mitologie şi viaţă

mitologie (vezi şi mit)

Mitologia este uterul iniţierii omului în viaţă şi moarte.

definiţie de Joseph Campbell
Adăugat de Lucian Velea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cervantes face parte din categoria creatorilor de figuri imense care, strivite de făpturile lor, mai vii decât viaţa însăşi, n-au biografie sau au una ridicată pe ipoteze, aproape pierdută în mitologie.

George Călinescu în Scriitori străini, Cervantes (1967)
Adăugat de Dan Costinaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Scriitura filosofiei greceşti este platoniciană. Mai mult chiar: istoriografia dominanta în Occidentul liberal este platoniciană... Aşadar, Platon domneşte ca stăpân incontestabil pentru ca idealismul, făcându-ne să luăm nişte licurici mitologici drept nişte lumini filosofice, permite justificarea lumii aşa cum este ea, permite îndemnarea oamenilor să întoarcă spatele concretului, vieţii, acestei lumi şi materiei realului, pentru a-şi îndrepta privirile către ficţiunile din care-s făcute poveştile pentru copii la care se reduc toate religiile...

Michel Onfray în O contraistorie a filosofiei: Înţelepciunile antice (2008)
Adăugat de Magia
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sacerdotul creştin nu e mistagog, el nu interpretează misterele. Mistagog e păgânul, care interpretează falsa lectură a vieţii şi universului - şi asta se cheamă mitologie. Preotul creştin nu tălmăceşte misterele, ci le comunică, fiind învăluit ritualic de ele, ca şi credincioşii. Dogma euharistiei, dogma Trinităţii... ce, e de nasul unui popă să le comenteze, comportă asta comentarii?

citat din Petre Ţuţea
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Călătorie

Ca trasă de o baghetă magică, memoria, amazoana mitologiei stărilor,
călătoreşte pe amprenta ochiului lăuntric.
Urcă şi coboară pe textura fină a aniversărilor pragului de trecut în partea ruptă de lume,
de la şase înspre multiplu de miracol.
Mm! E un miros de neconfundat pentru respiraţia gândului!
Miroase a sufletul casei.
S-a îmbăiat călcâiul lui Ahile în tumultul clipelor.
Fotografiez încăperile în care vibrează pereţii de parcă s-ar întrece zeii sunetelor în transcendenţe.
Intonează curgerea în cascadă a cufundării în viaţă.
Şşş! Plutesc între punctele cardinale,
călăuze pentru cunoaşterea spaţiului.
Descopăr mersul pe ani din buricul privirii
spre buricul prezenţei. ( Iulia Dragomir )

poezie de Iulia Dragomir (22 iunie 2019)
Adăugat de Iulia Dragomir
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mircea Eliade este cea mai integrală (şi servilă) întrupare a gidismului în literatura noastră. După André Gide, sensul artei fiind cunoaşterea (înţelege instruirea de esenţe pe cale mitologică), un artist e cu atât mai adânc, cu cât trăieşte mai intens, cu cât pune mai multe probleme, care, însă nu sunt propoziţii inteligibile, ci trăiri, experienţe. Şi cum eticul e aspectul fundamental al destinului uman, problema trebuie pusă ca experienţă morală.

George Călinescu în Istoria literaturii române de la origini până în prezent (1941)
Adăugat de Dan Costinaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Atque nos!

Iarna, când e lungă noaptea, s-adun finii şi cumetrii
Şi-apoi povestesc de-a dragul, stând pe laviţele vetrii,
Despre crai cu stemă-n frunte, despre lei şi paralei...
Oh, că mult îmi place mie să mă pun la sfat cu ei
Şi s-ascult ale lor vorbe, s-admir faptă glorioasă,
Să-mi încurc în minte firul din povestea cea frumoasă,
Să văd ce destăinuieşte frazul cel îndătinat:
Cică-a fost, ce-a fost odată, cică-a fost un împărat.
Oh, îmi place mult povestea, căci poporul se descrie
Singur el pe sine însuşi în poveşti şi-mi place mie
S-ascult pe popor, ca astfel să observ cum s-a descris;
Ascultându-l, fără voie, parcă mă cuprinde-un vis
Şi-atunci eu mă pierd pe-ncetul pe-ale fantaziei maluri:
Văd cu ochii plăsmuirea vecinicelor idealuri
Şi a tuturor acelor tipuri vii, pe cari le-avem
Şi pe-a căror frunte pus-am mitologic diadem ;
Văd cu ochii tot aceea, ce-a creat în zeci de veacuri
Imaginaţiunea noastră: văd înamorate lacuri,
Văd câmpii cu ierbi de aur, stele văd, cari povestesc,
Brazi cu gemet, văi cu lacrimi, flori, ce sub privire cresc,

[...] Citeşte tot

poezie celebră de George Coşbuc
Adăugat de Sagittarius
Comentează! | Votează! | Copiază!

Selenopoem

trăiam printre pereţii unei irealităţi care devenise mitologie
fuseseră dezgropaţi idolii mai vechi sau mai noi
lumea li se închina
însă nu aceasta iustra condiţia umană
mesajul decriptat printre săpături de arheologi ai clipei
trecea pe deasupra ca şi cum vuietul morţii
se-ndepărta de sufletul celor care-şi părăsiseră trupurile
şi acum se hrăneau cu vorbele atârnate în hieroglife de aur
fusesem întrebat dacă eu cunosc mesajul celest
răspunsul a rămas suspendat la jumătatea distanţei
dintre mine şi lume dintre mine şi lucruri
dintre revelaţie şi ceea ce nu mă poate pierde
nu vorbeam zile în şir
iar dacă trebuia să aflu ceva despre prezent
exprimarea celor cu care intram în contact
devenea familiară ca şi cum ne-am fi văzut de curând
mitologia clipei & anilor & a luminii
transforma discursul în fantastice însoţiri ale sinelui
totul devenea atât de aproape atât perceptibil cu inima
din cel mai frumos poem al lui borges

[...] Citeşte tot

poezie de Cătălin Al Doamnei
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

În vocaţie există mai multă iubire decât în multe relaţii de cuplu. Imaginează-ţi. Omul cu vocaţie se trezeşte cu entuziasm de dimineaţă, întreaga lui viaţă, pentru a munci neobosit ca să dăruiască lumii creaţiile sale. Munca lui va ajunge să bucure oameni pe care nici măcar nu îi cunoaşte dar prin ce a creat le va transmite o bucăţică din spiritul lui, din iubirea lui. Câte relaţii de cuplu cunoşti în care atitudinea permanentă este de dăruire cu bucurie, zi de zi, aşa cum este în viaţa omului cu vocaţie? Poate că relaţiile de cuplu au alt rol în viaţa noastră şi cei care caută iubirea aceea descrisă în mitologie şi cărţi ale înţelepţilor sau cărţi sfinte, ar trebui să înceapă căutarea ei în alte părţi fără a minimaliza importanţa relaţiilor de cuplu. Dacă ar fi să numesc suferinţa numărul 1 cu care un psiholog se confruntă, aceea ar fi dezamăgirea oamenilor că ceilalţi nu le fac pe plac, nu îi servesc şi nu îi iubesc. E o suferinţă care nu şi-a găsit rezolvarea niciodată aplicând metodele deja cunoscute şi nici nu se va găsi o rezolvare până când căutarea şi atenţia omului suferind nu se vor îndrepta spre adevărata sursă a iubirii.

citat din Pera Novacovici
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cultura şi cunoaşterea sunt prea mari pentru ca noi, oamenii, să le putem cuprinde în totalitate. Până la urmă, nimeni nu poate deţine absolutul. Suntem cu toţii nişte semidocţi. Chiar şi geniile, sunt genii în două sau poate cel mult trei domenii, nu şi universal, aşa cum ne-am obişnuit a percepe cuvântul... Trăim în necunoscut, mit şi frică. Credinţa şi religiile de azi vor face parte din mitologia de cândva, dintr-un viitor foarte îndepărtat... sau nu. Nu ştiu dacă are relevanţă. Poate să fie de la whisky.
Zilele noastre se prezintă puţin bizare. La 20 de ani, semidoctul de mine, ca şi semidoctul de tine, încearcă să mascheze cât mai mult acest aspect pe care, indiferent de unde venim, ce facultăţi am terminat şi cu cine ne-am culcat, nu îl putem ascunde. Semidoctismul unui om este ca şi păcatul strămoşesc: pentru creştini, este acolo, se simt vinovaţi de acel act mitologic. Pentru oamenii care nu mai pot crede în basmele citite de "mămica" înainte de culcare, semidoctismul este ca şi publicarea unei cărţi: corectezi cartea şi o publici, lăsând greşeli pe care nu cunoşti a le îndrepta şi pe care speri să nu le observe nimeni.
Sau doar eu fac asta?

Claudiu Dumitrache în 20, Introducere (septembrie 2019)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Luna

Povestea spune că-n acel uitat
Trecut în care-atâtea-s făptuite,
Nesigure, reale,-nchipuite,
Un om a conceput nemăsurat
Proiect de a închide universul
În carte şi-n avânt nesăbuit
Nălţat-a manuscris fin întocmit,
Din scoarţă-n scoarţă declamându-i versul.
Se pregătea acum să-i mulţumească
Preabunei sorţi, când, deodată, vede
Disc lucitor pe cer. Nu-i vine-a crede:
Uitase-n grabă luna s-o numească.
Povestea-i născocită, ia aminte,
Dar poate tâlcui vrăjitoria
Acelora ce-ales-am meseria
De-a preschimba viaţa în cuvinte.
Mereu esenţa scapă. Legea-i una.
Orice cuvânt e palid raportat
La lucru-n sine. Bietul rezumat
Al vechii mele prietenii cu luna

[...] Citeşte tot

poezie clasică de Jorge Luis Borges, traducere de Andrei Ionescu
Adăugat de MG
Comentează! | Votează! | Copiază!

Slujitorii lui Apollo

Orice suflet ce se naşte, fără a şti ce vreme îl paşte
Nonşalant şi idiot, fără visuri, fără loc
În această absurditate, de legi proaste şi de moaşte
Neavând măreţe fapte, ascunzând iarbă în carte

Poate sta închis la poli, fără noapte, fără zori
Fără liberă visare şi debusolat în stare
Poate să nu ştie multe, maniere, legi mărunte
Să asculte farisei şi să joace şah cu ei

Desigur, poate să simtă povara străveche înfiptă
A mitologiei crezute, pentru care se sapă morminte
Şi o poate plânge în viaţă, cu lacrimi de prost pe faţă
Necunoscând frumuseţea vieţii, nopţii, artei, dimineţii...

Poate să rateze viaţa, păstrând cu frică distanţa
De tot ce-i nou şi înălţător, mirobolant, plin de fior
Să nu simtă nostalgie, care-i sfântă, bucurie
Să nu plângă pe pian, să nu cânte pentru neam

[...] Citeşte tot

poezie de Claudiu Dumitrache din 20, SELECŢIE DE CREAŢII
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Otrava-i a ta

Lumea îşi leagă tinichele de picioare
Când în liniştea cerului vrea ca să zboare,
Găzduieşte lacrimi în buze de stele
Aşteaptă în vis, pe rând, să le spele.

Zbuciumă gesturi în vechea scriptură,
Viscoleşte fumul prin fereastra cu ură,
Am galaxii rebele în suferinţele mele,
Iubirea ta renaşte cu rănile în ele.

Scântei mai presus decât simţurile noastre
Străbat divinitatea luminilor albastre,
Curge risipită credinţă-mblânzită în noi
De mitologia lacrimii scăldate în ploi.

Te renasc în mine surâs de sărut feminin,
Cuminte trăiesc în zborul uitării senin,
Ofrandă aduc Domnului pe Golgota lui Sfântă
În clipa iubirii ce-n iubire ne-nfruntă.

[...] Citeşte tot

poezie de Marin Moscu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mi-e dor de mine

când nu mă apăsa mâine pe umeri
priveam viaţa direct între ochi supunând-o
puterea unui nod de perspective infinite
pe o mare nemărginită în jurul planetei albastre
lumea mea înmugurea în lumea asta armonios
cu jocuri infantile caraghioase şi soldăţei
mă încăpeau toţi pantofii de drum lung
nu ştiam să citesc cuvintele de mai târziu
minciună, răutate, moarte, frică
alergam, zburam, fabulam pe aripi
de poveşti eroice uimitoare
mi-e dor de părul meu creţ netuns cu anii
de bascheţii meu găuriţi în lupte capitale
pe toate maidanele câmp de datorie
flori de liliac furate snop în faptul serii
cu prietenii mei fraţi de fapte mitologice
mi-e dor de bicicleta mea ieftină
cal de asalt pe munţi de entuziasm
în faţa oricărei banalităţi de doi bani
ce ierni bălane!, ce obraji înfierbântaţi!

[...] Citeşte tot

poezie de Nucu Morar
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Misiune

Stol de păsări călătoare a plecat de mult spre sud,
Frunze arămii şi roşii cad în roiuri pe pămînt,
Spulberînd a lor covor vîntul năzdrăvan le zboară
Ca într-un joc fără sfîrşit, rotocoale ma înconjoară.

Parcă ieri zîmbeai prin lanuri, soare blînd şi liniştit!
Iar acum te ascunzi de mine, spune-mi cu ce ţi-am greşit?
Eşti isteţ şi ţii la glume! norii i-ai lăsat un pic
Peste lume sa se adune, să ne sperii din nimic!?

Să te arăţi după o vreme, amintindu-ne de tine,
Însă uiţi că noi trăim şi prin ploaia care vine!
Şi prin frigul ce se arată vrînd să pară fioros!
Tu nu ştii că toamna este anotimpul meu frumos?

Lasă-ţi mantia să aştearnă mozaicuri pe pămînt,
Să-mi fac drum pănă la tine prin frunzişuri cu descînt,
Cu un ghioc de frunze veştezi să-ţi ghicesc în viitor,
Într-un templu mitologic, în pădurea zimbrilor.

poezie de Loredana Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pruncului Elis

Acesta ţi-e sfârşitul.
Elis, când mierla în pădurea neagră cântă,
Buzele tale beau albastra răcoare a stâncilor izvor.
Lasă, când fruntea-ţi firav sângerează
Străvechi legende
Şi-ale păsărilor întunecate mărturii de zbor.
Tu însă mergi în noapte cu paşi moi,
Cea-n care-atârnă struguri purpurii
Şi tu-n albastru braţele-ţi întinzi.
Un rug aprins răsună,
Mondenii ochi unde îţi sunt.
O, de cât timp ai murit, Elis.
Ţi-e trupul o zambilă
În care degetul de ceară un călugăr îşi cufundă.
O grotă neagră ni-e tăcerea,
Din care, rar, un animal blajin păşeşte
Şi-ncet el geana grea coboară.
Pe fruntea-ţi se prelinge neagra rouă,
Ultimul aur al stelelor căzute.

[...] Citeşte tot

poezie de Georg Trakl din Versuri - traducere, prefaţă şi comentarii de Christian W. Schenk, traducere de Christian W. Schenk
Adăugat de Hyperion
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi dacă vreo cetăţuie a fost cândva durată spre a fi sălaşul oaspeţilor acestei mitologii româneşti, nu era ea oare castelul din Carpaţi? Pe podişul lui singuratic, accesibil numai prin stânga pasului Vulcan, adăpostea fără îndoială balauri, iele, strigoi şi poate chiar vreo câteva stafii din neamul boierilor Gorj. De aici, o faimă rea întru totul îndreptăţită, după cum se zicea. Nimănui nu i-ar fi dat prin minte să se încumete a-l vizita. Răspândea în jur o spaimă molipsitoare, după cum o mlaştină nesănătoasă împrăştie miasme pestilenţiale. Numai a te apropia până la un sfert de milă de însemna să-ţi rişti viaţa în lumea asta şi mântuirea sufletului în cealaltă. Ceea ce se învăţa în mod curent la şcoala dascălului Hermod. Această stare de lucruri trebuia să ia totuşi sfârşit în clipa când din vechea fortăreaţă a boierilor Gorj nu se va mai fi rămas nici piatră pe piatră. Şi tocmai aici intervenea legenda.

Jules Verne în Castelul din Carpaţi
Adăugat de Nemo
Comentează! | Votează! | Copiază!

Glossă "Cărţii Glosselor"

A fost odată... va rămâne-n gând,
Prin literă şi glosse jurământ,
Ca o lumină strălucind în noapte,
Quasar printre poeţi, această carte.
M-am logodit cu litera şi sînt
Mireasă re-zidită în cuvânt.
Mi-am judecat fiinţa cu asprime
Şi mi-am ales perfecţiunea mire.

A fost odată... va rămâne-n gând,
O lege-n suflet, de la Duhul Sfânt,
Un drum sortit... Şi literei o cale
Dată i-a fost a străluci sub soare,
De-a modela simţire şi speranţă
În dragoste, în lume şi în viaţă.
Am scris şi eu în suflete, strigând...
De-atunci mă simt un cânt, mă simt plângând...

Prin literă şi glosse jurământ
Cu lumea şi cu viaţa am făcut

[...] Citeşte tot

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Cartea glosselor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

O invitaţie din partea lui Dedal & nerefuzată fiule de mine

mă zbăteam între viaţă şi moarte
viaţa mea
uneori
era
dictată
de paganini
singurul
dictator pe care l-am recunoscut ca dictator în viaţă fiind
nu ştiu
cum aş fi reacţionat faţă de nae
ştiu
cum
aş
fi
răspuns
dacă nae m-ar fi torpilat cu gândirea lui socrate
un fel de răspunsuri dialectice la întrebările mele metafizice
eliade nu a terminat de citit biblioteca lui dasgupta
şi a fost obligat să contemple
mandala

[...] Citeşte tot

poezie de Cătălin Al Doamnei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Helian

În ale sufletului singuratice ore
E frumos să mergi la soare
Lângă galbenele zidurile ale verii.
Tăcuţi se-aud în iarbă paşii; dar tot mai doarme
În marmură gri fiul lui Pan.

Seara de pe terasă ne îmbătam cu vinul brun.
Roşiatic străluceşte a piersicului frunziş;
Blândă sonată, fericită desfătare.

Deja e a nopţii tăcere.
Pe întunecate dealuri
Ne întâlnim cu păstori şi cu albele stelele.

Când s-a întomnat
Se arată apusa claritate-n grove.
Umiliţi trecem pe lângă roşii pereţi
Iar ochii rotunzi urmăresc al păsărilor zbor.
Seara se scufunda apa în funerare urne.

[...] Citeşte tot

poezie de Georg Trakl din Versuri - traducere, prefaţă şi comentarii de Christian W. Schenk, traducere de Christian W. Schenk
Adăugat de Hyperion
Comentează! | Votează! | Copiază!