Subiecte: A B C D E F G H I J K L M N O P Q R S T U V W X Y Z | Top subiecte | Adaugă un citat

Dumitru Ichim despre crini

Doar timpul uscat
A mai rămas printre cărți.
Gândul ce le-a-nchis...
Pasărea crin așteaptă
Liniști să zboare din nou.

tanka de din Pasărea cu șapte aripi (1993)
Adăugat de Dan CostinașSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
cumpărăturiCartea "Tu stii ca te iubesc" de Dumitru Ichim este disponibilă pentru comandă online cu preț redus, la doar -20.00- 15.99 lei.

Denie

Din nou is copil - primavara cu denii -
Miros de salcam, de pelin, de urzici
Si mama imi da iar camasa cea alba
Cu jocul de crini infloriti in arnici.

Aduc din prisaca chiar lacrima lunii
arzand peste slova in maini de monah.
Ma-nchin Tie, Doamne, si pun langa cruce,
adus de la stana un fluier valah.

poezie de
Adăugat de Iulia MiranceaSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Psalm de luminare a lemnului

''Se luminează lemnul sub daltă și gealăuri'',
Așa-mi mustra Teslarul întregu-mi trup nemernic.
De slab te lași Iubirii, atunci îi ești puternic.
Au fluierul dă cântec din cioturi, sau din găuri?

Sămânța-i rege florii, cocon de rămășaguri.
Petala, ca aripă, e doar răscumpărare
Spre zborul ce dă fructei gust acrișor de soare,
Iar cifrei opt sigiliul poienilor din faguri.

Că n-a gândit ca omul, vreun crin, la patru scânduri!
Adânca-nțelepciune-i când de frumos ți-e frică.
Nu încruntând sprânceana ești cuib de rândunică,
Sărutul din lumină se-nfruptă, nu din gânduri.

Iubirii, tâlc de flutur, din oglindiri cunoaște-i!
Altfel, ce toarce gândul e doar mătasea broaștei.

sonet de (7 ianuarie 2016)
Adăugat de Iulia MiranceaSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Psalmul Apokastazei

Vrei tu anatomia cuvintelor și florii,
Să vezi pe unde-i drumul ducând în cârcă greșul,
Meridianul căror tristeți mi-au scris cocorii
Și să-ți explic cui oare mi-a înflorit cireșul?

Oricâte paradisuri în ochii lui se-oglindă,
Nu te-aș schimba pe-un înger cu crini pe sub cămașă,
Cu patima luminii vrea braț să te cuprindă,
Flămând, cântec din cântec, de trupul de cireașă.

Când Lucifer, prostuțul, s-a-ndrăgostit de sine,
De-ar fi văzut femeia, rob Ți-ar fi fost, grădina!
Închisă-i paranteza la tainele-Ți divine,
Că lutu-n ziua-a șasea făcuși, umbrind lumina,

Iar Fiul Tău, Olarul, l-a fost luat ca fire,
Cu os de axiomă - că totul e Iubire!

sonet de (29 decembrie 2015)
Adăugat de Iulia MiranceaSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
comentariiA fost scris un comentariu până acum.
Spune-ți părerea!

Psalmul despre Sancta Simplicitas

Dacă-ai ajuns chitarei să-i numeri decibelul,
În freamăt să vezi vântul și-n murmur doar cascadă,
De nu-ți dă osebire belciugul și inelul,
De ce-aș vorbi de vultur la gloata din ogradă?

Fac dragoste, spun unii, ca și cum zici fac treabă!
O, nume sfânt, Iubire, primul născut Luminii...
Păcat până la ceruri, de-ajungi să fii tarabă
Vânzând din moștenirea ce ne-o lăsară crinii!

Nevindecatei lepre, mai poți spera-n miracol,
Dar de simplicitatea cea groaznică, prostia,
Nici Dumnezeu din ceruri, nici demoni, nici oracol,
N-au leac tămăduirii, chiar de-ai dubla vecia!

Nu lua în seamă bârfa prea gureșelor țațe,
La tine n-o s-ajungă, că eu te țin în brațe.

sonet de (4 ianuarie 2016)
Adăugat de Iulia MiranceaSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Pentru a recomanda secțiunea cu Dumitru Ichim despre crini, adresa este:

Distribuie

Căutare

Căutări recente | Top căutări | Info

Subiecte de interes

Fani pe Facebook