Mariana Didu despre zbor

Era într-adevăr un mister

eram nedumerit
cum poate fi strălucitoare
şi sigură totdeauna pe ea,
eram fascinat totodată
de expresia figurii ei
de amazoană,
fiindcă îmi părea
într-adevăr o enigmă
eram fascinat cum
poate înflori într-o clipă
( am văzut odată un dans japonez
în care un pitic în agonie
devenea corolă de floare,
pasăre în zbor, peşte în apă)
erau într-adevăr un mister
ochii metalici ai leoaicăi,
ochi de pradă, sfăşiată
de nevoi contradictorii,
era într-adevăr un mister
cum dansa ea pe apucate

[...] Citeşte tot

poezie de Mariana Didu
Adăugat de Mariana Didu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ne-am scris cu sufletul

ne-am scris cu sufletul, iubite
în multele poeme
nemurite
va trăi şi iubirea noastră
cu noi şi dragostea
a existat
eu şi tu nu am plecat
din iubire
doar toamnele
- nebune copile -
s-au furişat la noi în fire
şi sângele nostru
ca un fluviu carmin
a urcat în esenţe
de cord trufaş
ca un zbor
fecund şi dureros
veghind vrăjmaş
la echinox
în ploi sinucigaşe

[...] Citeşte tot

poezie de Mariana Didu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Să-mi scrii cu dor

să-mi scrii
câte-un sonet
-arar-
când ţipă aripa în zbor
să-mi scrii cu dor
pe la chindie
când uită să mai zboare
vertical
argint de ciocârlie
să-mi scrii:,, iubire''
petalele de lotuşi galbeni
îmi invadează cerul
să-mi mângâi soarele
şi să-l trimiţi la mine
respir nemărginire.

poezie de Mariana Didu
Adăugat de Mariana Didu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Durerea mea mare ce inima cântă

iubito, luasem urma stelei scânteietoare
şi trăiam de-a pururi starea de graţie
hoinăream pe cerul imaginaţiei visătoare
însoţit de himera gloriei înşelătoare.
eram tânăr, iubito şi mă-ntâlnisem cu îngeri
pe cărare, băusem stele din coapse de sâmburi
eram însetat de ninsorile celeste, mi-era drag
un zbor de-a pururi reverberat în larg
şi chemările zborului înalt în spirală.
până când m-am ars în durerea albastră
suferinţa aruncând chipuri străine, iubito
pe bolta mea frumoasă şi focuri curgeau din soare
şi dureroasele ninsori ale femeii imaginare
sculptate în relieful lichid cu o absenţă
şi tu mi-erai inelul ce rotea planetele toate,
şi rană veche fără pricină şi neruşinare sfântă
şi tunel de carne pe os în spirală şi poate
dintre toate, durerea mea mare ce inima cântă.

poezie de Mariana Didu
Adăugat de Mariana Didu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eram tânăr şi muream în tine

Iubita mea este acum o linie albă
O sferă întoarsă spre sine
Un sunet nereverberat în lumea mea
Un vas galben cu iluzii
Alteori, un vas gol
O mare care se zbate de ţărmul ei de dor
Am fost odată un adolescent frumos
Si nu am şovăit să te caut pe îndelete
Erai o femeie frumoasă,
Un sunet, un zbor desfăcut în comete
O barcă albă, albă
Eram tineri în barca albă
Uneori, o armată de suntete
Ce se învrăjbeau în idei
Şi capitulau în iubire
Eram tânăr şi muream în tine.

poezie de Mariana Didu
Adăugat de Mariana Didu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ea purta un albatros legat la gât

unii spuneau că ea e stăpâna
oceanului adimensional,
alţii ştiau că e doar ştima
cu ochii de mătasea broaştei,
numai visătorii credeau că ea era sirena
ce-l amăgise pe albatrosul regal,
stăpânul cerului de deasupra valurilor,
(de fapt, albatrosul era încarnarea
-sufletul marinarului-
înecat în vaginul materiei primordiale,
amăgit de cântecele ei ademenitoare,
ce nimerise-n plasa ei şi murise înecat,
el-libertatea spirituală a omului
printre mediocrităţi-)
albatrosul ei venise-n zbor
planând pe curenţii de aer
de deasupra oceanelor
atras de cântecul ei misterios.
într-o oglindă a azurului de argint
se reflecta lumina lunii şi a oceanului

[...] Citeşte tot

poezie de Mariana Didu
Adăugat de Mariana Didu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dedicatio

ţie, celui născut în iarnă
pentru mine din zăpezile trufaşe
celui, care a uitat întâiul cuvânt
odată cu respiraţia mea, în faşă,
celui, care a amirosit urma
imaculatei ciute din pădurile
virgine, cu mesteceni argintii,
ţie Manole de Ane,
zidite în ziduri de suflete,
Hrist, sărutând rochia Magdalenei
de răsărită, ţie, Khayamul meu,
veşnic însetat de vinul şi cuminecătura
trupului de inuită, ţie,
celui care amiroşi
lotuşii galbeni ce-mi sărută de aproape
picioarele şi zborul pe ape, ţie,
licornul meu cu corn imperial
şi nume de arhanghel în cuvinte
ţie, îţi închin zăpezile mele sfinte
şi dorul meu mare de zăpadă,

[...] Citeşte tot

poezie de Mariana Didu
Adăugat de Mariana Didu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ne vom petrece eternitatea...

iubito, ne vom petrece eternitatea
acolo unde stixul desparte
cele două lumi posibile
lumea mitică, de lumea lucrurilor
doar avem simţul cosmosului
nu suntem prizonierii contingenţei
acolo va fi o iarnă nesfârşită
în eternitate,
grădina noastră pe poale
va fi învăluită în gheţari,
ţărmul eternităţii va fi străpuns
de lagune şi golfuri, de ape sclipitoare
mii de flori vor dansa sub tălpile tale în sandale
când dansezi, interiorul tău se face
copil, pasăre sau lună nebună
înghiţită de lupii suri pe furtună
alteori eşti faţa luminii din visuri
înecându-mă în ale tale abisuri
dar nebunia nu se termină aici
intri in văzul meu zburător

[...] Citeşte tot

poezie de Mariana Didu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi tu prin timpul meu arar trecând

şi timpul şi-ntinde trupu-n
cenuşa de doi stânjeni
îndoliază azi şi zboară
văzul meu cărunt
şi vălul roz pictat cu tuberoze
ţi-e luat de vânt, iubito
mă pradă lupii veniţi
tocmai din ostrovul Miklosich
şi urlă doar pustiu-n
cătunul singurului gând
doar două insule de jad
mă urmăresc agonizând
sunt ochii tăi de umbre,
cu furci şi pânze de păianjeni.
'năuntru simfonia oaselor
şi-al lumii ospăţ de rând
în depărtări,
sinapse mai troznesc,
mor caii nechezând
în urma noastră,

[...] Citeşte tot

poezie de Mariana Didu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fiinţa mea trăieşte prin eternităţi

mi-ar fi plăcut să fii tăcerea mea
nu un cuvânt rupt de fire
să mă chemi în zborul ideii
şi să fim stăpâni peste păsări
şi peste nemărginire
dacă-ţi păsa de mine
mă chemai în vis
nu în abisul cărnii
lacomă de uitare şi morţi
fiinţa mea trăieşte, iubite
prin eternităţi.

poezie de Mariana Didu
Adăugat de Mariana Didu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Implacabilul veac...

Iubite,
Va fugi veacul acesta implacabil cu noi,
Descumpănitor, îşi linge rănile lumeşti,
Plângând, ne înmormântăm sentimentele
Şi visele moarte în faşă, răstignite în doi,
Ni s-au amestecat sensurile vieţii datoare,
Ni s-au clătinat principiile, sensul lui doi
Câteva relicve de lumină ne-au recompus pe noi,
Doi nebuni frumoşi ademeniţi de lanţurile dragostei,
Cu partea ei de iluzie, de podoabă, de părelnic
Am reînvăţat zborul opintit, durerile aproapelui,
Cântecul cărnii jinduitoare, formele iubirii
Frăgezimea irişilor înnebuniţi de splendoare
Limba ta înflorită de cuvinte şerpuitoare
Crescându-ne aripile, ne lovise muţenia pe amândoi
Lucrurile din jurul nostru, iubite, cu noi umblau
Adâncurile invizibile ale sufletelor dănţuiau
Ochii tăi de înger-paznic mă adulmecau
Sporind mereu în stări de suflet schimbătoare
Şi veacul acesta fugea, fugea cu noi,

[...] Citeşte tot

poezie de Mariana Didu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Timpul moare-n chilia sângelui

Alerg sălbăticită ca o fiară
Muşcând din aerul mustind a-mbrăţişare,
Ca-n carnea lui tot zborul să-ţi sărut
Bărbat, din lemnul soarelui născut.

Şi în genunchi m-aplec cu ochi şi carne,
Cu spaima fiarei căreia mă dau,
În vraja apei ochi de dor îţi beau
Şi-ţi simt muşcarea-ntoarsă-n sărutare

Pe coastele privirii păsării de pradă
Boltite păsări zborul îşi îngână,
Zvâcneşte vie aripa de sânge,
Ochiul ca dinte mă muşcă şi mă strânge.

Cu mlădiere roşie de fiară
Zvâcneşte pasul prins în aşteptare
Cu umbra-naltă ascuţită-n gheară
Timpul moare-n chilia sângelui
Muşcând din pieptul aerului tare.

poezie de Mariana Didu
Adăugat de Mariana Didu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Unde este iubire, este şi fiinţa

problema ultimă a cunoaşterii este fiinţa...
fiinţa nu este cea desăvârşită!
numai iubirea ei e desăvărşită...
fiindcă, unde este iubire este şi fiinţa!
când iubeşti... nu te-ntrebi pe cine iubeşti
îi iubeşti părinţii, zâmbetul lui mefistofelic
îi iubeşti leagănul copilăriei, îi iubeşti esenţa gândirii
zborul de aripă răsfrânt... spre marginile firii...
iubirea este pentru un text,
nu pentru un context!
el era tot idee...
şi eu mă-ntrupam în carnea crezului lui
mă rezideam perpetuu... trecând în alt timp
doar de iubirea lui nu mă săturăm niciodată,
doar ea era azima sfântă pe care vream să mi-o înmulţească
Domnul, doar izvorul ei era veşnic nesecat!

poezie de Mariana Didu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lecţia universală a iubirii

iubite, e o luptă în mine
cu partea căzută a firii omului.
trebuie transfigurată.
doar din ea muşcă întunericul.
dacă am fi lumină, vârcolacul
nu ar avea din ce să muşte.
cad lacătele iubirii
şi tu iubeşti şi pedepseşti în aceeaşi măsură
dintr-o nemulţumire a sinelui.
dar, iubite, dragostea înseamnă jertfă
să te jertfeşti pentru celălalt din dragoste,
să îl iubeşti necondiţionat.
dragostea agapică, gelozie?
nu, gelozia vine în acelaşi timp cu vina.
ceea ce nu iubeşti la celălalt
se află cu siguranţă în tine.
iubite este o lege universală,
o accepţi sau te chinui.

iubirea e un fel de curgere,

[...] Citeşte tot

poezie de Mariana Didu
Adăugat de Mariana Didu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântec

nu mi-e frică, viaţă
când sunt o parte din infinit,
o parte din marea forţă a întregului,
o lume mărginită mă înneacă
printre milioane de lumi,
sunt o stea de mărimea întîi
care se stinge totdeauna ultima.
simt timpul curgând ca mierea
şi simt şuvoiul vâscos al nopţii.
nu ştiu altceva decât lumina
eu, pe stâncă în bătaia soarelui,
vreau să dansez cu tine sirtaki
cum dansează primăvara cu cireşii
să mă desfac în braţele tale
cum se desface zborul în comete
scrie-mi, cuvântul e aripa liniştii
inimii mele îi lipseşte pieptul tău
timp- care schimbi vieţi
timp-care nimiceşti umbre
timp-care farmeci epoci

[...] Citeşte tot

poezie de Mariana Didu
Adăugat de Mariana Didu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nostalgicii unui alt timp

toate marile poveşti
de dragoste sfârşesc tragic
de cele mai multe ori.
suntem nostalgicii incurabili
ai unui timp rămas revolut,
călători imaginari în interbelice
carete zburătoare,
pe deasupra bucureştilor
odinioară-n floare
urmăriţi de moarte şi de prigori,
spirite boeme mai dăunăzi,
subjugate de ardoarea artelor
şi de păcatul ochilor codanelor,
căutători ai santanelor,
degustători de plăceri estetice
de arsuri şi tainici fiori
fugind de cenuşiul vieţii
încă din zori, de fatalităţi
părul uns cu briantină,
obraz cu sulimeneli

[...] Citeşte tot

poezie de Mariana Didu
Adăugat de Mariana Didu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poveste de iubire fără sfârşit

povestea noastră de iubire se va scrie de la sine
şi va intra prin ferestrele celor ce s-au iubit,
unii se vor închide-n ea ca într-un labirint,
alţii vor arunca în noi cu inimile noastre
spiritele, în schimb, vor zbura liniştite tocmai la zenit
nu ca nişte păsări cu aripile ciuntite, lovite
noi am fost singurii îndrăgostiţi plecaţi să caute luna
când armatele văzduhului nu mai visau
decât un soare roşu sângerat de lupi la asfinţit
doar noi, frumoşii nebuni, mai visam aiurea
în forme geometrice viaţa şi spaţiul şi timpul
în versuri înaripate primeneam anotimpul iubirii
dincolo de sicriul lumii, noi eram morţii frumoşi
care-şi schimbau în îngeri zglobii înfăţişarea
trăiam totdeauna în intersecţia dintre real şi ireal,
între fantezie şi oboseala lucrurilor mărunte,
aici ne mişcam copleşiţi de aceste întretăieri scurte,
ca ale inimii, secunde de prezent, de trecut, de viitor,
dincolo de această intersecţie, era nebănuitul,
acea ameţeală a unui timp rigid, îngheţat,

[...] Citeşte tot

poezie de Mariana Didu
Adăugat de Mariana Didu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântec

Copilă fiind, alergam spre incendiul soarelui
Cu tine, de acelaşi foc să ne simţim cuprinşi
În pacea serii câmpurile toate păreau
Carbonizate de flăcările soarelui hain,
Pădurea era un sanctuar cu mii de cuiburi
Unde îngerii sub formă de lumânări
Urzeau lumini lăuntrice şi adevărate
Şi strigau păsări pe nume-alintate.
De-atunci, înnebunisem de frumuseţe, poate,
Când pe cărare-l zărisem pe Dumnezeu,
Atunci eram transparenţe, visam fără agonii
Amestecând în zboruri potop de armonii,
În spatele casei cu zarzării aurii,
Scăpând în lumea copilăriei fără hotare.
Ne aşezam în genunchii zglobii
Lângă apele cu unde-argintii
Respirând cer şi calici de lotus şi soare.
Înnebuniţi de tremurul a toate câte sunt,
Buzele erau neîndemânatice în sărut,
Vorbeam cu sfieli şi cu ochii-n pământ.

[...] Citeşte tot

poezie de Mariana Didu
Adăugat de Mariana Didu
Comentează! | Votează! | Copiază!