Daniel Aurelian Rădulescu despre timp

Tomnatic

Amestec de-un frizant velur atinge dermul
Ce se înfioară un pic stingher, după ce cald s-a dus,
Căci orele l-au luat cu el întunecând mai iute cerul
Şi timp dispare, nu ştiu unde, între zori şi apus.

Astrul, arzând orbeşte-n spre amurg, orizontal,
Tăind parcă felii din clipe, luându-le din grade
Începe încet să îşi strecoare un regret... Moral
Se lasă pe tânjeală, vlaga disipeşte plaje de parade.

Rămâne singură iar marea, ce înteţeşte val în spume
Să prindă ce-o mai fi rămas în juru-i, să îmbie,
Îndrăgostită, efemer din nou de amorurile de-o lume,
Lăsând umbre ce şterg pe un nisip, ce în minţi or să reînvie.

Se supără şi frunze înroşind necazul că vor piere,
Printre altele gălbui pătând de gelozia acelor de brazi
Ce stau să înţepe timpul, să se prindă, că nu sunt efemere
Şi se întind apoi covor, lacrimi de pomi, odată "camarazi".

[...] Citeşte tot

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (9 septembrie 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bizar sezon

În zilele de iarnă, scurte,
Se moare în "part time" ce e fire
Înspre nopţi lăsând, nefiind să-nvârte,
Himere morţii... s-o inspire.

Cum vis fugar topit real e
Şi negrul cer în alb topeşte,
În fasturi sfinte ne e cale
Ca să îmbune geruri-peste.

E-un concentrat de suferinţă
A tot ce-i viu în vârf de suliţi,
Cu mult amar de neputinţă
Se înglodând, murind pe uliţi.

Speranţa ar fi doar inedit
În aşteptări înfrigurate
Topite-n dorul de sfârşit
De zile scurte îndelungate...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (17 februarie 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Întoarcere...

Te aştept cu braţele deschise
Am mii de lucruri ca să-ţi spun
Să depănăm trăiri şi vise
Să-mi fii Regină, eu nebun.

Să stăm în parc, la o terasă,
Să iau o bere, tu un suc
Să-ţi ridici voalul de mireasă...
Să fii fecioară, ca-n trecut.

Să pierdem timpul... Bani de costă,
Putem să-l cumpărăm din nou,
Să facem noapte, zi anostă...
Să fii tu zână, eu erou.

Să-mi dai lumina ta de zâmbet
Să mă aprinzi, să îţi fiu far
Când licuricii pleacă în zumzet...
Să ne mâncăm, la un grătar.

[...] Citeşte tot

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (21 iunie 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Plecare

E groaznic că s-a inventat plecarea
-Ce de când ştiu mi-a dat melancolii-
Împovărându-mi gândul cu uitarea
Ce-mi ia din loc, în timp... din reverii.

Dar nu-i aşa?!... Sau poate nu tot timpul
-Ce-am căutat zadarnic să dezmint-
Crezând că despărţirea-i anotimpul,
Mereu alt-nou, frumos... avid să-l simt!?

Sigur, de când mă ştiu, am iubit marea,
Cea unde valul sparge stâncile-n nisip
Sau mângâie doar plaja cum sudoarea
Pe pielea caldă... leac într-un risip..

De ea mi-e veşnic dor şi-i plâng plecarea
De-ultim talaz ce nu vreau să mă spele
De veşnicu-i murmur foşnit şi-nfiorarea
Iubirilor vacanţelor... prefigurate-n iele.

[...] Citeşte tot

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (18 februarie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Înainte de gând, sau practici incomplete

Când gândul nu se înfiripează, e semn că sufletul şi-l pierde
îngrozitor, fatal parcurs, în fond dispare însufleţire,
la fel cum frunze din boboc se opresc a fi încă în verde
şi florile nu mai dau fruct, cad veştede, fără menire.

Se pare a fi un înţeles că tot real, fizic, prezenţă,
ele n-ar fi, cum nici copil n-ar fi, de nu ar fi un dezir măcar...
produs ce pipăi nu-i în sine, sau este, însă nu-n esenţă,
de nu e-n început imbold, în orice vrut; a şti, habar...

ce nume aş da la ce nu văd, când încă văz nu-l simt, un dar...

... când gândul sufletul şi-l pierde
e grav, dispare însufleţire,
cum frunzele ce mor în verde,
iar flori, ce cad, n-au fruct menire...

... e cum real, fizic, prezenţă,
copil nu-i nici dezir măcar;
nu-i sine, un pipăit, esenţă,

[...] Citeşte tot

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (2 ianuarie 2014)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Conjugare

Parcă-s trecut compus, fusesem,
fără să ştiu că voi fi fost,
de atâtea ori, simplu anost
parcurs... ce nu mi-l alesesem.

Că timp era doar viitor,
nesigur, nesfârşit ce-o fi;
multe culori, lipsind doar gri...
ca cerul cu albastru nor.

Căci este, nu se mai sfârşea,
aninat zilnic de-o oglindă,
de tot uitat... uitând să prindă,
din tot ce-a fost, ce nu era.

Restrâng mereu din conjugare,
de timp, ce n-ar avea sfârşit;
tot loje, doar un pic lipit,
cu mine... în curs de întâmplare.

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (14 martie 2014)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Feminitate pierdută

Mi-am pierdut, oh, iubitele închipuite, în foc,
S-au mistuit de atâta, atâta frumuseţe,
Desfigurate, de durerea ce nu ştie blândeţe,
În tragedia întâmplării, nedesminţită... joc.

Le aud ţipetele disperării să nu piară,
Nişte copile, multe, înnegrite în scrum.
Retina-mi... şi ea neagră, mi se întreabă cum
De soarta îşi alege relele doar... fiară.

Îngereşti chipuri văd, parcă premonitorii,
Zâmbind larg sticla de laptop, ce e deschisă
Şi-o pângăresc cu-o lacrimă în colţ, atât de-abisă,
Ce din profund iţeşte... mă răscolesc fiorii.

Le resimt frăgezimea de carne, visătoare
Şi, mă îngrozeşte ţipăt până la răget, urlet.
Este Pământ mai singur, mai părăsit de umblet
De paşi suavi pe glezne subţiri... încântătoare.

[...] Citeşte tot

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (1 noiembrie 2015)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

"From your Valentine"

E luna focului, lângă cămin
când stai, cu inima o floare
de gheaţă, cu obraz lipit
pe geamul aburit de buze
visând cu suflet plin de muze
ce-aştern pe foaia de pe scrin
cuvinte dulci, voalate-n boare,
închinând rugi să fii iubit,
să storci suspine printre scuze...

E-un fin fior în sternuri stângi
ce-ţi dă roşeaţa rozei fine
şi-o apnee scurtă-n abdomen
ce stă cum pendul nemişcat,
de emoţie transfigurat,
oprit din timp, când stai să frângi
bilet, ce nu ţi-e sol de bine
şi baftă ceri, ca-n examen,
să treci greşeli, de neiertat...

[...] Citeşte tot

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (12 februarie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pom

Sunt ca un pom încercuit de ani
Şi nu pot să mă mişc de rădăcini,
Apăsător, de multele tulpini
Ce le-aş fi vrut un bulevard, castani.

M-am întins ramuri să fiu multe cuiburi
Şi-am pierdut tot ce-am adunat în frunze
Şi găurit mi-am vindecat din scorburi
Cu triluri... Timp mi-am încântat cu muze...

Şi florile m-au părăsit în fructe;
S-au dus seminţe, nemaiştiind de carne
Şi am rămas nins, golaş pe creste abrupte,
Tot nemişcat, nici vânt să nu răstoarne.

Am plâns cu sevă după putregaiuri,
De râs nu ştiu, că n-am fost mângâiat
Decât în vaiete de-un Pan, rapsod de naiuri...
Iar cer să zbor, adesea am implorat.

[...] Citeşte tot

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (24 iulie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ai noştri visători

"N-am bani şi-i rost de-a face treabă,
Că atâtea ştiu..., plin de idei!
Nici timp n-am; muncă ar fi degrabă...
D-altul s-o facă... să-mi dea lei!"

Aşa-i de când tot ştiu, e-o vorbă
La noi... tot să ne-asociem;
Noi cu vorbit, ţuică şi ciorbă...
Investitorii-i agreem!?

Să vină, să ne umple punga,
Că-s plini de bani şi vrem şi noi;
Europeni, cu străzi... noi dunga
De var!? Care, pline cu... boi!

Mândreţe de frumoşi şi harnici;
Buni spărgători de... coduri! Cozi
Le facem la puşcării... Amarnici
Să fie şi ei... proşti nerozi!?

[...] Citeşte tot

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (1 iunie 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dorinţă fără temei

Ai mai fost la mormânt de părinţi să-i adori,
Să-ţi iei timpul să creşti şi să împrăştii de flori
Un tărâm cruciat, osuar de pământ?
Să stai curb şi să plângi şi să nu vrei veşmânt
Să-ţi acopere trup, ca al celor din cruci
Că le semeni... şi ştii că acolo te duci.

Şi că nimeni la rând are timp decât rar
Să mai vină a pururi la... stins felinar,
Şi să pună copii să-şi ia timp de neant,
Să nu uite vreodat' că prezentul pedant
N-are pic de valoare-n sfârşitul de ieri
La speranţa de mâini înspre noi învieri.
Fiindcă a cere întrun', nu-i deajuns fără har
Când nu pui la bătaie o credinţă măcar.
Că la rândune-n timpuri fi-vom taţi şi copii
Şi că mâine nici stele rămâne-vor vii.

Iar morala speranţă "învăţăm din trecut...
Fiecare la rând... fi-va suflet de lut".

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (21 martie 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Luna

De-i noapte fără ea, nu-i vis
şi mintea, sufletul, sunt negre;
cum zile fără soare, nopţi nu sunt integre...
E-o bucăţică de culoare de pe cerul negru, alb deschis.

De mic copil o atingeam cu mâna,
avea nenumărate semne, ce le-nţelegeam...
Le-am dat uitării, nu mai sunt, căci pe atunci, din timp îmi luam...
Acum doar o remarc, accidental... Că e-o prezentă şi că-i "una".

Mă-nebuneşte gândul când nu se arată
în tot ce se compune, în globul ei de sferă...
Este femeia plină de mister ce se ascunde de pudoare şi ce speră
să fie veşnic tânără, să aibă o parte de necunoscut, să fie ne-ntinată.

Ne-ncântă de când lumea, are forme multe,
este sălaşul miilor de inspiraţii, este Muza,
se oglindeşte-n ape, este şi oglinda, e suavul din oceanul negru, e meduza...
O vezi frumoasă, dar e şi venin, te poate otrăvi sau să te-ncânte.

[...] Citeşte tot

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (5 iunie 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eclipsă

Mi-am privit, singur, sfera-gazdă-n zbor murindă,
Mascând portocaliu, cu umbra-i gigantescă.
Dar vai ce mică-i... O priveam, proiecţie terestră
'n suspans straniu, disperând o Lună... să reaprindă.

O şansă-i că-s ş-alţi mii de sori, ce scânteiază
Să-i ţină pedepsitei, satelitei, becu-aprins
Spre neîngheţ năprasnic; neagră, în noapte trează...
O rocă prăfuită-n pierderea de dor nestăvilit, nestins.

Mă-ntreb pe neaşteptate-n gând, sinistru;
De s-ar opri mişcarea brusc, doar o secundă,
Sau mai puţin, un fir de timp... pierdut registru
De glob, uitând de sine... Am fi Icari zburând în umbră!

M-agăţ cu jind de-un fes gălbui pe-o bulă brună
Şi nu-mi revin, că bula-s eu, încontopit pe-o rocă
Şi sunt şi-aici, în noaptea începândă şi sus-pus pe Lună
Ce priveam; pe cratere-i grisate, cu gropiţe-n cocă.

[...] Citeşte tot

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (15 iunie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trecut implacabil

Cât infinit se pierde în aşteptări futile
De nerecuperat şi nu-i niciun remediu
Să pliezi timp, să-şi ia şi el concediu,
Să-şi piardă văz... bătrân fără lentile.

Nici schimb nu vrea, transfer de cantitate
Printr-un contract de la cei duşi devreme,
Perdanţi nevinovaţi, de nescrise blesteme,
Să n-aibă testament... pentru posteritate.

Măcar calitativ de s-ar recalcula
Şi-ar da vreun bonus pentru zile negre...
Le-ar putea scade din total, minus tenebre,
Şi foaia-ar face-o albă... ne-ar imacula.

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (12 aprilie 2014)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Până la...

Se ascute dor, săgetător, de fiecare lipsă, cât de rară,
Tăind felii în orice raţiune
Ce-şi pierde firu' a nu ştiu câta oară
Până la, până la boală, afecţiune.

Îşi uită gândul, singur, corp de el,
Sau nici nu vrea, n-ar vrea să-ţi ştie
Plecat... pleacă şi el ca să te caute fidel
Până la, până la să te aibă, o veşnicie.

Se dă până şi timpul, totul, pe-o secundă,
Se pierde, să se piardă învaţă
De nu-ţi simte tic-tacul puls, s-ascundă
Până la, până la a nu mai exista... doar ţie dat, pe viaţă.

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (13 decembrie 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Renaşteri

De câte ori ani voi renaşte,
Voi trece totul în replay;
Ca timp, ce vrea uitat să caşte,
Să nu-mi ia nici uşori, nici grei...

Să-mi refac pline amintiri;
Să le-am bagaj de zile negre,
Când vor diminua priviri...
Şi gândurile or fi tenebre.

De câte ori mă voi renaşte,
Voi preţui umanitate;
Cu ştiinţa, misticism de moaşte,
Mă voi ruga în pietate...

... Să mi se lase încă loc,
Un timp, pe crusta înflorită;
S-o simt sub talpă, să mă joc
De-a viaţa, încă neoprită!

[...] Citeşte tot

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (3 iunie 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Noapte de toamnă

Am încă irisul de cupru,
De galbenul, de brun frunziş...
Mi l-am făcut un ascunziş
Să te-apăr nopţi, să-ţi fiu de lucru.

Sunt beat de aromele de vii,
Nu de licori, de nopţi cu tine.
Antale-am sângele din vine...
Sunt crama ta, doar să revii.

E Luna un portocaliu...
În lac şi peştii stau la fund,
Sunt aripaţi, se-ntrepătrund...
Ţi-aş fi la fel, de vrei să viu.

Se simte-n nări miros de carne,
Sunt grupuri, ce petrec cu must.
La tine am gând, te beau, te gust...
Fă-mi frunză, timp... să se întoarne!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (5 iulie 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Frumoasa mea

Iubito, ce frumoasă eşti,
Nu pot să mi te scot din minte,
Nu mai am glas, că n-am cuvinte
Ce numai tu ştii să rosteşti.

Iubito, spune-mi unde eşti,
Să vin, de mână, să te iau.
Nu-ţi cer nimic, numai să-ţi dau
Alei de flori, ca să păşeşti.

Iubito, vino să-mi zâmbeşti,
Să-mi pierd vederea-n dinţi de perle,
S-aud divin... triluri de mierle,
De glas cu sunete cereşti.

Iubito, dă-mi iar mângâiere,
Că nu mai am nimic să simt;
De când nu eşti, în chin mă mint
Că-mi vei fi iar o revedere.

[...] Citeşte tot

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (23 noiembrie 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Irepetabilul etern

Imensul, în absolut, duce lipsă-n măsură,
Că nici timp şi nici spaţiu nu îi sunt etalon.
Suntem duşi în neant, unicate-n în natură.
Clipe odată trăim; ce sunt parte din om.

Tot ce-i viu, în trăire, e la fel doar odată.
Nu sunt copii de fapte, nici de stat... inerţii.
Fiecare moment, e secundă plecată
Şi noi naştem doar noi; pe ai noştrii copii.

Aventura din timp, este film unicat...
Niciun cadru, paiaţe, nu-s aceleaşi mereu.
Ce-i trecut, pe vecie în uitare-i plecat;
Precum cal, ce nu poate a se întoarce-n fuleu.

Repetarea-i himeră; un eres în credinţă...
Fostul nu se reia. Tot ce treci, este nou.
Nu contează de-i un bun, de-i un rău, sau de-i fiinţă.
Orice lucru, la rându-i, în scenariu-i erou.

[...] Citeşte tot

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (30 aprilie 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Natura umană

Oare de ce, precum natura, nu suntem tot o omenie,
Nu suntem falnici cum copaci şi, drepţi cum brazii din pădure
Şi nici izvoare, clari nu suntem, nu ne unim o apă vie
Şi norii nu ni-i plângem ploi, să sfarme rocile ce-s dure.
Nu suntem toţi egali, un lan, cum grâu, porumb, însămânţaţi,
Să ne hrănim de aceeaşi pâine şi, n-avem macii de rubine,
Iar ghiocei de-am fi, întâi, de ce nu ne învăţăm lăsaţi
De ambiţii, toporaşi să vină, lalele, trandafiri, oricine,
Iar munţi de agripăm să fim semeţi, din ce tot prăvălim,
Ce urcă, pe cărări să suie... de ce ne sfărâmăm 'n nisipuri
Şi, chiar atunci, faleze-n soare de-am fi sortiţi, de-ar fi să fim,
De ce nu credem că e loc pe plaja în visuri de risipuri...
Gheţari, rămânem mulţi o viaţă, nu ştim că şi gheţarii plâng
Şi se topesc din dulci, sărat, în lacrimile de oceane,
Iar oasele, ce se fac drepte, la rându-le în inel se frâng
Atoli sublimi, plini freamătul de-o viaţă, colorând ocheane...
Suntem orbiţi de astrul zilei şi nu vedem infinitate,
Unde comete, cât un fulg, îşi flutură cosiţe în spaţii
Şi sori giganţi nu topesc praf, de-al meu Pământ, o sanctitate,
Iar Luna, luni... se întrepătrund, iubindu-se în gravitaţii?!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (3 februarie 2014)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!