Baba Dochia şi Soare

1 Martie - Mărţişor

Niciunde-n lume nu se sărbătoreşte
întâia zi de primăvară, în mod unic, româneşte.
E Dochia ce toarce firul anului
punând în el două culori simbol al lerului,
alb şi roşu contrariile reprezentând
lumină-întuneric, iarnă-vară în cupa vieţii adunând.
E Mărţişorul bată-l fericirea şi norocul
ce-aduce-n suflet bucuria vieţii şi jocul.
Îl poartă femeile legat de-ncheietura mâinii,
în stânga pieptului îl pun codanele alungând erinii
şi prins de el cu semeţie,
la loc de cinste stă o monedă argintie
ca soarele să strălucească,
lumina şi focul purificator se le-nsoţească.
Departe sunt de a mea glie
şi doar în gând pot asculta cântul suav de ciocârlie.
Aici nu sunt ca şi la noi fire arb-roşu- n magazine
dar nu e bai căci azi, cu îngeri alături şi pronie,
eu am făcut un mărţişor ce nu doar mie-mi aparţine...
E-un fir ce leagă a mea glie de cea care m-a adoptat

[...] Citeşte tot

poezie de Doina-Maria Constantin
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Legendarul Dragobete

Legendarul Dragobete

Curge-n pană fermecată,
Ce-o ţin fetele la bete,
Legendă îndepărtată
Despre craiul Dragobete.

Din pruncie s-a dus vestea
Că era mândru ca Soare,
Dar mamă aspră, Dochia,
L-ascundea de fată mare.

Crescând, se făcea mai frumos,
Cu ochi ca cerul, păr bălai...
I se spunea şi Făt-Frumos
În al iubirii, dulce grai.

Dochia, mamă geloasă
Pe fete curtenitoare,
Îşi mâna fiul de-acasă

[...] Citeşte tot

poezie de Maria Filipoiu din Literatura de azi / Sertarul Scriitorului Român, Legendele Primăverii (22 februarie 2016)
Adăugat de maria.filipoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Baba Dochia

Într-un sat trăia o babă, zice o legendă veche,
Sucită, făr' de inimă, soacră rea fără pereche!
Porunci la a sa noră: - "Lîna neagră s-o speli bine,
Pîn' albeşte ca şi neaua! De nu, va fi vai şi-amar de tine"!

De Linuţa avea milă îngerul său păzitor
Floare albă îi aduse să spele lîna-n izvor.
Baba cu poalele lungi dar cu mintea scurtă, dară
Văzînd floarea, zău, crezu, că deja îi Primăvară!

Plecă Dochia sus la munte! Nouă cojoace-mbrăcă!
Dar urcînd asudă toată, cîte unul lepădă!
Sus pe culme, viscol mare! Vîntul rece-i intră-n oase,
Baba noastră îngheţase! În stîncă se transformase!

Cînd îi timpul Babelor, vremea tare-i schimbătoare
Într-o zi poate să ningă, într-alta poate fi Soare!
De alegem la întîmplare, o babă din cele nouă
De îi bună, aşa-i şi soarta! Rea va fi, dac-o să plouă!

poezie de Cornelia Neaga
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mărţişorul, bată-l fericirea şi norocul

În drumul său cu oile la munte,
printre raze firave şi stele amurgite,
cu gând înţelept aşezat pe frunte,
baba Dochia toarce cu mâinile-i bătătorite,
funia anului, din două fire răsucite.
Contrastele a pus în ele
luând din viaţă albe şi roşii fărâmele
înşirate ca mărgele.
Frigul gândului de frică
se transformă în furnică,
alb şi roşu-n caligramă,
valori pitite-n criptogramă
ne transmit în versul dulce
căldura iubirii din cruce
şi deschide-n plină iarnă
poarta către primăvară.
E Mărţişorul, bată-l fericirea şi norocul
ce-aduce-n suflet bucuria strălucirii din crepuscul.
Îl poartă femeile legat de-ncheietura mâinii,
în stânga pieptului îl pun codanele alungând erinii

[...] Citeşte tot

poezie de Doina-Maria Constantin
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poeme pentru mitul Dochiei

***

Ţinutul meu vă este cunoscut,
Eu am să pogor
în casa părinţilor mei,
nemişcat veghez rânduiala turmei,
fericit muntele ca un stihar
potoleşte setea unei zile din veac.

***

Nu te mira că faţa îmi este arsă,
doar soarele m-a privit
şi vântul brazilor m-a sărutat.

Fiicele mamei mele văzându-mă mai mică
m-au trimis cu oile pe stânci
şi rătăcesc zadarnic
culcată în ţărână – fecioară!

[...] Citeşte tot

poezie de Sorin George Vidoe din Floare de colţ
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Memento mori (Panorama deşertăciunilor)

Turma visurilor mele eu le pasc ca oi de aur,
Când a nopţii întunerec - înstelatul rege maur ­-
Lasă norii lui molateci înfoiaţi în pat ceresc,
Iară luna argintie, ca un palid dulce soare,
Vrăji aduce peste lume printr-a stelelor ninsoare,
Când în straturi luminoase basmele copile cresc.

Mergi, tu, luntre-a vieţii mele, pe-a visării lucii valuri,
Până unde-n ape sfinte se ridică mândre maluri,
Cu dumbrăvi de laur verde şi cu lunci de chiparos,
Unde-n ramurile negre o cântare-n veci suspină,
Unde sfinţii se preîmblă în lungi haine de lumină,
Unde-i moartea cu-aripi negre şi cu chipul ei frumos.

Una-i lumea-nchipuirii cu-a ei visuri fericite,
Alta-i lumea cea aievea, unde cu sudori muncite
Tu încerci a stoarce lapte din a stâncei coaste seci;
Una-i lumea-nchipuirii cu-a ei mândre flori de aur,
Alta unde cerci viaţa s-o-ntocmeşti, precum un faur
Cearc-a da fierului aspru forma cugetării reci.

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Mihai Eminescu (1872)
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!