Daniel Vişan-Dimitriu despre frică

Nimicul norilor sus-puşi

Pe cer e greu: tronează norii
şi-s regi deplini în asfinţit,
plutind pe visuri iluzorii
de-o zi, de-o viaţă, de-un sfârşit.

Avizi de raze-ntârziate,
n-au niciun tron - doar umbre au
şi voci dogite, înfundate,
în guri ce iau, în guri ce dau.

Ei vor apusul să le fie
apologie în cuvânt
şi nicidecum o poezie
lor, celor temători de vânt.

Şi toacă razele de Soare,
şi toacă razele de-apus,
cu gura lor, în gura mare
ce urlă cu... nimic de spus.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonetul gândurilor tale

Te strâng în braţele privirii mele
Şi îţi străpung tăcerea cu a mea,
Învăluindu-ţi trupul în dantele
De mângâieri cum le visai cândva.

Ai ochii-nchişi, am buzele petale,
Aroma vieţii capătă contur
Şi se revarsă-n simţurile tale
Cu teama doritoare-a unui fur.

Devin, pe cerul tău, un duh ce poate
Înlocui dorinţele din vis
Cu-nflăcărarea inimii ce bate
Când sufletul îi cere drum deschis.

Mă mai strecor prin gândurile tale...
Ai ochii-nchişi, am buzele petale.

sonet de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Frica

Apari, galopând, din tenebre,
Stropind cu nelinişti în jur,
Îmbraci în veşminte funebre
Tot cerul cu gânduri de-azur.

Îmi tulburi şi pacea din vise,
Îmi faci răsăritul apus,
Amesteci dorinţele-n clise
Ce-mi vor viitorul distrus.

O, nu! Îţi voi pune zăbala,
Puterea-ţi voi ţine-o în frâu,
Culoarea-ţi, cea neagră ca smoala,
Albi-voi cu piatră de râu.

Voi face din tine speranţă,
Vei fi, viitorului, plus,
Iar paşii-ţi vor fi cutezanţă
În mersul, uşor, din apus.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Podul istoriilor

Să trecem! - e doar o arcadă
Ce ţine pe umeri un pod
Cântat într-o veche baladă
De-un mândru, nostalgic, rapsod.

Ţi-e frică? – tu crezi că-i portal
Ce-ţi duce în necunoscut
Un suflet ce, fără trecut,
Va fi ignorat în astral?

Da, ştiu! – ţi se pare-aventură
Să laşi într-o parte ce-a fost
Şi crezi că se cere un cost
Când treci la o altă cultură.

Greşeşti! – e aceeaşi, e veche,
E-a noastră, iar podu-i de flori
Şi trec peste el, uneori,
Istorii ce ştiu că-s pereche.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonetul mov

M-am rătăcit în zona dintre clipe
în care timpul capătă culoare
şi pare că-i o viaţă oarecare
în care-un suflet vrea să se-nfiripe.

Priveam în jur, priveam în sus, cu teamă,
şi nu vedeam nici nori, nici cer albastru,
lumina nu venea de la vreun astru,
şi totul îmi părea o dioramă

În care totul zace-n nemişcare,
şi-n linişte doar un tic-tac se-aude,
al inimii ce pare să asude

resuscitând o clipă care moare,
secvenţă a eterniţăţii nude,
în timpul scurt, ce viaţa o include.

sonet de Daniel Vişan-Dimitriu din Oare
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sânziana

Priveşti în jur cu teamă şi mirare
şi nu-nţelegi de ce nu eşti Acasă,
în neştiuta vatră luminoasă,
în care viaţa e nemuritoare.

Te-ai renăscut în timpul ce se pierde
în sărbătoarea albelor veşminte
pe care vântul vine să le-alinte
în goana lui prin mările de verde.

Te-ndrepţi spre locul tainic din poiană
pe care îl cunoşti -nu ştii de unde-
dar simţi un dor ce sufletu-ţi pătrunde
şi-ţi luminează faţa diafană.

Acolo, alte voci îţi vor răspunde,
şi vei dansa la noapte, Sânziană.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonetul gândurilor cristaline

Când gânduri se revarsă în tăcere
şi nu vor neştiute să rămână,
nu le certa, ajută-le şi cere
să fie ca o apă din fântână.

Mai limpezi vrei să fie ca izvorul?
Doar tu poţi face asta, printr-o pace
pe care-o poţi avea, cu ajutorul
cuiva ce n-ar putea a se preface.

Consultă-ţi sufletul - şi fă-o bine -
iar, dacă simţi căldura lui, lumină,
iubirea ce, în piept, n-o poţi reţine,
atunci, ca pe o apă cristalină,

trimite-ţi gândurile, fără teamă,
spre ceea ce, cu dragoste, le cheamă.

sonet de Daniel Vişan-Dimitriu din Călător prin gânduri
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vama iubirii

Cum ar putea să-mi fie dor de tine,
când eşti în jur, în gânduri şi-n tăceri
pierdute-n clipele de revederi
aievea sau acolo, doar, în mine?

Iubirea mea nu ştie ce e dorul!
Cum ar putea, când ştie că îmi eşti
aceea ce-n credinţele lumeşti
din inima-mi priveşte viitorul?

Să-mi fie dor? Nu-mi e şi nu ai teamă
că-n timpul din clepsidră - un nisip -
un fir e fără tine şi te cheamă.

Niciun alt gând, nimic nu îmi destramă
din visul împreună, nu e chip
să treacă de-a iubirii noastre vamă.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu din Oare
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Raiul florilor

Nu plânge, macule, nu eu te-am rupt!
A fost un vânt atât de rău aseară
încât toţi norii i-a gonit, şi iară
va trebui, cu seceta, să lupt.

Şi mi-e atât de greu să car din vale
găleata plină până la grădină,
apoi să ud, tulpină cu tulpină,
atâtea flori cu ruga în petale.

Dar nu pot să le las: când mor, mă doare
mai rău decât tot corpul când le ud,
căci mie-mi este dragă fiecare.

Tu suferi, iar suspinul ţi-l aud
Nu-ţi fie frică! Pentru orice floare
acolo, sus, e-un Rai al ei... când moare.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vis de iarnă

Se cern uşor, prin noapte, iluzii de lumină
şi-n risipirea fină a fulgilor de nea,
coboară-a lor regină în straie de hermină
şi flacăra privirii începe-a-mi căuta.

Mi-e teamă şi m-atrage cu strania-i făptură,
cu frumuseţea rece din roiul de sclipiri
al celei care pare,-n lumina Lunii, pură,
dar înfăşoară visuri în lanţ de rătăciri.

Închid cu cer de pleoape privirile-mi hulpave
şi-mi făuresc zăbrele din genele prelinse
pe flăcările care mai pâlpâie, firave,
închise-n ochi de iarnă, în gânduri calde, ninse.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Frumos şi efemer

Mă faci să râd, obraznică făptură,
Aşa cum nu credeam c-am să mai râd
În sufletul ascuns de o armură...
Dar nu vreau să te sperii: doar surâd.

Nu eşti albastru. El... a fost odată,
Iar de-ai fi fost, nu ştiu ce-aş fi făcut!
M-aş fi gândit să te alung, dar iată
Că ai venit la mine, mi-a plăcut!

Nu ştiu ce vrei, dar te privesc şi-mi place.
Eşti un frumos, măi, fluturaş nebun!
Deja mi-e teamă c-ai să pleci! Stângace,
Încerc la zborul tău, să mă opun.

Dar nu pot să o fac. Aici, sub cer,
Tot ce-i frumos, e mult prea efemer.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Drumul de vis

Deschide-mi uşa, vis ce te-ai ascuns
În lumea de-ntuneric nepătruns
Şi nu mai vrei să ieşi, nu vrei să-mi laşi,
Din ce-mi erai, nici urmele de paşi!

Deschide-mi cât să pot să-ţi las un gând
Să-ţi spună că mi-e toamnă şi, curând,
Îmi va fi iarnă şi în suflet ger,
În depărtări de dincolo de cer!

Deschide-mi, să-mi fii, iarăşi, visul cald
Ce mă-nvelea, în suflet, cu un fald
Când nopţile-n singurătate, reci,
Treceau cu-aceelaşi teamă: c-ai să pleci!

Deschide-mi! Ştii, în suflet, eu am scris
Că va dansa, pe drum, cu vechiul vis.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dragoste la prima vedere

Ce-a fost la început, am şi uitat,
Dar, sigur, nu a fost nici "Big", nici "Bang";
Cuvântul, oul, lutul... n-au contat
Cât a contat ceva din piept: un "Dang".

Şi mi-a bătut pe-acolo ca-ntr-un clopot,
De mă uitam în jur să văd: cumva,
Se prinde lumea-n jur că-mi e în clocot
Tot sângele... holbându-mă la ea?

Stăteam ca un vampir surprins de ziuă,
Ceva mi se-nnodase-n gât, de teamă,
Simţeam cum mă curbez, că-s bun de piuă,
Şi capu-mi zumzăia de "Mamă, mamă!"

Mă sufocam, mi se-nfundase glota
Privindu-te, frumoasa mea... Toyota.

sonet epigramatic de Daniel Vişan-Dimitriu din Hai, pa!
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Coşmar

E noapte, mi-e frică şi gem îndelung,
iar inima pieptu-mi apasă,
în visul în care sunt gata s-ajung
în lumea de nimeni aleasă.

E lumea în care cei mici sunt jertfiţi,
e lumea în lacrimi scăldată,
e lumea cea rea, cu eroi biciuiţi,
e lumea de umbre călcată.

Nu pot să mă apăr, sunt singur în vis,
nu pot nici să fug să-mi scap viaţa,
aş vrea, dinspre cer, să coboare-n abis
lumina, să spulbere ceaţa.

În lumea de monştri, de lacrimi şi chin,
coboară, pe-o rază de soare
un sunet de harpă, trimis de destin,
iar lumea lui Goya dispare.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu din Gândul pierdut
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Super-erou

Sunt mare, sunt aspru, sunt cel mai temut
prin cărţile-n care sunt super-erou.
Priviţi-mă cum între buze mi-ascut
vestitul pumnal ce-mi e armă şi scut
... acolo-n filmările de pe platou.

Sunt ninja în rolul pe care-l repet
în faţa oglinzii, acasă, căci vreau
să-mi zică, prin presă, "actorul complet",
aşa că privesc nişte filme pe net,
mă simt un războinic deplin şi chiar... -Au!

Na, fir-ar să fie, că m-am înţepat!
Şi... uite că-mi curge şi sânge. Ce fac?
Să-mi pun o batistă, să ţin apăsat,
că, poate, se-opreşte. Mă simt dezarmat.
Un antitetanos? Nu vreau, e cu... ac.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu din Hai, pa!
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Prima lacrimă

Tristeţea ta se-ascunde în tăcere,
în lacrimi ce, demult, se tot adună
şi nu se scurg de teamă să nu spună
că-n fiecare zace o durere.

Ai ochii plânşi, dar cum poţi plânge, oare,
când vrei, în jurul tău, să nu se ştie
decât de-un glas ce-aduce armonie
şi-alungă orice urmă de-ntristare?

Vei mai putea, mai este loc în tine?
Mai poţi păstra, în lacrimi, suferinţa
acelor ce-şi arată neputinţa
de a-şi urma pornirile spre bine?

Cât vei mai duce-a altora povară
tu, înger trist şi păstrător de lacrimi?
E-o nemurire plină doar de patimi?
N-ai vrea să plângi şi tu întâia oară?

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De vorbă cu tine

Îţi râd trandafirii-n fereastră,
iar Soarele-ţi mângâie părul,
o pasăre cântă, măiastră,
iar tu... vrei să ştii adevărul.

Căci, ziua trecută,-ndoiala,
hoţeşte în gând strecurată,
ţi-a pus la-ncercare morala
şi tot ce-ai crezut, dintr-odată.

Citeşti cu speranţa că, poate,
în carte va fi o dovadă
ce răul din suflet îţi scoate
şi lasă ce-i bun să acceadă.

Priveşti printre rânduri cu teamă,
încrederea ţi-e clătinată,
dar sufletul, iată, te cheamă,
căci inima ta e curată,

[...] Citeşte tot

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu din Zece
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lacrimile iernii

Lacrimile iernii se presară-n lume
Într-un dans frenetic, înălbind poteci
Fără să aleagă, făr-un scop anume,
Fără să întrebe-n rece de le-întreci.

Fiecare-n parte se preface-n stea,
Suflet... are gerul, flăcări îngheţate -
Braţele-ascuţite ce-ar putea-nţepa
Ochiul ce priveşte spre eternitate.

Frumuseţea rece pare să se teamă
Doar de efemerul stelelor ce cad...
Au culoarea altfel. Albul de năframă
Le e scut la gândul focului de Iad.

Unui fulg îi pare drumul prea abrupt
Şi ar vrea o clipă să se odihnească...
Mi-aş întinde-o mână înspre zboru-i rupt,
Dar n-aş vrea căldura ei să îl topească.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vis rătăcit

-Ce faci? Ştiu, ţi-am lipsit. Am fost plecat
Prin dimineţi lipsite de culoare,
Cu nori mânaţi prin lumea asta mare
De amintiri ce, iar, s-au răsculat

Şi, agăţat de franjuri stând să cadă,
Atent la ce spun ei, nu ce simt eu,
M-am transformat, un timp, în curcubeu
Trimis de cer cu ultima zăpadă.

Eram de un albastru-sângeriu,
Străpuns, din loc în loc, de câte-o rază
Din amintiri ce drumu-i fragmentează
Cu pete de un negru-cenuşiu.

Eram... nu eu, acela! - o nălucă
Ce-şi rătăcise paşii într-un vis
Şi-i îndrepta... nu înspre ce-a promis,
Ci pe alt drum, departe să îl ducă.

[...] Citeşte tot

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ecouri de mai

La distanţă de-un ceas de vestitul popas,
Pe-o potecă urcând şi cu setea luptând,
Repetam, pas cu pas, un cuvânt ce-a rămas
Un refren repetând o scânteie de gând.

Şi mergeam, aplecat, dându-i gândului sfat,
Explicându-i că eu nu mă tem nici de greu,
Nici de tot ce-a-nsemnat o privire ce-a dat,
De atunci şi mereu, cântul gândului meu.

Deodat' m-am oprit, fără voie, silit
De-o rafală de vânt ce m-a pus la pământ,
De putere sleit, ca pe-un gând nerostit,
Slab şi fără avânt cât nu-i pus în cuvânt.

Hoţ e, vântul acel! L-a luat şi, cu el,
În ecouri de mai, ca un paşă-n serai,
Îmi repetă, fidel, neschimbându-l defel,
Un cuvânt ce, spre Rai, mă invită: hai!... hai!

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!