Dacă tu vrei să comunici cu un copac, ar trebui ca un braț al tău să se facă ramură cu frunze și o ramură a copacului să se facă braț cu degete. Ar trebui să mori puțin ca om și să învii ca plantă, iar planta să moară întrucâtva și să devină într-o parte a ei om.
citat celebru din Nichita Stănescu
Adăugat de Enache Andreia
Comentează! | Votează! | Copiază!
Au fost scrise 3 comentarii până acum.Cotropirea frunzelor
Smulgem frunzele și facem
pat din osul pomilor
paștem iarba și o toarcem
prin burta flămânzilor.
Ne uităm în sus, la stele,
neștiind că-s mai departe
frunzele din pom, acele
scuturând în toamnă moarte.
Nu-ntre oameni e cuțitul
dușmănia, sfântă milă
ci-ntre sânge, vai, și verdea
neînvinsa clorofilă.
poezie celebră de Nichita Stănescu
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!
Această poezie a fost selectată Poezia zilei pe 16 martie 2016.
Pot să stau uneori în fața unui copac cu ochii deschiși și să-l și visez în același timp. Și să prefer să-l visez.
citat celebru din Nichita Stănescu
Adăugat de Doina Bumbuț
Comentează! | Votează! | Copiază!
* * *
Eu nu port nimb pentru că
el ar fi dureros plutindu-mi
strâmb, deasupra unui umăr.
Tu te gândeai la un
copac, la o pasăre amăruie
și, in timpul ăsta, eu
existam.
poezie celebră de Nichita Stănescu
Adăugat de Lia
Comentează! | Votează! | Copiază!
Înaintele adevărat
O, cât de suav trebuie să fie osul copilului
ca seva copacului, ca șuierul vântului
O, viitorul ca verdele frunzelor
ca surâsul buzelor
O, țară, ou colorat
pe care se așează măiastra
cu aripi de sticlă cum e fereastra
spre înaintele adevărat.
poezie celebră de Nichita Stănescu
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!
Această poezie a fost selectată Poezia zilei pe 14 decembrie 2016.
Dor
Nici o pasăre nu zboară noaptea
numai eu de dor de tine zbor noaptea.
Nici un arbore nu are umbră noaptea
numai eu de dor de tine am umbră noaptea.
Nici o stea nu strălucește ziua
numai mie de dor de tine
noaptea mi-e ziuă.
poezie celebră de Nichita Stănescu
Adăugat de Emil
Comentează! | Votează! | Copiază!
* * *
N-ajungem niciodată vreunul dintre noi
la vreun altul dintre noi n-ajungem
cum nu ajunge al pădurii roi
la arborele singuratic, sânger.
Vom pune sănii, noi, ca și Serghei
dar nu pe vreo zăpadă
ci doar pe ghiața lacrimilor în toi
ce stau să cadă.
poezie celebră de Nichita Stănescu
Adăugat de Avramescu Norvegia Elena
Comentează! | Votează! | Copiază!
Închinare
Adolescenții, bărbații, bătrânii
aspirația, rodnicia, împlinirea vârste trecându-și puterea, arborele
din cele opt ore - ale zilei de muncă.
Mai mulți fii ai pământului țării,
ce fericire!
Ei fac să răsară-n opt ore sfera
întreagă a Timpului!
poezie celebră de Nichita Stănescu din Roșu vertical (1967)
Adăugat de Roxxy306
Comentează! | Votează! | Copiază!
Nod 32
Mai stau o înserare,
ca să văd,
umbră din umbră cum se lasă,
cum al luminii văzătoare, dur prăpăd
devine de din ce în ce mai moale,
cum se lungește umbra după pomi,
cum omul după om se prelungește,
cum zidul dimineții lent se năruiește,
și cum lumina stelelor răsare,
pe o cu totul altă înserare.
poezie celebră de Nichita Stănescu din Noduri și semne (1982)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Aerul
Frunzele mă atrag spre ele violent,
copacii negri din toamnă,
sub ochiul lunii lent
refuzând să adoarmă.
Aud un ceas bătând în turn
ore în trecutul îndepărtat,
când frigul selenar, nocturn
îngheață-n aer, suspendat.
Și brusc trecutu-mi pare viitor
și urc spre secole latine
și-aud un ding, un dang sonor
al frunzelor foșnind prin mine.
poezie celebră de Nichita Stănescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Cântec de iarnă
Ești atât de frumoasă, iarna!
Câmpul întins pe spate, lângă orizont,
și copacii opriți, din fuga crivățului...
Îmi tremură nările
și nici o mireasmă,
și nici o boare,
doar mirosul îndepărtat, de gheață,
al sorilor.
Ce limpezi sunt mâinile tale, iarna!
Și nu trece nimeni
doar sorii albi se rotesc liniștit, idolaru
și gândul crește-n cercuri
sonorizând copacii
câte doi,
câte patru.
poezie clasică de Nichita Stănescu din Sensul iubirii -1960
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Emoție de toamnă
A venit toamna, acoperă-mi inima cu ceva,
cu umbra unui copac sau mai bine cu umbra ta.
Mă tem că n-am să te mai vad, uneori,
că or să-mi crească aripi ascuțite până la nori,
că ai să te ascunzi într-un ochi străin,
și el o să se-nchidă cu-o frunză de pelin.
Și-atunci mă apropii de pietre și tac,
iau cuvintele și le-nec în mare.
Șuier luna și o răsar și o prefac
într-o dragoste mare.
poezie celebră de Nichita Stănescu
Adăugat de Eva
Comentează! | Votează! | Copiază!
Această poezie a fost selectată Poezia zilei pe 24 ianuarie 2016.
Textul original este scris în limba română.Emoție de toamnă
A venit toamna, acoperă-mi inima cu ceva,
cu umbra unui copac sau mai bine cu umbra ta.
Mă tem că n-am să te mai văd, uneori,
că or să-mi crească aripi ascuțite până la nori,
că ai să te ascunzi într-un ochi străin,
și el o să se-nchidă cu o frunză de pelin.
Și-atunci mă apropii de pietre și tac,
iau cuvintele și le-nec în mare.
Șuier luna și o răsar și o prefac
într-o dragoste mare.
poezie celebră de Nichita Stănescu din O viziune a sentimentelor (1964)
Adăugat de MG
Comentează! | Votează! | Copiază!
Această poezie a fost selectată Poezia zilei pe 5 august 2019.
Fel de sfârșit
Adevărata mână n-o întind.
Nu ating cu ea decât cuvintele.
Altfel
copacul atins, de mirare s-ar trage în sine însuși,
cum se trage în sine însuși cornul de melc
și ar deveni un punct.
Nu ating scaunul.
S-ar trage în sine însuși
și ar deveni un punct.
Nici prietenii nu mi-i ating.
Nici soarele, nici stelele, nici luna.
Nu ating nimic.
Deși urăsc punctul, Doamne,
locuiesc într-un punct.
poezie celebră de Nichita Stănescu
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!
Această poezie a fost selectată Poezia zilei pe 4 noiembrie 2017.
Eu sunt o frunză. Parcă tu nu știi ce este aceea o frunză? Tu cunoști frunzele copacilor și prin aceasta le și stăpânești. Însuși timpul cunoaște frunzele copacilor și le stăpânește. Când timpul, dinafara frunzelor, se face toamnă, ucide frunzele. Când timpul se face primăvară, le reînvie. Dar timpul el însuși ar trebui să fie o frunză ca să elucideze frunzele.
citat celebru din Nichita Stănescu
Adăugat de Enache Andreia
Comentează! | Votează! | Copiază!
Atunci
Numai pentru că gândeam
caii își întorseseră capetele spre mine,
arborii toți se răsuceau
izbiți de crivățe sublime.
Numai pentru că visam
crescuseră aripi la pești
și stelele iluminau
cu păsări cerești.
Numai pentru că tăceam
piatra începuse să vorbească cu izvoare
câmpia începuse să dea grâu și porumb
lumina se înfigea în soare.
Numai pentru că muream
albul devenea negru
linia, punct
și cuvântul fără de înțeles.
poezie celebră de Nichita Stănescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Poem
Și totuși asta rămâne cel mai important, -
vechiul copac pe care l-au mai văzut și alții,
femeia dintâi, pe care-au mai iubit-o și alții,
piatra dintâi, pe care-au mai împietrit-o și alții...
Și totuși asta rămâne cel mai important,
că nu te mai poți întoarce
pentru că te-au întors alții,
mereu alții și alții și alții,
încât "tu" nu îl mai recunoaște pe "tu", -
și trec unul pe lângă altul, amestecându-se cu alții...
poezie celebră de Nichita Stănescu din Un pământ numit România (1969)
Adăugat de MG
Comentează! | Votează! | Copiază!
Această poezie a fost selectată Poezia zilei pe 9 august 2019.
Necuvintele
El a întins spre mine o frunză ca o mână cu degete.
Eu am întins spre el o mână ca o frunză cu dinți.
El a întins spre mine o ramură ca un braț.
Eu am întins spre el brațul ca o ramură.
El și-a înclinat spre mine trunchiul
ca un umăr.
Eu mi-am înclinat spre el umărul
ca un trunchi noduros.
Auzeam cum se-ntețește seva lui bătând
ca sângele.
Auzeam cum se încetinește sângele meu
suind ca seva.
Eu am trecut prin el.
El a trecut prin mine.
Eu am rămas un pom singur.
El
un om singur.
poezie celebră de Nichita Stănescu
Adăugat de Alicya
Comentează! | Votează! | Copiază!
Câmp
Eu cred că pământul e plat
asemeni unei scânduri groase,
că rădăcinile arborilor îl străbat
atârnând de ele-n gol, cranii și oase,
că soarele nu răsare mereu în același loc
și nici nu răsare același soare,
ci tot altul după noroc
mai mic sau mai mare.
Eu cred că atunci când sunt nori
nu răsare nimic, și mă tem
că s-a sfârșit definitiv cu șirul de sori
lunecând dinspre iad spre eden.
Atunci trimit păsări dresate
cu ochiul bun și cercetătoare,
care să-mi spună-ncotro trebuiesc îndreptàte
câmpiile, să-ntâlnească alt soare.
poezie celebră de Nichita Stănescu din Laus Ptolemaei (1968)
Adăugat de MG
Comentează! | Votează! | Copiază!
Această poezie a fost selectată Poezia zilei pe 13 august 2019.
Cântec
Amintiri nu are decât clipa de-acum.
Ce-a fost într-adevăr nu se știe.
Morții își schimbă tot timpul între ei
numele, numerele, unu, doi, trei...
Există numai ceea ce va fi,
numai întâmplările neîntâmplate,
atârnând de ramura unui copac
nenăscut, stafie pe jumătate...
Există numai trupul meu înlemnit,
ultimul, de bătrân, de piatră.
Tristețea mea aude nenăscuții câini
pe nenăscuții oameni cum îi latră.
O, numai ei vor fi într-adevăr!
Noi, locuitorii acestei secunde
suntem un vis de noapte, zvelt,
cu-o mie de picioare alergând oriunde.
poezie celebră de Nichita Stănescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Această poezie a fost selectată Poezia zilei pe 23 ianuarie 2019.
<< < Pagina 1 >
Ți-ar plăcea să vezi tipărită o antologie despre Nichita Stănescu@copaci? Trimite o propunere la editura Digital Unicorn!
Pentru a recomanda secțiunea cu Nichita Stănescu despre copaci, adresa este:
