atmosferă şi moarte

Aşa suntem noi

Suntem limitaţi în timp,
Suntem limitaţi în spaţiu,
Suntem limitaţi la viteză,
Suntem limitaţi la simţuri,
Suntem limitaţi la minte,
Depindem de soare,
Depindem de atmosferă,
Depindem de materie,
Depindem de viaţă,
Depindem de moarte,
În rest suntem relativi
În raport cu universul.

poezie de David Boia (10 octombrie 2013)
Adăugat de David Boia
Comentează! | Votează! | Copiază!

Primul consilier (mecanic): Oamenii noştri patrulează fără odihnă! Am instituit filtre în punctele cheie. Sunt arestaţi imediat studenţii cu barbă, posesorii de ziare subversive, intelectualii, femeile gălăgioase, cu excepţia gravidelor...
Samson: Aveţi grijă! Dacă luăm prizonieri, să se respecte Convenţia de la Geneva!
Al doilea consilier: Desigur! Nu moare nimeni. Cei prinşi sunt snopiţi în bătaie, atâta tot! Atmosfera e paşnică...

replici din piesa de teatru Samson (Valea din Deal), scenariu de Valeriu Butulescu
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Este pământ

Este pământ până sus în cer,
Atmosfera e de pământ
Pentru că e a pământului,
Pe burlanele gravitaţiei
Plouă-napoi pământul,
Icari şi Meşteri-Manole de pământ
Cad de pe acoperişul pământului,
Gravitaţia e pământ.

Noi trăim în pământ.

Cu timpul devenim mai grei
Şi fruntea ne intră mai jos
În pământ.

Şi nu există moarte
Pentru că nu contează dacă eşti
Mai în nori sau mai în uitare
În pământ.

poezie celebră de Marin Sorescu din Tinereţea lui Don Quijote
Adăugat de Eva
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eclipsa

Pe-aceleaşi căi de mii de ani umblate,
În goluri vaste legănându-şi sfera,
Neptun adoră visător pe Terra, -
O biată lume plină de păcate…

El niciodată n-a trecut bariera
Singurătăţii lui nevinovate, -
Şi-n clipa asta ea e moartă, poate:
O umbră deasă-i umple atmosfera.

Neptun, se vede că tu n-ai lunetă
Să-i studiezi eclipsa de departe, -
Când inocenta tânără planetă

Se-ntreabă, cu privirea-ntr-altă parte:
“Ce face oare Venera cochetă
Pe întuneric, singură cu Marte?”

poezie celebră de George Topîrceanu
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu este o metaforă când spui că viaţa fiecărui om este o luptă continuă cu mizeria, cu plictiseala, cu semenii săi, cu realitatea. Omul găseşte adversari pretutindeni şi moare cu armele în mâini. Dar existenţa noastră nu este posibilă fără toate acestea. Fără presiuna exercitată de atmosferă corpul plesneşte; tot aşa,lipsa durerii, mizeriei, a necazurilor şi nevoilor de tot felul ar provoca o creştere nemăsurată a orgoliului frizând extravaganţa.

Arthur Schopenhauer în Viaţa, amorul, moartea
Adăugat de vaju georgiana
Comentează! | Votează! | Copiază!

Presupun că "balcanicului" Caragiale, mort la Berlin, i-a luat respiraţia, nu consumul abuziv de tutun, ci excesiv de austera atmosferă nemţească.

aforism de Constantin Ardeleanu
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Reculegere

Durere, fii cuminte, reintră-n calm, frumoasă,
Doreai să vină Seara; priveşte-o cum coboară:
Peste oraş, tăcută, o atmosferă joasă,
Dând unora odihnă, la alţii grijă-amară.

În timp ce gloata lumii de vechi plăceri setoasă
Se lasă biciuită ca de-un călău, ocară
Şi remuşcări culege — serbare vicioasă —
Durerea mea, dă-mi mâna şi să fugim, fecioară,

Departe. Iată anii cei morţi cum se arată
Pridvoarelor de ceruri, în haină demodată,
Din ape-adânci Regretul, surâs opalescent

Şi Soarele se stinge sub arcul unui nor;
Da, draga mea, e noaptea sosindu-ne uşor
Precum un lung linţoliu sosind din Orient.

sonet de Charles Baudelaire, traducere de Radu Cârneci
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

E douăzeci şi doi...

E douăzeci şi doi: ce surd decembre
îmi bate-n lungul oaselor deşarte
şi-aruncă-n mine orologii sparte,
când Timpu-mi trage disperat de membre.

Din cerul var sarcastic El împarte
pioase rugi şi alb curat de febre.
E noapte-n zi şi-n ziuă sunt tenebre,
descoperind în tot secunde moarte.

Ce gol de iarnă... - mi-e tocită gheata,
când ironia-mi scutură grumazul.
Un nor anemic îşi revarsă pleata,

şi-n atmosferă simt cum trece gazul
dintr-ún plămân ce-a găzduit săgeata
momentelor din care-am tras extazul.

sonet de Ionuţ Popa (22 decembrie 2008)
Adăugat de Ionuţ Popa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Semne bune anul n-are

(nici după O. M. Nr. 4)

Mi-e greu să scriu de viitorii morţi
Mi-e greu să scriu de mii de infectaţi,
Rog staţi în case nu şi pe la porţi
Iubiţi compatrioţi, chiar si înfometaţi!

Planeta-i virusată cum niciodat'n-a fost...
Azi, doar prin case mai renasc speranţe,
Staţi însinguraţi, prin case-i adăpost...
Nu mai migraţi, nu mai atinge-ţi clanţe!

Pustie-i strada, nu-i atmosfera de bivuac
Deşi se mai ridică Spitale Militare...
E un război parşiv ce nu ne e pe plac
Şi ca-n războaie-i doliu şi se moare.

Medicii la datorie, cer mereu clemenţă
Cică-n zilele de Paşte tot răul ne va paşte,
Lupta-i colosală pentru existenţă

[...] Citeşte tot

poezie de Eugen Coţa
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

SIDA ca o pandemie

CUM SĂ EVIŢI FRICA DE MOARTE PENTRU CĂ EPIDEMIA ESTE ACOLO
E foarte uşor să eviţi un virus, dar este foarte greu să eviţi frica în tine
- Nu, nu, nu. Oamenii vor muri mai multă de frică decât de epidemie.
Niciun virus din lumea asta nu este mai periculos decât frica.

Înţelege acea frică, altfel vei deveni un cadavru înainte să-ţi moară corpul.
Atmosfera înfricoşătoare pe care o simţi în aceste momente este nebunie colectivă.
Asta s-a întâmplat de o mie de ori şi se va repeta.
Dacă nu înţelegi psihologia umană şi frica, conştiinţa ta poate fi complet pierdută.
Nici nu vei şti când ai pierdut controlul.

Aşadar, frica te poate determina să faci orice.
Fii atent. Nu te uita la ştirile înfricoşătoare.
Nu mai vorbi despre epidemie.
Repetarea aceluiaşi lucru mereu şi mereu este autohipnoza.

FRICA ESTE UN TIP DE AUTOHIPNOZĂ.
Cauzează schimbări chimice în organism.
Şi dacă o menţii mereu şi mereu, poate provoca o schimbare chimică
atât de toxică încât te poate ucide.

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Osho (1982)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Atmosferă bacoviană

Afară plouă trist şi monoton
Şi e un frig pe care nu-l suport,
Iar eu privesc tăcut de la balcon
Şi simt că m-am răcit precum un mort.

Trotuarele în plumb parcă-s turnate
Oamenii trec încet pe lângă porţi,
Abia-şi târăsc picioarele îngheţate
Şi par a fi pe jumătate morţi.

Maşinile-s ca nişte fiare vechi,
Un biet tramvai se duce la depou
E o atmosferă sumbră, de priveghi
Şi-n casă-i beznă ca într-un cavou.

poezie de Octavian Cocoş (7 august 2020)
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

De-ai fi...

De-ai fi tu Lună, iar eu
De-aş fi Pământ,
M-aş uita cum mă orbitezi
Zi şi noapte, aproape la nesfârşit,
Şi din când în când
Ţi-aş trimite câte un om
Să umble pe scoarţa ta,
Pe praful tău selenar,
Să vadă mai de aproape
Dacă eşti chiar aşa de frumoasă
Cum pari de la distanţă.
De-ai fi tu Soare, iar eu
De-aş fi Pământ,
M-aş uita la tine prin ochelari fumurii,
Şi te-aş orbita câte zile şi nopţi oi avea,
Şi din când în când
Ţi-aş trimite câte un zâmbet
Sau câte un sărut fierbinte,
Aproape la fel de fierbinte
Ca şi atmosfera ta,

[...] Citeşte tot

poezie de Mihail Mataringa (8 februarie 2010)
Adăugat de Mihail Mataringa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Caii...

Când poţi să tai văzduhul în felii,
Cu trupul greu, chinuit de G-uri,
Când sufocat respiri din butelii
Un oxigen ce-ţi vine cu rateuri,
Cum poţi privi din vârful atmosferei,
Pământul drag pe care sunt ce-i dragi?
Iar când virajul pune punct vederii,
De manşă cum ştii cât mai poţi să tragi?
Când îţi alegi colegii dintre fiare,
Strângând din dinţi, cu dinţii clănţănind,
Când mori câte puţin cu fiecare,
Ca să învii din nou, din nou zburând,
Cum poţi rămâne singur în aprige vâltori,
Şi să te îmbeţi de spaţiu sorbind pe săturate,
Cum nu visezi aiurea să-ţi cumperi uneori
Papuci şi fes albastru cu ciucure pe spate?
Când cei care rămân sunt mai puternici,
Din moartea unui frate mai învăţând ceva,
Când încă pe Pământ mai sunt nemernici,
Şi diletanţii, veşnic, se bagă-n treaba ta,

[...] Citeşte tot

poezie celebră de Doru Davidovici din Dezminţire la Mit (1991)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

desen epidemic

‚Sufletele morţilor
Sunt atmosfera terestră.
Respirăm sufletele lor,
Sufletele lor îşi înfig câte un deget
Adânc în respiraţia noastră.’
(N. Stănescu – ‚Omul-Fantă’)

imaginează-ţi nişte guri
plasate epidemic pe nişte feţe albe
ca şi cum nu ar fi de ajuns
visele negre

şi-acum descide ochii
nu se ştie câţi cm sunt între gând şi glas
cert este că albul se murdăreşte
iar ochii orbesc
fără nici o ameninţare sau alarmă de prevenire

imaginează-ţi nişte pietre
lipite aleatoriu pe un tablou vid

[...] Citeşte tot

poezie de Dana Muşat
Adăugat de Dana Muşat
Comentează! | Votează! | Copiază!

Plouă!

Plouă! Ploaia este aşteptată
Când rău, seceta pârleşte
Cum aşteaptă o femeie
Pruncu-n păntec, să-i de-a veste!

Spală ploaia de păcate
Atmosfera, de gunoaie
Se ridică ierburi moarte
Cresc ciuperci, din muşuroaie!

Buruieni, ne enervează
Ce nu ne fac trebuinţă
Domnul insă, le plantează
Hrană altora-n fiinţă!

Ploaia e şi ea o mamă
Care-aduce cu ea, viaţă
E şi rea, dar e şi bună
Dănd pământului, povată

[...] Citeşte tot

poezie de Maria Sarchizian
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Treasure chest

Pieptul tău este un cer înnorat
peste care moartea
îşi înalţă corbii ca pe zmeie.

Firele nu se văd.
Firele sunt ascunse
şi roşii.

Se împletesc după avântul tău nebunesc:
din nimic... avem unul,
apoi încă unul,
după aceea două, chiar trei,
până la cinci, opt
către infinit.

Omule,
din pieptul tău
au evadat umbrele
acoperind gropile care te-au aruncat
spre nicăieri.

[...] Citeşte tot

poezie de Ionuţ Popa
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonetul 13

Iadul nu este chiar aşa departe
Poţi să ajungi în el într-o clipită
Chiar când trăieşti, nu numai după moarte,
Atunci când inima nu mai palpită.
Şi experienţa e interesantă,
Că stai în beznă şi zăreşti doar umbre,
Te plimbi prin atmosfera sufocantă
Înconjurat de gândurile sumbre.
Şi Cel Viclean pândeşte la tot pasul
Nerăbdător să-ţi vadă prăbuşirea
Îi simţi suflarea, îi auzi şi glasul
Şi te gândeşti c-acolo ţi-e pieirea.

Cel slab în beznă plânge şi suspină,
Dar cel puternic iese la lumină.

poezie de Octavian Cocoş (10 ianuarie 2021)
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lampioane

aceeaşi fată cu pantofii în mână mereu cu inima zdruncinată precum o eclipsă de soare sau de lună îţi caută
cravată cu dungi verticale şi rupe
cu mâinile reci umbre culcate pe asfalt ireale
erai cu sufletul împărţit între două emisfere harta scrisului tău mi se pliase în palme şi aş fi înghiţit-o să-mi rămână fidelă
să nu umble cu parapanta prin lume să nu poată sări în nicio stratosferă

acele teiubescuri longiline surâdeau ca pe Marte iar eu mă temeam de război şi de mările roşii negre sau moarte sau de ani de război de cactuşi de amalgamul iubirii galactic
pictam în ulei ramura de măslin şi încercam să mă obişnuiesc cu firescul de a contempla lumea furnicilor tinere

anii trecuţi ziceam că ne sunt poveri anii ca nişte lampioane ce se înalţă triumfător dar peste orice iubire timpul trece cu şenile nu mor decât ceasurile
amintirile înfloresc c lujeri ai nopţii înfipţi în pământ care cresc şi descresc

poezie de Angi Melania Cristea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un plâns cât toată suferinţa

în ţara care a arestat lumina
oamenii suferă, se ofilesc şi mor
răpuşi de întuneric şi uitare

cuvintele sângerează pe străzi în tăcere
singurătăţile separă oameni de suflete
iar ochii apoşi privesc fără să vadă speranţa

venin. atmosfera e plină de venin
întunericul ne înghite pe rând, nemestecaţi
un şir imens de Iona în burta chitului

preacurvia a mai fost strivită cu foc
şi deşertul încă poartă urma răutăţii scrisă în carne
azi curva sulemenită stă iar pe tron de ocară

fie numele tău şters dintre numele viilor şi morţilor
sămânţa ta fie risipită în cele patru vânturi să nu te mai aduni
nici măcar în cenuşa aducerilor aminte

[...] Citeşte tot

poezie de Costel Macovei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Reflecţii în lumină

trăiesc transcendenţa tristeţii din umbră
voalează suferinţa căderii în moarte
elanul comprimat rupe tăcerea sumbră
sunt consecventă visului în lume să mă poarte.

reflexii albastre ca arcurile se întind
peste noiane de gânduri ardente, febrile
atmosfera de cenaclu o port iar în gând
poeme din suflet se măsoară în zile.

m-au trezit lumini m-au mângâiat pe tâmple
şi au estompat coşmarul nopţii mele
aştept în viaţa mea minuni să se întâmple
cu fiecare gând ca să ajung la stele.

răsună în suflet cor de lumini multiple
prin valuri de simţire mă scufund la ele.

sonet de Floare Petrov
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!