Daniel Aurelian Rădulescu despre creştere

Evadare

De ce nu pot fărâme, precum picuri, să stau în zbor,
Colorat gri-deschis, sau sumbru, vânăt nor,
S-alerg pe ceruri, să-mi debarasez din greutăţi
Ce împovărează sufletul, mereu... ştiut din alte dăţi
Şi, îs veşnic dedesubtului atât, atât de-apăsător,
Parcă strivit... claustrofob, de albastru ies nevăzător,
Fundal de pânză, un Voroneţ, ce ca un zid m-opreşte
Să şterg cu palma, ca pe-o tablă, alb ce creşte
Şi să înfig mâna în azurul puf, să pot să scap...
Poate că dincolo, în nemărginit, am locul rezervat, unde să-ncap...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (1 iunie 2014)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doar un... pic

Pic, pic sună pe ţeastă; un cor universal
Din opera lumească, ce creşte câmp, oceane
Şi aer impercept prăvale-n tunet mal
De sunet, bang şi fulger... e-un sor de lampioane.

Aţâţă gând, rapace de înălţat frumos
La hăul tot, ce-i scenă, din mult uscat şi ape;
Lavabilul ce spală gunoaiele ce-am scos
Din pământ pur... topindu-l, dezintegrat aproape.

Se pică molecula lichidă, translucidă,
Neînţeles de clară după un atât parcurs,
Doar ca să zboare iar, de-al ei abis lividă,
Căci trebuie spectacol... Bilet nu-i cu ramburs!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (26 mai 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Timp, de dialog

E timpul, văduvit de-ai mei, în ambuscadă,
Pândit pe unde trece, poate-i fur trecuturi,
Că ştiu c-are traseu în pasul de paradă
Fără a se teme a pierde... el, are doar avuturi.

Se întinde în veşnicii tot mai luxuriant,
Gurmand de zile luate, le înghiţind vorace,
Serbându-şi ani de ani în fastul epatant...
Să-şi crească, precum cucul, doar el puii, rapace.

Nu ştie însă timp că-i dependent de mine,
Că eu sunt în contemplu de el şi, de n-aş fi
Cine i-ar ţine cont, l-ar aştepta, de vine...
Nu ştiu, nu înţeleg, de ce nu m-ar iubi?

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (15 mai 2014)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Neputând...

... cu mâinile întinse
ex-terrice mesaje,
pe planeta ninsă,
mi-aştept mariaje.

... îs cu ochii spre cer
poate am zbor, exil,
veşnicul ce-l sper...
efemer, e-ostil!

.... alerg mult sub soare
din întâia-mi zi,
m-adăp din "izvoare",
să-mi găsesc, ce-oi fi?!?

... plâng, urlu, vorbesc,
să m-audă lume...
ce-am pe suflet cresc,
ori îmi îngrop nume.

[...] Citeşte tot

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (16 iunie 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Proprietar de inexplicabil

Cum e izvor pe creastă în cuarţul de feldspat,
Chiar de ploi nu-l adapă şi nu ţine zăpadă
Şi, cum de nu-s din fier, pe-o scoarţă-s agăţat
De un magnet străfund... ce şi de ocean e radă?

Şi, soarele de înalţă şi floarea-i şi copaci,
Cum nu se pierd apoi în spaţiul ce tânjesc,
Iar luna de pe cer, 'n genunchi de rugi îi faci,
Cum naşte flux şi-ar cere oceanele... ce cresc?

Ciudat, cum de se poate să fie atâta apă
Ce acoperă uscat şi omul nu-i un peşte...
El, ce domină lume şi solu' încet 'l îngroapă,
Nu ştie că-n rotund, tot se... rostogoleşte?

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (7 februarie 2014)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Laborator de sine

Mă cresc însămânţat în dublu strat de agar,
Să nu pot fi atins, să-mi păstrez caractere,
Dar uneori mă întind expus într-un frotiu,
Mă colorând definitiv fixat într-o fuxină, să apar,
La cine vrea examenul să facă în lame cu lamele,
Fin feliat, lucios, în parafină... aşa cum vreau să fiu.

Sunt şi eu un microb, ce infectează Terra,
Crescându-mă în colonii, să invadez idei.
O citoplasmă sunt c-un sâmbure de lanţ, numai al meu,
Ce-mi caut în mnemonică o rimă, cum Aloe Vera
Ce se împarte duplicate între otravă, leac... s-o bei
Şi, aşa să pot fagocita urât, să las frumos, un propriu macrameu...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (4 februarie 2014)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Minunat

Mă privesc consternat de rele ce-mi produc;
Mă tai, mă ard, în nesimţiri mă scrijelesc
Şi mă repar de unul singur. Nu eu; am noroc
Cu cineva din mine, neştiut... Mi-e leac, mă oblojesc!

E ca miracolul, ce-ateu nu-l cred şi sunt eu proba;
Mă uit cum cresc la loc bucată ruptă, eu-mi...
Şi mai spun, prost ce sunt, că nu-s divin, n-am roba
Deasupra capului... Ce m-a blagoslovit; El, Sacrul Însumi!

Şi tot eu plămădesc ce vreau, că ştiu a vrea
Şi-atât perfect pot face chiar neînvăţat.
Mi s-a spus că e normal; "e doar mesajul, da,
Ce-l am...!" Dar cin' l-a scris şi l-a lipit?... Şi când s-a întâmplat?

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (30 aprilie 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dăruire... la masculin

Am strâns bărbaţi de pe planetă-n mine
în trup imens de roci -cum Everest
să am- ca să repar eternele ruine;
în case veşnice... pentru copii ce cresc.

Am strâns sudorile bărbaţilor planetei
să fac din ele lacuri de cristal,
deşerturile vieţii să irig; pe-ai secetei
năpăstuiţi de sete... să-i încânt în madrigal.

Am strâns, tot ce minţi au, de la bărbaţi
-Căci şcolile-s deşarte, fără vlagă-
tot ce se naşte-n viitor, să fie-naripaţi;
Să facă Universul... o planetă-ntreagă.

Sunt toţi bărbaţii de pe Terra, la un loc,
Cu nebunia minţii ş-inimă de blând...
Pe umeri vreau să port o lume-ntreagă-n joc;
Să mă petrec la infinit, în alt şi alt bărbat, pe rând mă înglobând...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (10 septembrie 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Chintesenţe

Natura e-n veşnică grabă să nască, din boabe, din ou, din pântece, pui
în cuiburi prematur clădite, cu râvnă, cu fiece an ce iţeşte sub nea,
de parcă-i blestem, prevestind de pieire, ce lasă loc liber de iei ca să pui,
căci totu-i morişcă, ce timpul o învârte, cu pale diverse; mai iuţi... ori să stea!

E-un tot canibalic ce viaţa se cheamă, croindu-şi periplul de za 'n devorări
pe lanţul ce ţine legată existenţa, din şnur cu mărgele ce cresc pe şirag,
pus tot colier, printre altele multe, sub gulerul sfânt ascunzând sărutări...
că-i semnul lăsat de o lume de oameni cu crez să se înalţe la sursa de drag.

Stau încă în perla, grăunte-siliciu, a mărgelei cu eu-l ce-mi flutur de steag!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (31 mai 2014)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sectele nesimţirii

O obligaţie aveţi şi e morala;
Singuri să vă opriţi din nesimţirea
Prin care unicul discurs vă este fala
Crezându-vă dotaţi cu... nemurirea.

Vă tot înconjuraţi de fani, adepţi
Cu aceleaşi obiceiuri şi năravuri,
Făcând prin viciu hoarde de inepţi...
Vă premiaţi în false festivaluri.

Limb-o schimonosiţi, ca blestemaţii;
Injurii-n apelaţii de criterii...
Vă lingeţi între voi, infatuaţii
În comentarii, dialoguri de mizerii.

Găşti de necultivaţi, de proşti, sunt multe
Şi cu vechi stagii ce invocă în neştire
Că propriile imbecilităţi sunt culte
Iar scrisu-alambicat, schimonosit, e pregătire.

[...] Citeşte tot

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (30 august 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Impostura ipocriziei invidiei

Subjug, la tot, într-una, într-o pururea balanţă,
Fără criteriu propriu, de ego în importanţă;
Ocult pretins de ştiinţă, cultura, cultul mistic,
Talentul nenăscut... în impostor artistic.

Pretenţia, tupeul fără temeinicie,
Cum popa ce-n ateu îşi face bogăţie
Râvnind să-i vadă morţi pe toţi, ce-s încă vii
Şi, morţii să renască spre a boteza copii.

Iluzia, crezută, un adevăr palpabil
Că minte e minciună, nu gajul de capabil.
Speranţa, fără margini, că şi nimicul creşte
Şi, zero-umflat din nul, laur se încolăceşte.

Jindul, că vreun blestem decade reuşite
Vecinului, nevasta i-o ia pe căi greşite.
Credinţa, într-un cutremur, că va distruge o lume...
Să rămână doar el, cu tot... şi cu renume...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (25 aprilie 2014)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cu carul... alegoric

Vreau să pătrund intim, în tine gând să înmoi,
Să mă pliez, din dur să mă îndoi,
Să plecăm umezi amândoi până la lacrimi,
Fără a spune din secrete... plini de patimi.

Vreau din atingere din trupu-mi să-mi răscoli
De atâta nou dorit mister, ce altul ştie
Şi, plictisit.... de-a ta savoare nu reînvie,
Uitând dorinţele... atracţia de poli.

Vreau să mă satur fără pudic de dezmăţ,
Să mă curg ape învolburate de gheizer,
Să te inund până a durea, plăceri, răsfăţ,
Să mă vrei iar... înamorat cu cazier.

Vreau să plec beat de atâta vis înfăptuit
Cu gol de tine, toată tremur împlinit
Şi din ascuns să-l văd din nou când îmi lipseşte...
Să-ntind doar mâna... Eşti sinapsa ce-mi lipeşte...

[...] Citeşte tot

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (14 iulie 2014)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Revoluţia... "ne" culturală

Pe-asfaltul încins se preling, vâjâind... sute, mii de mobile
Fuste mici, sâni mijiţi, dar golaşi, buze roşii-s multiple copile.
Nu munceşte mai nimeni, toţi se plimbă pe străzi, sunt... săraci;
Sunt la market cu toţi, cărucioare umplând, că e criză, iau cu saci.

Mulţi au jeep-uri, sau cabrio şi-atât ştiu, sunt "tari" şi sunt tineri,
Poartă aur la gât şi au euro în cont, au dolari, nu muncesc şi e vineri...
Fac cu toţi "IT", programează, fac soft-uri, up-gradează ustensile,
Totu-i doar virtual, ne plimbăm, doar în gând şi mâncăm... facsimile.

Milioane şomăm, la servici îi plimbăm pe clienţi ce se zbat de a face...
Înmulţiţi, cum bacterii, n-avem alta în gând, doar bolnav al întoarce;
Neştiind fatalism- căci pe gazdă omorând, ce te ţine în viaţă, e finalul-...
Ţipă, înjură în cor, important nu-i produsul direct, ci sunt ei cu... moralul.

În programe Tv, nu mai este cultură... de câmp, nici de carte,
Doar abjecţi demagogi ce puterea o vor iar şi iar, îşi cer parte...
Sau "pipiţe" umflate cu botox, golaşe cântând şi de trup şi de voci, în "play back"...
Inclusiv prostănaci de reporteri, ce nu ştiu o vorbă şi-anunţă un viol, sau înec.

[...] Citeşte tot

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (12 iunie 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Întâie vară

Mi-au crescut iar frunzele peste petale,
Ce erau prea albe de la zăpada ce le pătase
Şi parcă mă 'nalţ sevă din pământ de angoase,
Până mai ieri îngheţat... Îmi simt iar suflet moale.

Mă cotropesc triluri de florii, mă paşte iar Paştele,
Mi se descreţeşte fruntea în palmele brăzdate,
Iar în piept simt ceva ce uitasem, inima-mi bate...
Aş orăcăi ca un nou născut, ca-n heleşteu broaştele.

Mă ung din nou de soare, de pus tot pe piele, raze
Şi, mi se evaporă, necontrolat, ce-aveam minte
Ca într-o explozie de bucurie, anapoda fierbinte,
Iar vorbele-mi prind un tupeu nebun de propoziţii, fraze.

E încă o dată vară, de început, ea prima,
Râvnită pe-un meleag ce s-a obişnuit cu ea,
Ce-o mângâie şi ghiocel, cais, pui de-o căţea
Şi, pe care-o iubesc iar ş-iar, mi-e partenera, rima...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (11 aprilie 2014)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Expansiune

Mă apropii iar timid, vertiginos, de soare,
Ca un bolid pe pista la Nascar, în şablon
Într-un complot mecanic cu Sirius, Orion...
La rându-ne pe-o boltă de-alţi ochi de admiratoare.

Parcă aş fi tot elan de-o praştie romană
Într-un căuş de piele, tot plin nisip, grăunţe
Încă încorsetate în inert, fără s-anunţe
Descătuşat probabil, din strâns... de pică în pană.

Infinitatea-mi certă, cât la Pământ proton,
Îmi lasă totuşi spaţiu să-mi întind timp elastic
În nanofemto curs, ca proba în salt gimnastic...
Să judec, în scurt zbor, ursit de infim pion.

Mă întreb de-a mea mişcare e-n cumul rezonanţă,
Ce-o zi în neştiut va creşte apocaliptic
Să poată împrăştiere contractual, chiar scriptic...
Deznodământ să-şi schimbe, să pier cu importanţă.

[...] Citeşte tot

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (9 februarie 2014)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Apode

Cu fiecare zi ce trece, totul devine mai uşor, mult mai astral;
Pământ rămâne greu în urmă, doar râmele să îl mănânce
Până-l vor devora, îl vor face un glob de carne trivial,
Viermos, în care numai peştele să-şi ia momeala, să se culce...

Se înalţă sol din solul ce tot creşte, acoperă tot ce-i, gunoaie,
Vestigii, ce dărâmă praful cosmic; solii în inhalări mesaje
Refăcând, zalele-n lanţuri, altele mai noi, spirale adăpând în ploaie
Un secetos, tot mai arid teluric, târâtor conclav cu încolăciri, trucaje...

... Într-o cascadorie ieftină de mistic inventat de-a reproduce copii
Ce lasă dâre lungi în huma brun-jilavă, încă neîngurgitată;
Îs orbii târâtori, urmaşi de cei ce-un ochi aveau, doar pentru ei, ciclopii...
E rătăcită, o râmă, pe-o stâncă din neant; priveşte la planeta... O novă depravată!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (14 mai 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tămăduire

Tulburător, cum râul crem de-nnămoliri,
Mi-e sufletul ce l-am căuş de vise.
Mă curg din pisc, printre caverne imprecise
Cota să-mi cresc, să moştenesc slăviri.

Am stavile nenumărate-n stânci tăioase
Cu răsăriri inopinate în vâltori,
Am piele fină, braţele neputincioase...
Sunt scrijelit, lovit, sunt fracturat, în mii de ori.

Îmi curge-n contrasens curent continu
Pe căi neuronale, din centrala minţii
Cu stăpâniri, ce am genetic, cum părinţii;
Să n-am implozii, să rămân un rectiliniu.

În rictus stau, scrâşnind pios din dinţi...
Din pete-ntunecate-mi fac fundal...
Le scuip petale roşu-aprins, ca din furnal,
Să ard în scrum, săgetători fierbinţi.

[...] Citeşte tot

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (30 iulie 2010)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sunt...

... mă cheamă EU
şi-s provenit din mai puţin de-atom, de gaz,
când nici de gând încă n-am fost,
aproape dintr-un vid
lipsit de-orice, nici cel puţin nucleu...
îs din milioane de priviri, din coate pe-un pervaz,
un disipat, amestec canibalic de pământ anost,
unit în frunze, flori şi vietăţi sacrificate... un individ...

... sunt, cosmosul în sine, încă neînceput,
o plămădeală de pe-o roată de olar,
crescut din propriile palme într-o carnală argilă
cu golul larg deschis deasupra, să primesc ce curge,
tot din jur, din neştiut, ştiut...
şi-aşa, puţin, mă umplu -nici pe mine nu mă aflu, abecedar-
deja mă prăvălind încă bucată, într-o sub-movilă,
tot mai fărâmiţat, ca bobul de-o clepsidră, un nisip ce fuge...

... pe-o plajă fără de sfârşit, amestecat infim; un fir de-al meu ce-aşteaptă un sărut
... şi-o fi vreun rând, unde să prind vreodată-alt început?!?

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (4 noiembrie 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

O... dragă!

Vrei ca tu să-mi fi gând,
Vrei să-mi fi Universul?
Glasul tău- fie-mi cânt,
Spusul tău- fie-mi versul?

Crezi că-ţi merit avutul
Oh, frumoasă ce eşti?!
Mă accepţi? Îs neştiutul...
Dragă fee, de poveşti!!!

Ai vrea tu să fi floare
Şi din lacrimi să creşti?
De-ţi dau schimb la candoare
Fericiri din poveşti?

Ai puteri să mă rabzi,
Să-ţi fac cuib de petale;
Suflet scări, să nu cazi,
Aur fin să-ţi pun dale?

[...] Citeşte tot

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (26 mai 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Concluzie

Nici n-am ştiut când am crescut;
Nu văd nimic când mă modific
Şi zilnic stau cu mine, neîntrerupt
Mă judecând sau contemplând mirific.

Doar gândul mi-e ascuns; ciudat
Că nici pe acesta nu-l ţineam captiv,
Să nu se piardă interiorizat,
Crezând că-l stăpâneam... În fond fără motiv.

N-am nicio libertate; sunt legat
De-un lanţ ce-i spunem ADN-eu
Şi-l am, mă amăgind că-s unicat...
Dar el mă stăpâneşte, nu sunt eu!

Înseamnă, în fond; cu toţi ne naştem sclavi
Cu coduri pe catene paralele,
Minţiţi c-am fi ce vrem... Plebeici bravi,
Doar sadic ţintuiţi, ca nişte jagardele!

[...] Citeşte tot

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (16 mai 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!