Pentru E.C..
... stai Basarabie puțin
să-l pomenim
pe cel plecat să-și are
singurătatea măsurată în hectare
- poetul cel mai trist a Europei
mai ieri tributul ți-a plătit cu ortul popei
noi am rămas să mai creăm singurătăți
la fel ca el să le arăm
în alte vieți...
poezie de Iurie Osoianu (14 octombrie 2013)
Adăugat de Iurie Osoianu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Drumul...
Consilierul președintelui român Traian Băsescu, Iulian Chifu, a menționat că: "Drumul spre Uniunea Europeană pare definitiv compromis pentru Republica Moldova, prin atacuri fundamentale la adresa statului de drept."
... drumul meu e compromis demult
drumul meu e presărat cu sare
și e drumul celui ce-a putut
să reziste implorînd iertare
drumul meu e drumul lui Isus
drum pavat cu toate pietrele din rai
drum pe care ca și el îmi duc
crucea răstignitului meu plai
maică, m-ai iertat de-atâtea ori
spune politrucilor să iasă
și ridică-mă ușor de subțiori
și mă adă, maică, iar acasă...
poezie de Iurie Osoianu (3 mai 2013)
Adăugat de Iurie Osoianu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Independența
independența noastră-i ca o ghicitoare -
eliberarea eliberării de eliberare
noi o transpunem în formula următoare
(I) egal cu (eee) dar fără loc sub soare
independența noastră-i ca o disperare -
eliberarea eliberării de eliberare
ca un schelet dintr-un dulap ce nu mai moare
ca o fantomă fluturândă-n colț de zare
independența noastră-i ca un boț de sare -
eliberarea eliberării de eliberare
în ochi ce stă pacifică... cătoare
să văd mereu a răsăritului lucoare
independența noastră-i ca o confirmare -
eliberarea eliberării de eliberare
c-avem numai o țară - România Mare
la sânul Europei, în vechile hotare...
poezie de Iurie Osoianu (25 august 2017)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Textele de mai jos conțin referiri la Europa, dar cu o relevanță mică.
Eminescu
O viață întreagă am visat să vin la Ipotesti, la tine,
Să văd e sat terestru satul tău extraterestru...
Dar nu mă lasă sâgele ce-mi curge-n vine,
Basarabeanul sânge, bade Eminescu.
Și satul meu la fel cu "ești", ca Ipoteștii,
În stânga Prutului, sătucul meu, Hăreștiul,
Ce vad frumos aveau cândva Hăreștii,
Să-l treacă toata lumea, bade Eminescu.
... acum întregul Prut e o vâltoare,
Și nu mai trec țărani, cu caii de căpăstru...
La Iași să-și ducă, pepenii de vânzare
Ca-n vremi apuse, bade Eminescu...
Acuma Prutu-i ștreang, care de gât ne strânge,
Cum afirma prin Europa președintele Băsescu,
- De neam c-o datorie și de sânge,
Față de tine, bade Eminescu...
[...] Citește tot
poezie de Iurie Osoianu (9 iunie 2012)
Adăugat de Iurie Osoianu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Participă la discuție!
Năluca...
Motto: O stafie bântuie prin Europa - stafia comunismului.
Karl Marx
O nălucă bântuie prin lume, chiar dacă-i tratată ca o proastă,
renăscută din cenușă și din hume, vânturate dintr-o măduvă de coastă!
Și îngână: moldoveni din toate țările, uniți-vă! Pe o zi măcar, măcar pe-o oră!
Moldoveni împrăștiați în toate zările, rotunjiți în jurul globului o horă!
Tropăiți în colbul continentelor feeric, înhămați solemn la Carul Mare!
Și mai țineți într-un ritm bizar și sferic Hora sărbătorii nucleare!
Să se simtă - unde calcă moldovenii Arde, nu tizic - pământul arde,
Să ne știe lumea Feți Frumoși și Cosânzene, cum ne știe hoți de miliarde...
Să ne ducă -n galaxie veste că suntem popor între popoare,
c ă venim și noi dintr-o poveste cu noian de stele căzătoare
Și c-a fost cândva să ne trimită Dumnezeu încoace din Pleiade,
Și năluca-i doar Frumoasa adormită, violată, răbdătoare, cumsecade...
Moldoveni din toate țările, uniți-vă! Hora asta -i numai începutul!
Mai opriți din Joc, mai hodiniti-vă, mai secați nițel la vaduri Prutul!
[...] Citește tot
poezie de Iurie Osoianu (22 iunie 2020)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Spune-ți părerea!
Frau Merkel...
Frau Merkel,
Vă salută necăjitul, despuiatul și totuți mândrul ciob al unui protocol
Ce ne-a trecut pe-o hartă hașurată ca noțiune de moldovenesc popor
Și uite de atunci din trei'ș'nouă eu nu mai am nici liniște nici loc
Indiferent de ninge sau de plouă pe umbra spuzei mele de noroc...
Dar dat fiind că-n optzeciș'nouă Gorbachev de Kohl a fost convins că nemții sunt o țară
Tot stau și-aștept ciocanul altui Ribentrop pe Holocaust-ul meu rusificat de nicovală...
Și astăzi vreau să înțeleg cam care-i scopul ce-l urmăriți în Chișinăul nostru sumbru
Sau vreți chiar să vedeți cu ochiul propriu povestea de succes ce lasă-n umbră
Multiplele legende și balade legate de urmașii celor care
Se spune că-s veniți de prin Pleiade și sunt speranța lumii viitoare...?!
Sau poate vrei să vezi copiii și nepoții ai celor dintre multele femei
Ce fost-au violate de armate roșii când bolșevicii fugăreau naziștii tăi
Sau ai dorința să discuți cu strănepoții acelor ce-au rămas ca santinele
Să-și apere și comunismul, și toți hoții, să ne sugrume visele rebele...?!
Sau poate simți nețărmurita nostalgie și porți un sentiment imens de vină
Că prin tratat cu-ai tăi s-a rupt din România... și Basarabia și dulcea Bucovină
Și nu degeaba vii cu vizita de Stat, c-o zi înainte de aniversarea banditească
A protocolui secret ce-a parafat că Basarabia-i republică rusească
[...] Citește tot
poezie de Iurie Osoianu (18 iulie 2012)
Adăugat de Iurie Osoianu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Participă la discuție!
Consiliul unirii
MOTO
... Tot ce-n țările vecine e smintit și stârpitură,
Tot ce-i însemnat cu pata putregiunii de natură,
Tot ce e perfid și lacom, tot Fanarul, toți iloții,
Toți se scurseră aicea și formează patrioții...
Scrisoarea a III a de Mihai Eminescu
Vai, ce nume în consiliu, și cu ex-uri și notorii
și care, cu mici excepții, sunt banal de derizorii.
Oare, chiar va-ntrat în sânge nostalgia după liste,
suptă cu-al trădării lapte, din instrucții caghebiste?
Chiar visați acele vremuri când ne ridicați în noapte
străbunicii și părinții-n pazecișișase, pazecișișapte?
Nu aveați halucinații cu ultime rugi și șoapte,
când li se citeau sentințe condamnaților la moarte?
... Vai, ce nume în consiliu, și cu ex-uri și notorii
și care, cu mici excepții, sunt banal de derizorii.
Douăzeci de ani în urmă furând frâiele puterii
ați pornit nici hăis, nici ceala cu independența Țării.
[...] Citește tot
poezie de Iurie Osoianu (1 martie 2012)
Adăugat de Anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Pentru a recomanda secțiunea cu Iurie Osoianu despre Europa, adresa este: