Emil Cioran despre descreştere

Mă asupresc sub tării. Sufletul reduce cerul la suflet. Unde privesc mă privesc.

Emil Cioran în Îndreptar pătimaş (1991)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Până la urmă, totul se reduce la dorinţă sau la absenţa dorinţei. Restul e nuanţă.

Emil Cioran în Demiurgul cel rău
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tot secretul vieţii se reduce la atât: ea n-are nici un rost; fiecare din noi găseşte însă unul.

Emil Cioran în Amurgul gândurilor
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Toate neputinţele se reduc la una: aceea de a iubi, aceea de a evada din propria tristeţe.

citat celebru din Emil Cioran
Adăugat de Lucian Velea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tot secretul vieţii se reduce la atât: ea n-are nici un rost, fiecare din noi găseşte însă unul.

Emil Cioran în Amurgul gândurilor
Adăugat de Melania Andrei
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ochiul are un câmp redus; el vede totdeauna în afară. Dar lumea fiind interioară inimii, introspecţia este singurul proces de cunoaştere.

citat celebru din Emil Cioran
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Unii oameni îşi mai pun problema dacă viaţa are sau n-are un sens. În realitate, totul se reduce la a şti dacă e suportabilă sau nu.

Emil Cioran în Lacrimi şi sfinţi
Adăugat de Enachescu Alexandra
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dacă mi s-ar cere să rezum cât mai pe scurt cu putinţă viziunea mea asupra lucrurilor, să o reduc la expresia ei cea mai succintă, aş pune în locul cuvintelor un punct de exclamaţie, un! definitiv.

citat celebru din Emil Cioran (1987), traducere de Marius Ghica
Adăugat de Avramescu Norvegia Elena
Comentează! | Votează! | Copiază!

Privarea literaturii de fardurile care-i acoperă adevăratul chip e la fel de periculoasă ca deposedarea filozofiei de jargonul păsăresc. Să se reducă oare creaţia spirituală la transfigurarea de fleacuri? Să nu existe substanţă decât în afara articulării, în rictus şi catalepsie?

Emil Cioran în Silogismele amărăciunii, Atrofia cuvântului (1952)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dorinţa e răul fără de care înnebunim de spaima vidului. Căci a dori este a ridica neantul la demnitatea posibilului, precum dorul străbate golul fiinţei ca o sugestie de plinătate. Între a fi şi a nu fi, diferenţa e de grad: totul se reduce la a şti dacă Nimicul e activ sau nu. Existenţa-i o metaforă a neastâmpărului, cuprinsul ce şi-l oferă dezmăţul aprig al omului.

Emil Cioran în Îndreptar pătimaş II (2011)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Faptul că exist eu dovedeşte că lumea n-are niciun sens. Căci în ce fel pot găsi un sens în frământările unui om, infinit dramatic şi nefericit, pentru că totul se reduce în ultimă instanţă la neant şi pentru care legea acestei lumi este suferinţă. Brutalitatea vieţii m-a călcat şi m-a apăsat, mi-a tăiat aripile în plin zbor şi mi-a furat toate bucuriile la care aveam dreptul.

Emil Cioran în Pe culmile disperării, Eu şi lumea (1934)
Adăugat de Violeta Jumatate
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dacă se admite în univers un infinitezimal real, totul este real; dacă nu există ceva, nu există nimic. A face concesii multiplicităţii şi a reduce totul la o ierarhie de aparenţe înseamnă a nu avea curajul negaţiei.

Emil Cioran în Amurgul gândurilor
Adăugat de Lucian Velea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubirea, cu cât e mai intensă şi mai concentrată, cu atât se limitează mai mult în întindere, cu atât cere mai mult individualul şi unicul. Astfel se întâmplă că marile pasiuni descoperă absolutul într-o femeie, care la cea mai redusă analiza de abia îşi poate salva existenţa biologică. Unei consideraţii din afară, iubirea este atât de absurdă, încât ea nu poate fi apreciată decât pentru absurditatea ei. Din acest motiv, asupra iubirii nu se poate vorbi în
consideraţii, ci numai în mirări.

Emil Cioran în Pe culmile disperării (1934)
Adăugat de OverDose
Comentează! | Votează! | Copiază!

Încercând să-şi înăbuşe poftele, să le reducă la neant, a izbutit doar să le deregleze, să le golească de tot ce aveau sănătos, fortifiant: un animal de pradă hărţuit, secătuit, regretându-şi instinctele de altădată. Cum ghearele i s-au tocit, dar nu şi pofta de a sfâşia cu ele, violenţa i s-a transformat în obidă (care nu-i altceva decât agresivitate înfrântă, umilită, incapabilă să se manifeste).

Emil Cioran în Demiurgul cel rău
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mult timp m-am încăpăţânat să caut un om care să ştie totul despre sine şi despre ceilalţi, un înţelept-demon, dumnezeiesc de lucid. De fiecare dată când am crezut că-l găsisem, eram nevoit, după o cercetare atentă, să reduc din pretenţii: noul ales avea şi el câte-o pată, câte-un cusur, resturi ascunse de inconştienţă sau slăbiciune ce-l coborau la nivelul comun. Ghiceam la el urme ale dorinţei, ale speranţei - sau umbra câte unui regret. Indiscutabil, în materie de cinism avea lipsuri. Ce deziluzie! Şi nu-mi conteneam căutarea, şi totdeauna idolul momentului păcătuia pe undeva: omul era acolo, ascuns, deghizat sau disimulat. Am sfârşit prin a înţelege tirania Speciei şi am încetat să visez la ne-om, la un monstru pătruns pe de-a-ntregul de nimicnicia lui. Era o nebunie să-l concepi: nu putea să existe, luciditatea absolută fiind incompatibilă cu realitatea organelor.

Emil Cioran în Ispita de a exista, Furii şi resemnări
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Asemenea unui castel scoţian pare viaţa, de câte ori găseşti obiecţii împotriva Creatorului. Fiecare din ele măreşte singurătatea şi reduc pe Dumnezeu la formele absurde. Dar despre el nu se poate gândi decât unde paradoxul se neagă pe sine în absurditate...

Emil Cioran în Lacrimi şi sfinţi
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dacă iubirea n-ar fi amestecul irezolvabil de crimă premeditată şi de infinită delicateţe, ce uşor ne-ar fi s-o reducem la formulă! Dar chinurile amoroase întrec tragedia lui Iov... O lepră eterică-i erotică... Societatea nu te izolează, ce e drept, dar îţi agravează chinul, micşorându-ţi-l.

Emil Cioran în Amurgul gândurilor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!