Se impune cu multă stăruință să pătrunzi în filele îngălbenite ale cărților, astăzi când societatea noastră furibundă aleargă spre a se alimenta cu amintiri despre viitor în care să nu mai fie nevoie de celelalte din trecut. Să nu mai fie nevoie de trecut e ca și cum ai fi aer, aerul capătă înfățișarea milei și a durerii, constatând că n-ai fost decât un spațiu nevăzut în cele patru vânturi ale pământului sau deșărtăciune solitară în văzul străinilor.
Camelia Oprița în Însemnări din inima Olteniei
Adăugat de Camelia Oprița
Comentează! | Votează! | Copiază!
Nostalgie - Elegie de toamnă
Ce aer!
Ce miros tomnatic are câmpul!
Ce priviri triste au păsările mici ale tufișurilor pe jumătate goale.
Câtă nostalgie emană toamna și plouă cu nuci....
poezie de Camelia Oprița
Adăugat de ElenaElena
Comentează! | Votează! | Copiază!
Avea aerul unui boboc aprins de trandafir. Nu aveam să-mi dau seama cum crescusem deodată, strângându-i mâna cu o căldură sinceră. Sentimentele în evoluția lor transformă sufletul omului și-i maturizează pornirile interioare.
Camelia Oprița în Cuvântul deschide gândul omului - Editura Sfântul Ierarh Nicolae - 2019, Insula timpului (altă povestire cu tâlc de copil)
Adăugat de Vlaicu Elena
Comentează! | Votează! | Copiază!
Niciun adevăr nu e mai mișcător ca cel lăuntric al animalelor.
Ele nu destăiunuie nimic, sunt necuvântătoare,
dar devotamentul lor e capabil să topească aerul polar,
să cânte mugurul în inima ierbii.
Camelia Oprița în Niciun adevăr nu e mai mișcător ca cel lăuntric al animalelor ...
Adăugat de Camelia Oprița
Comentează! | Votează! | Copiază!
Bunica mea, avea aerul unui boboc aprins de trandafir. Nu aveam să-mi dau seama cum crescusem deodată, strângându-i mâna cu o căldură sinceră. Sentimentele în evoluția lor transformă sufletul omului și-i maturizează pornirile interioare.
Camelia Oprița în Insula timpului (altă povestire cu tâlc de copil), Editura Sfântul Ierarh Nicolae - 2019 (27 noiembrie 2019)
Adăugat de Alexander G
Comentează! | Votează! | Copiază!
Bunica mea, avea aerul unui boboc aprins de trandafir. Nu aveam să-mi dau seama cum crescusem deodată, strângându-i mâna cu o căldură sinceră. Sentimentele în evoluția lor transformă sufletul omului și-i maturizează pornirile interioare.
Camelia Oprița în Editura Sfântul Ierarh Nicolae - 2019, Insula timpului (altă povestire cu tâlc de copil) (27 noiembrie 2019)
Adăugat de Alexander G
Comentează! | Votează! | Copiază!
Trăim ca niște străini într-un echilibru iluzoriu care ne elimină firescul din perimetrul progresivului. Uneori ne izbim de pământ, alteori ne aruncăm în aer într-un zbor artificial, dar totul se reduce la iluzia, că totul se învârte în jurul tău... Străini de realitate, ne sufocăm în lucruri mărunte.
Camelia Oprița în Cuvântul deschide gândul omului - Editura Sfântul Ierarh Nicolae - 2019,, Intensitatea veșniciei este eternă și tulburătoare.
Adăugat de Vlaicu Elena
Comentează! | Votează! | Copiază!
Ce înger m-a îndemnat în primăvara asta...
Vine o zi când nu poți refuza aerul
fără soarele meu
care s-a strecurat în odaia ta.
Vine o clipă în care reflexia lui va străluci
în ochii tăi prea plini de mine.
În partea asta a lor am rămas
la prima mângâiere.
Aerul pe care nu-l mai aveam atingea inima ta
cum parfumul crud și dulce al primăverii
atinge inima iasomiei.
Ce înger m-a îndemnat în primăvara asta
când un zbor fără tine m-ar ucide?
poezie de Camelia Oprița din Recurs pentru Infinit
Adăugat de Camelia Oprița
Comentează! | Votează! | Copiază!
Te împlinești dureros, dar mai frumos decât tot ceea ce există în lume, în momentul când ți-ai oferit propria viața pentru a fi trăită de celălalt.
Totul devine o enormă resursă lirică și spirituală despre care n-ai bănuit vreodată că ar putea fi lumească, la fel cum elanul primăvăratic al ramurilor hrănește din abundență aerul cu miresmele dulci ale florilor de iasomie. Pentru că și floarea are dreptul să vorbească despre viață și despre cultul frumuseții.
Și atunci la ce ar mai folosi timpul în întinderea sa vastă atâta vreme cât ritmul tău esențial se ridică în planul universului?
citat din Camelia Oprița
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
O inimă și o lună
Caut apa unei irosiri egale
cu ploaia,
îmi clocotește trupul în lumină
și umbra mi-e mai limpede la brâu.
Se vede într-un ochi subțire de grâu.
pâinea împăturită într-o simplă rugăciune.
Ard odată cu tine,
ni se micșorează sufletele
cât un soare ros de nori.
Tu ai mai fost aici,
te știu pe de rost ca pe o copilărie limpede,
mai limpede ca piatra ieșită din râu,
Se vede printr-un ochi subțire de grâu
cum îmi lucește părul înserat,
îți bate pulsul încurcat.
Mă prelungesc cu trupul de aer
[...] Citește tot
poezie de Camelia Oprița
Adăugat de Camelia Oprița
Comentează! | Votează! | Copiază!
Mi se văd diamantele pe obraji după furtună...
Sunt umbra care stă lipită de tine și aud
soarele cum îmi bate în inimă după furtună,
sunt melancolia vie în care doarme
îngerul născut din ploi.
Albastru de izvor ți-e numele,
tremură ca aerul bătut de vânt când îl șoptesc,
întorcându-se în ecouri
cu floare ninsă din aripile îngerului adormit.
Mă privești și mă descânți ca pe o floare
să rămân până îmi alunecă dorul din ochi
pe buzele albite, să mă pierd, să nu mai știu ce sunt.
Dacă sunt sau nu pasăre scăpată din moarte,
s-a umplut cu viața ta pentru că n-a mai încăput
în somnul îngerului.
Întorcându-mă pe pământ fără tine,
mi se văd diamantele pe obraji după furtună:
sunetul unui cântec îndepărtat al acestui suflet
care nu mai e el însuși suflet.
[...] Citește tot
poezie de Camelia Oprița din poetii-nostri.ro
Adăugat de Elena Maria
Comentează! | Votează! | Copiază!
O floare, un câine
Mă culcasem odată lângă o stea;
o floare, un câine era lumea mea.
Iar dacă mai încape vreun cuvânt,
câinele și floarea erau umbre -n vânt.
Floarea se varsă de la sine,
rupându-se în două
cu fruntea sa lovită de fulgerul de rouă.
Pământ se face și așchie de sânge;
atât a fost iubită,
dar n-are cine-o plânge.
Câinele zace cu ochii pironiți în poartă,
să-și vadă stăpânul...
de-ar mai veni o dată.
Se clatină dar frunza, se clatină un fir,
azi-noapte se visase stejar în cimitir.
Nu poate să vorbească,
scâncește într-un plâns subțire,
[...] Citește tot
poezie de Camelia Oprița din Poeții noștri (11 mai 2019)
Adăugat de IoanAIoan
Comentează! | Votează! | Copiază!
Textele de mai jos conțin referiri la aer, dar cu o relevanță mică.
Copilăria era în fiecare fluture de zăpadă
Revărsarea lină a ninsorii
este o continuă alunecare a visului.
Urc pe fiecare fulg care coboară
până la prima ninsoare a copilăriei...
Acolo mi-am regăsit săniuța...
ruginise...
Ulița cu garduri de lemn
era neumblată.
Copilăria era în fiecare fluture de zăpadă.
M-am grăbit să întâmpin soarele,
răscolind bolțile nalte ale cerului
în căutarea copilăriei.
Aer e timpul nevăzut ce bate în turnul
de cărbune al artistului.
N-am uitat cât de mult m-a durut
un refren abandonat, în stare de funcționare.
Cheltuim energie pentru a îndura
anumite situații, considerând că
suntem puternici, când cea mai potrivita
alegere pe care o putem face este
[...] Citește tot
poezie de Camelia Oprița din Universul Iubirii (6 decembrie 2018)
Adăugat de Camelia Oprița
Comentează! | Votează! | Copiază!
Iubește-mă de iubire, de ură, de disperare...
Sărutul, acest prezent cu tendința de a exploda,
crește până la nebunie.
A urmat sunetul zborului;
ieșisem dintre nori cu dorul de om, cu sentimentul
că nu se mai poate trăi nimic după noi.
Mi-am zis că e o primejdie fără sfârșit,
ceva se nalță în mine.
Mă îndeamnă la timpul de a trăi
pierdută de durere, de disperare, de lume,
în aerul tău.
Iubesc și mă tem. Ceva se nalță în mine;
nu mai pot supraviețui normal
din prea multă intensitate
trăiesc totul din toate direcțiile,
mor de frica acestei agonii,
diferită de viață, neînțeleasă de moarte.
Privește-mă în ochi să vezi cât de adânci
[...] Citește tot
poezie de Camelia Oprița (22 februarie 2017)
Adăugat de Camelia Oprița
Comentează! | Votează! | Copiază!
Niciun adevăr nu e mai mișcător ca cel lăuntric al animalelor ...
Câinii vagabonzi sunt condamnați la o existență mizeră printre ruine,
insule gigantice de gunoaie.
Oamenii au rămas la fel de nepăsători
de mediul înconjurător; dezinteresați
de a construi o formă de solidaritate
și supraviețuire armonioasă cu tot ce îi înconjoară.
Îndepărtați de poruncile lui Dumnezeu, lunecă
în mijlocul singurătății ca o revărsare neagră a nervilor
într-o lume sumbră și n-au cum să vadă
sinceritatea din ochii animalelor abandonate.
Niciun adevăr nu e mai mișcător ca cel lăuntric al animalelor.
Ele nu destăiunuie nimic, sunt necuvântătoare,
dar devotamentul lor e capabil să topească aerul polar,
să cânte mugurul în inima ierbii.
Și animalele iubesc, sunt gata de a-și oferi iubirea
până la sacrificiu.
Gândiți-vă ce înseamnă un suflet de animal cu zâmbetul larg
[...] Citește tot
poezie de Camelia Oprița din Cuvântul din lumina condeiului Literatură pentru minte, inimă și suflet
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Pentru a recomanda secțiunea cu Camelia Oprița despre aer, adresa este: