Adrian Păunescu despre timp

Degetele tale

Sunt degetele tale, subţiri ca nişte vreascuri,
Ce mi-au rămas din toată pădurea dispărută
Într-un ţinut de gheaţă şi de pârjol te mută
Fiinţa mea, plecată prin lume, după vreascuri.

Mă simt ca o femeie bătrână şi săracă,
Plecată prin pădure să strângă nişte vreascuri,
Eu degetele tale, subţiri ca nişte vreascuri,
Le simt cum dau căldură ca vremea să-mi mai treacă.

Atât îmi mai rămâne, pădurea au furat-o,
Pădurea au schimbat-o pe aur şi avere,
Eu degetelor tale voiesc a le mai cere
Să-mi zăbrelească ochii şi fruntea rece, iat-o,
Să-mi încălzească duhul secundelor mizere
O, degetele tale prea triste, adorato.

poezie celebră de Adrian Păunescu
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Stană de piatră

E absurd, e nedrept, e ciudat, e urât,
Marea bate în ţărm, cerul bate în ochi,
Parcă suntem cuprinşi de un fel de deochi,
Nu pot face un pas. Te iubesc şi atât.

Aş putea să ajung într-un timp şi-ntr-un loc,
Unde ştiu că poţi fi şi că suferi cumplit,
Aş putea testament sau scrisori să-ţi trimit,
Sau să vin să vă pun, plin de dragoste, foc.

Parcă sunt blestemat, parcă nu am puteri,
Consternat, retrăiesc tot ce e şi ce-a fost,
Nu mai ştiu dacă vrei să şi fac tot ce-mi ceri,
Să te las să te pierzi într-un trist adăpost.

Nu mai ştiu ce e azi, nu mai ştiu ce-a fost ieri,
Despre mâine nu cred că mai are vreun rost.

poezie celebră de Adrian Păunescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Destin-când vine toamna

Nu-mi ajungi şi n-avem timp
În fiecare scurtă zi,
Aşteptăm nopţi mai lungi
Să ne putem şi noi iubi.

Mi-a căzut pe gură frunza
Unui ultim arbor frânt,
Moare vara, moare vara
Şi vine toamna pe pământ

Ia-ţi pe umăr haină groasă,
Ia-ţi flanelul tău răsfrânt,
Moare vara, moare vara
Şi vine toamna pe pământ.

Desfrunziri – eu mai mor tu mai mori,
Înfrunziri – şi-nviem uneori.

Mi-a căzut în noapte mâna
Când am vrut să te descânt,

[...] Citeşte tot

cântec interpretat de Cristian Buica, muzica de Cristian Buica, versuri de Adrian Păunescu
Adăugat de Cristian Buica
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ai să te-nzăpezeşti la mânăstire

Dar ia aminte, marea mea iubire,
că ninge-atâta de rudimentar,
c-ai să te-nzăpezeşti la mânăstire
şi n-o să ai soluţii de ieşire
decât prin fila unui calendar.

Eu am tocmit birjar, şi cai, şi sănii,
am luat cojoc să-l punem dedesubt,
tu, anii vechi, din amintiri, redă-ni-i,
să nu ne fie frică de dihănii,
dar, uite, drumul dintr-o dată-i rupt.

Concert de fulgi, de clopot şi de toacă,
în locul unde ai fugit de noi,
dar, vai, această iarnă e buimacă,
zăpezile sporesc să nu mai treacă,
pe când se simte vreme de război.

Ninsoarea reîncepe să conspire
simţind că te găseşti în loc stingher,

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Adrian Păunescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ca o reverenţă, frunza

Pregătiri de toamnă şi la mine-n sânge,
şi o greutate simt acum la mers,
cred că-mi face semne frunza ce se frânge,
printr-o reverenţă dinspre univers.

Doamne, vine toamna, parcă-i o dovadă
că-i destulă toamnă s-o aştepte-n noi,
dacă nu le vine ochilor să-şi creadă
că senini din toate sunt numai ei doi.

Ca o reverenţă frunza-n prăbuşire
umerii mi-i umple de un tragic scrum,
triste monumente uită să respire
când se-aude ţipăt de cocor în drum.

Sunt schimbări grozave orşiunde, parcă,
prin tufişe slute - zdrenţe moi de nimb,
cu prilejul vieţii moartea mă încearcă,
toamna-i anotimpul ce devine timp.

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Adrian Păunescu din vol. "Apogeul firii"
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cineva mă ascultă!

În veac cu putere ocultă
din zid cineva mă ascultă.
cu cât mă coboară pe mine.
cu-atât el mai mare devine.

Iubirea mi-o suge prin tuburi.
mă simt răstignit pe şuruburi,
ce face cu mine nu-i veghea,
el trage din zid cu urechea.

Ai zice că apără, poate,
poporul de rău şi păcate,
de cei ce ţin arme în liră
de cei care mint şi conspiră.

Dar nu el ascultă orbeşte,
pe om când acasă trăieste,
ne intră-n cearceaf şi sub piele,
în creier de gânduri săi-l spele.

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Adrian Păunescu din Sunt radical (1981)
Adăugat de Ion Bogdan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Simpla scrisoare de dragoste

La miezul noptii ma gandesc la tine
Si stelelor ma rog sa-ti fie bine,
Din somn sa te trezeasca dintr-o data,
Sa nu-ntelegi de ce esti tulburata.

Si i-am lasat un tremurat de jale
Copacului din fata casei tale.
La usa ta am indrugat cuvinte,
Sa nu te-atingi de clanta ca-i fierbinte.

Si mai ales, cand noaptea e la usa
Ca sa-mi aseze peste timp cenusa,
La tine ma gandesc si nu am stare
Si fostul foc imi arde sub picioare.

Cu lucrurile vreau sa ma amestec,
Ma simt o fiara suspinand domestic,
Dar da-mi un loc de ultima greseala
Sa-ntarzii in cutia ta postala.

poezie celebră de Adrian Păunescu din Sunt un om liber (22 martie 1989)
Adăugat de Ion Bogdan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Târziu

Când v-am rugat să-i ocrotim,
Când v-am rugat a nu-i uita,
N-aţi auzit şi mi-aţi răspuns
Că-i o problemă foarte grea.

Şi-am fost ridicol stăruind
Şi-am încercat să vă mai spun
Şi noi m-aţi învinovăţit
Şi m-aţi considerat nebun.

Şi eu v-am zis că nu e timp,
Că suntem nişte pasageri,
Şi voi aţi construit minciuni,
Mai multe astăzi decât ieri.

Şi-acum de ce vă bucuraţi
De arta celor ce-au murit,
Când voi i-aţi condamnat pe ei
La trai pe muchie de cuţit?

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Adrian Păunescu
Adăugat de Ion Bogdan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Taina

1. Dacă n-am să vin deseară
Mamă uşa n-o-ncuia
Spune-i tatei că-s în poartă
Sau găseşte tu, sau găseşte tu, sau găseşte tu ceva.

În noaptea asta mamă lumea e a mea
O lume de douăzeci de ani
Priveşte, mamă, jocul şi taci, nu întreba:
E foarte simplu, este ziua mea.

2. Nu pune nici-o întrebare
De întrebări m-am săturat
Nelamurită să ramînă
Fie taina mea, fie taina mea, n-o-mpart cu nimenea.

În noaptea asta mamă lumea e a mea
O lume de douăzeci de ani
Priveşte, mamă, jocul şi taci, nu întreba:
E foarte simplu, este seara mea.

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Adrian Păunescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Partaj

Iubire de taină şi moarte,
Ce pot să-ţi mai spun despre noi,
Acum c-a venit despărţirea
Ia lumea şi-mparte-o la doi.

Urmează partajul juridic,
Urmează atacul de cord,
Se-ncaieră fraţii călare,
Eu plec către sud, tu spre nord.

A fost o minune-n oglindă
Şi ultimul zbor peste veac,
O aripă porţi în valiză,
O aripă port în rucsac.

Nu-mi trebuie martori, iubire,
Nu-mi trebuie probele, nu
Destul mi-i că-n toate acestea
Şi martor şi probă eşti tu.

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Adrian Păunescu
Adăugat de Heart of twenty-four carat
Comentează! | Votează! | Copiază!

Abia acum

Rănit la piept de crivăţul câinesc,
Ce-mi bandajează rănile cu luna,
Abia acum încep să te iubesc
Când simt că te-am pierdut pe totdeauna.

Şi rănile mereu mă vor durea,
Slăvind întîmpinarea ta târzie
Şi-abia acum îţi spun "iubita mea",
Când nici nu-ţi ştiu adresa spre a-ţi scrie.

Deodată, apa lumii te-a-nghiţit,
Deodată am rămas rănit de crivăţ,
Gesticulând spre minus infinit
Şi construind delicte împotrivă-ţi

Atunci când totul se-ntâmpla firesc
Ne-mpotriveam ca soarele şi luna,
Şi-abia acum încep să te iubesc
Când simt că te-am pierdut pe totdeauna.

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Adrian Păunescu
Adăugat de Ion Bogdan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Anomalii

Sufletul meu, copil tembel, cunoaşte,
Inima mea de bivol tînăr ştie
Că pe al lumii pat absurd de broaşte
Iubirea este o anomalie.

Să mai iubeşti cînd visul un negoţ e,
Să mai iubeşti cînd prea puţini au şale,
Cînd ne clocesc de-un veac prudente cloţe,
Acestea toate nu sînt stări normale.

Eu cînt la o vioară care doare,
Eu cînt la un pian bolnav de ciumă,
Cu voioşie şi cu disperare
Eu cînt un cîntec care mă consumă.

Nu-i profitabil să iubeşti cînd este
Mai profitabil să te faci că sîngeri,
Dar pe robotul meu cade-o poveste,
Robotul meu e-nduioşat de îngeri.

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Adrian Păunescu
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Casa de nebuni

In ultimele zile ale iubirii noastre,
Eu iti spuneam cuvinte si tu,cu ochii uzi,
Pareai neputincioasa si sa le mai auzi
Si ma temeam sa caut sau sa presimt dezastre

Si-n noaptea dinaintea plecarii spre niciunde
Eu iti strigam ca ninge,plangand la telefon
Si-aveai atata pace si viitor in ton,
Ca nici acum nu banui ca te puteai ascunde.

Nu cred ca are dreptul o dragoste sa moara
Ca intre doua bestii,tacut si indecent,
Si fara un adio si un avertisment,
Si fara o urare de drum,elementara

Astept sa-mi spui ca suntem,atunci cand ai sa suni,
Ori eu,ori tu,ori ambii.....la casa de nebuni!

poezie celebră de Adrian Păunescu
Adăugat de IngridM
Comentează! | Votează! | Copiază!

Telefon întâmplător

Alo, iubita mea, te deranjez,
Aş vrea să-ţi spun ceva, dar nu se poate,
Decât dacă e vreme să te văd.
Te-aştept la ceas la Universitate.

Doresc să-ţi spun ceva neapărat.
Alo, m-auzi? Te-aştept la ora 6,
Acolo unde toţi suntem frumoşi,
Iar voi cu toatele sunteţi frumoase.

Eu am să port o floare la rever,
Te rog să porţi şi tu o floare-n mână,
Te-aştept la 6, nu cumva să uiţi,
În niciun caz, nimic nu se amână.

Alo, iubirea mea, iubirea mea,
Te-aştept în gară şi te-aştept acasă,
Te-aştept în Univers, pe-o canapea,
Te-aştept la Marea Neagră, pe-o terasă.

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Adrian Păunescu din Sunt un om liber (1985)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mi-e frig de frigul

Mi-e frig de frigul celui ce-o sa plece
şi nu va mai veni-napoi, în veci,
şi haina din cuier devine rece
şi mânecile la camaşi mi-s reci.

Mi-e frig de frigul omului pe care,
Îndata ce în glorie s-a frânt,
Familia l-a dus la-nmormântare
şi l-a lasat acolo, în pamânt.

Mi-e frig de frigul lui, acum, că ploua
si-n cimitir e apa cu prisos,
În timp ce viata ne e data noua,
El zace în sicriu acolo, jos.

