Liviu Reti despre viaţă

Ritual de fericire ...

Ieri e sigur c-a murit,
Mâine apare în zenit,
Astăzi nu e asfinţit,
Trăieşte acum! Este un rit...

poezie de Liviu Reti (17 octombrie 2015)
Adăugat de Liviu Reti
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trăim în speranţă şi murim în deznădejde...

Liviu Reti
Adăugat de Liviu Reti
Comentează! | Votează! | Copiază!

Făgadă pentru viitor...

Nu plângeţi copii,
Viitoru-i în stele,
Visători sunt cei vii,
Nemurirea-i în ele.
Astăzi, plâng morţii cruzi
Şi familii se rup,
Doar un scâncet auzi
Peste fiece trup.
Nu mai este tăgadă acum,
Faceţi tot ce puteţi,
Timpul urlă-n postum
Peste trupuri şi vieţi.
"Adevăr şi dreptate" spun toţi,
Doar minciună-i în şoapte
Şi ne-arată pe hoţi,
Ce se pierd iar în noapte.
Bunătatea-i pierdută,
Regăseşte-o de vrei
Să trăieşti ani o sută
Printre semenii mei.

[...] Citeşte tot

poezie de Liviu Reti (1 noiembrie 2015)
Adăugat de Liviu Reti
Comentează! | Votează! | Copiază!

Motivaţională...

Cunoştinţe-avem o mie,
Aptitudini, mintea ştie.
Atitudini stau pe faţă,
Provocările... în viaţă.

poezie de Liviu Reti (24 octombrie 2015)
Adăugat de Liviu Reti
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sfântul Nicolae...

Nicolae, Nicolae
Nume sfânt şi dor cu jale
Te-aşteptăm, iar, an de an
Să-l serbăm pe al tău hram,
Ce vesteşte cu mirare
Început de sărbătoare.
Copii te aşteaptă,
Ghetuţele-s în poartă,
Cei tineri ceru-l cântă
Colindători s-audă,
De la bătrâni povaţă
Să ne îndrume-n viaţă,
Cuprinşi de-a lor magie
Apururi să ne ţie.
Bucuroşi de sărbătoare
Ne uităm acum în zare,
Înspre anul ce-o să vie
Cu nesaţ şi bucurie...

poezie de Liviu Reti (6 decembrie 2015)
Adăugat de Liviu Reti
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ziua învierii credinţei

Semaforizaţi labirintul
Şi cereţi un ghid pentru toţi,
Să ştie copilul şi prinţul,
Că încă e viu printre morţi.
Aduceţi mirosuri mai fine
Şi lanţuri în multe culori,
Ca lumea să spere că-i bine
In viaţa răpusă sub nori.
Luaţi doar nuiele de paie
Cu spicul şi bobul mărunt,
Să facem buchete-n copaie,
Craciunul să zburde prin gând.
Acum, la-nvierea cerută
Şi orbul şi numele mort,
Zâmbeşte, petrece şi uită,
Ca visul deasupra de tort.
Azi, sfânta-nviere ne leagă,
Cu chinga-i de veacuri trăite
Şi nimeni nu şti-va s-aleagă,
O cale făr' de jurăminte.

poezie de Liviu Reti (25 decembrie 2020)
Adăugat de Liviu Reti
Comentează! | Votează! | Copiază!

Două cireşe...

Stăteau alăturea de-o pară,
Două cireşe: una dulce, alta-amară.
Cuminţi, îşi spun poveşti seară de seară,
Prea tainice şi fără de ocară.
Un cântec trist le-nveseleşte,
Când viaţa grea le-amăgeşte,
Prin dans, ele recheamă trist destinul,
Ce-i dus pe culmi de alpinist, străinul.
Însă, latent apare viitoru-n geană,
Cam elocvent şi fără de prihană
Şi le trezeşte dimineaţa-n zori,
Cu surle, trâmbiţe ş-o mie de culori...

poezie de Liviu Reti (20 mai 2015)
Adăugat de Liviu Reti
Comentează! | Votează! | Copiază!

Centenar

A adormit poporul proletar
şi s-a trezit bogat de râs sub soare,
căci altfel era un stigmat
pe bolta vremii fără de culoare.
Istoria, însă, la-ntărit la rădăcini,
pe plaiuri carpatine de poveste
şi astăzi ochiul se înclină ruginind,
când lacrimile curg fără de veste.
Utilul recviem al clipelor trecute
învie zilnic în a noastră minte
şi nerăbdarea clipelor demult pierdute
ne tulbură ecosistemul corpului cuminte.
Speranţa unicului gând rămas în noi
se zbate-nlănţuită pe podele,
iar viaţa biciuită cu noroi
este acoperită doar de haine rele.
O sănătate şubredă ne-aşteaptă,
căci educaţia e-n vacanţă de ani buni,
iar unicul răspuns: "la moş-aşteaptă"
ne-aminteşte că suntem români.

[...] Citeşte tot

poezie de Liviu Reti (1 decembrie 2018)
Adăugat de Liviu Reti
Comentează! | Votează! | Copiază!

Exerciţiu de timp...

Îmbătrânim pe fiece secundă,
Iar timpul buclucaş dispare-n undă.
Prin univers el zburdă negăsit
Şi-adoarme trist când am murit.

Mirarea vieţii se propagă-n el
Şi ne trasformă printr-un joc fidel,
Doar fericirea creşte-n noi
Şi ne absolvă paşnic de nevoi.

Visarea clipei o uităm,
Prin focul serii ce-l creăm.
Iar valul dezmierdărilor pierdute,
Pe buze se aştern tăcute.

O rază ancestrală leneveşte,
Iar faza lunii se căzneşte.
Şi schimbă nopţi tăcute-n zile,
Cum moartea stinge minţi ostile.

[...] Citeşte tot

poezie de Liviu Reti (8 noiembrie 2014)
Adăugat de Liviu Reti
Comentează! | Votează! | Copiază!

21 grame

Încă mă întreb ce sunt,
Încă mă întreb ce eşti.
De ce trec, iar, rând pe rând,
Doar arhangheli în caleşti?

Încă simt, dar nu sunt viu.
Înca ard, nu sunt foc.
Ochii dor de loc pustiu
Şi nu se închid deloc.

Nu mai pot, ca să mai cuget,
Nu pot, nici să mai iubesc.
Clipe pier uşor pe deget,
Totul zburdă în ceresc.

Şi puterea am pierdut-o,
Chiar voinţa m-a lasat.
Iară viaţa strigă: Vino!
Către corpul de pe pat.

[...] Citeşte tot

poezie de Liviu Reti (15 ianuarie 2015)
Adăugat de Liviu Reti
Comentează! | Votează! | Copiază!

Unde-ai plecat, Românie?!

Unde-ai plecat, Românie?!
Te caut de-o viaţă, cu ochiul meu mut,
Trecutul mocneşte sub glie
şi pare că totu-i pierdut.
Unde se află urmaşii,
acestui popor daco-get?
Popor mai străvechi ca incaşii,
ce suflă pierdut şi incert.
Unde să caut, să îl regăsesc
al tău interior de tezaur?
El, azi, e pierdut în lumesc
şi tace, ascuns, într-un corp de centaur.

poezie de Liviu Reti (12 iunie 2020)
Adăugat de Liviu Reti
Comentează! | Votează! | Copiază!

Retorica glumei

Descopăr viaţa,
Mă descopăr constant
Şi ca vechi militant
Subţiez, zilnic, aţa.

Adun vechi cutume,
Retrăiesc zboruri lent
Şi ca vechi insurgent,
Mă dezic de-astă lume.

Mituri vechi le dezbat
Cu aplomb de şcolar
Şi ca orice fugar,
Vă las clipa pe-un pat.

Nu te caut, acum,
Mă găseşti unde vrei
Şi cu simple idei,
Veşnic, eu recompun.

[...] Citeşte tot

poezie de Liviu Reti (20 februarie 2020)
Adăugat de Liviu Reti
Comentează! | Votează! | Copiază!

Minune siderală

Din curcubeu ai răsărit,
Minune siderală;
Şi timpul l-ai redefinit,
Sub auroră boreală.

Încet, încet răsar viziuni,
Zâmbindu-mi nestatornic;
Iar ochii îmi şoptesc minuni,
Pe ace de ceasornic.

Schimbarea se anunţă-n vis
Şi-n roua dimineţii,
Când chipu-mi tânăr şi proscris,
Sărută albul ceţii.

Mijesc sub razele de soare,
Pe iarba verde-pal,
Iar corpu-ţi se prelinge-n zare,
Prin sticla de opal.

[...] Citeşte tot

poezie de Liviu Reti (18 iulie 2015)
Adăugat de Liviu Reti
Comentează! | Votează! | Copiază!

La tine femeie

La tine femeie, mereu îmi e gândul
Şi pagini de cărţi răsfoi-vom o mie,
Pocalul de viaţă ne-a prinde sorbindu-l,
Când stele răsar, către cer dinspre glie.

Puterea în rod să te ţină cuprinsă,
Cu zile şi nopţi peste corp neîntinat,
Miresme de floare gingaş neatinsă,
Păşească vremelnic într-un corp de-admirat.

Aruncăte-n valul ce trece mereu,
Cu al tau sân trufaş, dezinvolt.
El străpunge şi ochiul de zeu,
Ce priveşte răpus, chiar de-i mort.

Bucureşti... 8 martie 2020

poezie de Liviu Reti (8 martie 2020)
Adăugat de Liviu Reti
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şantierul

Se colorează cerul,
natura deopotrivă
şi mic este şantierul,
ce creşte lângă şină.
Abundă dimineaţa
de forfotă stabilă,
ce taie precum ceaţa
a liniştii lumină.
Se cântăresc traverse
pe braţul macaralei,
ce stau să se aşeze
la marginea tarlalei.
Se-nalţă către cer
un zid cu margini drepte
şi obosite cer
lumină, nişte trepte.
Mortarul se lungeşte
pe cărămida arsă
şi fierul ce-o păzeşte,
se încovoaie-a casă.

[...] Citeşte tot

poezie de Liviu Reti (10 octombrie 2019)
Adăugat de Liviu Reti
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pierdut în mine...

Doi ochi îşi plâng de milă
Pe-o margine de canapea,
Iar mintea cea senilă,
Nu poate a-i înduioşa.

O inimă se tânguie în silă
Pe-un vag suspin eliberat,
Căci dorul dinspre o copilă,
Acum, se pare că a încetat.

Un suflet temerar, debusolat
De clipe mult prea grele,
Se zbate aprig ca un apucat
În corpul meu, cu oase drept zăbrele.

A mai rămas doar stih-ul de bărbat
Cu goliciunea de versificaţie fadă,
El se propagă-n vidul mat
Şi-n viaţa tristă, care stă să cadă.

[...] Citeşte tot

poezie de Liviu Reti (22 mai 2017)
Adăugat de Liviu Reti
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am votat!

Sunt zile de istorie ce se scriu,
pe telefoanele aprinse-n întuneric,
iar eu tastez acum în purpuriu,
pentru un viitor mai feeric.

Mă-ndeamnă zilele de altădată,
când frica ne ţinea în casă
şi când eram băgaţi pe sub covată,
de semenii ce îi cinsteam la masă.

Acum, este la fel în mica ţărişoară
şi-aşa îmi pare zilnic că se-ntâmplă,
chiar azi, când un trecut este istorioară
şi când răzbat aşa puţine după tâmplă.

Ajuns-am în speranţă să ne regăsim
la cozile precum erau odat',
când doleanţa era doar ca să trăim,
la fel ca azi, când spunem: Am votat!

poezie de Liviu Reti (26 mai 2019)
Adăugat de Liviu Reti
Comentează! | Votează! | Copiază!

Câmpul de fantome...

M-au delegat să fiu nebun de alb,
Pe câmpul de fantome cu speranţă.
Şi-am replicat cu ciocu-mi de Codalb,
Că viaţa întotdeauna îmi va fi povaţă.

Am înfruntat doar replici încâlcite,
Prin fumul tubului diform,
Căci feţele ce trebuiesc stâlcite
S-au detaşat demult de om.

Doar replica corectă răzbătea,
Prin sunetul mişcărilor acerbe.
Şi forma găurii din mucava
Făcea ca ochii să-mi tresalte-n sete.

Micuţul timp se tot juca,
Cu ritmul, sunetul din auricul.
Iar la sfârşitul zilei m-amăgea,
Pe margini zâmbitoare de ventricul.

[...] Citeşte tot

poezie de Liviu Reti (28 februarie 2015)
Adăugat de Liviu Reti
Comentează! | Votează! | Copiază!

Toamna, număr prim...

Este Septembrie şi-i cald,
Doar roiuri de ţânţari plutesc,
Deasupra mării de smarald
Şi a naturii plină de lumesc.

Umiditatea permanentă şi activă
Aruncă valuri de bruboane peste corp,
Iar mintea îmi devine evazivă,
Când se-ntâlneşte cu un strop.

Asudă pielea şi întregul corp
Şi doar natura aşteaptă o schimbare,
Cocorii încă nu-s întorşi de tot,
Iar mintea zburdă spre visare.

Acum, mi-am amintit frumos,
Cum poate toamna să întoarcă timpul
Şi cum, iar, frunze se întind pe jos,
Ca un covor ce-mi oglindeşte nimbul.

[...] Citeşte tot

poezie de Liviu Reti (1 septembrie 2018)
Adăugat de Liviu Reti
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sănii pierdute-n decembrie

Ne apropiem de sărbători
în ritm de strigăt cadenţat
şi timpurile ne transmit fiori
pe timpul ăsta îngheţat.
Lumina-n felinare pâlpâie mocnit
pe străzile încinse-n vâlvătaie
şi doar iluzia locului nemărginit
ne ţine-acuma în odaie.
Se-aude frigul la fereşti
amplificat de vântul care bate
şi ceasul îmi trimite veşti
despre bătaia inimii stigmate.
Fuiorul timpului se-nvârte
în cercul zilelor trecute,
când moşul pătrundea în curte
cu nerăbdarea viselor pierdute.
Magia fericirii de decembrie
ne răscoleşte ne-ncetat
şi zilele făr' de simbrie,
când râsul nu era forţat.

[...] Citeşte tot

poezie de Liviu Reti (10 decembrie 2018)
Adăugat de Liviu Reti
Comentează! | Votează! | Copiază!