Daniel Vişan-Dimitriu despre bucurie

Umbra Soarelui

Stea îndepărtată, încă mai priveşti
Urma celui care-n vasta galaxie
Se îndepărtează, nu mai vrea să fie
Astrul dintre aştri cu lumină ţie,
Tu, cea care astăzi încă străluceşti.

Fie ca lumina-i să te însoţească
Ani şi ani prin lumea stelelor ce cântă
Bucuria vieţii, caldă, neînfrântă,
Risipind lumină de iubire sfântă
Printre-aceia care vor să o primească.

El... nu-ţi mai e Soare cum odat-a fost,
Să-şi întoarcă drumul, nu mai are rost.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Stins

Culoarea trandafirului s-a stins
în furia ce-ntunecă privirea
ce, până ieri, pleca spre necuprins
din ochi ce-o îndemnau cu strălucirea.

Era privirea zorilor de zi,
a stelelor din nopţile senine,
o bucurie simplă de a fi
şi de-a putea în juru-i să lumine.

E trandafirul meu? Nu este el!
Cum poate-atâta roşu să dispară?
Să strice pânza mea un alt penel
venit ca o furtună de afară?

S-a stins culoarea lui, a dispărut!
E alb acum sau doar mi s-a părut?

sonet de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Alchimia sufletelor

E-o luptă-n care sufletul se zbate,
surprins de forţa ce i se opune,
de gândul care nu i se supune,
şi-i spune, cu tărie: "Nu se poate!"

El n-are logică - el e iubire -
şi nu-nţelege cum de e posibil,
când totul este clar şi e vizibil,
să nu te bucuri de o regăsire

c-un altul, care e menit să-ţi fie
aproape şi acum şi-n nemurire,
gândindu-te că nicio amintire
nu întăreşte simpla alchimie,
enigmă pentru-ntreaga omenire,
pe care el -şi numai el- o ştie.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonetul mării de foc

Ne asaltează valuri dinspre mare
Şi-un vânt ce ţine păsările-n loc,
E-o vijelie înfiorătoare
Sub cerul gata-n seară să ia foc.

Privim, îmbrăţişaţi, cum pleacă norii
Să se ascundă-n zările pustii
Şi cum furtuna-mpinge călătorii
Spre ceruri ce nu-i pot adăposti.

Se-nvălmăşesc nori albi cu nori de ploaie
Şi curge-nseninarea-n stropii grei
Ce se aştern, pământul să-l înmoaie
Prin bucuria ce-au adus cu ei.

Întreaga mare e o vâlvătaie
Ce se reflectă-n ochii tăi şi-ai mei.

sonet de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tristeţea muntelui

Aş vrea tristeţea muntelui să fiu
atunci când frigul iernii îl încarcă
şi o povară mare îi încearcă
puterile, sub cerul plumburiu.

Aş vrea să fiu asemenea tristeţe
şi nu o alta, poate mai intensă,
căci forţa lui e-ascunsă, dar imensă,
iar din adânc răzbate frumuseţe.

Aş vrea să-i fiu tristeţe şi s-aştept
ca primăvara mâna să-şi întindă,
încrâncenarea-i mută să destindă.

Aş vrea să îi alin durerea-n piept.
să pot să fiu tristeţea lui de drept,
şi-n bucurie să mă reaprindă.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu din Oare
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Atât de mult

E-atâta linişte pe chipul tău
de parcă timpul s-a oprit o clipă
şi te-a-nvelit cu-a nemuririi-aripă,
pierzându-se apoi pe drumul său.

Zeiţă-mi eşti, şi-ai coborât din vis
în braţele-mi deschise pentru tine,
în inima-mi ce toată-ţi aparţine,
un dar ce, poate, îngerii-au trimis.

Şi te privesc, şi-al tău aş vrea să fiu
cât cerul se va bucura de stele,
cât timp pământul va rămâne viu.

Apoi, în zbor fantastic şi zglobiu
vom reintra în vaste carusele
eterne, ca iubirea mea. O ştiu.

sonet de Daniel Vişan-Dimitriu din Oare
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În lumea din marginea lumii

În lumea din margini de lume,
că-i noapte sau zi... hoinăresc,
iar gândul, un pegas anume,
mă poartă în zboru-i ceresc.

Ajung, uneori, pe-o câmpie
cu vise ascunse-n culori
ce fac bucuria să-mi fie
o mare cu valuri din flori.

Acolo, te-aştept cu răbdare,
pierdut printre-atâtea minuni...
Tu vii, îmi răspunzi la chemare,
apari, strălucind, din genuni,

din lumi de la margini de lume,
din basme, legende, sau... nu!
Tu vii dintr-o stea cu un nume
ce-l ştiu numai eu. Tu eşti... Tu.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Spre Noul An, cu elan

Aştept cu bucurie Noul An,
în care toate-aş vrea precum au fost
şi chiar de unii m-ar lua la rost,
mă-ndrept spre el cu noul meu elan,

Căci n-am găsit pe-aici nici ren, nici cal,
să-mi leg la sania cu care merg
(şi nu-s atât de tânăr ca s-alerg)
spre noul an ca după caşcaval.

Aş merge înainte, dar sunt rac,
şi mă tot uit ‘napoi spre vechiul an,
să văd de nu i-am pus cumva capac.

Oi fi eu vesel, dar aş vrea să fac
elanul ăsta să o ia taman,
şi drept, la cel mai lăudat... copac.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu din Hai, pa!
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Re-boot

E un program, nu prea mai merge
Şi, poate, se rezolvă c-un restart,
Căci o bootare-i început, e start,
Iar dacă nu va merge, îl voi şterge.

Sistemul a pornit de-acum o viaţă,
Programul... mai târziu s-a încărcat,
Şi-a fost frumos, a fost cum am visat,
Cu soare, câţiva nori, puţină ceaţă,

Dar, pe total, a fost o bucurie
Şi sper să meargă, trebuie-ncercat,
Căci să îl şterg ar fi o nebunie.

Voi încerca, sistemul meu să fie
Aşa cum eu mă ştiu de altădat',
Căci e iubirea ce am de salvat.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu din Oare
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Gând în vânt

În ziua-n care salcia a plâns
Cu frunze aşternute pe cărare,
M-am întrebat: "Sunt eu de vină, oare?"
Şi aripile-n jurul ei mi-am strâns.

Când păsările, toate, au plecat,
Iar frunzele cădeau, îngălbenite
În zilele ploioase şi cernite,
M-am întrebat: "Sunt, tot eu, vinovat?"

În iarna ce-a venit c-un alb pustiu,
Mă întrebam, continuându-mi zborul:
"De cruntul ger, de vină, eu să fiu?"

Sunt gând în vânt, pot fi furtună, ştiu,
Dar şi o briză ce alină dorul
Cu bucuria de a şti că-i viu.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Visul meu din lacrimi

Îmi doresc, prin gânduri, răbufnirea ploii,
Să mai spăl tristeţea-n picurii din ea
Şi mă rog să fie stropii grei eroii
Care-o-ndepărtează din privirea mea.

Mă cuprinde toamna-n braţe de rugină
Şi îmi umple ochii-al frunzelor mormânt,
Sufletu-mi umbreşte norul ce se-anină
De un cer prea negru şi lipsit de vânt.

Îmi ridic privirea într-o rugă mută:
"Hai, deschide calea noilor dorinţi
Şi, o zi ca asta, tristă, abătută,
Schimb-o cu crăiasa zilelor cuminţi!"

Cerul se încruntă, însă, brusc, zâmbeşte
Şi desface norul într-o ploaie gri
Care se răsfiră, suflul ei pluteşte
Printre stropi, nu lacrimi, veseli, mii şi mii.

[...] Citeşte tot

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonetul zâmbetului de sub stele

În zâmbet, ai o-ntreagă bucurie
şi mă întreb: "Sărutul meu, ar stinge-o,
cu buzele-mi rebele de-aş atinge-o?"
Ce gând! Ce spaimă! Ce filozofie!

Şi nu-i doar zâmbet: văd o strălucire
când ochii tăi mă oglindesc. E seară
şi alte stele-s gata să apară,
dar două mă-nfioară c-o privire.

Acum ard eu, mi-e sufletul o rugă,
dar tace şi închide-n el dorinţa -
n-o vrea dezlănţuită, o subjugă.

Doar zâmbetul o-mpiedică să fugă.
Doi ochi mă ard... îmi tremură fiinţa,
iar trupul tău... îmi dăruie sentinţa.

sonet de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonetul razei care piere

Alunec printre gânduri ca o rază
ce, printre ramuri, îşi urmează calea
spre un lăstar ce-şi încetează jalea
când simte cum pe frunte i s-aşază.

Nu ştiu nici eu, nici ea, nici lumea toată,
ce voi găsi la margine de gânduri,
dar merg, şi merg, lăsând în urmă rânduri
ce par lăstari pe-o ramură uscată.

E, oare, bucurie, sau tristeţe
în raza care mângâie, în joacă,
lăstarul care creşte-n frumuseţe?

Va fi o floare care o să placă
şi raza l-a hrănit cu-a sa blândeţe,
apoi s-a stins, încet, în el. Dar dacă...

sonet de Daniel Vişan-Dimitriu din Oare
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cărările nopţii de foc

Dacă-mi eşti lumină-n visul ce mă-mbie
Pe cărări ascunse-n nopţile de foc,
Fă înscrisu-acela, sacru pe vecie,
Să mi te cuprindă ca al meu noroc

Şi să-mi fii de-a pururi dulcea armonie
Ce-mi pulsează-n suflet clipe, rând pe rând,
Doar de fericire şi de bucurie
Când te ţin în braţe şi te am în gând.

Dacă în privire îmi vei străluci
Ca o rază caldă într-un cer senin,
Îţi voi fi-ncântare şi te voi iubi
Până când Pământul ne va fi străin

Şi-n cărări celeste-alături vom păşi,
Înspre epilogul nostru în destin.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Râd şi eu

Mai găsesc prin viaţă bucurie
Şi mai râd la câte-un fix de ceas
Când mai cântă-un cuc şi nu-i pendulă,
Nu-s nici clopote-n credinţa-mi nulă,
Niciun "Te iubesc!" de bun rămas.

Şi mai râd spre nori ce stau să plouă,
Mai zâmbesc spre ifosele lor
Căci, nehotărâţi, se bulucesc,
Bubuie şi-abia îşi stăpânesc
Vorbe ce-ar trăsni îngrozitor.

Mai găsesc ceva "de râs" prin viaţă:
"Adevăruri" ce se-nghit cu greu,
Înălţări - pe trupul ţării, gâlci -
Ori deşertăciuni ce strigă "Bâlci!"
Şi mai râd de râsul lumii, eu.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şoaptele toamnei

E toamnă
Şi-nserarea adună în mănunchi
Fuioare ce coboară, ca dintr-un tainic ciur,
În apa liniştită
La care, în genunchi,
Îmi tac nefericirea
Şi să o schimb, mă jur.

"Ridică-te" -
Şoptiră, deasupra mea, din ramuri
Cu frunze-ngălbenite, copacii de pe mal -
"Şi fă-ţí din înserare
Amestec de balsamuri
Apoi, din visul nopţii,
Al vieţii madrigal!"

M-am ridicat
Şi totul părea o feerie:
Pluteau, pe unde, raze, iar liniştea din lac
Se transformase-n imnuri,

[...] Citeşte tot

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iarna stâncii solitare

Tu, cum simţi fulgii care se cernură
prin sita îngheţatelor morminte
din cimitirul vechilor cuvinte
ce-au devenit de nori adunătură?

Ce iarnă e pe-acolo, pe la tine,
prin gânduri ca de viscol răscolite
în amintiri de conţinut golite
şi îngheţate-n noile rutine?

Cum îţi mai ninge: aspru şi mărunt,
cristale ascuţite şi-ngheţate
ca răsuflarea unei umbre-n spate,
sau lin, ca fulgii dorului cărunt?

Cum îţi e iarna, stâncă solitară,
uitată-n lumea ei de vechea doină,
cu oameni ce se bucură de-o moină
prin ierni străine? Spune-mi, cum e, ţară?

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu din Călător prin gânduri
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Petale târzii

Ai înflorit din nou, la ceas târziu,
când frunzele copacilor sunt duse
în zările tărâmului neviu
al celor ce, de vremuri, sunt răpuse.

Sub razele de toamnă, străluceşti,
te bucuri de căldura trecătoare
atât cât e. Îţi place s-o primeşti
cu zâmbetul petalelor spre Soare.

Deschid fereastra larg şi te privesc
rugându-mă de vânturi îngheţate
să ocolească florile ce cresc
atunci când altele-s apuse, toate.

Ţi-aş da căldura verii de-aş putea,
o clipă cât o viaţă-a unei flori;
nu cer mai mult, doar timp cât aş visa
că-i primăvara vechilor fiori.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ultimul dans

Te ţin în braţe, strâns, iubita mea,
de parcă lumea azi se va sfârşi,
iar ultimul meu gând e de-a iubi
pân' la sfârşit, când vom putea pleca.

Te strâng în braţe într-un ultim dans
în care, pe o muzică de vis,
furând din praful în clepsidră-nchis,
las urme pe al timpului avans.

E-un ultim dans din cele ce au fost,
dar primul dintre cele ce vor fi,
şi ne vor bucura până-ntr-o zi
când vom dansa prin ceruri, cu alt rost.

E dansul nostru azi, iubirea mea,
închide ochii, strânge-mă şi tu,
atinge-mă cu pieptul tău, sau... nu,
priveşte-mă cum o făceai cândva!

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu din Gândul pierdut
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ultimul dans

Te ţin în braţe, strâns, iubita mea,
de parcă lumea azi se va sfârşi,
iar ultimul meu gând, e de-a iubi
pân' la sfârşit, când vom putea pleca.

Te strâng în braţe într-un ultim dans
în care, pe o muzică de vis,
furând din praful în clepsidră-nchis,
las urme pe al timpului avans.

E-un ultim dans din cele ce au fost,
dar primul dintre cele ce vor fi,
şi ne vor bucura până-ntr-o zi
când vom dansa prin ceruri, cu alt rost.

E dansul nostru, azi, iubirea mea,
închide ochii, strânge-mă şi tu,
atinge-mă cu pieptul tău, sau... nu,
priveşte-mă cum o făceai cândva!

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu din Gândul pierdut
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!