Iurie Osoianu despre munţi

Marea de soare

O mare de soare mângâie amurg
plecând la culcare şi razele-i curg
pe-ntinsuri de ape şi creste de munţi
cu ceţuri mioape în ochii cărunţi

în patul cu stele şi zdrenţe de nori
ca viaţa de grele- ca moartea uşori
plecând la culcare cu raze ce curg
o mare dispare în tainic amurg...

poezie de Iurie Osoianu (3 iunie 2020)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

După furtună...

S-au limpezit prin Romania nişte ape
Si nişte bolovani surpaţi din munţi
Au mai strivit din aburi cu supape
Ştergand c-un răt sudori pe zeci de frunţi

S-au linistit celebritaţile salvate
Din mlaştina uitării de Admin
Şi stau in randuri strict manipulate
De cel mai mizerabil anonim..

poezie de Iurie Osoianu (5 noiembrie 2020)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Omul ieşit la blajin

... ape la maluri suspin
ape de valuri frânte
au şi ele blajin
au şi ele morminte

surpă din stânсa penin
timpul ce curge cuminte
au şi munţii blajin
au şi munţii morminte

codrii murmură senin
muguri în loc de cuvinte
au şi codrii blajin
au şi codrii morminte

soarbe paharul cu vin
muşcă din tainele sfinte
omul ieşit la blajin
omul ieşit la morminte...

poezie de Iurie Osoianu (10 aprilie 2018)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nimicnicie...

.. ce e de prisos e mai de preţ
decât strictul absolut şi necesar-
bunăoară Soare-n diimineti
lîngă Lună plină de calcar

ce nu te omoară momentan
te resfiră să rămâi mai dur
şi în apa verdelui ocean
şi în munţii ştăngii împrejur...

şi nimic nu se compară cu nimic
când e frig şi gol şi întuneric
şi din tine veşnicia pic cu pic
stoarce şi senin şi viu şi sferic...

poezie de Iurie Osoianu (8 ianuarie 2020)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Arată-mi dacă...

dacă pot cu ultima din uşurinţe
să te învelesc în plapumă de vise
arată-mi măcar una din legile nescrise
ce-mi interzic aduceri de aminte

dacă mai pot cu razele de soare
să te dezbrac de clarul lin de lună
arată-mi omul care va să spună
că sunt călcat de soarte în picioare

dacă mai pot să fredonez cu duioşie
o doină ciobanescă de la munte
arată-mi curcubeul ce-l doreşti ca punte
de-a lungul valului de suplă veşnicie...

poezie de Iurie Osoianu (9 august 2012)
Adăugat de Iurie Osoianu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poveste optimistă

şi despre lumea mea cu pietre alintate
dintr-o poveste despre Caribda şi Scila
se vor cânta romanţe şi cantate
in care benevol se va dansa cu sila

şi despre ţara mea cu munţi şi mare
dintr-o poveste cu ciclopi setoşi de sânge
se vor şopti balade cu mioare
în care nici un baci nu va mai plânge

şi numai în memoria plecată
într-o poveste cât un hău de largă
se va păstra privirea aplecată
sub tremurânda sabie. Sau vargă...

poezie de Iurie Osoianu (10 octombrie 2019)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trădarea...

Motto: 3 mai 1997: 22 ani de la una dintre cele mai mari trădări
din istoria României: Tratatul cu Ucraina.

de la Iulia Albă la Alba Cetate
trece ţara mea dalbă în străinătate
de la Alba Cetate la Bucovina
trei fantome drept state, în rest Ucraina

de la Bucovina o iei mai la vale
tot lumea română îţi iese în cale
aici Basarabia stă nemişcată
cu capu' sub sabie, cu restu' plecată...

de la mare la munte, de la munte la stele
nici elite în frunte şi nici frunte cu ele
doar trădare vulgară, doar cumplită hoţie
numai umbră din ţara ce-i mai zic Românie.

poezie de Iurie Osoianu (10 mai 2019)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Oftatul

din marea de cuvinte fără sens
şi fără pic respectuos de fantezie
o piatră pescuiesc de temelie
şi-o culc pe malu-i ca o pâclă - dens
apoi din vârf de munte coerent
şi conştient de vaga-i măreţie
mai smulg o piatră care cine ştie
cum a ajuns acolo sus, prin ce curent
am două pietre şi un mal cam turbulent
mai am nisipuri radiind a veşnicie
pe care valuri de materii cenuşie
şi fără urme, se preling strident
şi în sfârşit din piatră, mal, nisipul lent
materia mai mult ca cenuşie
şi-ncă ceva dispus să nu mai fie
scot un oftat adânc şi virulent...

poezie de Iurie Osoianu (28 iunie 2017)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Potopul

azi râuri de lavă erup din neant
şi plouă cu gheţuri
şi soarele plânge pe cerul galant
cu lacrimi de ceţuri

şi clatină zări cu nesaţ meteori
plutind printre ele
şi munţii şi marea ascunşi după nori
se spală cu stele

în jur avalanşe de spaţiu şi timp
şi Tu eşti departe
şi zeii sunt duşi fără dram de Olimp
în cârcă de moarte...

