Emil Cioran despre prăpăstii

Oamenii cad spre cer; căci Dumnezeu e un abis privit de jos.

Emil Cioran în Demiurgul cel rău
Adăugat de sickly_connection
Comentează! | Votează! | Copiază!

Prăpastia între suflet şi simţuri face soarta sinonimă osândei.

Emil Cioran în Îndreptar pătimaş (1991)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cu nenumărate precauţii, dau târcoale adâncurilor, le fur din beţie şi o iau la sănătoasa, ca un pungaş al Prăpastiei.

Emil Cioran în Silogismele amărăciunii, Pungaşul Prăpastiei (1952)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

O mie de ani de războaie au întărit Occidentul; o sută de ani de "psihologie" l-au adus la marginea prăpastiei.

Emil Cioran în Silogismele amărăciunii (1952)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

În teorie, îmi pasă la fel de puţin că trăiesc ori că mor, în practică, sunt muncit de toate spaimele ce cască un abis între viaţă şi moarte.

Emil Cioran în Demiurgul cel rău
Adăugat de holy graal
Comentează! | Votează! | Copiază!

Prăpastia dintre aforismele mele şi viaţa mea nu e aşa de mare cum credeţi Dumneavoastră. Dar există, şi asta ar trebui să vă bucure, pentru că dacă gândurile mele s-ar fi putut transforma pe loc în fapte, Dumneavoastră aţi fi azi într-un mormânt şi eu la puşcărie.

Emil Cioran în Pentru nimic în lume, scrisoare lui Friedgard Thoma (2005)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

M-am întrebat dacă cel mai bun fel de a scăpa de entuziasmul meu pentru Saint-Simon n-ar fi acela de a scrie o carte despre el. N-am scris cartea, aşa că admiraţia mea pentru acest autor abisal a rămas intactă. Dar, tot citind şi recitind portretele sale, mi-am zis că poate ar trebui dată o imagine de ansamblu a acestei arte atât de dificile de a fixa un personaj, de a-i dezvălui misterele atragătoare sau tenebroase.

Emil Cioran în Antologia portretului. De la Saint-Simon la Toqueville, Lămurire (1997)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Adolescent, perspectiva morţii îmi trezea o spaimă cumplită; ca să scap, dădeam fuga la bordel sau îi chemam în ajutor pe îngeri. Dar, cu vremea, ne obişnuim cu propriile temeri, nu mai facem nimic ca să scăpăm de ele, ne îmburghezim în Abis. – Şi, dacă a fost o vreme în care invidiam pe schimnicii din Egipt care-şi săpau mormântul spre a-şi picura apoi în el lacrimile, acum, de mi l-aş săpa pe al meu, n-aş lăsa să cadă în el decât mucuri de ţigară.

Emil Cioran în Silogismele amărăciunii (1952)
Adăugat de Daniel Stanciu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Degeaba am căuta însă, în zilele noastre, literaţi pe măsura aventurierilor, a tiranilor veacului nostru. Dacă din punct de vedere politic am dat dovadă de o demenţă necunoscută până la noi, în domeniul spiritului mişună numai destine mărunte; niciun cuceritor prin forţa condeiului: doar avortoni, isterici, nişte cazuri, atât. Nu avem - şi tare mă tem că nici nu vom avea vreodată - capodopera decăderii noastre, un Don Quijote în infern. Cu cât timpul se dilată, cu atât literatura se închirceşte. Iar hăul Neştiutului va înghiţi nişte pigmei.

Emil Cioran în Ispita de a exista, Scrisoare despre câteva impasuri (2008)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!