Mintea e buretele, inima e apa care-l inundă.
citat clasic din Khalil Gibran
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Sacralitatea sării. Nu vi se pare curios că o găsim în lacrimi și în apa mării?
Khalil Gibran în Nisip și spumă (1926), traducere de Dan Costinaș
Adăugat de Dan Costinaș
Comentează! | Votează! | Copiază!
Spune-ți părerea!
Oricine a experimentat următorul adevăr: că iubirea, asemeni unei ape curgătoare cu valuri vijelioase, e tratată mai ales cu dispreț decât cu plăcere; dar când apa îngheață, începem să ne reamintim cum era când curgea și ne dorim să curgă din nou.
citat clasic din Khalil Gibran
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!
Zeul cel Bun și Zeul cel Rău
Zeul cel Bun și Zeul cel Rău s-au întâlnit pe vârful muntelui.
Zeul cel Bun a spus, "Bună ziua, fratele meu".
Zeul cel Rău n-a răspuns.
Și Zeul cel Bun a spus, "Azi nu prea ești în apele tale."
"Da," a spus Zeul cel Rău,
"Iar asta pentru că cineva m-a confundat cu tine,
m-a invocat folosind numele tău
și s-a comportat de parcă vorbea cu tine;
bineînțeles, chestia asta mi-a displăcut."
Și-a spus Zeul cel Bun,
"Și eu am fost confundat cu tine și invocat cu numele tău."
Zeul cel Rău s-a îndepărtat blestemând prostia omenească.
poezie celebră de Khalil Gibran, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Marea
În liniștea nopții,
În timp ce dincolo de draperii omul doarme,
Pădurea proclamă:
"Eu sunt puterea
Extrasă de soare
Din inima pământului."
Marea rămâne liniștită, spunându-și:
"Eu sunt puterea."
Stânca spune:
"Veacurile m-au ridicat ca pe un monument
Durabil până-n Ziua Judecății de Apoi."
Marea rămâne tăcută spunându-și:
"Eu sunt monumentul."
Vântul urlă:
"Eu sunt puternic,
Eu despart cerurile de pământ."
[...] Citește tot
poezie clasică de Khalil Gibran, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Textele de mai jos conțin referiri la apă, dar cu o relevanță mică.
Marea Cea Mai Mare
Ne-am dus, eu și sufletul meu, să ne-mbăiem în mare cea mare,
Ajungând la țărm am început să căutam un locșor pustiu și liniștit.
Cum mergeam, am văzut un om stând pe o stâncă cenușie;
Lua dintr-un sac praf de sare și-l arunca în mare.
"Acesta este un pesimist," a spus sufletul meu,
"Să părăsim acest loc. Nu putem face baie aici."
Am mers până când am dat de-un golfuleț.
Acolo am văzut un om stând pe o stâncă albă;
Ținea-n brațe o cutie pentru bijuterii,
Din care lua zahăr și-l arunca în mare.
"Iar acesta este un optimist," a spus sufletul meu,
"Nici acesta nu trebuie să ne vadă trupurile goale."
Am plecat mai departe.
Pe o plajă am văzut un om ridicând un pește mort
Și, cu infinită grijă, depunându-l iarăși în apa mării.
[...] Citește tot
poezie celebră de Khalil Gibran, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Pentru a recomanda secțiunea cu Khalil Gibran despre apă, adresa este: