
Pescaruș albastru
Acel pescăruș albastru săgetând în amonte
prin aerul strălucitor parcă-ar lăsa-n urmă
o parte din el. Copacii
sunt acolo doar pentru a-i sublinia trecerea.
Chiar dacă pare-a fi, nu este un vegetarian.
Nu ciugulește firișoare la hotarele
curcubeielor. El plonjează
în apele umflate, apoi, cocoțat
într-un arbust japonez, înghite
în propria-i incandescență
bucățele dintr-o plevușcă, dintr-un ghidrin
sau dispare în niște galerii, glorios
samurai, întorcându-se acasă
în maghernița lui.
poezie celebră de Norman MacCaig, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!



Eu, de needucat
Eu nu studiez prea multe, sunt un om
care nu evoluează. Nasul meu despică aerul
fără nici un fel de profesionalism. Ideile mele profunde
au fost odată jucării pe dușumea; le iubesc, le-am lins
aproape toată vopseaua. Un pahar cu whisky
este o zăngănea pe care n-o scutur. Când iubesc
o persoana, un loc, un obiect, nu văd
ce ar putea fi de comentat.
Am învățat cuvinte, cuvinte, cuvinte...
oricum, jumătate din ele
au murit din lipsă de exercițiu, iar cele pe care
le-am folosit cel mai des
se uită la mine cu o privire care șoptește: Mincinosule.
Ce mult admir rața sălbatică atunci când, printr-un cerc perfect,
intră în apă fără să ridice vre-un strop sau pescărușul care pe neașteptate
străpunge marea. Eu sunt un cormoran
care se scufundă
cum a făcut-o întâia oară: îndreaptă-ți capul înainte
[...] Citește tot
poezie clasică de Norman MacCaig, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!



Sunetele zilei
Când venea zgomot de copite,
erau caii traversând vadul.
Când pârâia aerul, era
un nagâț care ne privea din apropierea cuibului
său din mlaștină. Un sforăit șuierător
la zece metri de barcă era mareea astupând sau
destupând o gaură din stâncă.
Când se auzea bătaie de tobe, era apa
căzând de la 10 metri în ea însăși.
Când ușa
s-a închis trântit, a fost sfârșitul
tuturor sunetelor din jur.
Tu m-ai părăsit
alături de cel mai tăcut foc din lume.
Am crezut că am fost rănit doar în mândria mea,
uitând că, atunci când îți introduci mâna în apa rece,
[...] Citește tot
poezie clasică de Norman MacCaig, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!


Textele de mai jos conțin referiri la aer, dar cu o relevanță mică.

Cheiuri
În cercul sărat al razelor de lună
Prova lotcii face reverențe nimănui,
Scurmă-n apa sclipitoare
Și-și scutură umbra
Într-o înșelătoare plasă de lumină.
Un lanț ruginit într-o poziție de reptilă
E legat de pământ cu brațele buruienilor;
Două vâsle, umezite de apa dulce
Sustrasă aerului, stau înclinate
În furcheții naufragiați ai unor crabi.
O plută care nu poate exista călătorește
Nasul unei vidre.
Elegant, un scoicar
Pe două picioare portocalii și nervoase
Fluieră, țipă și-njură pe cineva.
Mareea respiră, într-un soi de balans
[...] Citește tot
poezie clasică de Norman MacCaig, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!



Vrabia
Nu este artistă,
hainele pe care le poartă
par terne și uzate.
Iar cuibul ei ar fi numit magherniță murdară
de mierla care desenează
cu plicul ei auriu spirale elegante în aer.
Plimbarea solitară pe pășuni,
cântatul solitar în arbori la miezul nopții,
planarea solitară peste Atlanticul gri fier
nu sunt pentru ea: ea mai degrabă
ciugulește în gura unui canal de scurgere.
Trăiește cu inima ușoară din ceea ce a învățat
temeinic de fapt, se bazează numai
pe ceea ce este folositor, având ca rezultat exclusiv
supraviețuirea. O pasăre proletară.
Nu un intelectual.
Dar când iarna se zbuciumă-n copaci
și celelalte păsări
balerini, muzicieni, arhitecți
mor în zăpadă
[...] Citește tot
poezie clasică de Norman MacCaig, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!



Noapte de noiembrie, Edinburg
Sunetele nopții, sunetele cuburilor de gheață-n pahar.
Bruma lipește pe-asfalt frunze moarte.
Aerul cafeniu fumegă la ferestrele magazinelor,
Încearcă ușile și se furișează mai departe.
Trag pe gât aspreala iernii. Impetuos, întunericul
Se aruncă peste locuințe. Ferestre cu ochi miopi.
Învăluite-n scame de bumbac cafeniu,
Lampadarele estompează stânci, agoniză-n gropi.
Plămânii mei înghețați sunt uscați ca frunzele
Strivite pe-alei. Ridic privirea, acolo, iată,
Un acoperiș înalt își desfășoară velele, la catargul prova
Flutură o stea căruntă și ferfenițată.
Lumea e-un urs zgribulit în bârlogul lui.
E ceva apropiat și confortabil în sforăitul nopții.
Iar afară, asemeni unor crizanteme,
Ceața răspândește-un parfum amar. Îl inspirăm cu toții.
poezie de Norman MacCaig, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!


Pentru a recomanda secțiunea cu Norman MacCaig despre aer, adresa este:
