Blestemul meu de-a te iubi
Tu ești ce ești acuma, numai lângă
Blestemul meu de-a te iubi pe deplin,
Și care s-a născut să te constrângă
Și să te facă fericită-n chin.
Nu-mi semeni, dar îmi ești întreaga viață,
Ești taina-n care lent am să dispar,
Ești inima al cărei ritm mă-ngheață
Bătând tot mai adânc, dar tot mai rar.
poezie celebră de Adrian Păunescu
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Condamnați
Eu, sclavul trist al tristei mele harpe,
eu văd pierind, cu ochii, ce-am iubit,
mi-ar fi prea mult și-o gaură de șarpe
să merg în ea, tăcut și umilit.
Ce să mai cânt, când au venit pirații
și apele din mătci ni le-au furat,
o lacrimă ființei mele dați-i
și-o s-auziți de omul scufundat.
M-aș îneca, m-aș stinge și m-aș duce,
să mă zdrobească ritmuri pe-o șosea,
nici nu mai am nevoie de o cruce,
mi-a fost destul c-am dus-o pe a mea.
.....
poezie clasică de Adrian Păunescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Textele de mai jos conțin referiri la ritm, dar cu o relevanță mică.
Monolog la balul conservatorilor
Vom face deci ce nu s-a putut face,
Vom pune cu putere pe tapet,
Un nou concurs, un nou război de pace,
Concursul "cine merge mai încet".
Se vor alinea toți concurenții
Și vor pleca la pocnet de pistol,
Un fel de contrafugă a absenții
Un plin care va mirosi a gol.
Cine aleargă cel mai iute, pierde,
Cine câștigă cursa, nu-i bărbat
Încet se fuge, moi mișcări încete,
Dar, trebuiește totuși, alergat.
Porniți!
Dați rar și silnic cu-n nepermis avânt
Fiecare stimați pe cei ce parcă nu-s, când sunt,
Modeștii, nedotații și tembelii,
Infirmii sumbri intră în concurs
[...] Citește tot
poezie celebră de Adrian Păunescu
Adăugat de Corina Stoican
Comentează! | Votează! | Copiază!
Spune-ți părerea!
Precuvantare
Simt inima dictandu-mi ritmul ei
Si-ncep sa scriu asa cum ea imi bate
O carte pura, fara de idei,
O carte de pasteluri vinovate
Ca-n fiecare vers sinucigas
Mereu e o intamplare care plange,
Mereu e condamnat un peisaj,
Mereu natura e un desant de sange
Si inima imi spune sa pun munti
Si vai sa pun in vers, paduri si nume.
Sa uit ca noi ca oameni stam infranti
Spre-a fi invingatori tot noi ca lume.
Natura e satula de idei,
Si a gasit vindecatoarea cale,
Noi suntem numai copiile ei,
Ea-i seiful actelor originale.
Acuma cand murim ne-ntoarcem bland
Cu totii spre editia cea pura
Si ploile ne-aseaza murmurand
In matricea primara din natura.
[...] Citește tot
poezie celebră de Adrian Păunescu
Adăugat de Ion Bogdan
Comentează! | Votează! | Copiază!
Spune-ți părerea!
Condamnați
Eu, sclavul trist al tristei mele harpe,
eu vad pierind, cu ochii, ce-am iubit,
mi-ar fi prea mult și-o gaură de șarpe
să merg în ea, tăcut și umilit.
Ce să mai cânt. când au venit pirații
și apele din mătci ni le-au furat,
o lacrimă ființei mele dați-i
și-o s-auziți de omul scufundat.
M-aș îneca, m-aș stinge și m-aș duce,
să mă zdrobească ritmuri pe-o șosea,
nici nu mai am nevoie de o cruce,
mi-a fost destul c-am dus-o pe a mea.
Eu, sclavul trist al harpei mele tristre,
prăpădul întinzându-se îl văd
și nu mai e nimic să mai reziste
acestei sinucideri în prăpăd.
[...] Citește tot
poezie celebră de Adrian Păunescu
Adăugat de Ion Bogdan
Comentează! | Votează! | Copiază!
Repetabila povară
Cine are părinți, pe pământ nu în gând
Mai aude și-n somn ochii lumii plângând
Că am fost, că n-am fost, ori că suntem cuminți,
Astăzi îmbătrânind ne e dor de părinți.
Ce părinți? Niște oameni ce nu mai au loc
De atâția copii și de-atât nenoroc
Niște cruci, încă vii, respirând tot mai greu,
Sunt părinții aceștia ce oftează mereu.
Ce părinți? Niște oameni, acolo și ei,
Care știu dureros ce e suta de lei.
De sunt tineri sau nu, după actele lor,
Nu contează deloc, ei albiră de dor
Să le fie copilul c-o treaptă mai domn,
Câtă muncă în plus, și ce chin, cât nesomn!
Chiar acuma, când scriu, ca și când aș urla,
Eu îi știu și îi simt, pătimind undeva.
Ne-amintim, și de ei, după lungi săptămâni
[...] Citește tot
poezie celebră de Adrian Păunescu
Adăugat de Ion Bogdan
Comentează! | Votează! | Copiază!
Participă la discuție!
Dumnezeul Salvarii
Închide fereastra, perdeaua o lasă,
Dă zgomotul mării afară din casă,
Dă-mi voie s-așez fruntea mea pe-al tău pantec,
S-ascult al rodirii și-al tainelor cântec,
Să fiu tot o rană, să fii tot o rană,
Materia-n fierberea ei grosolană,
Să trecem în moarte din cauze varii,
Cu marea venind către noi ca barbarii.
Eu las adevărul acesta să steie,
Ești cea mai fierbinte și dulce femeie,
La noapte, plângând lângă tot ce mă doare,
Pe ochi desena-te-voi, straniu, cu sare.
Dă marea afară din casă și vino,
Nestinso, neblândo și iar nestrăino,
Pereche de umbra noptatecă pune
În contul durerii că ești slăbiciune,
[...] Citește tot
poezie celebră de Adrian Păunescu
Adăugat de Ion Bogdan
Comentează! | Votează! | Copiază!
Pentru a recomanda secțiunea cu Adrian Păunescu despre ritm, adresa este: