Dacă tu vrei să comunici cu un copac, ar trebui ca un braț al tău să se facă ramură cu frunze și o ramură a copacului să se facă braț cu degete. Ar trebui să mori puțin ca om și să învii ca plantă, iar planta să moară întrucâtva și să devină într-o parte a ei om.
citat celebru din Nichita Stănescu
Adăugat de Enache Andreia
Comentează! | Votează! | Copiază!
Au fost scrise 3 comentarii până acum.Cotropirea frunzelor
Smulgem frunzele și facem
pat din osul pomilor
paștem iarba și o toarcem
prin burta flămânzilor.
Ne uităm în sus, la stele,
neștiind că-s mai departe
frunzele din pom, acele
scuturând în toamnă moarte.
Nu-ntre oameni e cuțitul
dușmănia, sfântă milă
ci-ntre sânge, vai, și verdea
neânvinsa clorofilă.
poezie celebră de Nichita Stănescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Cotropirea frunzelor
Smulgem frunzele și facem
pat din osul pomilor
paștem iarba și o toarcem
prin burta flămânzilor.
Ne uităm în sus, la stele,
neștiind că-s mai departe
frunzele din pom, acele
scuturând în toamnă moarte.
Nu-ntre oameni e cuțitul
dușmănia, sfântă milă
ci-ntre sânge, vai, și verdea
neînvinsa clorofilă.
poezie celebră de Nichita Stănescu
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!
Pot să stau uneori în fața unui copac cu ochii deschiși și să-l și visez în același timp. Și să prefer să-l visez.
citat celebru din Nichita Stănescu
Adăugat de Doina Bumbuț
Comentează! | Votează! | Copiază!
* * *
Eu nu port nimb pentru că
el ar fi dureros plutindu-mi
strâmb, deasupra unui umăr.
Tu te gândeai la un
copac, la o pasăre amăruie
și, in timpul ăsta, eu
existam.
poezie celebră de Nichita Stănescu
Adăugat de Lia
Comentează! | Votează! | Copiază!
Eu nu mă spăl de poporul meu...
Doamne, apără poporul român.
Ai grijă de el și
apără-l!
El este al tău
cu blândețea lui de miel
și cu răbdarea lui de taur
cu omenia lui
de floare de zăpadă
ce se vede pe geam, Doamne,
pe fereastră și pe libertate!
[...] Citește tot
poezie celebră de Nichita Stănescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Cuvântule care-mi părăsești gura
Cuvântule care-mi părăsești gura,
nume de copac!
... după ce te-am născut,
de ce mă părăsești ca pe o baltă
rău mirositoare?
Dacă pute a foc nașterea fierului,
Doamne, ce putoare trebuie să pută
când se naște un zeu?
poezie celebră de Nichita Stănescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Dor
Nici o pasăre nu zboară noaptea
numai eu de dor de tine zbor noaptea.
Nici un arbore nu are umbră noaptea
numai eu de dor de tine am umbră noaptea.
Nici o stea nu strălucește ziua
numai mie de dor de tine
noaptea mi-e ziuă.
poezie celebră de Nichita Stănescu
Adăugat de Emil
Comentează! | Votează! | Copiază!
Înaintele adevărat
O, cât de suav trebuie să fie osul copilului
ca seva copacului, ca șuierul vântului
O, viitorul ca verdele frunzelor
ca surâsul buzelor
O, țară, ou colorat
pe care se așează măiastra
cu aripi de sticlă cum e fereastra
spre înaintele adevărat.
poezie celebră de Nichita Stănescu
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!
Somnul
Și dacă pietrele sunt păsări dormind,
lung dormind,
ale unui altui aer?...
Și dacă arborii
soldați sunt dormind,
după luptă dormind,
ai altei cetăți?...
Și dacă eu sunt un vis;
și dacă m-ar trezi cineva
spunându-mi:
tu ești; apără-mă și fii...
poezie celebră de Nichita Stănescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
* * *
N-ajungem niciodată vreunul dintre noi
la vreun altul dintre noi n-ajungem
cum nu ajunge al pădurii roi
la arborele singuratic, sânger.
Vom pune sănii, noi, ca și Serghei
dar nu pe vreo zăpadă
ci doar pe ghiața lacrimilor în toi
ce stau să cadă.
poezie celebră de Nichita Stănescu
Adăugat de Avramescu Norvegia Elena
Comentează! | Votează! | Copiază!
Închinare
Adolescenții, bărbații, bătrânii
aspirația, rodnicia, împlinirea vârste trecându-și puterea, arborele
din cele opt ore - ale zilei de muncă.
Mai mulți fii ai pământului țării,
ce fericire!
Ei fac să răsară-n opt ore sfera
întreagă a Timpului!
poezie celebră de Nichita Stănescu din Roșu vertical (1967)
Adăugat de Roxxy306
Comentează! | Votează! | Copiază!
Iarna de la sfârșitul lumii
Mama era iarna de la sfârșitul lumii
toată stătea pe câmp
copacii se albeau din tâmplele lui de țărm nătâng
timp de un gând iar nu timp de cuvânt.
Se răcise mâncarea pe masă
casa noastră nu mai avea casă
tatăl meu era plecat pe câmp
mama era iarna de la sfârșitul lumii.
poezie celebră de Nichita Stănescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Nod 32
Mai stau o înserare,
ca să văd,
umbră din umbră cum se lasă,
cum al luminii văzătoare, dur prăpăd
devine de din ce în ce mai moale,
cum se lungește umbra după pomi,
cum omul după om se prelungește,
cum zidul dimineții lent se năruiește,
și cum lumina stelelor răsare,
pe o cu totul altă înserare.
poezie celebră de Nichita Stănescu din Noduri și semne (1982)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Aerul
Frunzele mă atrag spre ele violent,
copacii negri din toamnă,
sub ochiul lunii lent
refuzând să adoarmă.
Aud un ceas bătând în turn
ore în trecutul îndepărtat,
când frigul selenar, nocturn
îngheață-n aer, suspendat.
Și brusc trecutu-mi pare viitor
și urc spre secole latine
și-aud un ding, un dang sonor
al frunzelor foșnind prin mine.
poezie celebră de Nichita Stănescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Scriptură
Să ieși în afară, să nu mai fii, să nu și nu,
ca și cum nici n-ai fi fost.
Efortul și munca de atunci și de acu,
e pasăre fără zbor, fără rost.
Bătrânul doarme-n risipire.
E pescuit de sub pământ
de undițele din nadire
ale copacilor planând.
Ceva din carnea lui se face sevă,
șarpe și măr;
un fel de-a fi Adam și Evă,
hrană goniților din adevăr.
poezie celebră de Nichita Stănescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Respirări V
Etica, morala, adică starea de conștiință a păcatului, a erorii, provin din depărtarea cosmică, la om, dintre gură și hrană. Această departare cosmică la om dintre gură și hrană izoleaza omul de cosmos, îl însingurează și-l individualizează, îi creeaza bunul simț și acceptarea de către el a lui însuși, ca atare.(...)
Piatra nu este nici morala, nici imorală. Piatra nu poate să aibă păcate. Ea nu poate fi nici cinstită, nici necinstită. Gura pietrei este hrana pietrei. În cazul pietrei nu există nici o demarcație între gura și hrană. Ea manâncă fiindu-și sieși de mâncare.
În cazul copacului, gura copacului (rădăcina) este lipită de hrana lui (pământul). Nici in cazul copacului nu putem vorbi despre un copac moral sau nu, despre un copac vinovat sau nevinovat.
În cazul ierbivorelor, gura este despărțită de hrana numai prin anotimp, iar în cazul carnivorelor, leul spre exemplu, distanța dintre gura și hrană este scurtată prin alergare, fuga, vanatoare. Impresia este de măreție, de forța, de cruzime, dar nu de imoralitate, de păcat.
Distanța între gură și hrana la om este cosmică. Omul are multiple guri concrete și abstracte. Ochii lui, urechile lui, nările lui, creierul lui chiar sunt guri înfometate de felurite feluri de hrană, concretă sau abstractă. Distanța enorma la om între gură și hrană constituie feblețea sa, delicatețea sa, individualizarea sa, sentimentul erorii sale.
Iată cu câtă violență este resimțită această distanță într-un mi
poezie celebră de Nichita Stănescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Eu sunt o frunză. Parcă tu nu știi ce este aceea o frunză? Tu cunoști frunzele copacilor și prin aceasta le și stăpânești. Însuși timpul cunoaște frunzele copacilor și le stăpânește. Când timpul, dinafara frunzelor, se face toamnă, ucide frunzele. Când timpul se face primăvară, le reînvie. Dar timpul el însuși ar trebui să fie o frunză ca să elucideze frunzele.
citat celebru din Nichita Stănescu
Adăugat de Enache Andreia
Comentează! | Votează! | Copiază!
Emoție de toamnă
A venit toamna, acoperă-mi inima cu ceva,
cu umbra unui copac sau mai bine cu umbra ta.
Mă tem că n-am să te mai vad, uneori,
că or să-mi crească aripi ascuțite până la nori,
că ai să te ascunzi într-un ochi străin,
și el o să se-nchidă cu-o frunză de pelin.
Și-atunci mă apropii de pietre și tac,
iau cuvintele și le-nec în mare.
Șuier luna și o răsar și o prefac
într-o dragoste mare.
poezie celebră de Nichita Stănescu
Adăugat de Eva
Comentează! | Votează! | Copiază!
Textul original este scris în limba română.Cântec de iarnă
Ești atât de frumoasă, iarna!
Câmpul întins pe spate, lângă orizont,
și copacii opriți, din fuga crivățului...
Îmi tremură nările
și nici o mireasmă,
și nici o boare,
doar mirosul îndepărtat, de gheață,
al sorilor.
Ce limpezi sunt mâinile tale, iarna!
Și nu trece nimeni
doar sorii albi se rotesc liniștit, idolaru
și gândul crește-n cercuri
sonorizând copacii
câte doi,
câte patru.
poezie celebră de Nichita Stănescu din Sensul iubirii -1960
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
<< < Pagina 1 >
Pentru a recomanda secțiunea cu Nichita Stănescu despre copaci, adresa este: