Acolo este ghidul inimii mele.
Îngerii au plantat fulgi albi
Pe brațele mele.
Nu-mi mai trebuiesc globii oculari!
Sunt oar cercuri care se rotesc
În jurul unui punct.
Oh, orb, alunec în lumină

[...] Citește tot

poezie de din ROGVAIV-ul stărilor
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Rodica Nicoleta Ion

E toamnă, iată!

Copacii-s dezbrăcați de frunze...
Dantele arămii, în zare
Se unduiesc. Și stau ascunse
În nori, petalele de soare.

De-o vreme plouă mocănește,
Cum spun bătrânii... Și e frig!
Prin șerpuielnice ferestre,
Privesc născându-se alt chip.

Un anotimp ridat... Pomada
De brumă l-a îmbătrânit.
De vÎnt, iar scârțâie portița
Și-n sobă focul s-a-ntețit.

S-a-ntunecat, deși-i devreme...
Tristețea-n valuri se coboară
Și ploaia-n valuri reci își cerne
Putrede umbre de aramă.

[...] Citește tot

poezie de din Drum de cuvinte
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Rodica Nicoleta Ion

Și dacă...

Și dacă doliul ar flutura
La geamul închis al vieții,
Pentru a nu mă prăfui
De restul lumii,
Popasul acesta s-ar cuveni.
Ce-s oamenii din jur?!
Cei mai mulți, cioclii destinului
Târguindu-se cu speranța
De a fi fericiți.
Niște dependenți independenți
De relațiile cu "Preda".

Nu știți cine este acest "Preda"?!
Unicul amant fidel al destăinuirii...
Panerul durerii și lacrimilor nespuse
Dispărut după un pumn de Distonocalm.
Sevraj al neîmplinirii...
De când m-au dopat cu durere
Mi-e indiferent că trăiesc.
Poate că nici eu nu mă înțeleg

[...] Citește tot

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Rodica Nicoleta Ion

De ziua îndrăgostiților...

Marea de mi-ar vorbi-n furtună,
Inima mea s-ar risipi
Și s-ar întoarce iar la tine,
Cât dragostea va dăinui.

Pe brațele de valuri albe
În dans de stele argintii,
Pot înfrunta durerea vieții...
Mai mult, alături de-ai să-mi fii...

Pe pat de raze, de-ai fii soare,
În rouă chipul mi-aș scălda.
Ai izvorât - o sărutare -
În sufletul și-n viața mea!

În ochiul - leagăn de mătasă,
Te port în fiecare zi,
Căci ești iubită și aleasă
Și-ți jur: mereu te vvoi iubi!

[...] Citește tot

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Rodica Nicoleta Ion

Poem Lianei D

Otravă... Durere, de-a pururea arzi!
Mă soarbe tăcerea sub cumpeni de brazi...
Se-aude în cer un alai îngeresc,
Din sufletul mamei doar lacrimi țășnesc.

Un mit de lumină se sfarmă. La geam,
Cad lacrimi de soare. Iubire eram!
Dar frântă-n bucăți de lumină pornesc,
Războinic solar, neamul să-mi reclădesc.

E-n mine lumină, deși am plecat...
Pe drumuri de taină, în moarte-am aflat
Alt drum spre-nviere, spre RAI, spre zenit.
Sunt Soare-Răsare! Așa vă promit!

Mă-nalț în lumină, cobor iar în voi,
Dorm somn liniștit printre-ai noștri eroi,
Ar fi-vom din nou în cetatea divină,
La fel de uniți, un crâmpei de lumină.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Rodica Nicoleta Ion

Ce suntem

Am promis că voi vorbi
Cu Dumnezeu.
Multe întrebări musteau
În pieptul meu.

Și-n cuvânt și în lumină
M-am născut,
Străin eram, eram stingher,
În Cerul Sfânt.

M-am risipit ca un ecou
În flori de mirt,
M-am înălțat mereu mai sus,
Mai fericit.

Dar n-am aflat în drumul meu,
Oh, n-am aflat,
Adevăratul Dumnezeu
Ce-am căutat.

[...] Citește tot

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Rodica Nicoleta Ion

Au înflorit castani, mireasă!

În cer au înflorit castanii, mireasă cu argint în păr
Și ninge praf de ploi de stele în somnul greu, apăsător.
Eu te-am ales din veșnicii să-mi fi alături, te iubesc!
Tu ești mireasa vieții mele! Să fiu cu tine îmi doresc!

Ți-am pus în păr, din cerul zilei, cunună de argint de stele,
La umbra tâmplei tale albe, o lacrima să fiu... Miresme
Să-și curgă plânsul peste tine, să-mi ude tâmplele fierbinți,
Să ne iubim o veșnicie, noi doi, ca doi copii cuminți.

Dar somnul meu e doar o umbră a ultimului sentiment,
Se scutură de dor castanii, în vis, iubito, te aștept!
Altar ni-i doar promisiunea de-a ne iubi nelimitat,
Și-n gânduri voalul tău, mireasă, pe fața mea s-a așezat.

poezie de din Drum de cuvinte
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Rodica Nicoleta Ion

Decizii

Stăpân pe tine în decizii,
Împăunat, cu fruntea sus,
În sanctuarele oglinzii
Ca un ecou te-ai dus, te-ai dus...

Eu, semn zodiacal terestru,
Legată de real, alerg
Printre create anotimpuri,
O clipă doar să te-nțeleg.

Lumină, sensibilitate.
Argintul anilor purtându-mi,
Am mers tăcută mai departe,
Cu existența ta în gânduri.

Tu element al stăpânirii,
Deodată singur te-ai trezit,
Deși în jur atâtea ființe
Te eclipsau necontenit.

[...] Citește tot

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Rodica Nicoleta Ion

Ochiul pineal

În căutarea NIRVANEI...
Obosiți de spasmele vieții
Lăsăm ochiul carnal în odihnă.
Stare de meditație -
Ne detașem de lumesc
Ca de un alt rând de haine.
Primește-ne, Doamne!
El, ne dezvăluie viziuni,
O nouă poartă -
Deschisă de data aceasta spre cer.
Energie spre transcendent,
În copilărie.
Cheakre eliberându-și spre univers
Lacrima pleoapei nisipoase...
Acuzați de evoluție universală,
Cei ce poartă secretul
Duc cu ei și lumina
De dincolo de întunericul morții.
Punct de echilibru,
Însemn pe toiagul papal.

[...] Citește tot

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Rodica Nicoleta Ion

Mă iartă!

O catedrală s-a-nălțat spre cer...
A prin în mine rădăcini, sub cruce,
Oh, Tată Sfânt, Lumină și Îndemn,
Spre calea fără de păcat mă duce!

Sunt oaia rătăcită azi, pe drum...
Să pasc lumini în calea ta, m-așteaptă!
În lumea mea am rătăcit destul...
Vin către Tine, Tată Sfânt, mă iartă!

Mă-mpiedic iar în iedera durerii...
Deșertăciuni cu chip de catifea,
M-ademenesc cu muzici ireale.
Tată Ceresc, te rog, nu mă lăsa!

Mă-mpiedic iar în iederă și teamă,
Șerpi vii mă prind în lumea necredinței
Cu muguri fini și netezi de aramă
Care promit reînvierea ființei.

[...] Citește tot

poezie de din Culorile sufletului
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Rodica Nicoleta Ion

Lupta celui învins

Ce poate fi în viața ta mai trist
Ca regăsirea unui vechi învins,
Învinsul care s-a uitat ascuns
În gândul ce l-a mai avut de dus?!

Pe umerii bătrâni și ponosiți,
Atât de aplecați, de umiliți,
Timpul însemne aspre a lăsat...
Acest învins, cu ce e vinovat?!

În ochi îi joacă lacrima... și visul...
Se vede numai el pe el, învinsul...
Ce piatră de mormânt i-apasă vrerea?!
L-ați pălmuit! Își plânge mângâierea...

Dumnezeiescul jug e tot mai greu...
Învinsu-acela, oare, nu sunt eu?!
Port veșnic roba anilor pe spate,
Privind prin timp spre dincolo de moarte.

[...] Citește tot

poezie de din Culorile sufletului
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Rodica Nicoleta Ion

În țara asta

Pe viața asta, noi suntem stăpâni!
Ne stau de veghe crucea și icoana
Și inimi-mame, clopot din străbuni,
Legea iubirii, tricolorul, țara.

Nebunul e pervers în legea lui...
Insistă să ne biruie. Și cuie
Ne bate-n tălpi, să nu putem fugi,
Dar lui, vă jur, această țară, nu e.

De-ar fi să mor, eu jur pe tricolor,
Să nu las portu-n mâinile dușmane,
Căci țara-ar fi de plâns în mâna lor.
Ne-ar risipi cenușa din osoare...

Și cum să-mi las și datini și români,
Când țara-mi este lacrimă de jale?!
S-o duc, o bucățică, la străbuni?!
Voi plânge în biserici și-n spitale...

[...] Citește tot

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Rodica Nicoleta Ion

S-au dus pe rând...

S-au dus pe rând, pe rând, toți cunoscuții...
Și câți au fost, nu-mi mai aduc aminte!
Florin, doamna Cașiu, tanti Nuți...
Plecăm dintre cei vii, cu toți, cuminte.

S-au dus bătrâni, s-au dus copii și tineri...
Așa e rostul vieții - de-a muri...
Se-aprind pe ceruri candele de sângeri
Și lacrimi curg în fiecare zi.

Mai ieri erau în viață mulți... Acuma
Sunt doar un suflet rătăcit pe cer...
Oh, peste trupul vieții cade bruma
Și-n jur e-atâta noapte și mister!

Cosește moartea trupuri de lumină!
Ne-afundă-n iadul nemărturisirii,
Rod secerat încununat de vină,
Nu mai atingem laurii iubirii...

[...] Citește tot

poezie de din Culorile sufletului
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

<< < Pagina 3 >

Pentru a recomanda secțiunea cu Rodica Nicoleta Ion despre promisiuni, adresa este:

Distribuie

Căutare

Căutări recente | Top căutări | Info
 
Citatepedia se îmbunătățește și prin votare. Nu uita să dai cel puțin un vot/zi. Durează doar câteva secunde!