şi iar Infinitul te strânge în chingi
de taină şi dor
eşti ultimul Om care poţi să-l atingi
cu primul fior

[...] Citeşte tot

poezie de Iurie Osoianu (21 iulie 2019)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi gândul plânge ...

şi stau cu gândul rezemat de geam
şi geamul tace
de parcă între ei ar sta un ram
cu spini cu ace

de parcă între noi ar sta senin
şi clar de lună
şi tu mi-ai reproşa că nu mai vin
s-aduc furtună

că ceaţa se ridică peste mări
cu sânge rece
că vine peste noi şi depărtări
şi nu mai trece

că bolovanii vin la vale peste munţi
porniţi să fiarbă
că nici o stâncă nu mai poţi s-o mai ascunzi
sub fir de iarbă

[...] Citeşte tot

poezie de Iurie Osoianu (25 octombrie 2018)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Unduiri solare

deasupra mea păduri triungiulare
coroanele masive -şi pleacă inedit
şi colbul ridicat de unduiri solare
insistă insistent să-l sorb subit

în dreapta mea curg ape fără număr
cu sete curg, adormitoare, rece
şi stau cu ele rezemat de umăr
şi număr veşnicia care trece

în stânga mea stau munţi fără pereche
cu creste sprijinind adâncuri crunte
şi-mi retrăiesc cu jingasie la ureche
că-i pot preface dacă vreau în punte

fac punte. O arunc pe maluri line
pe care cresc păduri triungiulare
şi tu, porneşti cu degetele fine
să baţi la geamul unduirilor solare...

poezie de Iurie Osoianu (6 mai 2019)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Adevăr...

.. nu mă-ntristez că nu sunt înţeles
dar mă -ntristez când nu pot înţelege
şi nu mă vaiet când nu sunt ales
ci doar când singur nu mai pot alege

mă bucur când încerc să fiu mai bun
sunt trist când mulţi încalcă datine străbune
şi nu mă plâng câ sunt tratat ca un nebun
ci doar mă plâng că lumile-s nebune

şi întunericul eu niciodată n-am hulit
în loc de blasfemii aprins-am lumînări
şi căutăm prin lume pururi ostenit
de ultime instanţe, adevăr

dar nici la fund de mare nu era
şi nici pe vârf de munte. Ca atare
se tupilase undeva în preajma mea
în ochii tăi, mai jos de fund şi mare...

poezie de Iurie Osoianu (29 octombrie 2018)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Câinele

eu m-aş uita o veşnicie la focul care arde-n vatră
o altă veşnicie cred că, la apa râului de munte
a treia veşnicie însă, m-aş vrea un curcubeu drept punte
s-o treci uşor venind spre altul, crezând că totuşi e din piatră

eu m-aş uita o veşnicie la stelele ce ard în ceruri
o altă veşnicie cred că, eu m-aş uita la bezna beznei
a treia veşnicie însă m-aş vrea mai jos de umbra gleznei
când tu vei trece înspre dânsul prin arşiţe şi triste geruri

eu m-aş uita o veşnicie la vetre stinse şi la ape
ce duc în cozi de lungi comete viaţă lumilor de piatră
a doua veşnicie însă mă vreau un câine care lătra
când tu te vei opri din drumuri şi eu te voi simţi aproape...

poezie de Iurie Osoianu (21 noiembrie 2018)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nemărginire

stăteam pe-o margine de cer
precum ai sta pe-un dig şi ape
se furişau sub tălpi, aproape
şi licăreau cu sori, stingher

priveam de sus la norii moi
la totul forfotind sub ei
şi când erau de ploaie grei
şi când pluteau şi trişti şi goi

priveam la mările din jur
la munţi cu creste dăltuite
şi din adânc nebănuite
cum lavele erup, obscur

minuscula imensitate
cuprinsă cu privire lină
şi raze reci de lună plină
cerşea parcă mereu dreptate

[...] Citeşte tot

poezie de Iurie Osoianu (3 mai 2019)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Chintesenţă de moment

voi aţi văzut vreodată păsări cu albe aripi de strigoi
plutind pe mările de flăcări din munţii zilei de apoi?!
dar lupi, voi aţi văzut vreodată zâmbind cu lacrimi puerile
c-a fost lupoaica violată, pervers, cu cotul lui Ahile?!
voi luna aţi simţit, ciudata, cum sughiţa cu gelozie
când raze te legau de poartă unui gărduţ de fantezie?!
copaci voi aţi udat vreodată cu rădăcina până-n cer
cu apele de piatră sacă, cu ciur integru şi de fier?!
şi dacă da, să ştiţi c-odată vă veţi trezi din somnolenţă
nu-n lumea asta hazardată - în alta. Fără chintesenţă.

poezie de Iurie Osoianu (25 mai 2013)
Adăugat de Iurie Osoianu
Comentează! | Votează! | Copiază!

S-arunc aureola capilară

Dar nu mai ard produc cenuşă
să nu te bat la cap că nu e uşă
Să nu scot gheara nu-s pisică
dau din coate când mi-e frică

S-arunc aureola asta-i frunte
să merg odată dacă-s munte
Şi dacă-i iarba iarbă nu hârtie
să o cosesc nu pentru-a scrie

poezie de Iurie Osoianu (2019)
Adăugat de Iurie Osoianu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un vers...

un vers aşi scrie, suprematic
ca pana corbului de negru
cu rimele sunând flegmatic
cu ritmul răguşit de febră

un vers care să-mi fie pâine
un vers punînd pe pâine sare
un imn poemelor de mâine
zvîcninde-n triste capilare

un vers mai strict decât o simplă
dulcegărie lent rîmată
un glonte rătăcit prin tâmplă
şi stors cu lacrima curată

un vers cutremurind şi munţii
un vers rostolind şi mare
un vers cu brazde-n largul frunţii
arate-n fugă de tractoare

[...] Citeşte tot

poezie de Iurie Osoianu (15 noiembrie 2018)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Verset fantasmagoric...

când adormi la pământ şi-ntuneric se lasă
în materia ta cenuşie
se aşează încet peste spaţiu o plasă
ce-l desparte tiptil de vecie

neuronii de noduri de stil, gordiene
şi planete de stele albastre
feţi -frumoşi de frumoase elene
câmpi cu maci de lalele din glastre

munţi de mări şi pustiu de oază
ploi de albe şi trste zăpezi
şi curajul, curajul de groază
când respiri şi nu vrei să mă vezi

şi tăcerea adâncă din plasă
se tranforma treptat în infern
cu fantome plângându-şi la masă
melodii din auzul intern

[...] Citeşte tot

poezie de Iurie Osoianu (29 iunie 2019)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Misterul...

de pe culmi de fantezie mai cobor din când în când
să văd lumea ce mai scrie şi poeţii rând cu rând
şi-ntr-o mare de cuvinte aranjate-n fel şi chip
intuiesc numai morminte şi castele de nisip

nici idei şi nici cadenţe numai iambi numai trohei
numai nobili excelenţe purtătoare de idei
numai versuri triviale numai ode curgătoare
numai albii fluviale de la munte pân-la mare

n-aud nici o melodie nici o notă nici un semn
nici o umbră de poezie- numai limba grea de lemn
e stăpână peste toate ce se scriu şi se vorbesc
de la mine-rupt în coate pân-la cei cu har ceresc

scot încet din cap căciula şi mă scarpin dur în pleş
mai drapez niţel şi nula trag un gât de Aqua Fresh
şi revin pe culmi stelare să continui procedeu
ba numit versificare ba misterul lui Orfeu...

poezie de Iurie Osoianu (10 noiembrie 2019)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lacteia

mereu atras de Calea Robilor
prin noapte neagră ca o smoală
trec golul circular al snobilor
ş-ajung la fundul plat de oală
intretait de rău cu ape
ce sparge munţi în sus din vale
şi prin sisteme cu supape
mereu irigă intervale
şi cât nu cerc s-agăţ privirea
de vre- un reper de vre-o alee
nu văd întărea nici esirea
a Căii Robilor-lactee
ci simt doar gaură de vierme
cu lânced iz de vremi trecute
ş- aud al Romei glas de terme
cu Cartagine-n juru-i mute
eu caut însă viitorul
nu vremile demult apuse
prin gaură tot mut piciorul
spre orizonturi suprapuse

[...] Citeşte tot

poezie de Iurie Osoianu (15 aprilie 2017)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!