Mariana Didu despre copilărie

Balada reîntoarcerii în copilărie

iubite,
vom avea bani de caleaşcă
şi ne vom înhăma la ea cai înaripaţi
să retrăim copilăria pierdută
să ne prindă copilăria laolaltă,
cred că acum ni se-ndemână
să retrăim frumos
şi să schimbăm imposibilul
în posibil
doar inima trebuie să ne urmeze,
să cânte şi să danseze gavota,
să nu ni se-mpietrească.
(vom vorbi doar în limba poezească
şi în limba gândurilor noastre)
o să ne simtă doar copiii
că vorbim aceeaşi limbă a copilăriei,
ba, chiar, vom vorbi aceeaşi limbă
acasă şi pe oriunde,
o să ne deschidă morţii noştri
uşa grea a copilăriei

[...] Citeşte tot

poezie de Mariana Didu
Adăugat de Mariana Didu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Arheologia sentimentului

nu-ţi simt sângele tânăr
de bărbat în floare
alergând prin propria-mi copilărie
trecând prin anotimpurile timidităţii
ca un înger pe chindie,
nu-ţi simt inima mângâind candoarea,
doar labe flămânde de lup
şi amintirea unei copile cu păr saturnian
cu umbra liliachie lipită de trup,
nu-ţi simt plânsul din timpul- dor
învolburat ca albia unui izvor,
doar copita şi mugetul de cerb în rut
şi ploaia albind sufletul tău
şi inima ta chemând un alt ecou
prin ploi mărunte lovea lumina prin vitralii
şi nici primul poem nu l-ai scris pentru mine
cu degete de îndemânatic scrib
locuiai in mijlocul durerii mele
doar buzele arse de dor
povestea sărutului şi-o strig

[...] Citeşte tot

poezie de Mariana Didu
Adăugat de Mariana Didu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubirile din sufletul copilăriei mele sunt tăcute şi au arome de măr mălăieţ şi gutuie înecăcioasă!

citat din Mariana Didu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ne-am scris cu sufletul

ne-am scris cu sufletul, iubite
în multele poeme
nemurite
va trăi şi iubirea noastră
cu noi şi dragostea
a existat
eu şi tu nu am plecat
din iubire
doar toamnele
- nebune copile -
s-au furişat la noi în fire
şi sângele nostru
ca un fluviu carmin
a urcat în esenţe
de cord trufaş
ca un zbor
fecund şi dureros
veghind vrăjmaş
la echinox
în ploi sinucigaşe

[...] Citeşte tot

poezie de Mariana Didu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ne vom petrece eternitatea...

iubito, ne vom petrece eternitatea
acolo unde stixul desparte
cele două lumi posibile
lumea mitică, de lumea lucrurilor
doar avem simţul cosmosului
nu suntem prizonierii contingenţei
acolo va fi o iarnă nesfârşită
în eternitate,
grădina noastră pe poale
va fi învăluită în gheţari,
ţărmul eternităţii va fi străpuns
de lagune şi golfuri, de ape sclipitoare
mii de flori vor dansa sub tălpile tale în sandale
când dansezi, interiorul tău se face
copil, pasăre sau lună nebună
înghiţită de lupii suri pe furtună
alteori eşti faţa luminii din visuri
înecându-mă în ale tale abisuri
dar nebunia nu se termină aici
intri in văzul meu zburător

[...] Citeşte tot

poezie de Mariana Didu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dacă am existat, înseamnă că te-am iubit

sap înlăuntrul meu
să aflu izvorul binelui şi răului
sap neîncetat să aflu izvorul conştiinţei mele
în singurătate -mi se desfată sufletul însetatul
fiindcă adâncă mi-e inima,
mină de aur neexploatată,
sap să ajung la frumuseţea cea dintâi zidită,
la chipul lui Dumnezeu,
ascuns înlăuntrul meu,
ferit de patimi şi nelinişti,
ferit să devină ogor neroditor
sufletul meu nu oboseşte în silinţa sa
sunt un zâmbet al lui Dumnezeu după creaţie
sunt o lacrimă a iubirii fără de moarte
jumătatea unui întreg indestructibil,
sunt un vis al copilului
ce am fost şi nu voi mai fi
o rugăciune a mamei ce nu voi mai fi
am fost şi eu, odată, copilul iubit al lui Dumnezeu...
am fost stea în marea galaxie...

[...] Citeşte tot

poezie de Mariana Didu
Adăugat de Mariana Didu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Temeiuri

când îmbrăţişezi infinitul,
îl răstigneşti pe o coloană brâncuşiană,
plimbându-te prin cuvântul finitudine,
când mergi prin pădurea de argint,
mergi prin cuvântul pădurea de argint
plimbându-te plin de argintul lunii pe tălpi,
şi pleacă să plimbi ielele până-n asfinţit,
când iubeşti o copilă cu buze trandafirii
mergi prin cuvântul iubire alergând
până la capătul logodnei pământului cu cerul
când cunoşti, mergi, chiar fără să ştii,
prin templul cunoaşterii cu tâmpla prin lumină,
când rătăceşti, mergi prin cuvântul rătăcire
ca fiul rătăcitor
căindu-te şi întorcându-te la cale cea dreaptă,
numai când mergi prin viaţă
şi pătrunzi mai adânc în ea,
mergi prin temeiul vieţii,
fiindcă, tot ce străbate omul are temei,
iar cuvântul este logodit cu temeiul,

[...] Citeşte tot

poezie de Mariana Didu
Adăugat de Mariana Didu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nimfa eternei copilării

Iubire,

M-am întins lângă sufletul tău frumos
Ca o răsură de trandafiri sălbatici
Din care-mi smulgi un braţ ca amintire
Dintr-un un rug de roze prinse-nmbrăţişări
Roze sărutate doar de soare-n tainice visări
Şi-am pornit apoi să-ntâmpin inima-ţi de jar
Să-ţi pavez cărarea inimii cu ruguri aprinse de iubire,
Prin care să păşeşti pe poarta naşterii timpului mirific
Zvâcnind din timpul acesta existenţial
Trecând prin vămile cerului de opal
Spre timpul altei veşnicii...
Ca o nimfă a rozelor din eterna-mi copilărie...

poezie de Mariana Didu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dezmărginire

doar marea copilăriei mele îmi ştia taina inimii prăvălită-n jarul scrumbiilor,
taină, ascunsă după nişte ochi himerici
- ochii nenorocului-
prin care treceau pescari cu harpoane imaginare
întinzând năvoade dorului de imensităţi albastre,
doar sămânţa spaimei încolţită-n scoica tristă
pregătită s-o smulgă afluxul morţii
după durerea expulzării perlei magice,
mi-era prietenă în această dezmărginire...
din când în când, mareea neagră căra câte un înecat
smuls din braţele cotropitoare ale iubirii,
plecat să rătăcească cu meteorii...

poezie de Mariana Didu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântec

Copilă fiind, alergam spre incendiul soarelui
Cu tine, de acelaşi foc să ne simţim cuprinşi
În pacea serii câmpurile toate păreau
Carbonizate de flăcările soarelui hain,
Pădurea era un sanctuar cu mii de cuiburi
Unde îngerii sub formă de lumânări
Urzeau lumini lăuntrice şi adevărate
Şi strigau păsări pe nume-alintate.
De-atunci, înnebunisem de frumuseţe, poate,
Când pe cărare-l zărisem pe Dumnezeu,
Atunci eram transparenţe, visam fără agonii
Amestecând în zboruri potop de armonii,
În spatele casei cu zarzării aurii,
Scăpând în lumea copilăriei fără hotare.
Ne aşezam în genunchii zglobii
Lângă apele cu unde-argintii
Respirând cer şi calici de lotus şi soare.
Înnebuniţi de tremurul a toate câte sunt,
Buzele erau neîndemânatice în sărut,
Vorbeam cu sfieli şi cu ochii-n pământ.

[...] Citeşte tot

poezie de Mariana Didu
Adăugat de Mariana Didu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Oraşul văzut dintr-un car cu boi

dintr-un car greoi tras de doi boi
oprit pe dealul şimnicului de sus
ochii copilului încă împuşcau privighetori
mai trăsese cu praştia după heruvimi frumoşi
sau după fetele din sat întoarse de la şcoală în amiezi
acum avea braţele prea mici să cuprindă oraşul
ce dormita leneş în braţele miriadelor de stele
şi de luminiţe, despre care auzise
-c-ar fi ca un animal viu -
simţise până atunci oraşul ca pe un munte uriaş
pe care trebuia să-l urce...
în car, inima lui crescuse ca un glob mare de foc
putea s-o arate tuturor, din loc în loc
doar pământul îl alerga beat prin stele
sângele îi fierbea în copilăreştile vene
înghiţea felii mari de aer proaspăt
fără gustul colbului de la el din sat
cunoscuse doar pârâul lunecos şi rece
unde înotau peştii săi mici
şi bolovanii câmpului fierbinţi

[...] Citeşte tot

poezie de Mariana Didu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Unde este iubire, este şi fiinţa

problema ultimă a cunoaşterii este fiinţa...
fiinţa nu este cea desăvârşită!
numai iubirea ei e desăvărşită...
fiindcă, unde este iubire este şi fiinţa!
când iubeşti... nu te-ntrebi pe cine iubeşti
îi iubeşti părinţii, zâmbetul lui mefistofelic
îi iubeşti leagănul copilăriei, îi iubeşti esenţa gândirii
zborul de aripă răsfrânt... spre marginile firii...
iubirea este pentru un text,
nu pentru un context!
el era tot idee...
şi eu mă-ntrupam în carnea crezului lui
mă rezideam perpetuu... trecând în alt timp
doar de iubirea lui nu mă săturăm niciodată,
doar ea era azima sfântă pe care vream să mi-o înmulţească
Domnul, doar izvorul ei era veşnic nesecat!

poezie de Mariana Didu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mai încolo, eu cu tine, împărţind, totuşi, veşnicia

doar luna cu ochiul ei plin ne privea absentă,
pe când noi rătăceam pe străduţele orăşelului
îmbrăţişaţi de-a curmezişul clipei...
ah, sufletul nostru se resfirase ca un lotus
răstignit peste stropii de tăcere.
Un dor ca o veşnicie mă urmăreşte,
în timp ce tu, păşeşti inocent ca prin copilărie,
peste noi, cădea timpul ca praful de puşcă,
secerându-ne inimile şi risipind vara.
duminica ne trezeau bătăile clopotelor,
în timp ce liniştea se revărsa
într-o mie de răuri în inima mea.
lângă tine pictez cuvinte în nuanţe sângerii,
în timp ce tu-ţi târăşti propria deşertăciune
prin negrele oglinzi ale eternităţii.
mai încolo, eu cu tine, împărţind, totuşi, veşnicia.

poezie de Mariana Didu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Odă sângelui

deschid un şir de uşi, iubite
singurătăţii sângelui meu,
care tresaltă în adoraţie
călătorind prin celălalt sânge
e muzica unui vis de tânără fată,
călătoria unui vis început demult
în care sângele meu aleargă, aleargă
până în abis ca un leopard flămând,
fără să-şi piardă mireasma vreodată
de roşu rubiniu sau de agată
el trece pragul, tresaltă
şi se varsă în oceanul infinit de simţuri.
înfloresc pe muzici muşcate rotate
într-un trup curat de fată
dimineţile îşi cresc pruncii
în ferestre printre azalee parfumate
chipurilor noastre le-a înflorit
lumina despletită
la urechi, în loc de cercei,
în loc de aripi, pe spate

[...] Citeşte tot

poezie de Mariana Didu
Adăugat de Mariana Didu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De ce nu-ţi mai place?

e doar cântecul de dragoste
al lebedei ce l-am mimat
de pe partiturile nefiinţei
când ştiam foarte bine
că nu se mai moare astăzi
din dragoste, iubite
singura dragoste în care poţi trăi
fără să te minţi că o trăieşti
este în pântecul iubitei.
acolo, nimic nu e îndoielnic,
eşti una cu întregul
nicio umbră sfâşietoare
nu te aleargă,
nicio înserare nu coboară
în copilărie
nici limba clepsidrei de nisip
nu se topeşte-n valuri.
acolo, viaţa ia forma geometrică
a chipului iubirii
se îmbracă în cuvinte,

[...] Citeşte tot

poezie de Mariana Didu
Adăugat de Mariana Didu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Micul Bacchus bolnav (autoportret Caravaggio)

se născuse în patria fruntariilor,
tâlharilor şi asasinilor
un suflet pururea chinuit,
pândit de pericole neştiute
venea de departe,
venea dintr-o lume pierdută,
din timpul diez al simţurilor sale rănite,
deschise, acutizate,
venise încă din copilăria sa,
gata să se ascundă şi să fugă
oriunde din lumea asta strâmbă
frecventa cârciumi,
medii rău famate
şi aducea în pictura sa religioasă
personaje îndoielnice
ori îşi lua libertăţi obscure...
demonii săi nu erau niciodată adormiţi
torturat de obsesia pentru pictură,
în combinaţie cu mutilarea emoţională
şi boala mintală.

[...] Citeşte tot

poezie de Mariana Didu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântă-mi frumuseţea, iubite

iubite,
încă din zori mi-a -nflorit rochiţa rândunicii,
din pământ în ochii viorii seminţele păcatului
au încolţit
mi-a crescut şi pân ' la umeri dragostea,
până la zenit
din visul –corb, copilăria m-a slobozit acum un an
şi busuiocul joacă verde-n părul meu saturnian
şi nopţíle rotate s-au desfăcut în coadă de păun
tu, cântă-mă cât tânără mai sunt şi spune-mi:
împodobită cu frumuseţe eşti draga mea,
vărsatu-s-ar har pe buzele tale
mir, aloe şi santal pe coapsele-ţi tari,
ţi-am dăruit o insulă de mărgăritar,
în miezul verde al unui întins ocean.
şi, de-atunci, aud vocea îngerilor
şi armonia astrelor în vocea ta,
ţi-am cioplit o luntre, draga mea,
înr-un trunchi de copac de santal
ochii-ţi smaralde cereşti clipind într-o stea

[...] Citeşte tot

poezie de Mariana Didu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un vid ce pustia spaţiul, sufletul

îl iubeam, da, îl iubeam!
pasiunea pentru el era legată
de insomniile mele,
de nervii mei incandescenţi,
întinşi să plesnească sinapsele,
pofta de a plânge dintr-o fericire insuportabilă.
toate au fost înlocuite de acreală,
de zbucium, de scepticism şi de anxietate.
(pe scurt, o scădere a temperaturii lăuntrice),
căci dacă era să rămân în starea aceea de ebuliţie,
de mult mi-aş fi ieşit din minţi
şi mi-aş fi zburat creierii.
am citit enorm toată viaţa,
am citit ca un fel de dezertare,
ca un fel de răzbunare a omului din carapace.
am vrut să intru în tratate de filosofie,
să intru în viziunea altora
era o fugă, în cărţi,
era o fugă de iubire
un fel de moarte,

[...] Citeşte tot

poezie de Mariana Didu
Adăugat de Mariana Didu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trebuie să reînvăţăm albabetul acestor lucruri

Se poate făuri orice, iubite,
Dar nu se poate săvârşi orice.
Făureşti o sabie, făureşti o lance,
Făureşti copite de cai morţi,
Dar săvârşirea noastră
Şi săvârşirea veacului acesta
Şi-au găsit hotarul în ele însele.
Săvârşirea nu ne duce numai la sfârşit,
Ci şi la desăvârşit
Cu chinuri vom săvârşi
Călătoria noastră trudnică
Prin viaţa asta, iubite
Dacă cugetul nostru nu e curat,
Căci noi suntem
Cea mai desăvâşită zidire,
Chiar dacă la om
Totul se răstoarnă până la urmă.
Săvârşirea tinde să se desăvârşească,
Omul tuturor rafinărilor
Se întoarce la omul începuturilor,

[...] Citeşte tot

poezie de Mariana Didu
Adăugat de Mariana Didu
Comentează! | Votează! | Copiază!