Ofertă
Sunt copilul de flori de mai
Și-am iubirea în pumn s-o dai.
Mă găsești la răscruci de vii
Să-mi culegi vise, mii!...
De ce nu m-ai lăsat, pe veci,
Trup cu gândul să-mi furi, să pleci
Din trăiri ce-ai promis că vrei;
Dor să stingi, să mi-l iei?...
Tu, fecioara din colț de stradă,
Mă topesc, când te văd, de dragă;
Îți număr pașii plecării, venirii,
Îți sunt rezerva iubirii!...
Mă dau suflet, cadou, să mă tai în felii,
Să mă spargi în pietriș pe alei, să revii
Ruj, de ceara-mi din lacrimi, ce-mi curg în șiroaie...
Fă-ți-l leacul la seceta dragostei... ploaie!
[...] Citește tot
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (17 octombrie 2010)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Textele de mai jos conțin referiri la trup și suflet, dar cu o relevanță mică.
Neomenesc, sentimente
Ce-o fi în sufletul pădurii când pierde toamna atâtea frunze
Și marea oare ce-o simți când nu mai poate atinge trupuri?
Orașul cum de nu se plânge, când în vacanțe-i pleacă grupuri?...
La cinema câte amoruri deplâng albitele de pânze?
Și parcurile n-or fi triste când recele copiii alungă,
Iar râurile de-aia îngheață, că susur nimeni nu le-ascultă?
Cum strada tace necălcată, se strânge în sine, plumb de mută?...
Doar cimitirul suflet n-are; nimeni nu-i pleacă... stă să plângă!
Rămân, să-mi iau asupra tot, ce-mi lasă pe inimă... o dungă...
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (17 noiembrie 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Papa
Papa, te am din nou în minte
Atât de blând, uman și drept;
Cel ce-mi cerea să fiu cuminte,
Mai înțelept ca el, deștept.
Îți simt pe-obraji perii din barbă
Când mă strângeai la piept de dor,
La Montreal în parc, pe iarbă...
Te lăudai; "Am un fecior...!"
Îți simt pe umăr palma caldă
Și râsul ți-l aud, ștrengar.
Din sânge, al tău, inima-mi scaldă...
Te-aud; mă-nveți abecedar!
Îmi pipăi piept -că sunt ca tine
Cu forme un pic mai voluptoase-
Să fiu și eu sprijin de bine...
Un trup și suflet, carne, oase.
[...] Citește tot
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (24 mai 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Participă la discuție!
Mesaj inconturnabil
Mi s-a adus la cunoștință
că orice fac, orice credință,
oricât sunt de convențional,
n-am niciun viitor astral.
Oricum de viață sunt falit,
sunt programat pentru sfâșit
deși nimic nu am cedat;
mă lupt mereu, n-am profitat
de alții, să le cumpăr traiul,
nu m-am reconvertit în craiul
cu aerele de-un stăpân,
un narcisist... convins de bun.
N-am fost la nimeni o povară,
nici la părinți, nici pentru țară,
m-am petrecut printre decenii
târându-mi visele, vedenii...
De-un timp presimt că mă topesc,
[...] Citește tot
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (13 martie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Debut primăvăratic
Lovește raza caldă în solul primitor
Și ușurează trupuri, într-o evaporare,
Ce înalță gând pedestru în zborul spre visare,
Iar brațe, face aripi... pe suflet, blândul sor.
Pas, decolează parcă în salt la nesfârșit
Și pieptul se lărgește tânjind înspre eter,
Plin de vibrații, în unde, spre neștiut mister
De amoruri amorțite... trezite la iubit.
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (30 aprilie 2014)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Căutare
Sunt iar un gând, pe strada
Dintr-un oraș himeric,
Acum, visând balada
De amor, trăit feeric.
Mi se topește piept
La glas de sub timpane.
În vele-n vânt... mă-ndrept
Spre forme diafane.
Cu sufletul la gură
Aștept din nou apel,
Să pier în aventură...
Fără, în minte, țel.
Doar să-ți simt iar parfum,
Amestecat cu tine
Și să te-ajung din drum,
Pe unde-oi fi, cu cine...
[...] Citește tot
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (9 iunie 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Bătrânul... de noi
Ca umbre, albite în cânepie paloare,
Cu păr un bumbac, rar de secete-n fire,
Mișcând șovăielnic reala amintire,
Pășesc gânditori... cu mirări de stupoare.
Arar de pasaj pe trotuare prea lungi,
Împiedică mers de pasanți, tot grăbiți,
Ce n-au timp, de timp obosit, d-istoviți,
De-atât singuratic... lacrimi tenul în pungi.
Se opresc câteodată pierduți de orar
Și-n firul clepsidrei se anină de-un chip
Scrutind printre pleoape un bob de nisip...
Ce-l lua de pe un trup... pe-o faleză c-un far.
Plecând frunte în jos resemnează visare
Și agale se îndreaptă spre-o bancă din parc,
Ce odată-i fusese elanul, un arc...
Când dragoste, brusc, întrerupse așteptare.
[...] Citește tot
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (15 martie 2014)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
De ziua ta
Să pot să fac eu unic lume, așa aș vrea,
Și-n fiecare zi să ți-o dau ție, o alta nouă!
Cum ghiocei și toporași se spală-n rouă
Să îți dau tot ce e mai pur, de ziua ta!
Eu singur să dețin norocul, de-aș putea
L-aș ține strâns la piept, la suflet, să-l ai cald!
M-aș lăsa gol de averi; sărac în al tău fald
Aș sta ascuns și ți-aș da tot, de ziua ta!
În câmp întreg de drog de vis te-aș dezmierda
De câte ori aș ști c-ai trup în suferință
Și-n zâmbet m-aș transfigura! De-ar fi putință
Bucurii zilnic ți le-aș da, de ziua ta!
Să nu duci lipsă de nimic te-aș răsfăța
Muncind din noapte până-n zi și din zi-n noapte!
Doar șansă s-am, n-aș fi nici vorbe, numai șoapte!...
M-aș face mall și Credit Bank, de ziua ta!
[...] Citește tot
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (13 ianuarie 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Dorință fără temei
Ai mai fost la mormânt de părinți să-i adori,
Să-ți iei timpul să crești și să împrăștii de flori
Un tărâm cruciat, osuar de pământ?
Să stai curb și să plângi și să nu vrei veșmânt
Să-ți acopere trup, ca al celor din cruci
Că le semeni... și știi că acolo te duci.
Și că nimeni la rând are timp decât rar
Să mai vină a pururi la... stins felinar,
Și să pună copii să-și ia timp de neant,
Să nu uite vreodat' că prezentul pedant
N-are pic de valoare-n sfârșitul de ieri
La speranța de mâini înspre noi învieri.
Fiindcă a cere întrun', nu-i deajuns fără har
Când nu pui la bătaie o credință măcar.
Că la rândune-n timpuri fi-vom tați și copii
Și că mâine nici stele rămâne-vor vii.
Iar morala speranță "învățăm din trecut...
Fiecare la rând... fi-va suflet de lut".
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (21 martie 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Pierdut icoană
Ce zgomot surd îmi dă fiori
Și-i repetat și-i miez de noapte?...
Stau cu prieteni la o carte,
Cum stau în viață adeseori.
E un sinistru neînțeles
Ce bubuie în suflet, tâmple,
De mister ce-ar putea să-ntâmple
Pe-asfaltul morții-n contrasens.
Am parcă o străfulgerare
De suflet ce-mi cedează straniu;
Aieve aud geamăt în craniu
Și fug în buhăit ce doare...
Alerg, nu știu de ce am frică
D-un neștiut ce-l presimt rău...
Mă-ndrept ca sunet spre ecou;
Simt inima că-n hău îmi pică.
[...] Citește tot
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (19 martie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Suflet
E adevăr că suflet este și pleacă doar când viața trece
După ce-a stat în hibernare, ieșind arar din al său fald?
Și de la ce se-ntâmplă tot și-n urmă lasă corpul rece?
Atunci, de ce o fi la toți; doar că sunt vii? De ce-au trup cald?!
Și n-are, suflet, greutate? Cum poate singur, el, să zboare?
Și de-i așa ușor, cum poate să stea cu trupul la un loc?
O fi mister, doar lângă viu, fără materie; o mișcare
Ce-ar vrea inertul, în cutremur să-l facă din ghețar un foc?!
Oricum și fum de-ar fi, nu poate să iasă dincolo de ceruri,
Ca să privim noi neștiutul, crezând că el pe noi ne știe
C-avem trimiși, fuioare multe ce ne privesc calde, din geruri
Și-i doar o mistică plăcere, de-avea ce noi vrem cum să fie!
Deci dac-ar fi minunea dragă, așa cum credem, numai bun,
De ce nu mai răspunde-n veci, chiar de chemată-i, de-i în aștrii
Și lasă răul în neștire de cap să-și facă, căpcăun,
Pe noi, pierduți corpul de suflet, de vii... Sărmanii de sihaștrii?
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (15 februarie 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Părinții mei
Vă tot aștept, din nou, să stăm sfătoși de vorbă
Despre cum este în rai; de ai totul, ce vrei,
De sunteți împreună și mama face ciorbă...
Și dacă vă iubiți, la fel, părinții mei?!
S-a scurs atâta timp, fără să vă revăd
Și n-aș vrea să vă uit; din minte-mi pun condei
Să vă refacă chipuri... La voi nu e prăpăd?
Sau de-i, nu-i bai?... La braț sunteți, părinții mei!?
Pe-acolo ce se spune, cum timp vi-l petreceți
Și cine vă ascultă povețele-n crâmpei
De moarte pentru viață, ce-n șoapte le-ntorceți...
Vă șușotiți și-acum, cu drag, părinții mei?!
Vă pun o întrebare, așa copilărească,
Că încă-mi sunt copil; pe-acolo-s porumbei
Să-mi puneți un mesaj, sau îngeri să renască
Suflet... Suflet ce-l am din voi, părinții mei!?
[...] Citește tot
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (10 mai 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Participă la discuție!
Ridicat la cer
Sper să am sufletul atât de mare,
Ca atunci când trup nu voi mai fi
Să umplu ceru' între stele, galaxii...
Să le simt toate aproape, ca un soare.
Am cerul plin deja, că-l tot privesc
Și-unit voi fi cu ai mei, ei buni la fel,
Ce plin fac de lumini, din ei, nițel,
Cât muză să îi am, să-i povestesc.
Până atunci mă umplu roci căzute,
Mesaje meteorice, de neclintit speranțe,
Să-mi țină cald ce zile-am, de vacanțe,
Până mă întorc înspre treburi nevăzute.
V-aș lua de-acum de mână, căzători
Să fiți, nu un timp, o singură minută...
Pe dragoste s-o faceți o redută,
Să stăm pe boltă alături... veșnic lucitori.
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (19 decembrie 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Iluzie de-o revedere
Îți aud pașii, ca pe-o rimă,
Ce-mi bat înfrigurate alei
Împolenite în flori de tei,
Pe spuse simțuri... tot victimă.
Din depărtare adii esențe
Ce numai mintea mea le știe,
De puf de plopi, de păpădie,
Pe străzi, când ne topeam prezențe.
Și trece sunet adiere,
Iar iris curge prin pupile,
Spălând ca-n lacrimi de copile
Dorul, să te-am etern mistere.
Am streașină la ochi inima,
Pierdută în drum de așteptare
Și gând mi-e suflet, într-o floare
Te vrând sublimă, cum vers, rima.
[...] Citește tot
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (2 februarie 2014)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Mădălina, Magdalena...
Putem juca teatru, o viață
Fără de școală de-actorie?
Suntem cu toți, artiști, paiață
Și rol jucăm, și datorie?
Avem fațete neștiute,
Purtăm, toți, măștile de bal?
Doar îndrugăm, vrute, nevrute?
Suntem, de-un simplu teatral?!
Nu avem simțuri, de-altădată,
Nu suntem "live", ci doar "play back".
Trup de "plastii", față fardată...
Aprindem sentiment, ca bec...?
Ne mor artiștii adevărați,
De proști ce suntem, nu-i iubim.
Îi ignorăm. Doar de-s plecați
Îi plângem, dar și-atunci mințim!
[...] Citește tot
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (16 iulie 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Delir... insolant
Pe plaja vieții mă plimbam,
Mă ardea nisipul la picioare...
În suflet tot copil eram
Și mintea-mi caldă, de la soare.
Nu era țărm, pentru visare...
Cu ochii în mare mă pierdeam.
Zburam cu pescărușii-n zare,
Dorințe în vis întrezăream.
Pluteam cu sufletul ușor
Și mintea mă ducea la înot...
N-am aripioare, nu-s fuior;
Capul mi-e în val și tălpi pilot.
Trup nu mai am, e un gol imens,
Doar inima, o cred că bate,
Plămânii-s plini de Univers;
Sunt sigur de eternitate.
[...] Citește tot
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (17 iunie 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Eternitate... sau... Început de sfârșit?
