Sigmund Freud despre devenire

Patologia ne aduce la cunoştinţă o mulţime de stări în care delimitarea eului de lumea exterioară devine incertă, graniţele dintre ele fiind într-adevăr greu de trasat; în anumite cazuri, părţile din propriul nostru corp şi chiar elemente din propria noastră viaţă psihică, percepţii, gânduri, sentimente, ne apar ca străine, părând să nu mai facă parte din eu; în alte cazuri se atribuie lumii exterioare ceea ce în mod vădit a fost generat de către eu şi ar trebui să fie recunoscut de dânsul. Aşadar, însuşi sentimentul eului e supus unor alterări, limitele sale nefiind constante.

Sigmund Freud în Angoasă în civilizaţie
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Actele ratate sunt acte psihice care au un sens şi sunt marcate de o intenţie, rezultă din confruntarea a două intenţii diferite, iar una dintre aceste intenţii trebuie să fi marcat, înainte de discrus, o anumită refulare, ca să se manifeste astfel prin perturbarea celeilalte. Intenţia trebuie să fie ea însăşi perturbată, înainte de a putea să devină perturbatoare.

Sigmund Freud în Introducere în psihanaliză
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cuvântul de spirit poate redeschide uneori izvoarele comicului, care au devenit inaccesibile şi adesea, comicul serveşte drept faţadă pentru cuvântul de spirit, înlocuind plăcerea preliminară produsă prin tehnica proprie cuvântului de spirit. Toate acestea ne arată că relaţiile dintre comic şi cuvântul de spirit nu sunt deloc simple.

Sigmund Freud în Eseuri de psihanaliză aplicată
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dacă susţinem că gândurile obsesive suferă de o deformare asemănătoare celei pe care o suportă gândurile visului înainte de a deveni conţinut al visului, interesul nostru nu poate decât să se îndrepte spre tehnica acestei deformări. Nimic nu ne împiedică să expunem diferitele modalităţi ale ei, utilizând exemple ale unor idei obsesive înţelese şi traduse.

Sigmund Freud în Omul cu şobolani
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lapsusurile se produc adesea îndeosebi atunci când eşti obosit, când suferi de dureri de cap, sau în perioada de debut a unei migrene. În aceleaşi împrejurări se produce cu uşurinţă uitarea numelor proprii. Multe persoane recunosc apropierea iminentă a unei migrene exclusiv printr-o astfel de amnezie. La fel, în stare de iritare, confundăm adesea atât cuvintele, cât şi lucrurile, ne "înşelăm", iar uitarea proiectelor, ca şi a multor alte acţiuni neintenţionale devine deosebit de frecventă când suntem distraţi, adică atunci când atenţia ne este concentrată în cu totul altă direcţie.

Sigmund Freud în Introducere în psihanaliză
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nevroza apare doar când există un conflict între dorinţele libidinale şi acea latură a psihicului uman pe care o numim "eu", expresia instinctelor de autoconservare a individului, eu care este totodată şi sediul idealurilor pe care acesta şi le-a propus. Un astfel de conflict patogen ia naştere doar când libidoul tinde să se angajeze pe căi şi spre scopuri pe care eul le-a depăşit şi repudiat de multă vreme şi care sunt deci interzise pentru viitor; libidoul manifestă asemenea tendinţe dacă îi este refuzată o satisfacţie conformă cu idealurile eului. În acest mod frustraţia, privaţiunea de o satisfacere reală devine condiţia principală, deşi nu singura, pentru delanşarea nevrozei.

Sigmund Freud în Eseuri de psihanaliză aplicată
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când tutorele uită să-şi recomande pupilul unei terţe persoane, uitarea sa poate ţine de faptul că neintersându-se prea mult de pupilul său, nu prea doreşte să facă recomandarea necesară. Cel puţin în acest fel va interpreta pupilul amnezia tutorelui. Dar situaţia poate fi mai complicată. Aversiunea faţă de realizarea planului său poate proveni la tutore din altă sursă şi poate fi îndreptată în altă direcţie. Pupilul poate să nu fie, bunăoară, întru nimic implicat în amnezie, care poate fi determinată de cauze legate de terţa persoană. În ciuda justeţei interpretării sale, pupilul riscă să devină prea neîncrezător şi nedrept faţă de tutorele său.

Sigmund Freud în Introducere în psihanaliză
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Contrastul care ne oferă prin intermediul sim-patiei diferenţa comică se produce între interesul deosebit manifestat pentru respectiva activitate psihică înaintea perturbării şi interesul minim care i se arată după intervenţia perturbării. Persoana la care constatăm această diferenţă ni se pare comică datorită inferiorităţii; însă ea este inferioară în raport cu eul ei anterior şi nu în comparaţie cu noi, căci ştim că în aceeaşi situaţie nu ne-am fi putut nici noi comporta altfel. Totuşi, să notăm că această inferioritate umană devine comică doar prin sim-patie, deci la alţi oameni, în timp ce dacă ne-am afla noi înşine într-o astfel de încurcătură, nu am avea decât sentimente penibile. Probabil că doar certitudinea că nu riscăm să ajungem într-o asemenea situaţie delicată ne permite să vedem o sursă de plăcere în diferenţa dintre cele două investiri succesive, diferenţă obţinută prin compararea lor.

Sigmund Freud în Eseuri de psihanaliză aplicată
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Individul care, plimbându-se, abia dacă ştie unde se duce, cu toate acestea nu rătăceşte drumul şi ajunge la destinaţie fără a bâjbâi. Pianistul exersat lasă să-i cadă degetele, fără a reflecta, pe clapele potrivite. Fireşte că i se poate întâmpla să greşească, dar dacă actul automat ar fi de natură să sporească şansele de eroare, atunci tocmai virtuozul al cărui act, ca urmare a unui exerciţiu îndelungat, a devenit pur automat, ar trebui să fie şi cel mai expus greşelii. Dimpotrivă, vedem însă că multe acţiuni reuşesc îndeosebi atunci când nu constituie obiectul unei atenţii speciale, iar greşeala se poate produce tocmai atunci când ţinem în mod deosebit să reuşim o execuţie perfectă, adică atunci când nu are loc o abatere a atenţiei. În acest caz, putem spune că greşeala este efectul "emoţiei". Dar de ce emoţia nu ar mări mai curând atenţia îndreptată spre o acţiune căreia i se acordă maximum de interes?

Sigmund Freud în Introducere în psihanaliză
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Autoanaliza mea este de fapt lucrul cel mai important de care dispun în prezent şi ea promite să capete pentru mine cea mai înaltă valoare, dacă e dusă la bun sfârşit... Nu e deloc un lucru uşor. Sinceritatea absolută cu tine însuţi e un bun exerciţiu. O singură idee cu valoare generală mi-a venit în minte. Am descoperit, chiar şi în cazul meu, (fenomenul) îndrăgostirii de propria mea mamă şi al geloziei faţă de propriul meu tată, iar acum îl consider un eveniment universal petrecut în prima copilărie, chiar dacă nu atât de devreme la copiii deveniţi isterici. - Asemănător inventării obârşiilor (legendele de familie) în paranoia - eroi, întemeietori de religii. Dacă-i aşa, putem înţelege puterea pe care o are asupra noastră Oedipus Rex, în pofida tuturor obiecţiilor pe care raţiunea le ridică împotriva presupoziţiilor destinului; şi putem înţelege de ce "drama destinului" era sortită să eşueze atât de lamentabil.

Sigmund Freud în scrisoare către Fliess (15 octombrie 1897)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un bărbat încă tânăr îmi povesteşte: «Acum câţiva ani, în menajul meu au intervenit neînţelegeri. Găseam că soţia mea era prea rece şi trăiam unul lângă altul lipsiţi de tandreţe, ceea ce de altfel nu mă împiedica să-i recunosc calităţile sale excelente. Într-o zi, întorcându-se de la o plimbare, crezând că mă interesează, ea mi-a adus o carte pe care o cumpărase. I-am mulţumit pentru "atenţie" şi i-am făgăduit să citesc cartea, pe care am pus-o de-o parte. Au tecut luni de zile, timp în care, amintindu-mi în mai multe rânduri de cartea dispărută, am încercat s-o descopăr, fără a reuşi. După vreo şase luni, mama, pe care o iubeam foarte mult şi care locuia separat de noi, a căzut bolnavă, iar soţia mea a dat fuga s-o îngrijească. Starea bolnavei a devenit gravă, prilej pentru soţia mea de a-şi dezvălui cele mai bune calităţi ale sale. Într-o seară m-am întors acasă încântat de soţia mea şi plin de recunoştinţă faţă de tot ceea ce făcuse. M-am apropiat de biroul meu, am deschis fără nici o intenţie definită, dar cu o siguranţă de somnambul, un anumit sertar şi primul lucru care mi-a căzut sub ochi a fost cartea rătăcită, rămasă de negăsit vreme atât de îndelungată.» Odată ce a dispărut motivul, obiectul a încetat să mai fie de negăsit.

Sigmund Freud în Introducere în psihanaliză
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!