Ştefan Radu Muşat despre anotimpuri

singurătate

Singurătatea este cel mai adânc anotimp al omului.

definiţie de Ştefan Radu Muşat
Adăugat de Ştefan Radu Muşat
Comentează! | Votează! | Copiază!

Florile - o dovadă că îngerii există în orice anotimp...

aforism de Ştefan Radu Muşat
Adăugat de Ştefan Radu Muşat
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubirea îţi oferă sentimentul naiv al anotimpului cu primăveri la purtător.

aforism de Ştefan Radu Muşat din Estetica anotimpului de licean (1985)
Adăugat de Alina Niculescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mama a fost întâiul cuvânt care mi-a ancorat tălpile de soare, şi anotimpul avea aripi de copil...

Ştefan Radu Muşat în Anotimpul cu aripi de copil
Adăugat de Ştefan Radu Muşat
Comentează! | Votează! | Copiază!

Copilăria este anotimpul care păstrează mirosul mamei, locul în care eşti primit cu toată afecţiunea sufletului omenesc.

Ştefan Radu Muşat
Adăugat de Ştefan Radu Muşat
Comentează! | Votează! | Copiază!

Întrebările pe care mi le pun din ce anotimp vii îmi oferă plusul de intensitate, că ai fi aerul pe care-l respir şi-mi anulează prezentul: ce curaj să iubeşti fără să ceri nimic...

aforism de Ştefan Radu Muşat din Estetica anotimpului de licean (1985)
Adăugat de Alina Niculescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Singurătatea, al cincilea anotimp al omului, începe odată cu sezonul ploilor care există în ochiul lui plâns; debarasat de sine, zace în propria întunecare.

citat din Ştefan Radu Muşat
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dragostea - anotimp în care nu-ţi pasă că te plouă, te ninge sau te bate vântul; simţi un dor permanent de ceva care te face să trăieşti vremuri împodobite cu flori.

aforism de Ştefan Radu Muşat
Adăugat de Adrian Muşat
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu există opreliste când iubesti, cum nu există păcatul venit din lumină;
iubirea este mugurul în care vesnicia creste aripi în orice anotimp - a iubi înseamnă a păcutui în legea lui Dumnezeu...

citat din Ştefan Radu Muşat
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu există opreliste când iubesti, cum nu există păcatul venit din lumină;
iubirea este mugurul în care vesnicia creste aripi în orice anotimp - a iubi înseamnă a păcătui în legea lui Dumnezeu...

citat din Ştefan Radu Muşat
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Primăvară epidemică

Pasărea se nalţă dintr-o umbră neagră,
Pomul înfloreşte să se poată dreagă.

Sec e anotimpul însorit de lacrimi,
Pasăre de sânge înotând în patimi.

Cui să mai surâzi pe un vechi peron?
Soarele-i agonic, nu e niciun om.

poezie de Ştefan Radu Muşat
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubirea este o eră care vine din afara oricărui timp; ea vine ca un vis plutitor în orice anotimp al pământului să se unească cu timpul oricărei vieţi care vieţuieşte pentru o clipă într-un organism anume: numai aşa el îşi va găsi puterea în scurta lui viaţă...

aforism de Ştefan Radu Muşat din Cafeaua fără ghicitoare (2011)
Adăugat de Luana Peliu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Frumoasa mea veneră cu trupul alb de vânt...

Dacă-am rămas străin la colţul gurii tale,
Ia-mi stelele din noapte şi dreptul de la soare.
Aruncă-mă din cer, striveşte-mă-n pământ,
Frumoasa mea veneră cu trupul alb de vânt!...

Nu-mi face jurăminte, cuvintele mă dor,
Fragila mea rebelă din zbuciumat amor ;
Slăveşte-mă duios în desfrânări târzii,
Nostalgică minune din anotimpul gri.

Dă-mi tremurul din şoapte, pe buze mi-l revarsă,
Venera mea prea dulce din noaptea neînţeleasă!...
Ispită eşti, femeie, în lungul meu amor,
Mă faci a fi excentric şi mult prea visător...

poezie de Ştefan Radu Muşat din revista Constelaţii diamantine (martie 2018)
Adăugat de Ştefan Radu Muşat
Comentează! | Votează! | Copiază!

Intensitate

răsplătim un necuprins fără regrete
în nopţi purificate cu adâncul din noi,
sclipiri de stele în ochii tăi
îndepărtează durerea înstrăinării.

mâinile mi se rotesc în sensul timpului,
căutând cu disperare veşnicia la colţul gurii tale
şi întregesc vigoarea jurământului
cu o şoaptă stinsă.

unghiile mi se înfig în carnea ta până la sânge,
de teamă
să nu pierd intensitatea nemuririi.

îmbrăţişarea umbrelor noastre -
un iad de patimi
în piepturi despicate.

urcăm şi alunecăm
în lumina de la capătul visului,

[...] Citeşte tot

poezie de Ştefan Radu Muşat din Constelaţii Diamantine, feb. 2013 (10 ianuarie 2011)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Amânarea de a iubi

Tresare vremea în vânt nelegiuit
şi niciun semn
nu-mi tulbură atâta neputinţă,
şi am privit
cum toamna cade galben în păcat,
şi traversează demn
spre alte dimineţi;
urcă şi mută inima de piatră
într-un blestem fără cuvânt al zilelor
care ies din soare.
Tăcerea îmi macină adâncul
şi rămân străin chemării tale,
respirând în fiecare clipă cu teama de eşec...

În vara cu drumuri bătătorite de ţărână,
nu am avut atâta demnitate să privesc
răbdarea soliei ce nalţă către ceruri
o mână
a renunţării la singurătate;
aşa aş fi deprins învăţătura să iubesc

[...] Citeşte tot

poezie de Ştefan Radu Muşat din BAAADUL Literar. Publicaţie trimestrială de cultură, Bârlad. Fondator C. Ivănescu (26 iulie 2010)
Adăugat de Ana Georgiana Niculescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Împărtăşire

( când nu te visez, când nu te simt, te trăiesc prin moarte...)

Prea mult de împărtăşit n-a mai rămas
în prima noapte fără mine;
mi-a trântit pământul inima din piept
şi bâjbâi cu un trup cleios întunericul sub pas,
ţărâna mă apasă în neştire.
Un elan izbit de pretenţia sărmană de a fi cu tine,
mă întoarse în nopţile în care nu visam
că pot deveni pâmânt însufleţit,
dar nicio îmbrăţişare nu-i eternă.
Mi se stinge sângele-n mormânt,
plătind tributul cel dintâi,
şi anotimpul împrospătează florile sub care mă descompun.
Eu m-am iertat şi te-am iertat demult,
tu care n-ai plecat din mine...
Adie trist a primăvară
în cimitirul bătut de clopote şi liturghii
şi nimeni nu priveşte în urmă,
spre lumea fără căpătâi.

[...] Citeşte tot

poezie de Ştefan Radu Muşat din LitArt - martie 2015 - Revista USR Mureş (29 iulie 2010)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Unsprezece elegii mai târziu

Iată cum anotimpul ne întâmpină cu semnele aducerii aminte ;
suntem două umbre bântuite de nostalgii.
Sentimentul nedezlipit de aripi s-a stins
şi ne-au unit două părţi asimetrice într-o frunză de piatră,
rămânând în aşteptarea zborului din elegie ;
poate cel mai îndepărtat timp pe care l-am atins vreodată.

Fluxul toamnei goleşte aleea trecătorilor cu frunţile plecate
şi număr băncile pustii ale celor ce s-au despărţit.
Urmez calea frunzelor, scufundându-mă în gânduri,
fără putinţă de îmbrăţişare, mereu trăită de altcineva.
Urc din gânduri, bătut de visuri,
scuturându-mi noaptea de nesomn ;
umerii îmi sunt de gheaţă şi nu au nici măcar prezent.

Străbat un spaţiu îngrădit de artere necurgătoare de viaţă,
refuzând toamna care-şi caută orbita în respiraţia noastră ;
exist şi exişti atâta vreme cât ne adăpostim unul în celălalt.
Nu ţi-am vorbit despre sentimente,
n- am fost niciodată fericit pentru că mi-am amânat fericirea.

[...] Citeşte tot

poezie de Ştefan Radu Muşat din Boema, dec. 2017
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!