În scorbura de copac
Cucul pare-un vârcolac
Pe marginea pustietății.
E țipătul singurătății!
catren de Corneliu Sofronie
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Dimineața, în zori
Găsim copacii tot mai goi
Simțim cum uneori
Timpul se prăvale peste noi.
catren de Corneliu Sofronie
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Nichita Stănescu a fost supranumit Îngerul blond. Supranumele este rodul tinereții sale, când înfațișa la vedere un trup serafic și doi ochi albaștri, încununați de părul bălai răsfirat în vânt precum coama unui cal furat. Acum când Nichita a trecut în Nemurire senzația de Înger o ai citindu-i scrierile. Dar scrierile lui Nichita nu sunt cuvinte și nici numere nu sunt, nu sunt un gen literar sau o artă sau o știință. Sunt ceva încă Inventat-Neinventat; citindu-l pe Nichita citești Inventatul-Neinventatul rostit de însuși Nichita cu vorbe adunate de pe buza Timpului. Iar Inventatul-Neinventatul Lui creează fiori, naște anxietate. Scrierile lui Nichita provoacă teama de necunoscut... Niciodată nu ești sigur cât cer se ascunde în cuvântul pamânt și câte cuvinte verzi ascund frunzele din copacii Îngerului. Cine sau ce se află în spatele înșelătoarelor cuvinte...
Corneliu Sofronie în Sensuri, Gândindu-l pe Nichita
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Pentru a recomanda secțiunea cu Corneliu Sofronie despre copaci, adresa este: