Norman MacCaig despre aer

Vrabia

Nu este artistă,
hainele pe care le poartă
par terne şi uzate.
Iar cuibul ei – ar fi numit magherniţă murdară
de mierla care desenează
cu plicul ei auriu spirale elegante în aer.
Plimbarea solitară pe păşuni,
cântatul solitar în arbori la miezul nopţii,
planarea solitară peste Atlanticul gri fier –
nu sunt pentru ea: ea mai degrabă
ciuguleşte în gura unui canal de scurgere.
Trăieşte cu inima uşoară din ceea ce a învăţat
temeinic – de fapt, se bazează numai
pe ceea ce este folositor, având ca rezultat exclusiv
supravieţuirea. O pasăre proletară.
Nu un intelectual.
Dar când iarna se zbuciumă-n copaci
şi celelalte păsări –
balerini, muzicieni, arhitecţi –
mor în zăpadă

[...] Citeşte tot

poezie clasică de Norman MacCaig, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pescaruş albastru

Acel pescăruş albastru săgetând în amonte
prin aerul strălucitor parcă-ar lăsa-n urmă
o parte din el. Copacii
sunt acolo doar pentru a-i sublinia trecerea.

Chiar dacă pare-a fi, nu este un vegetarian.
Nu ciuguleşte firişoare la hotarele
curcubeielor. El plonjează
în apele umflate, apoi, cocoţat
într-un arbust japonez, înghite
în propria-i incandescenţă
bucăţele dintr-o plevuşcă, dintr-un ghidrin –
sau dispare în nişte galerii, glorios
samurai, întorcându-se acasă
în magherniţa lui.

poezie celebră de Norman MacCaig, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trei modele beethoveniene

Ulii ar putea explica gloanţelor un lucru sau două –
Priveşte-i cu câtă precizie repetă
terifiantele, impredictibilele zigzaguri
ale ciocârliei de munte.

Acum, pescăruşii şi avioanele... poate un aeroplan
să se dea peste cap şi să plutească în marşarier,
lansându-se vijelios în mare – pentru a se ridica iarăşi
cu o bătaie de aripi şi a-şi relua zborul
exact de acolo unde a fost întrerupt?

Acestea sunt lucruri imediate şi minunate. Dar urmăreşte
pescăruşul lipsit de grabă, odihnindu-se în aer,
care se poate opri din zbor, rămânând nemişcat,
curbat în aer
ca o mână pe un sân.

poezie clasică de Norman MacCaig, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eu, de needucat

Eu nu studiez prea multe, sunt un om
care nu evoluează. Nasul meu despică aerul
fără nici un fel de profesionalism. Ideile mele profunde
au fost odată jucării pe duşumea; le iubesc, le-am lins
aproape toată vopseaua. Un pahar cu whisky
este o zăngănea pe care n-o scutur. Când iubesc
o persoana, un loc, un obiect, nu văd
ce ar putea fi de comentat.

Am învăţat cuvinte, cuvinte, cuvinte...
oricum, jumătate din ele
au murit din lipsă de exerciţiu, iar cele pe care
le-am folosit cel mai des
se uită la mine cu o privire care şopteşte: Mincinosule.

Ce mult admir raţa sălbatică atunci când, printr-un cerc perfect,
intră în apă fără să ridice vre-un strop sau pescăruşul care pe neaşteptate
străpunge marea. Eu sunt un cormoran
care se scufundă
cum a făcut-o întâia oară: îndreaptă-ţi capul înainte

[...] Citeşte tot

poezie clasică de Norman MacCaig, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sunetele zilei

Când venea zgomot de copite,
erau caii traversând vadul.
Când pârâia aerul, era
un nagâţ care ne privea din apropierea cuibului
său din mlaştină. Un sforăit şuierător

la zece metri de barcă era mareea astupând sau
destupând o gaură din stâncă.
Când se auzea bătaie de tobe, era apa
căzând de la 10 metri în ea însăşi.

Când uşa
s-a închis trântit, a fost sfârşitul
tuturor sunetelor din jur.

Tu m-ai părăsit
alături de cel mai tăcut foc din lume.

Am crezut că am fost rănit doar în mândria mea,
uitând că, atunci când îţi introduci mâna în apa rece,

[...] Citeşte tot

poezie clasică de Norman MacCaig, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vara la fermă

Paie – nişte fulgere domesticite zac pe iarbă
Sau atârnate în zig-zag gardurilor vii pun barbă.
Apă verde-n teica spre care caii diseară-or să se-îndrepte.
Nouă raţe calcă legănat în două linii drepte.

O găină scrutează-atentă cu un ochi nimicul,
Apoi îl ciuguleşte. De pe cerul gol, negru trăgând pe el ilicul,
Un lăstun plonjează şi, fulgerând din aripi prin hambar,
Se avântă, săgeată, spre înălţimi albastre iar.

Nu gândesc. Stau pe iarba moale-întins, timpul ignorând,
Mi-e teama de locul în care m-ar putea duce-un gând.
Alături, un greiere cu-alură de elen la proba de pancraţiu
Îşi întinde membrele şi pe sine însuşi se regăseşte-n spaţiu.

Sine peste sine. Stau pe-un vraf de euri sau intru pe o poartă
În regatul necuprins al timpului – şi c-o mână-abstractă
Ridic ferma-n aer ca pe-o pleoapă şi văd, ciorchine,
Fermă peste fermă-n fermă, iar în centru mă-întâlnesc pe mine.

poezie clasică de Norman MacCaig, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lingvistul

Dacă am trăi într-o lume unde clopotele
spun într-adevăr "bang-bang" şi unde "muu"
este mai degrabă ceva rostit
cu eficienţă de o vacă,
eu aş putea crede că tu ai putea crede
că aceste sunete pe care le scot eu în aer
şi aceste forme cu care înnegresc hârtia albă
sunt cumva conectate
cu gândurile din mintea mea
şi cu sentimentele din gândurile mele.
După cum stau lucrurile,
dacă ar fi să te privesc în ochi şi să spun
"ham-ham" sau "mac-mac", tu ai lua asta ca pe un fel de
disperată antologie de admiraţie,
o concentrare a tuturor conflictelor
provenind dintr-un gen de introvertire, ca pe o capsulă
conţinând semnificaţia semnificaţiei mele
pe care nu o pot scrie pe hârtie
mai mult decât aş putea silabisi sunetul suspinului
pe care l-aş scoate atunci, înainte ca

[...] Citeşte tot

poezie clasică de Norman MacCaig, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dacă

Dacă mâna ta a venit, rece, în răcoarea nopţii,
Şi mi-a atins fruntea, trezindu-mă ca să te pot vedea
Stând acolo rece în răcoarea nopţii,
Eu, care mă tem de stafii, n-aş avea nici o teamă.
Te-aş întâmpina cu cele mai duioase cuvinte, o clipă tovarăşi,
Iar tu ai surâde, un surâs trist. Apoi, ai pleca iarăşi.

N-ar fi nimic, dar nimic mortal în moartea ta,
Pentru ca iubirea ta a fost întotdeauna un fel de râs
Care accelera viaţa şi care n-avea cum muri în ora morţii tale.
Apoi, când ai pleca iarăşi, eu n-aş mai plânge.
Voioşia aceea iubitoare ar fi încă acolo,
Umplând trombelor de aer, cu propria-i pace, ultimul tremolo.

poezie clasică de Norman MacCaig, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Noapte de noiembrie, Edinburg

Sunetele nopţii, sunetele cuburilor de gheaţă-n pahar.
Bruma lipeşte pe-asfalt frunze moarte.
Aerul cafeniu fumegă la ferestrele magazinelor,
Încearcă uşile şi se furişează mai departe.

Trag pe gât aspreala iernii. Impetuos, întunericul
Se aruncă peste locuinţe. Ferestre cu ochi miopi.
Învăluite-n scame de bumbac cafeniu,
Lampadarele estompează stânci, agoniză-n gropi.

Plămânii mei îngheţaţi sunt uscaţi ca frunzele
Strivite pe-alei. Ridic privirea, acolo, iată,
Un acoperiş înalt îşi desfăşoară velele, la catargul prova
Flutură o stea căruntă şi ferfeniţată.

Lumea e-un urs zgribulit în bârlogul lui.
E ceva apropiat şi confortabil în sforăitul nopţii.
Iar afară, asemeni unor crizanteme,
Ceaţa răspândeşte-un parfum amar. Îl inspirăm cu toţii.

poezie de Norman MacCaig, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

La colţul drumului, în zori

Zorii îşi scoteau spinii,
Schiţând în aer un tufiş de trandafiri căţărători.
Caprele trecuseră pe-acolo lăsând în urma lor cinci flori.

Înfiorată de aşchiile luminii
Apa se scurgea la vale remaind un drum în roz. Stânci
Roz străjuiau pe stânga. Cerneală curgea-n rigole-adânci.

Am simţit în cap mărăcinii
Nopţii, ca pe unii din afara ei, căzând în tăcerea sumbră
Până când ultima nălucă şi-a înghiţit ultima umbră.

Iar în regatul imaginii
Din ochiul interior şi din cel exterior variate
Forme prindeau formă, culorile deveneau adevărate.

Îmbrătişând tot ce, dorind, nu-împlinii
Şi pentru-a pierde fiecare-îmbrăţişare, am început să văd
Ceea ce n-am reuşit o viaţă-întreagă să prevăd.

[...] Citeşte tot

poezie de Norman MacCaig, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!