Daniel Aurelian Rădulescu despre astre

Jurământ

Sunt infectat de dragoste -intim
Te-am sângele ce zilnic mă-ncălzeşte-
Mi-eşti fiecare puls de bioritm...
De nu te văd şi trup mi se topeşte.

Îmi sparge pieptul inima când bate
-Cum clopotul-colos de Notre Dame-
De nu eşti tu, e doar singurătate...
Nimic nu vreau pe lume să mai am!

Am capul un vârtej de spin galactic;
Eşti astrul meu, giganticul de sor
Şi spaţiu-i doar al tău, faci timpul static...
Eşti luciul lunii-n fin-cristalul, după nor.

Mi-am făcut tălpi, potcoave de Pegas,
S-alerg în lume, să-ţi adun comori
Şi palme-n diamant, de puf, le-am tras;
Hamac să-ţi fac, moale cu dur, din flori.

[...] Citeşte tot

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (30 octombrie 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În... soleit

Ţin pleoapa strânsă, să nu ard în razele de-un august-soare
şi ochii sunt cărbuni încinşi, aprinşi din neagra depărtare,
iar gându' înfierbântat străbate din călătorii de corp parcurse,
iluminate-n timp trecut, agenda de cetăţile vechi, scurse.
E-n joacă cristalinul cald îşi memorând cadre-n lentilă,
ce încă nu s-au şters de praful de odinioară, în zor futilă,
rămasă pânză de păianjen cu prinse chipuri înrămate
ce privesc trist din juvenil, fără memorie, uitate
peste o mască, azi croită din priviri ce au trecut, pasante
şi-au lăsat jinduri, neştiut de-au fost un vis iubiri casante
ca suflet, ce-l citisem şi eu, în trecerea aşa fugară
când tot părea fără sfârşit, oniricul de-o altă vară...
Se pierde molcom conştient, epuizat ca-ntr-un velur
topit de astrul ce dogoare, ce l-am alături iar un tur
din infinitul meu contemplu, ce lui i-e numai o clipită...
şi deschid ochi, tot în delir... iar, poate-am inima iubită?...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (5 iulie 2014)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cerul

Se-aude un huruit, de după nori,
'n sincope, tot mai tare, apoi pierdut,
iţind în gând buchetele de flori
la revederi, îmbrăţişaţi în cald sărut.

Răsar, pe pata de albastru clar,
două petuncule în franjur, patru,
ce împing o cruciuliţă, de-argintiu perlar,
să-nţepe piept, de boltă în amfiteatru...

... la privitori, sub aura-n cupolă
ce-şi sprijină arcade-n orizont...
e ochi, purtând-o cerc; o banderolă
ce-opreşte prăvălirea, gravitândă-n ront.

Apasă, pasărea de alumină, imperceptibil,
se amestecând cu penele-n încânturi
şi văzduh nu-i mai greu, sensibil;
poate-i purtat, pe-alt orizont, de vânturi?!

[...] Citeşte tot

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (5 iunie 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aversă

Se vede în zare clăbuc alb, se învolburând ca neaua-n avalanşă
Ce creşte, se avântând împins de-o mare în plumb topit, paloare vineţie
Şi din inertul de copaci, parcă aşteptând în linişte un dezastru,
Încet, încet frunze se mişcă şi parcă aer greu, mai greu, balanţa o declanşă,
Iar albul tot se face valuri de un asfalt ce linia nu o mai poate ţie,
Urmând, ca din neant, o hulă ce parcă ar rupe din Pământ, să-l facă meteor, un astru.

Întâi sunt flash-uri de sudură, de un roşu-alb, în linii iuţi şi frânte,
Ce dispar cum au apărut, lăsând un gol de sunet în impas, de aşteptare
Ce lasă brusc în urmă un zgomot, ca bloc se prăbuşind etaj după etaj,
O învălmăşeală crâncenă de lemn, cu tolele vibrând, se-arcuind, bătăi ca să înspăimânte...
E tunetul, ce rostogol se plimbă-n boltă, parcă-s mii de caleşti şi care,
Ca apoi să spargă în case, geamuri, plici de picuri, în tot mai iute ropotit tapaj.

E-o boare peste tot, incinte, până şi aerul e un vapor înăbuşit de rouă,
Crăpată într-un torent dezlănţuit de cer, se prăvălind pe lume... Plouă!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (1 iunie 2014)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tomnatic

Amestec de-un frizant velur atinge dermul
Ce se înfioară un pic stingher, după ce cald s-a dus,
Căci orele l-au luat cu el întunecând mai iute cerul
Şi timp dispare, nu ştiu unde, între zori şi apus.

Astrul, arzând orbeşte-n spre amurg, orizontal,
Tăind parcă felii din clipe, luându-le din grade
Începe încet să îşi strecoare un regret... Moral
Se lasă pe tânjeală, vlaga disipeşte plaje de parade.

Rămâne singură iar marea, ce înteţeşte val în spume
Să prindă ce-o mai fi rămas în juru-i, să îmbie,
Îndrăgostită, efemer din nou de amorurile de-o lume,
Lăsând umbre ce şterg pe un nisip, ce în minţi or să reînvie.

Se supără şi frunze înroşind necazul că vor piere,
Printre altele gălbui pătând de gelozia acelor de brazi
Ce stau să înţepe timpul, să se prindă, că nu sunt efemere
Şi se întind apoi covor, lacrimi de pomi, odată "camarazi".

[...] Citeşte tot

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (9 septembrie 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Delir... insolant

Pe plaja vieţii mă plimbam,
Mă ardea nisipul la picioare...
În suflet tot copil eram
Şi mintea-mi caldă, de la soare.

Nu era ţărm, pentru visare...
Cu ochii în mare mă pierdeam.
Zburam cu pescăruşii-n zare,
Dorinţe în vis întrezăream.

Pluteam cu sufletul uşor
Şi mintea mă ducea la înot...
N-am aripioare, nu-s fuior;
Capul mi-e în val şi tălpi pilot.

Trup nu mai am, e un gol imens,
Doar inima, o cred că bate,
Plămânii-s plini de Univers;
Sunt sigur de eternitate.

[...] Citeşte tot

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (17 iunie 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Origini incerte

Din două universuri, care ţi-e cel mai sfânt;
Necunoscutul nimeni râvnit din neştiinţă
Sau semenii ce-i ştii culcaţi demult, pământ,
Rămaşi de rădăcini, să ne sorbim conştiinţă?

La praf stelar ţintim ne căutând origini
Şi apăsat călcăm strivind uitate vise
Sub tălpile-n oglindă, pe luciul spart de spini
De la săgeţi solare se răcorind 'n abise...

Ne retopim perpetuu din sevele străfunde
Resuscitând nutriţi de-un însămi canibalic,
Ne pogorând la rând meteorite arzânde
Înfrăţind zbor cu scormon de sapiens animalic.

Nici nu-i mister, în esenţă e punctul de plecare
De unde raza-ncepe se percepând privire
Ce-ar releva ce suntem; noi, Univers se pare!?...
Arar ne amintind că-i suntem contopire.

[...] Citeşte tot

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (19 februarie 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Natura umană

Oare de ce, precum natura, nu suntem tot o omenie,
Nu suntem falnici cum copaci şi, drepţi cum brazii din pădure
Şi nici izvoare, clari nu suntem, nu ne unim o apă vie
Şi norii nu ni-i plângem ploi, să sfarme rocile ce-s dure.
Nu suntem toţi egali, un lan, cum grâu, porumb, însămânţaţi,
Să ne hrănim de aceeaşi pâine şi, n-avem macii de rubine,
Iar ghiocei de-am fi, întâi, de ce nu ne învăţăm lăsaţi
De ambiţii, toporaşi să vină, lalele, trandafiri, oricine,
Iar munţi de agripăm să fim semeţi, din ce tot prăvălim,
Ce urcă, pe cărări să suie... de ce ne sfărâmăm 'n nisipuri
Şi, chiar atunci, faleze-n soare de-am fi sortiţi, de-ar fi să fim,
De ce nu credem că e loc pe plaja în visuri de risipuri...
Gheţari, rămânem mulţi o viaţă, nu ştim că şi gheţarii plâng
Şi se topesc din dulci, sărat, în lacrimile de oceane,
Iar oasele, ce se fac drepte, la rându-le în inel se frâng
Atoli sublimi, plini freamătul de-o viaţă, colorând ocheane...
Suntem orbiţi de astrul zilei şi nu vedem infinitate,
Unde comete, cât un fulg, îşi flutură cosiţe în spaţii
Şi sori giganţi nu topesc praf, de-al meu Pământ, o sanctitate,
Iar Luna, luni... se întrepătrund, iubindu-se în gravitaţii?!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (3 februarie 2014)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Odă solară

Ce învăluie osmotic caldu' în plăpândul derm
Şi gâza, chiar şi musca, se dănţuiesc, biz... are
Şi din pomi verzi de cruzi, petale ning şi ferm...
Pământul frige tălpi, le uşurând să zboare!

Şi-omăt pufos, pe albastrul de cer, se-anină acuma,
Doar păsări în elan îl întretăind fugar
Cu ciripit coral, ce împrăştie cum spuma;
O nea ce-a îmbătrânit, spărgându-se-nspre altar...

... Căci să se roage-ar vrea, acum ce-ajuns bigotă
După ce-a pedepsit nevinovaţi să moară
Doar ceva timp în urmă, se-nvăluind în flotă
De vânturi cu nămeţi, rănind, muşcând cum fiară...

Norocul e uitarea -căci albul cast şi pur
E numai o himeră ce se topeşte în fond
Redând vieţile luate din seva-i de-un picur
Mustind în ape repezi şi mări- nisipul blond.

[...] Citeşte tot

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (3 mai 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Culturistul

Îşi face ego-ul propriu o cultură
sculptându-şi singur corp, cu dalta muncii;
să îşi câştige muşchii, precum uncii
de preţ... Să ne redea frumosul, de natură.

Ascet, îşi lasă zilnic plăceri proprii
-să-şi facă-n trudă trup de vis, o gală-
stupefiând o lume, c-un simbol de-o seară;
făcând-o fremătândă, adulmecat cu ochii.

Se luptă zilnic, ore-ntregi, cu sine
-Fără să-l vadă nimeni- un alpinist;
în fond este mai mult de-un nevăzut artist,
căci e şi sculptor şi sculptură vie, în vine.

Se drămuieşte-n tot, fără excese;
îşi face viaţa un calvar... De drag
se devotând pentru ce suntem; un şirag
miozic, de bicepşi, de deltoizi, de fese.

[...] Citeşte tot

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (17 iunie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Creato(a)r... EA

Răspundeţi-mi la o-ntrebare;
Vă convoc, toţi oamenii de ştiinţă,
Cu astrologi, profeţi, oricare
Şi cu imami, cu popi... credinţă...

... Lăsaţi deoparte diferende,
Staţi toţi la masa raţiunii,
Răspundeţi doar eminamente;
Cine-s făuritorii lumii?...

... Ai Universului întreg;
Din nano-particule-n atomi
Spre ce ne place-n punct de-aisberg;
Autodefiniţii... OM.

Tot ce există-i minus, plus,
Y sau X, duble catene;
Nimic nu poate fi indus...
Nu-s anticorpi, făr-antigene!

[...] Citeşte tot

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (22 mai 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

La astrul... sau... Odă Păunesciană

Auzisem de tânăr- pe alt meleag, nu la noi,
Eu fugit nu de laş, cu curaj de mai bine-
Ce curent-viitură spală o ţară cu eroi...
Ode tineri închină, la străbuni... fără mine.

Dar nu ape murdare îs plecate în dezastru.
Arta pură, poemul, le revarsă în tumult,
Peste minţi inhibate în minciuni- un măiastru,
Un gigant al culturii- cea uitată de mult.

Oameni, sute de mii se adună în hippies
Pe-un tărâm de Manoli şi de Ane zidite;
Dar nu drog să consume, nici să bea cum smintiţii îs...
Ci la cântec să asculte- poartă, în inimi rănite.

Să se încânte de-ai lor- semănaţi pentru artă
De un imens de talent- creatorul de carte.;
Cel din Bălţi ce-i născut, Constantin fiindu-i tată...
Cel, ce drag l-aş fi vrut, ca să-l am suflet parte.

[...] Citeşte tot

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (21 mai 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cruciaţii... sau... Carnasier

De ce se scrie istoria cu sânge?
De ce Pământul nu ne mai ajunge?
Cutuma de conflict ne e războiul!
Felina-om îşi marchează teritoriul!

Nici câinii, nu se-omoară între ei...
Copii, îşi cresc familiile de lei!
Şacalul nu-şi atacă partenerul;
Oţelu-şi ştie sursa... că e fierul!

Chiar şarpe, de se schimbă-ades în piele,
De seamăn e aşteptat, la reînviere;
Şi un pe alt, nicicum nu se sugrumă;
Căci, are fiecare... o fărâmă.

Suntem pirane, orci... ce imităm.
Feroci de sânge, frate ne înfruntăm!
La fel, cum crocodilul, sau rechin;
Ne sfâşiem cu zel, producem chin.

[...] Citeşte tot

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (31 mai 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aventura

Cât de profund se naşte, în superficial,
cu timp şi curs mereu neaşteptat
şi cu sfârşitul, un eventual
poetic, sau real... Riscat!?

E parcă o călătorie
fără nimic de convenţional;
cu minte, suflet sau din datorie
neîndeplinită inerent, nenatural!

Este particula de un menit astral,
de-un tot făcut total imprevizibil,
fără rol scris; un "improviso" teatral
"live"... Ne sfidând inteligibil!

Are un gust aparte, fremătând
printre fiorii de-un sublim necunoscut
indus; doar înţelegerea îl relocând...
"No self control"... "K. O." de-un upercut!

[...] Citeşte tot

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (1 iulie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pelerinaj, pelerinaj

Mă plimb pe plutele de nori de vată,
În azurul bleu, m-afund de moale voal
Şi-am pânze de păianjen, fine întinse,
Să mă lipesc acolo sus, vreodată;
Sunt solul meu, în cercetare de astral,
Când voi fi tot la fel, de alb... particulele-mi ninse.

Şi ochi mă dor de atâta clar, orbit de soare,
M-adie vânt şi-s ca un fulg, un puf de pană,
Ce-am luat de-un cântec, ce mi-e drag s-ascult;
Că n-am eu glas, deşi-s tot fiinţă călătoare,
Dar în larinx, de-atât strigat, am tot o rană,
Ce-ncerc s-o vindec şi n-am leac... că-i de demult.

Mi-e frică să nu plouă şi să pic în picuri,
Sau fulger să nu fiu, că-s tot o flamă...
Şi-i prea târziu să-mi mai doresc senin;
Cum un infanterist, ce-am fost şi lipeam plicuri
Pe mii de timbruri, din corala mea... Oh, mamă
De ce nu m-ai lăsat în vânt, să zbor... străin?

[...] Citeşte tot

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (3 iunie 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Epilog "La Astrul... sau... Odă Păunesciană"

E-un 5 noiembrie-nspre un sfârşit de an
Ce nu şi-a dat obor de trecere în timp
Cu nota minimă-ntr-un catalog de Olimp
Pentr-un colos de zeu, un Adrian.

E-al neamului Icar, înaripat pedestru,
Predestinat de-avea un 20 de 10
Să-i fie an, când timp nu va mai trece
Frumoasa pasăre de vis ce-i Păun-escu...

Mă plâng tot lacrimi, fluvii-ntr-un ocean
‚nspre mii de nimeni ce-l lovesc, talazuri
Tot ţărmurindu-l şi-i creând necazuri
La sufletu-mi din suflet, Adrian.

Mă zbucium să-l păstrez în gând, alpestru
De ochi ce mă priveau prin recitaluri
Când versuri mă-ncâtau în loc de baluri
Din sufletu-i imens, de-un Păunescu.

[...] Citeşte tot

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (5 noiembrie 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bărbătesc

E hărăzit într-un etern cuceritor
Capabil de-adieri încântătoare;
De-a ţine-n braţe firicel de floare
Sau de-a zdrobi duşman, biruitor.

E suflet oare sau e-un tot cu trup
De armăsar, asiduu nărăvaş.
E-o minte abilă ce ideile-i erup
Şi-l face trubadur dintr-un arcaş...

E-apărător de teritorii, chiar şi cade
Răpus de-amor pentr-o iubită castă
Ce-o ia să-şi facă darul de nevastă
Sau moare-n pas de marş printre parade.

Nu-l dor rigolele din frunte,
Nici şanţurile adânci de pe obraji...
Îşi strânge maxilar ce şi-l ascute-n gaj
De îndârjire sau săruturi multe, multe.

[...] Citeşte tot

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (28 martie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dualitate

Revin la vechea revelaţie;
Tot ce-i natură, e suav,
Nesfârşit sursă d-incantaţie...
Doar om... ce aparţine-i grav!

Mă-ncânt de roze, de mistral,
De tril... Zilnic resuscitez
Din aer hărăzit astral...
La ticăloşi, mă prosternez!?

M-avânt cu gândurile-n vis,
De dor mă-ngân de briza mării
Şi-ajung... Am tot ce mi-am promis...
De nu sunt subiect... trădării?!

Plutesc pe povârnişuri sure,
M-afund prin falnici seculari,
Beau din izvorul de pădure...
De nu pierd tot, de hoţi, de-avari?!

[...] Citeşte tot

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (4 iunie 2011)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Respect

Salutări mamelor, ce-şi rupeau pâinea de la gură
Şi celor ce-n copii îşi dedică sacrificiu...
Şi multor taţi, ce-şi crăpau palme până la tortură,
Împovăraţi şi acum de dări... să n-aibă odraslele supliciu.

Gând bun bunicii, îşi pierzând văz s-aştepte
Nepot, ca pe-adierea de scumpele speranţe...
Şi moşului, se cocoşând căruţ să urce pe trepte,
Uitându-şi şale, gata pui să-şi apere... 'n 'naltele instanţe.

Mă închin la neam, ce s-a îmbăiat în râu de sânge
Şi acuma rabdă încă pe îngreunaţii umeri...
O ţară o slăvesc, ce-mi dă tot, nu se plânge
Şi al meu popor fugar... mulţimi, ce greu le numeri.

Îndrept la cer o rugă, către sfinţii astrale,
Să m-aibă în grija lor şi pe toţi, pân' la unul...
Şi de n-o merita -că ultim bun gând nu moare-
Să fie loc sfinţit, că osuar este... este, cu duiumul!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (14 noiembrie 2013)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!