Emil Cioran despre tristeţe

Făcut-am multe bisericuţe în trecutul nostru, toate triste şi mici. Improvizaţii de credinţă. Ştefan cel Mare şi-a exercitat ocazional un sentiment de pietate şi ne-a construit pe loc atâtea şi atâtea biserici, locaşuri minore şi amărâte ale dezerţiunii din lume şi nicio construcţie monumentală care să intensifice un sentiment de viaţă.

Emil Cioran în Schimbarea la faţă a României
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cine să te vindece de tine? O tânără fată? Dar cine-i darnic până la jertfă, ca să-ţi preia melancolia? Ce suflet pur, dornic de vis şi nefericire, să se-ncumete la o povară ce n-o presimte? Şi-ai putea să-ţi lepezi otrava sorbindu-ţi primăveri într-o tinereţe defunctă? Sau să pătezi ochi nevinovaţi cu greul întristării? Ce virginitate nu-ncetează în preajma lui?

Emil Cioran în Cartea amăgirilor
Adăugat de Andreea
Comentează! | Votează! | Copiază!

În zadar îşi caută o cărare prin desişul firii, el rămâne mâhnit, cu faţa spre înfundăturile propriului său duh. Căci, în el, lumina nu s-a despărţit de întuneric. Prin ceea ce încoronează Creaţia, prin spirit, el aparţine începuturilor ei.

Emil Cioran în Amurgul gândurilor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Deşi nu pot găsi un sens în lume, un sens obiectiv şi o finalitate transcendentă care să arate înspre ce evoluează lumea şi la ce ajunge procesul universal, varietatea de forme a existenţei a fost totuşi în mine un prilej de veşnice incitări şi tristeţi.

Emil Cioran în Pe culmile disperării (1934)
Adăugat de Violeta Jumatate
Comentează! | Votează! | Copiază!

Venit din plaiuri primitive, din sub-lumea Valahiei, cu pesimismul tinereţii într-o civilizaţie răscoaptă, ce izvor de fioruri în atât contrast! Fără niciun trecut într-un trecut imens; cu spaima originară în oboseala finală; cu tumult şi dor vag într-o ţară scârbită de suflet. De la stână la salon, din cioban spre Alcibiade! Ce salt peste istorie şi ce mândrie primejdioasă! Strămoşii tăi se târâiau în cazne, şi ţie până şi dispreţul îţi pare acţiune, iar ironia, fără parfumul unei tristeţi abstracte, o întreprindere vulgară.

Emil Cioran în Despre Franţa (2011)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am fost foarte flatat de rândurile ce mi le-ai trimis referitor la acele fragmente de tinereţe. Tu ştii că eu nu sunt scriitor român şi că nu-mi prea place să scriu cărţi. Mai bucuros stau de vorbă, ca să conserv, încă o dată, nimicnicia adevărurilor. Din tot ce am făcut până acum, iubesc numai ceea ce a dispărut fără urmă, vreau să spun câteva tristeţi în nopţi, câteva grandomanii şi gelozii pe fiinţe invizibile. Numai în dispreţul faţă de Dumnezeu m-am simţit bine şi la mine acasă.

Emil Cioran în scrisoare către Petre Ţuţea (25 iulie 1936)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

În momentele când iubirea te doare, fiindcă ea cere prea mult, eliberează-te prin alte metode, prin alte căi. Aleargă fără ţel pe străzi sau prin păduri şi risipeşte-ţi prin fugă obsesia imposibil de realizat. Cheltuieşte-ţi, în fiecare pas, un sărut din miile pe care ai fi vrut să le dai şi, în progresul oboselii, uită de toate femeile pe care iubirea ta ar fi vrut să le îmbrăţişeze. Săruturile să se desprindă din tine ca petalele dintr-o floare de toamnă. Şi risipirea acesta să nu semene unei înfrângeri şi niciunei renunţări, ci miile de sărutări să însenineze viaţa cu atâtea zâmbete, cu câte tristeţi ea a întunecat-o.

Emil Cioran în Cartea amăgirilor
Adăugat de cosmina
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dacă esenţele pe care oamenii le stimează atât de mult, fără să le iubească, n-au putut salva nimic, atunci nu ne mai rămâne decât curajul amăgirilor. Să rămânem adică aici pe pământ, să ne compromitem şi să ne lichidăm ca amăgiri între amăgiri. Esenţele ne distrug dincolo de lume: este o distrugere mai interesantă, dar nu mai dureroasă. A te distruge cu toţi amărâţii acestui pământ este o renunţare mai mare, mai tristă, mai nemiloasă. Să ştii că lupţi numai pentru amăgiri şi că pentru esenţe n-are rost să faci sacrificii prespune atâtea lucidităţi, atâtea rostogoliri şi atâtea victorii, încât nu te mai poate opri de la un suprem orgoliu şi de la o supremă umilinţă.

Emil Cioran în Cartea amăgirilor
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când văd Ardealul, mi se desfăşoară o configuraţie plastică a unor dureri mute, a unei drame închise şi înăbuşite, a unui timp fără istorie... Îmi place în clipele de tristeţe să măresc intensitatea acestora, lunecând spre depărtările neamului românesc şi să mă chinuiesc scufundat în durerile lui. Iubesc blestemele aruncate de-a lungul veacurilor de acest popor şi mă înfioară resemnarea, gemetele şi toate jelaniile consumate în umbră... Nu vă arde uneori ca o otravă concentrată toată seria umilinţelor îndurate şi nu trosnesc în voi toate dorinţele de răzbunare, acumulate în sute de ani?

citat celebru din Emil Cioran
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Niciodată nu te voi trăda de tot, deşi te-am trădat şi te voi trăda la fiecare pas; Când te-am urât nu te-am putut uita; Te-am blestemat, ca să te suport; Te-am refuzat, ca să te schimbi; Te-am chemat şi n-ai venit, am urlat şi nu mi-ai zâmbit, am fost trist şi nu m-ai mângâiat. Am plâns şi nu mi-ai îndulcit lacrimile. Deşert ai fost rugăminţilor mele. Ucis-am în gând întâia clipă a vieţii şi fulgerat-am începuturile tale, secetă în fructe, uscăciune în flori şi secarea izvoarelor dorit-a sufletul meu. Dar recunoscător îţi este sufletul meu pentru zâmbetul ce l-a văzut doar el şi nimeni altul; recunoscător pentru acea întâlnire, de nimeni aflată; acea întâlnire nu se uită, ci cu credinţa ascunsă în tine răsună în tăcere, înverzeşte pustiuri, îndulceşte lacrimi şi înseninează singurătăţi. Îţi jur că niciodată nu vei cunoaşte marea mea trădare. Jur pe tot ce poate fi mai sfânt: pe zâmbetul tău, că nu mă voi despărţi niciodată de tine.

Emil Cioran în Cartea amăgirilor
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ceea ce face oraşele mari atât de triste este că fiecare om vrea să fie fericit, iar şansele scad pe măsura ce dorinţa creşte. Căutarea fericirii indică distanţa de rai, gradul căderii umane.

Emil Cioran în Amurgul gândurilor
Adăugat de Lucian Velea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Adevărul – ca orice minus de iluzie – nu apare decât într-o vitalitate compromiseă. Instinctele, nemaiputând alimenta farmecul erorilor în care se scaldă viaţa, îşi umplu golurile cu dezastrul lucidităţii. Începi să vezi cum stau lucrurile şi atunci nu mai poţi trăi. Fără erori, viaţa e un bulevard deşert prin care evoluezi ca peripatetician al tristeţii.

Emil Cioran în Amurgul gândurilor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!