Subiecte: A B C D E F G H I J K L M N O P Q R S T U V W X Y Z | Top subiecte | Adaugă un citat

Mircea Cărtărescu despre jocuri

Textele de mai jos conțin referiri la jocuri, dar cu o relevanță mică.

Mircea Cărtărescu

Trăim într-o lume în care, când ești prosper și bine hrănit, poți avea sentimentul că totul e relativ, că toate valorile sunt consensuale și negociabile. Că valori umane ca mila, suferința, credința, dragostea chiar, nu sunt altceva decât patetisme ieftine sau clișee culturale de mult uzate. Că arta este ironie și experiment perpetuu, joc cu concepte la rândul lor negociabile. Că Dostoievski este un mare scriitor pentru că un număr de oameni au decis acest lucru printr-un fel de vot (fie el și cenzitar). E o lume a spectacolului și-a virtualității, a depeizării și-a selecției naturale în toate zonele imaginabile: supraviețuiesc acele branșe ale științei care atrag mai multe fonduri pentru cercetare, acele genuri de filme care aduc mai mult profit, acele tipuri umane care se adaptează mai bine lumii ușoare, vesele și apocaliptice prin care trecem ca-n vis.

în Pururi tânăr, înfășurat în pixeli
Adăugat de Simona EnacheSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
cumpărăturiCartea "Solenoid. Ed. cartonata" de Mircea Cărtărescu este disponibilă pentru comandă online cu o considerabilă reducere de preț, la -89.00- 62.99 lei.
Mircea Cărtărescu

Dragostea

deasupra mamei răsărise un curcubeu negru.
pe-atunci mama era doar o fetiță
și părul ei era din șuvite de diamant.
ea se opri din jocul ei
își netezi rochița
și privi înspre curcubeu.
era un curcubeu negru și de atâta negru scânteietor
pe câmp mușețelul se întunecase.

mama privi înspre curcubeu.
era atât de jos, că aproape-l putea atinge cu buzele
iar părul ei electrizat, transparent
se lipea de tuburile moi, ca de orgă.
roșul curcubeului era negru.
și oranjul lui era negru.
și galbenul lui era negru.
și verdele lui era negru.
și albastrul lui era negru.
și indigoul lui era negru.
doar violetul lui rămânea violet.

[...] Citește tot

poezie de
Adăugat de Doina BumbuțSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
comentariiAu fost scrise 5 comentarii până acum.
Participă la discuție!
Mircea Cărtărescu

Există boli ale creierului care produc iluzii mergând de la amuzant la terifiant: poți avea senzația că-ți lipsește jumătate din corp, poți ajunge să crezi că ființele cele mai apropiate, soția sau tatăl tău, de exemplu, nu mai sunt ele însele, că au fost înlocuite cu cineva care doar le seamănă și care conspiră-mpotriva ta, sau poți să ai bizara senzație că te vezi pe tine însuți din spate, de la un metru distanță, ca în anumite jocuri pe computer. Cam așa ceva simți și când nu creierul tău, ci lumea înconjurătoare se-ntoarce cu susu-n jos.

în De ce iubim femeile (2004)
Adăugat de Simona EnacheSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Mircea Cărtărescu

Când ai nevoie de dragoste

când ai nevoie de dragoste nu ți se dă dragoste.
când trebuie să iubești nu ești iubit.
când ești singur nu poți să scapi de singurătate.
când ești nefericit nu are sens să o spui.

când vrei să strângi în brațe nu ai pe cine.
când vrei să dai un telefon sunt toți plecați.
când ești la pământ cine se interesează de tine?
cui îi pasă? cui o să-i pese vreodată?

fii tu lângă mine, gândește-te la mine.
poartă-te tandru cu mine, nu mă chinui, nu mă face gelos,
nu mă părăsi, căci n-aș mai suporta încă o ruptură.
fii lângă mine, ține cu mine.

înțelege-mă, iubește-mă, nu-mi trebuie partuze, nici conversație,
fii iubita mea permanentă.
hai să uităm regula jocului, să nu mai știm că sexul e o junglă.
să ne atașăm, să ajungem la echilibru.

[...] Citește tot

poezie de
Adăugat de Simona EnacheSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
comentariiAu fost scrise 4 comentarii până acum.
Participă la discuție!
Mircea Cărtărescu

Poema Chiuvetei

într-o zi chiuveta căzu în dragoste
iubi o mică stea galbenă din colțul geamului de la bucătărie
se confesă mușamalei și borcanului de muștar
se plânse tacâmurilor ude.
în altă zi chiuveta își mărturisi dragostea:
- stea mică, nu scânteia peste fabrica de pâine și moara dâmbovița
dă-te jos, căci ele nu au nevoie de tine
ele au la subsol centrale electrice și sunt pline de becuri
te risipești punându-ți auriul pe acoperișuri
și paratrăznete.
stea mică, nichelul meu te dorește, sifonul meu a bolborosit
tot felul de cântece pentru tine, cum se pricepe și el
vasele cu resturi de conservă de pește
te-au și îndrăgit.
vino, și ai să scânteiezi toată noaptea deasupra regatului de linoleum
crăiasă a gândacilor de bucătărie.

dar, vai!
steaua galbenă nu a răspuns acestei chemări
căci ea iubea o strecurătoare de supă

[...] Citește tot

poezie de
Adăugat de ClaraSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Mircea Cărtărescu

Câteva cuvinte despre Ioana

1
Citeam Kundera cu micul dicționar francez-român pe piept
și ea mi se juca feroce cu degetele mâinii:
baga unul în gură și îl molfăia, mârâind, cu gingiile.
Apoi am luat-o pe piept: se uita țintă în carte,
atentă, de parcă știa să citească
și atunci m-am gândit: "Ioana,
mă laud tuturor că ești cel mai bun produs al meu, că ești
mai presus de literatură
dar așa te scot din literatură
adică din viața mea.
Ioana, ca să fii în literatură și în afara ei
mă gândesc să scriu un poem despre tine."

2
La Bogdan cu M. D. G. Bogdan s-a dus să se radă,
eu și M. D. G. ramânând să ne conversăm. Dar tac cu încăpăținare.
Mă uit pe un album Dali. E penibil,
caci eu și Mihai suntem prieteni. Dar ce să ne spunem?
În fine (ah, și la pick-up o selectie "Wings")

[...] Citește tot

poezie de
Adăugat de Simona EnacheSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
comentariiAu fost scrise 4 comentarii până acum.
Participă la discuție!
Mircea Cărtărescu

La o artistă

prieteno, dormi liniștită cu capul pe perna mea
iar eu voi sta să mă uit la tine
ne-am jucat mult timp unul cu altul
sticla de vodcă e la jumătate iar noaptea e-n toi
țigări mai ai doar vreo două
ce a fost cu tine haios și ce a fost sexual
și discuțiile deștepte și filmele de la biblioteca franceză
sunt ca un anotimp încheiat
tu vei avea alți iubiți
eu voi scrie alte poezele
dormi liniștită pe perna mea
prieteno
mă-ntreb dacă pieptul tău băietesc
ca al mulatrei lui Baudelaire
se va mai suci vreodată spre mine
mă-ntreb cum te vei purta mâine la gară
știi tu ce e lumea?
n-ai să știi niciodată, nici eu n-am să știu
o să târâm valiza pe roțile pe caldăramul peronului
și dupa asta vom coresponda pân'la vară

[...] Citește tot

poezie de
Adăugat de Simona EnacheSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
comentariiAu fost scrise 6 comentarii până acum.
Participă la discuție!
Mircea Cărtărescu

Miros de frunze uscate

miros de frunze uscate...
am avut odată o pri-prietenă...
eram atunci un licean, și odată i-am spus
ca să fac pe nebunul (eram poet): "știi,
eu văd mai multe culori decât alții", iar ea,
M., mi-a răspuns "păi de ce
nu consulți un ocultist?", dar pe bune,
fără mișto... miros
de focuri de frunze uscate prin curți, pe Barbu Văcărescu,
pe lângă ISPE...

împodobeam atunci toamna cu diamante: o gagică
mi se pare cu plete (sau mănuși?) de diamant
totul era de diamant pe atunci
și dacă oamenii defecau
făceau diamante, zornăind în closet, și
dacă pomii aveau frunze, trebuia
ca ele să fie de diamant.

plângeam bătând la mașină poeme

[...] Citește tot

poezie de
Adăugat de ClaraSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Pentru a recomanda secțiunea cu Mircea Cărtărescu despre jocuri, adresa este:

Distribuie

Căutare

Căutări recente | Top căutări | Info