Mi-e frig de frigul nopţilor de iarna,
Când respirând prin viscole, postum,
Nameţii vor începe sa se-aştearna
si el, sarmanul, se preface-n scrum.

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Adrian Păunescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Muntele

Iubita mea, ţi-am cumpărat un munte
Am fost la târg, dar nu l-am luat pe bani
Are păduri şi râuri şi o punte
În vârstă de un milion de ani...

Ţi l-am adus în braţe pân' la poartă
E minunat şi piatra lui e grea,
Comerţul ambulant cu munţi se poartă...
Dar unde-ai să-l aşezi, iubita mea?

Ce munte colosal, un munte straniu
Cu porci mistreţi ce cântă-n coruri: jir!!
Iar în adânc sunt straturi de uraniu
Şi-am dat puţin pe el... un chilipir...

Iubita mea, găseşte marea vale
În care să-l aduc şi să-l răstorn
Şi-apoi la nunta regăsirii sale
Să cânt ca vânător al lui din corn...

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Adrian Păunescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vino

Vino sa mai spunem despre arte
Si sa ne iubim conspirativ,
In manej de substantive moarte
Vino sa te cert fara motiv.

Vino unde cad dictionare
Si lirismu-i biciul de jocheu,
Vino unde verbul insusi moare,
Vino sa tacem in grajdul meu.

Vino sa te simti neputincioasa
Cand un hat de maini am sa-ti innod,
Vino, vino sa ne facem casa
In adverb de loc cu adverb de mod.

Vino unde mor incet gramatici
Si intregul timp e-un dezacord,
Cand absurzii agramati, apatici
Mor si ei, predicativ, decord.

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Adrian Păunescu
Adăugat de Ion Bogdan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Om cu clopot

Malul acesta foarte abrupt
din care cerul luna şi-a rupt
este hamacul în care m-aşez
ca să-mi mai iasă floarea din miez,
astfel aicea stau şi aştept
clopotul lumii să-mi treacă în piept
să nu-l mai simt cum îmi fierbe în nervi,...

Clopotul mare-mi fierbe în os,
tidva e tot ce-am putut şi am scos
din acest clopot rău şi diform
pe-a cărui limbă astăzi adorm.

Clopot de negru, clopot de gri,
bate ce bate şi nu te opri.
sfărmă oasele mele cu sârg,
du-te apoi şi mă vinde la târg,
m-am săturat să te duc şi suport,
parcă mi-aş duce propriul meu, mort,
tu înăuntru mă baţi şi m-apeşi

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Adrian Păunescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Telefon peste moarte

În lumea numelor străine,
Mă simt, şi eu, un străinez,
Iau telefonul lângă mine
Şi n-am ce număr să formez.

Trăiesc, fără speranţă, drama
Că neamul meu, acum, e frânt,
Mi-e dor de tata şi de mama,
Dar nu au număr, la mormânt.

De convorbiri cu ei sunt gata
şi în necunoscut mă zbat,
îi sun pe mama şi pe tata,
Dar crucea sună ocupat.

Au numere secrete parcă
Şi aparatul n-are ton,
Deodată aflu şi tresar că
Nici moartea n-are telefon.

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Adrian Păunescu din Rugă pentru părinţi (10 iulie 2007)
Adăugat de Ion Bogdan
Comentează! | Votează! | Copiază!

La adio

Se află litere şi farduri
Şi nişte munţi sunt între noi
Dosare-nchise, triste garduri
Şi nici n-o să mai vină apoi.
În pragul iernii absolute
Sărută-mi tâmpla albă, hai
Şi-apoi scufundă-te şi du-te
În orizontul altui grai.

Nici nu pot nimic să-ţi spun
Pe curând sau rămas bun
Apăru, numai nu, la adio tu.

De ce să-ţi spun la revedere
N-aş mai avea nici un motiv
"Adio" drepturile-şi cere
Că te-am pierdut definitiv.
Şi de la mine până la tine
Cuvântul însuşi va-ngheţa
Nici să te strig nu ştiu prea bine

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Adrian Păunescu
Adăugat de Iulia Mirancea
Comentează! | Votează! | Copiază!