Știi ce-nseamnă când timpul îți bate la poartă
Fără aviz de primire că... viața e moartă?
Și condus în neant la sfârșitul de ață,
Nu ai forță să ceri,... prelungire de viață?
Niciodat' pregătit să predai ce-ai ținut
Responsabil total irosirii... de avut.
Te credeai tot frumos, pururi june, etern,
Nu conta că auzise-și de rai sau infern.
Doar treceai bucuria de a fi,... zi la alta
Și gândeai că traseu e mereu,... rară halta
Cea cu rol de repaus și schimb de direcții.
Învățai pe ai tăi, te vindeai ca profeții.
La început ignorant, instruit, prof' jucând
Avansai de nebun... spre sfârșitu-ți la rând.
Tu cel micul ce aveai doar un plan nesfârșit
Și cu școli ce-ai trecut, te-ai gândit reușit.
Te-ai iubit cu volupt, tu bărbat sau femeie
Ai vrut trupul să-ți rupi, fără inimă, cheie.
Te-ai produs în copil, fără aseamăn cu tine,
Doar cu chip ce ți-l știi,... dar el însuși de sine.
[...] Citește tot
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (30 martie 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Iubire totală
Când nu mai e dorința, în sine, egoistă
Și nici privitul scoarței în sclipire,
Atunci, târziu, doar dragoste există
Într-un profund... esență de iubire.
Când nu mai ai nevoie în spusul de cuvinte
Și doare un celălalt, lovit, în depărtare,
Atunci e amorul aburul fierbinte,
Ce umple piept, iubind pe cel ce-l doare.
Când nu mai vezi că ești, nu mai exiști
Decât să fii întruparea altui gând,
Atunci în dăruit și Universu' îl miști
Și-iubirii îi ești îngerul... se pogorând.
Când nu mai ai nimic, nici trup să dărui
Și suflet, dintr-un gram, ești un halou,
Numai atunci, îndrăgostit să stărui
Să ceri iubirea, ce doar tu o strigi, ecou!
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (7 mai 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Mi-ai spus că...
Mi-ai spus că treci diseară pe la mine
Și nu-nțeleg de ce mă amăgești;
Ți-am cerut doar un pic din clipele infime
Ce poți să-mprăștii din surplus ce risipești.
Mi-ai spus că nu mai eu sunt, unic,
Când stai să-ți mângâi catifeaua-ți, cu asperitate,
Din ce-am muncit pe brânci, cu mintea sputnic
În carnea miocardului... ce timpu-mi bate.
Mi-ai spus că te-am umplut, eu, de iubire
Din zile, nopți în ore cu secunde
Ce n-au trecut, că-ți sunt o pururi împlinire
Ce-o plimbi în gând, n-o regăsind oriunde.
Mi-ai spus că, totuși, dragoste obosește
Tot alergând-o tur ca-ntr-o ștafetă
Cu dus-întors... Și nu se dăruiește,
Lăsând doar dâră de parfum ca o cometă.
[...] Citește tot
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (12 februarie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Țară în ipostaze
Dragostea de pământ de țară rămâne o pururea ascunsă,
Nesimptomatică, cum codul de-un virus înglobat în genă,
Un saprofit ce-ți ține hang cât simbioza-i nepătrunsă
Și-un neștiut, ori cunoscut, pretinde loc... o alergenă.
Se poate rupe doar liant, când pasul calcă în afară
Și duce trup pe alt tărâm, mințind pe minte că-i la fel,
Iar mintea-și spune că-i doar tren, ce s-a oprit în altă gară,
Poate o haltă, o escală, cum pușca în pace... pe-un rastel.
E-un dedesubt dogoritor, cum magma sufletului, caldă,
Ce poate plânge în ochi de lavă când s-a strâns, doar insurmontabil
Și, vrea să curgă, să atingă marea, iubirea ce i-e scaldă,
Să-și răcorească mădulare de-atât visat... în sol instabil.
E loc și mamei adoptive, ce primitoare crește pui,
De-i mic, ori mare și-l adoptă și-i face leagăn, fără lanț,
Doar să se avânte, că-i o doică ce alăptează orișicui
Și-și pune cald sân la bătaie și pat, culcuș... în loc de șanț.
[...] Citește tot
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (7 mai 2014)
Adăugat de Daniel Aurelian
Comentează! | Votează! | Copiază!
<< < Pagina 1 >
Pentru a recomanda secțiunea cu Daniel Aurelian Rădulescu despre trup și suflet, adresa este: