Textele de mai jos conțin referiri la început, dar cu o relevanță mică.
... Apeal...
Nu stau cu gând decât să te-am în brațe
Când îți văd tot piciorul gol din fustă;
Aș sări iute, cum masculul de lăcustă
În pulpe fine, trupul să-mi înhațe.
Simt fluturaș în golul din stomac
Și când vorbești n-ascult, doar îți sorb buze
Și-s tot întruchipat într-un bățos arac
Ce ți-aș înfige, să te prinzi... sex să-ți amuze.
Îmi fuge ochi pe gâtul fin ca de flamingo
Ce ți l-aș umple de sărut să te-nfioare
Și buzunarele mi le-aș goli -câștig de bingo-
Și te-aș iubi... oriunde ai o floare!
Sânii-ți tresar în freamăt de respir
Și îmi văd capu-n faldul dintre cupe,
Gustând din sfârcul roșu, elixir...
Ah, Doamne, ca sălbaticul te-aș rupe!
[...] Citește tot
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (22 august 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Scheletic
... cu bula fixată pe atlasul știutului
am început să mă rotesc pe axis,
profitând că am o bună susținere;
o coloană vertebrală,
adică... scurt, o șiră
de segmente puse unul peste altul,
o înșiruire bine cablată la realitate!
Un mănunchi!...
Sunt o fire, din fire!
Și-așa-ș fi întru' totul;
în rest încep
în prelungiri ce pot dispărea...
și totuși lor le dau cea mai multă importanță,
lor!... și la măzgălitul bulei;
crezând că dac-o refigurez
se schimbă ceva
și nu mă mai recunosc...
în nimeni?!?...
Oricum, cu ce-mi păstrez,
sunt singurul mesaj palpabil
[...] Citește tot
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (1 septembrie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Fior de Ionuț sau bilețel de adio nescris
Mă exprim greu că-s doar un început de om
Și încerc să mă prezint, că-s neștiut de-o lume,
De voi ce nu m-ați vrut să cresc cum creșteți pom;
Măcar atât, nu doar un epitaf și-un nume.
Sunt mic și blond, bălai cum soarele de-o vară
-Ce n-am avut mai multe, mi s-au oprit la patru-
Și n-am știut, neșcolit, că dulce zi e amară,
Iar rău e pretutindeni, nu doar la film, la teatru.
Oricum nu pot vorbi, că nu mai am nici cap
Și-s plin doar suflet pur, căci carne-s doar tocată
Pe oase scrijelite de dinți, că-n guri nu-ncap
La haita ce-nfruntam, eu singur și ea roată.
De lacrimi nici atât nu mai îmi aduc aminte,
Doar când sugeam, se pare -și chiar nu-i mult de-atunci-
Căci m-au crescut de mic, neștiind că lumea minte,
Spunându-mi doar să râd, cu lacrimi de-alea dulci.
[...] Citește tot
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (4 septembrie 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Eșaloanele extincției
... mai pun de-acum încă vreo douăzeci și cinci de ani,
adăugați la mult, de când mă știu pe mine
și-un leat complet, de peste șase miliarde, o să dispară,
poate mai mulți; și ceva tinerei contemporani
vor părăsi coperta pentr-un conținut "mai bine"...
și nu mă dumiresc cum pot atât de mulți... atâți să moară?
... păcat că nu-i întregul, tot, o uniformitate
de început, cu toții de o zi cum puii de găină
crescându-și puf în pene pentru un pic de zbor,
ce nu va fi nicicând, c-așa e și umanitate;
o iluzorie eternitate din vise plină, plină
și dispărând deodată tot... cât de înfiorător!
... ar fi, o secundă, Terra într-o liniște lugubră,
nici plânset n-ar mai fi, n-ar fi nicicum urmași,
că n-ar avea conștiința încă a amintirii
și-ar fi planeta mult, cu mult mai mult salubră,
debarasată de-nvechit... iarăși vor fi indieni-apași
cu zâne, regi, moși, făt-frumoșii... sufletului, firii.
[...] Citește tot
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (22 iunie 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Mister... de râu
Oricâte explicații aș avea,
-din cărți citite, știință câștigată-
când stau pe mal și îl privesc cum curge,
cum malurile-n piatră și în mâl distruge...
E peste logică, de unde atâta apă?
Am creierul, un labirint de cursuri, o rețea!
Mă uit în zare, în aval,
la crețul cafeniu, învolburat continu
ce pleacă-n nesfârșit și amontele-i ia locul.
Ah, Doamne, de ce nu-s la fel, nu am norocul
să fiu mereu un început, "remake"-ul rectiliniu?!
... Sunt lung, la fel de lung, sunt un imponderal!
Întrezăresc petrecerile-i multe
în care-s poate, doar infimă moleculă
din nesfârșitu-i debit veșnic susurând,
ce umple mări, oceane, care-i sunt mormânt;
cum locu-mi va fi luat, d-un ou, morulă, o gastrulă...
Oh, cum nimic nu știu, din științele oculte?!
[...] Citește tot
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (18 iulie 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Moartea
Mai mult, mult, suntem morți decât vii, că-n fond viața-i o mică parte a morții
atotstăpânitoare, sigură de-al său statut de veșnicie fără nicio intervenție a sorții,
căci inerția-i o scutește de ambiții; nu i se pretinde vreun sfârșit că n-are început,
nu naște din ceva, e doar un recâștig de liniște din zbuciumul de-un viitor trecut!
E demografic "pan", în preponderență, moartea, că este mult mai populată, multă
și nici nu-i complicată cum e viața ce-o-ntrerupe cu un strigăt de izbândă; o insultă
ce-și va primi pedeapsa, niciodată prea târziu, căci oricum n-are nicio vârstă
neviețuitoarea și nici cu firea nu se pierde, căci singura în echitatea ei e justă!...
... Pentru că moartea e egală, o necunoscută fără fală, ascunsă, rece
și-oricât este de nedorită, este universul acceptabil; la oricine trece...
doar o amintire-i de exist, infinitezimal de scurtă, fără vreo convingere,
într-o beție a amânării gândului de-orice reflecție îl amăgind până la stingere.
De ne-am muri trăirea, să nu fim, oh cât ne-am prelungi din moarte
și-am fi un punct neînceput, de negru ce nicio viață n-ar desparte,
doar s-adunând în linii, în carouri; ar fi-n sfârșit eterna netrăire
cum spațiul dintre stele, ce-s puține! Am fi și noi în fine un minus univers, o nimicire...
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (10 martie 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Fantasmă
Doar tu m-ajuți tristeți să-ngrop,
Cu chip ce te-am în gând, fantasmă
Cum puful alb, zburând din plop,
Purtându-mi din azur mireasmă.
Nu știu de-s singur visător
La fum eteric de candid
Ce-l am în pori, nesfârșit dor
Și nu-l ating... E timpul, zid.
Dar nu-i nimic, e gândul șansă
Fără de margini, neștiutul
De nimeni... când mă plimb în transă,
Reluând sfârșit cu începutul.
Așa-i poate "nemuritor";
Făcând mereu voiaj idilic,
Pierzându-mă în fald amor
De-un gând necontrolat, empiric.
[...] Citește tot
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (18 iunie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Existență... rutieră
Viața e o autostradă cu multe miliarde de benzi pe care se intră cu echipament furnizat
și se rulează între puncte de control, cu plată pentru privilegiul participării,
iar din loc în loc, fără niciun criteriu de timp sau viteză, se iese, cel mai adesea neavizat
și cu șanse nule de revenire; la fel cum saltul cu parașuta e ireversibil din momentul aterizării!
Odată destinația atinsă, se eliberează culoarul pentru un nou cărăuș
investit cu reluarea experienței în stil absolut personal, pentr-o înscriere în ceva dur
de piatră sau metal, sau lemn, ca semnele de circulație adunate elogiatic de-un fluierat de arcuș
în niște parcuri de staționare pe termene nedefinite, cu iluminări la lumânare și mirosul de pur.
... În timp ce pe sensul opus, total invizibil, doar o bănuială bizară, dogmatică c-ar fi contrasens,
mai curând e o pistă de zbor, doar c-un fum de la scrumul din arderi finite, nevăzutul de mens.
Și șoseaua se-ntinde epocalic; o ștafetă ce n-are jalon de predare căci nu-i nicio cursă, câștig,
e ruloul de smoală întărită ce se are ea însăși și așteaptă bătaia de pas, de elan
de la altul și altul ce-ncearcă să zboare desprins dintr-un bulgăr -profan început în covrig-
și se-ntinde în lat și în lung fără a ști că nu-i loc de mai mult, că-n final smoala îi e și tavan.
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (26 februarie 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Spiritism
... insinuat, fără vreun expeditor palpabil și fără vreun traseu anume
și totodată, dintr-o dată, nici bănuit măcar, fără vreo prevestire, ca din altă lume,
brusc schimbă plan, făcut cu atât de mult detaliu, după lungi, profunde explicații
și pur empiric, părut fără noimă, rupe film, totul se prăvale în aberații...
doar firul de păianjen, nevăzut, lipește-n funie și creier minte, suflet, corp,
rostogolind cu totul bulgărele fără adresă, sau nu, e lecuire, un anticorp
să împiedice o geometrică multiplicare de rău antepropus, crezut un inefabil,
ce e-o scânteie oarbă, o întâmplare din întâmplător destin, ce mâna dă thrillerul amabil
și întâlnește apoi un bine, atâta de nebănuit și din cu totul alte și alte sfere,
uitate, sau doar în imuabil părăsite, până la propria pieire, dorită ca pe-o avere,
ce nu va fi vreodată, s-a verificat, nu-i rezervată, nu a fost prevăzută-n portbagaj,
sau locu-i lipsă, așa cum și-umbra-n plină zi e, cea de schimbă sens... de o secundă-i gaj,
de unde vine tot, că nu-i cum după o noapte, un sfetnic bun, este instantanee
ca o răscoală ce se iscă, la început dintr-o prostie, tot așa cum curcubee
nasc culori din transparent și le duc arc la cer, ca apoi să le coboare ca-ntr-un hipnotism
al boarei, arsă-n tonuri, rânduite dintr-un haos, fără loc a ști, mereu un altul și altul... spiritism...
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (6 septembrie 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Har de părinte
N-am să știu, de vreodată ai dat lacrimă... în gând-
la amintire din vremi, de altădată- nici când.
De-ai luat timp, să-ți revezi, început de copil
cu zulufii în vânt, stând desculț, c-un mobil
cu roți de lemn, luat cadou, de părinți... of, săraci;
ce-au lăsat de la ei, să-și ia grâne-n desagi...
Ce-ți privesc, cu mult drag, turuitu-ți din gură-
cum motorul- prin colbul, numit bătătură.
Își iau timp pentru tine- devenitul lor cult-
ca să-i bucuri de bine; cel pierdut, de demult.
Fericiți, ne avuții, de pe ulița în sat...
ce-au căsuță-n paiantă și servici pe la stat.
Film, apoi se derulă. Oh... la școală te duci,
îmbrăcat cu tot nou, și-n pantofi, nu papuci...
să fii în rând, cu ceilalți, tu, speranța de mâine;
să-i întreci, ce n-au fost, niciodată. Să ai pâine
ușoară, doar ție-ți, căci de ei, nu-s nevoi;
vor trăi doar din vis, până-n lumea de-apoi.
De al lor gând, să n-ai griji. Vor, să fii fericit,
[...] Citește tot
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (9 aprilie 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Aleea iubirii
Se plimbă dragostea pe-aleile în halte
Cu arcași ascunși ce înfig săgeți cu cârme,
Ce-i lasă drum pe artere ei, inimii, s-o salte
Și doar bătăi să schimbe, gong, fără să o curme.
Un iz e la începutul, mirosul de-a se ști,
De sine și că alături e un altceva... Ori, straniu;
La fel și diferit, cum noaptea nu e zi...
Din pântec, coapse, piept și gândul sus, din craniu.
Și parcă o roată întoarce pe fiecare zimț
Ce-ntinde de la spirit, spre carne, un idilic;
Încet din iz se prinde în mână simțuri, simț
Nespus, sau scris pe buze în neștiut chirilic.
Și atâta de fragilă idila stă să moară,
Sau nu, se îngemănează înfiripând peren;
Cu gest de atins de piele, ce freamătă-ntr-o doară
Și gându-i tot un trup, din două, un refren...
[...] Citește tot
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (23 august 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Florie
Se-ncarcă aerul de timpuri panselate
Săpate-n început de treze-n aburi, glii
Sub plapuma topită în reavăn de florii,
Buchete... parfumând priviri amorezate.
Se umple sunet spart de movii, toporașii,
-Viorile strunate în palme de copii
Cu alte flori de câmp- petale de florii
Înveselind morminte și celebrând urmașii.
Se strigă flori pe străzi, prin văruite case,
De-un mistic acanonic, de dragostele vii
Se cheamă-n delicate apelurii de florii
O dată-n calendar și multe... și amoroase.
Străbate iar mirosul de spuma de dantelă
Spălată și scrobită de pururea-mi mamare
Când se-mbrăca-n ajun de Paște; era floare,
Căci Floarea o chema, lu' Cucu, glas de mierlă...
[...] Citește tot
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (7 aprilie 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Participă la discuție!
Început de auto... grafie
Dacă nu-mi scriu eu însumi
trăiri, peripeții,
nu voi avea-n veci plânsuri
la dispătut din vii...
... că-s singurul ce-mi văd
frânturi de existență
când martorii-s prăpăd;
s-au dus, sunt toți... absență.
Am poza-n mintea-mi mugur
în brațele de tată
spălându-mă... Tot tremur
, n chiuveta emailată,
îmi văd doru-n priviri
la roșcove-n buchet,
pe mama-n primeniri...
cacaua la pachet.
[...] Citește tot
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (3 martie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Conversație
- Ce faci?... De când nu te-am văzut,
ești mai frumoasă ca oricând!?...
- Hai las-o moartă, te-am crezut
la început... când mă făceai, crezând!
- Dar nu-i adevărat! Te-am vrut mereu,
mai mult decât acum! Am remarcat
că fără tine, totu-mi este greu!...
- Termină, mi-ai mai spus, ai încercat...
- Ce gaj să-ți dau, ca să mă crezi, acum
când nu mai știu de mine, de nu ești?
Alerg pe străzi, mă port ca un nebun!?!...
- Te știu, e vechiul truc... când mă poftești!
- Și dacă îți promit etern, iubirea?...
- Hmm... parcă nu ai mai făcut-o?!
- Nu, pe atunci nu o știam; că fericirea
are un singur nume... și-am avut-o!
[...] Citește tot
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (26 noiembrie 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Răstălmăcire
Avem proprietatea a ceea ce suntem...
Și nimeni nu poate decide s-o pierzi;
E cum pomii știu, după ierni, că sunt verzi
Și dragostea, cum că, doar noi o inducem.
Existăm prin credința de propria grijă,
Luptăm peste-poate doar să existăm.
Ne-avem un integru, corp-suflet purtăm...
Pe cer suntem noi doar, suprema deviză!
Decizia, veșnic, pe treptele ființei
Noi singuri putem s-o schimbăm cum să fie.
Ne-i dat portativul, suntem melodie
Din notele-nalte-n solfegii ale știiinței...
E sigur ceva ce nu merge-n substanță,
Căci singurii noi ne dispunem menirea;
Decizia-n timp când să luăm o vacanță
E a noastră; pierim, înviem omenirea?!?
[...] Citește tot
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (4 martie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Nostalgic clasicism
Privește în jos peste monoclu, cu palma la lavalieră,
Cadranul ceasului, cu lanț din buzunar de vestieră
Și se îndreaptă, dos arcat, semeț, stăpân pe auditoriu
Dintre amici, ce-i urmăresc un gest subtil, premonitoriu,
Apoi își drege glas un pic, din guturalul sacadat
Și-și spune clar, cu voce calmă, precis și fără răspicat,
Părerea sa despre onoare, din țara sa, ce-i afectată
De un început de mojicism proletarist și judecată
De-o pierdere de bunul simț, de manierele alese,
Ce tot încep să se strecoare printre jurnale noi, să pese
La Europa dinspre vest, ce-a fost odată loc de școală
De franțuzism, dans vienez și acum presimte, ca o boală,
Ce infectează dinspre ruși, c-o seceră și c-un ciocan
Și prinde, vezi, printre vecini, la sud Carpatico-Balcan...
E-un pic de tremur în vocale, ca de-un pierdut ireparabil,
Ce mintea sa, de gentleman, găsește sigur lamentabil
Și încearcă o previziune, ce ascunde în parte în conștiință,
Spunând doar că popor începe să-și piardă-ncet a sa credință!
Se uită cald la cei din jur și parcă îl trece un fior,
Că se va pierde o zi de toți, așa cum sunt, 'ntr-un viitor...
[...] Citește tot
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (11 mai 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Emulația morții
Dedicat lui Mircea Luncașu, "forever my friend"
Murit, e început de moarte,
forma normală de a "nu fi",
iar naște viață-i doar o carte,
capitol scurt... de-a viețui.
Moartea-i inexistența lungă,
un fel de infinit crezut,
iar viața, ca la foaie, o dungă,
un pliu infim ntre "nu-i", "avut".
Morți, "nu suntem" o întregă moarte,
doar între rupt de-o scurtă "viu",
un episod cu-o formă, a parte
la o esență... etern "nu fiu"!
Viața e tot o despărțire
prin naștere, "nu vreau", murit,
când te întorci în nemurire,
[...] Citește tot
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Interioare...
Ascunzișuri acoperite de fumigene mascante
cu cotloane întortocheate ce irump în ieșiri violente,
uneori doar exprimate în subterfugii ezitante,
sau pur și simplu, sunt doar recunoașteri de realități... evidente.
Inexplorabilul e doar dogmatic, invocat în loc de neștiință...
Este-o simplă inerție, ce încearcă să-și justifice inacțiune,
sub neverosimilitatea unei pretinse lipse de putință,
dar cu pretenția unei pseudocunoașteri proclamate, sau prin... delațiune.
Suntem copleșiți de descoperitori futuriști de destine
fără școli pertinente ale științei, doar profitori de ocazie, autodidacți,
simulatori de evenimente incontrolabile, invocate spre deruta de sine;
cu scop coercitiv, de obținere de profituri fără nicio justificare, niște abstracți...
Oricum suntem niște produși cosmici, ai astralului nemărginit,
sensibili conjuncturilor de așezări la masa... Universală,
și precum oceanul, ce se ridică doar la trecerea unei Luni-satelit...
Inima, mintea, și în general trupul, nu sunt numai o existență... carnală.
[...] Citește tot
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (12 iunie 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Gaudeamus igitur
La sfârșit de "teenage" și început de matur,
Am în nări trupu-mi tânăr, zbor îmi e destinat.
De aripi n-am, nu mă plâng, vreau să am al meu tur;
La speranță de amor... și un liceu terminat.
Sunt răscruce de suflet... Să învăț, promovez
"Alma parens", dorită mult mai mult de părinți?
Sau să mor după o fată, cui mă închin, delirez,
Și nu trece pe strada-mi, chiar de-o vreau, scos din minți?!
Repetam în neștire, la materii cerute...
Nicio frază n-avea cel mai mic înțeles.
Zile, nopți, ore, clipe, câștigam în pierdute...
Mă rugam către soartă; eu să fiu cel ales!
Toată lauda mamei n-a servit la nimic.
Nu știa cât de-adânc mă cufund în lectură...
N-am luat primul examen, rezultatu-a fost mic;
"Nesimțiți... ce-au dat note! Nu cunosc ce-i cultură!"
[...] Citește tot
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (27 mai 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Codul "noi"
Cu cât perfid clădim zisa "societate"
Din zoaiele murdare de creiere sărite
Din fixul de-un normal, trădat pentru ispite...
Ce unii le-au drept hrană pentr-o "întâietate"!?
Ni s-au creat iluzii din timp c-așa se face,
Că n-are sens o lume de nu va fi "politic"...
În care nu-s deștepți, meseriași... E atipic,
Făcut de hâde găști, "partidele" rapace.
Și și-au creat o horă de false antagonii;
Să creadă orice prost că lupta e-un câștig!?
Nu pierdere de timp, de energii!... Un covrig,
Din care mușcă roată... Că-i joc de golănii!
Și-au creat propriul "Stat", ca ei nimic să facă;
Să flecărească doar și alții să muncească!
Ei doar să încurce lume, iar ea -de-i să greșească-
Să dea tot ei porunci; "legile"... să desfacă!?
[...] Citește tot
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (7 noiembrie 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Pentru a recomanda secțiunea cu Daniel Aurelian Rădulescu despre început, adresa este: