Naște-mă, Doamne!
Naște-mă, Doamne, mai naște-m-o dată
În ochi de lagună cu pleoapa de cer
Să-mi fie trăirea senină și iată
Cu zorii lumină spre lume să zbier!
Naște-mă, Doamne, mai naște-m-o dată
O floare, ca nopții să-i fiu temnicer
Din alb să-i dau mireasma mea toată
Și-n zorii de zi sub lumină să pier...
Naște-mă, Doamne, mai naște-m-o dată
O undă albastră-n izvor să ofer
Oceanului aprig ce-n brațe m-așteaptă
Mai naște-mă, Doamne, un petec de cer...
poezie de Gabriela Mimi Boroianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Mai lasă-mă...
Mai lasă-mă să mă mai nasc odată
În anotimpul cu iubiri promise,
Să am un trup, să mă cobor din vise,
Și-n pași de vals la viață să-i dăm roată.
Mai lasă-mă să-ți înfloresc mălinii
În vara când și frunzele doinesc,
Sub poala timpului, cu dor, să te opresc,
Și să te scald în apele luminii!
Mai lasă-mă să fiu ce nu ți-am fost
Când versul l-ai pictat într-o chemare,
Un țipat alb, de pescăruș pe mare,
Ce-a luat deodată zările la rost.
Mai lasă-mă prin timpul tău de-oi trece
Să-mpart cu tine-n zbor o veșnicie,
Să-ți fiu și eu... mai mult de-o poezie,
Ce pe hârtie versul ți-l petrece.
[...] Citește tot
poezie de Gabriela Mimi Boroianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
O singură-ntrebare
Secatu-mi-a privirea de când tot cată-n zări
Și buzele-s crăpate rostind fără-ncetare,
Din ziuă până-n noapte, aceleași dulci chemări
Ce se topesc cu toate-ntr-o singură-ntrebare.
Pe unde-ți umblă pașii, prin care galaxii,
Răspunsuri căutând, drumul de-ai rătăcit,
Tu, cavaler al nopții cu plete sidefii
Când dragostea-ai la mine, de ce n-ai mai venit?
Ți-ai așezat iubirea în suflet feciorelnic,
Precum o pâine apoi lăsat-o-ai la dospit
Plecând uitat-ai glasul ce te-adora sfielnic
Și-n tine-ntrezărea speranța la-mplinit!
Ascultă orologiul, bătaia-i pe sfârșite
Căci timpul și-a gătat clipele pentru noi
Găsește drumu-odată cu palmele-ofilite
Și-aprinde iar lumina în ochi ce clipesc goi.
[...] Citește tot
poezie de Gabriela Mimi Boroianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Starea de iubire
Eram un zbor ce atrăgea lumina
Doi fluturi albi îndrăgostiți de viață
Doar pentru noi se-nmiresma verbina
Și cerul deștepta o dimineață.
Eram un dans al notelor pe strune
Desfășurări nostalgice de gânduri
Răstălmăcirea șoaptele din rune
Rostogolite-n pietrele din prunduri
Înlănțuirea brațelor pădurii
În sacrificiul colii de hârtie
Și dezlegarea tainelor făpturii
În mâinile ce piatra o învie
Eram un porumbel cu aripi două
Ce cauta lumina-n zori de zi
Sculptând în carnea cerului sub rouă
Din două inimi tandre poezii
Și ne iubeam din A până la Z-et
Din punctul zero pâna-n infinit
Noi doi în sufletul unui poet
A cărui mână-n vers ne-a împlinit
[...] Citește tot
poezie de Gabriela Mimi Boroianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Textele de mai jos conțin referiri la lumină, dar cu o relevanță mică.
Cum să te uit?
Cum să te uit măicuța mea cea bună
Când viață de la tine am primit,
Sămânța asta de lumină spună
Cum ai sădit-o-n mine ș-umbrele-ai plivit.
Ogorul crud al inimii curate
Mi l-ai udat cu lacrimi de argint
Ca dragoste în el, mereu să poarte
Și numai vorbe blânde de alint...
Cum să te uit măicuța mea cea sfântă
Când mâna-ți răbdătoare m-a hrănit
Cu slove dulci ce binele-l cuvântă
Și de ce-i rău tot timpul m-a ferit...
Te port în piept, în lutul cărnii mele
În sângele ce arde în cuvânt,
În ochii ce te caută-ntre stele,
În tot ce las în urmă pe pământ!
poezie de Gabriela Mimi Boroianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Nimic
Se ia o cochilie.
Se pune în ea un suflet
sau mai multe,
apoi se închide ușa.
Se crapă ferestrele
pentru a se putea distinge
ziua de noapte.
Fiecare are voie
să se adapteze situației,
nu au dreptul să (se) plângă.
Li se dau toate cuvintele
spre folosință...
Socializarea rămâne însă interzisă -
Ciocu' mic să nu deranjezi vecinii.
Se ia o cochilie.
Se pune în ea o viață
sau mai multe,
se taie gazul, lumina, aerul...
Se închid ferestrele
[...] Citește tot
poezie de Gabriela Mimi Boroianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
În filele de carte
Ma strigă departarea din ce în ce mai tare
Cu porțile deschise chemându-mă la drum
Am să te las iubito, chiar dacă știu că doare
Mă risipesc tăcere ca flăcările-n fum...
Era cândva o vreme când visele-mi duceam
Pe crestele speranței dulce iarbă să pască
Din fluierul de suflet cu doruri te doineam
Scânteie răsărită-n frământări de iască...
Îmi răsăreai o viață cu iz de primăvară
Și-mi colorai cuvântul cu ochii ce-mi zâmbeau
Ca zilele să fie senine și să piară
Tristețile ce grele pe suflet se-așezau...
Dar timpul nu mă iartă, tributul său îl cere
Golind clepsidra care îmi numără bătaia
Din inima ce plânge iubindu-te-n tăcere
Când între noi așează cumplită departarea...
[...] Citește tot
poezie de Gabriela Mimi Boroianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Rugăciune
Cum, Doamne, să suporți atâta nedreptate,
Când mama cu pământul copiii și-i împarte!
Când diavolul-n câștig pare mereu să fie,
Iar sufletele noastre-ntr-o veșnică robie?
Cât, Doamne, să mai rabzi atâta umilință,
Când cerul se prăvale lovindu-ne-n credință,
Când mila-i pe sfârșite, și-o găsești doar pe bani,
Iar moartea nu mai ține de boli cont... și de ani.
De ce, Doamne, te-ntreb, ne e amară soarta,
Și către cerul tău ne e zidită poarta,
De ce doar cei bogați au parte doar de bine,
Iar oropsiții sorții se zbat între suspine?
De ce în casa ta sclipește bogăția,
Iar cei care-o slujesc și-au pierdut omenia,
De ce îl lași pe diavol, în toate câte sunt,
Să-ți învrăjbească fiii, să uite-al tău cuvânt?
Coboară, Doamne, iarăși aicea printre noi,
Și, dăruind iubire, ne scapă de nevoi,
Ne-nvață iar ce-i mila, respectul, bunătatea,
Și-alungă cu lumină, din suflet, neagră noaptea!
poezie de Gabriela Mimi Boroianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Olteanu-i hoț!
Știam că ești un hoț de buze dulci
De mere coapte... că doar ești oltean
Știam că-n locul unde capu-ți culci
Rămâne așa... un dor fără alean.
Că porți în ochi luminile din stele
Și-n palme focurile lui Satan
Și arzi mocnit fecioarele-ntre ele
Să nu te uite... că doar ești oltean!
Știam că-n vorba ta e-nchis un vis
Că-l dai la schimb pe-o inimă... știam.
Că ard în iad crezând că-i paradis
De îndrăznesc cumva să vreau să-l am.
Te strecurași precum scânteia-n iască
Ș-avuși tu grijă să nu fie-n van,
C-afurisită-i firea femeiască
Poftii la gura dulce de oltean!
[...] Citește tot
poezie de Gabriela Mimi Boroianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
* * *
Ca umbrele-n lumină
ne stingem rătăciți;
Ca umbrele în noapte
ne rătăcim de noi;
Printre cuvinte spuse
și gânduri nerostite
negându-ne puterea
tot mergem înapoi...
Ne strecurăm prin timp
fugind de realitate;
O loterie-i viața
și-o pierdem inutil.
Strigăm că vrem dreptate,
dar știm că nu se poate
și ardem resemnați
al zilelor fitil...
poezie de Gabriela Mimi Boroianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Osândă
Se sparge-un mugur de lumină
Când ceru-și desfășoară foaia
Iar peste tufa de glicină
Din vorba ta se pune ploaia...
Și parcă însuși Dumnezeu
Mă ceartă-n ochii tăi verzui,
Că din ce sunt îl pierd pe "eu"...
De nu-s a ta,-s a nimănui!
Și-ți scriu cu mâna tremurândă
Pe-albastrul cerului un vers,
Iubește-mă, nu-mi da osândă
Tu-mi ești întregul univers!
poezie de Gabriela Mimi Boroianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Condamnați
E lumea un haos de teamă,
de furii și lupte pierdute
cu sine, cu alții, cu vremea,
cu vise de-orgolii strivite...
E lumea un teatru de luptă.
Noi?... doar păpuși prinse-n sfori!
Banale omoruri din culpă -
speranțe strivite în zori.
Cu ochi rătăciți de lumină
ne privim... Străini antrenați
într-un dans inutil, plin de vină!
Ne zâmbim de minciuni condamnați.
poezie de Gabriela Mimi Boroianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vrei?
Vrei să-mpărțim o rădăcină,
Să-mi fii tu lujer drept și spin
Unind într-unul dor și chin,
Să-ți port eu floarea spre lumină?
Hrăniți cu har, sub semn divin,
Ca trandafir într-o grădină
Vrei să-mpărțim o rădăcină,
Să-mi fii tu lujer drept și spin?
Sub ploaie, ger ori zi senină
Tu să mă aperi de suspin
Ca-nlănțuiți într-o tulpină
Cu tine una să devin.
Vrei să-mpărțim o rădăcină?
poezie de Gabriela Mimi Boroianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Sub semnul tău
Fantomatic trece umbra ta prin lume
Adunând în urma-i visurile toate,
N-a bătut în poartă, simplu, cum se bate...
S-a-nsemnat pe suflet cu tăcutu-i nume!
Orologiu țipă cerându-și tainul,
Miezul nopții iaca crapă pe jumate;
Viața despletește peste noi păcate,
Pe nerăsuflate le sorbim veninul.
Pasul meu e mic... aripi de lumină
Peste gând te poartă-n albe insomnii;
Am rămas pierdută-n lumea celor vii
Așteptând o umbră ce n-o să mai vină...
poezie de Gabriela Mimi Boroianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Ai ieșit...
Ai ieșit din ape ca o răsuflare
Către cer a mării - un oftat de dor;
Și-ai ales, așa, privind la-ntâmplare
Sufletu-mi ce malul bătea călător...
Și-ai ieșit din noapte ca un far pe mare,
Să cuprinzi în ochiul tandru de lumină
Rătăcitu-mi suflet ce îți întretăie
Calea ta și-și face din asta grea vină...
Și-ai ieșit din moarte ca o apa vie,
Să-mi redai speranța altui început,
Ca o respirare dinspre veșnicie
Ce închide-n neguri clipa ce-a trecut...
poezie de Gabriela Mimi Boroianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Veste
În minunat-a raiului grădină
Au înflorit cireșii, dragul meu,
Când îngerii se joacă în lumină
L-auzi râzând pe bunul Dumnezeu.
În bucuria lor nestăvilită
Își scutură aripile spre noi
Și dintr-o toamnă sumbră, ruginită
Încep să ningă flori în loc de ploi!
Și tot pământul intră-n sărbătoare
Chiar de e iarnă afară și e ger
Se-mbracă brazii în omăt de floare
Pe uliță răsună lerui ler
Iar îngerii cântând încep să zboare
Căci Domnu-a coborât la noi din cer!
poezie de Gabriela Mimi Boroianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Suspin
Hergheliile de dor
Și-au pierdut potcoavele-n
Stepa arsă-a viselor,
C-au secat izvoarele
De iubire și lumină
Sub dogoarea vorbelor
Și-n zorii de zi senină
Îngeri fără aripi mor...
Plâng cireșii pe coline
Că nu-ți mai bat inimă,
Sunt doar dor ce dor în tine
Arzând ochii-n lacrimă.
Umbra mea nu-ți mai e umbră
Și nici soare nu-ți mai sunt,
Clipa trece tot mai sumbră
Peste părul tău cărunt...
Agățat de-o amintire
Cu mirosul de verbină
Scuturi cerul de safire...
Sufletul când îți suspină...
poezie de Gabriela Mimi Boroianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Cândva...
Cândva o mare de iubire
Cu ochii senini și visatori,
Azi un deșert în devenire
Cu suflet spulberat în nori.
M-au ars cuvintele și rouă
M-am ridicat rugă la cer,
O lume azi e ruptă-n două,
Fără iubire-n neguri pier...
Degeaba strig... ecou-i mut
Și vânturi toate-s împotrivă,
Când orice șansă ai pierdut
Rămâi corabie-n derivă...
Aveam un țărm și ca ofrandă
Senini ochii i-am oferit,
Azi n-au lumină nici să cearnă
Un trist și palid răsărit.
Eram o mare de iubire,
Oglinda unui cer senin,
Mă sting azi în dezamăgire
.... ucisă-n vorbe cu venin.
poezie de Gabriela Mimi Boroianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Sculptorul de cuvinte
Și îngerii în rai s-au răzvrătit
Când încolțea în versul tău femeia,
Invidioși că din cuvânt ai plămădit
Sublimul ce-l purta în ea ideea!
Și-au coborât cu toții pe pământ,
Albastrul cerului vărsând în tine,
Când valuri de lumină în cuvânt
Au mângâiat un șold sculptat în rime!
Și-atunci ai ridicat spre cer a slava
Aripi maiestre unduind albastru.
Viori cântau în inima bolnavă
Ce sta captivă-n trupul de sihastru...
Și te-au blagoslovit cu neuitarea
Căci tu sculptezi cuvântul cu ideea
De rimelor le-a tremurat suflarea
Când răsări din versul tău femeia!
poezie de Gabriela Mimi Boroianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Descântec
Foaie albă ciutură,
Setea rău mă scutură,
Și mă roade gând nebun
Că-s o bulă de săpun
Sub a-soarelui pârjol
Dată vântului obol...
Foaie aspră scândură,
Lutul mi-l îngândură,
Și mă vinde focului
În giulgiul trădatului
Pe arginți, treizeci bătuți,
De nimenea neștiuți...
Foaie trasă-n seceră,
Slovele mă sângeră,
Și m-aprind - stele târzii -
Versuind în poezii
Vânturându-mă în șoapte
Peste ochi adânci de noapte.
[...] Citește tot
poezie de Gabriela Mimi Boroianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Pentru a recomanda secțiunea cu Gabriela Mimi Boroianu despre lumină, adresa este: