Mariana Didu despre femei

Durerea mea mare ce inima cântă

iubito, luasem urma stelei scânteietoare
şi trăiam de-a pururi starea de graţie
hoinăream pe cerul imaginaţiei visătoare
însoţit de himera gloriei înşelătoare.
eram tânăr, iubito şi mă-ntâlnisem cu îngeri
pe cărare, băusem stele din coapse de sâmburi
eram însetat de ninsorile celeste, mi-era drag
un zbor de-a pururi reverberat în larg
şi chemările zborului înalt în spirală.
până când m-am ars în durerea albastră
suferinţa aruncând chipuri străine, iubito
pe bolta mea frumoasă şi focuri curgeau din soare
şi dureroasele ninsori ale femeii imaginare
sculptate în relieful lichid cu o absenţă
şi tu mi-erai inelul ce rotea planetele toate,
şi rană veche fără pricină şi neruşinare sfântă
şi tunel de carne pe os în spirală şi poate
dintre toate, durerea mea mare ce inima cântă.

poezie de Mariana Didu
Adăugat de Mariana Didu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nudul culcat al lui Modigliani

ocrul cu reflexe portocalii
se logodea cu maroul crud al cafelei,
vişina putredă cu verdele tinereţii abia trezite,
pielea aurie a nudului se răsfăţa languroasă
plină de nurii înfloriţi ai virginităţii răspândite
pe aşternutul roşu de culoarea rubinului
şi pe verdele primăvăratic al pernei,
acolo îşi legănase dorurile nemărturisite
acum femeia îşi deschidea braţele de culoarea marmurei
parcă a rugă sau a chemare
într-o expresie a dăruirii totale
ochilor păgâni ai pictorului
căzut parcă într-o ataraxie
şi melancolie visătoare,
într-o linişte a sufletului.
doar ritmul tainic al liniei trupului
tânjea după expresia naturalistă
a nudului culcat în tonuri calde...
trăia, vezi bine, în culori, maestrul,
totdeauna între mărire şi decădere,

[...] Citeşte tot

poezie de Mariana Didu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un chip boem...

acest bărbat seducător, plin de contraste
se simţea străin în inima femeii misterioase
deprinsă cu învolburări de ape şi tuşuri tari
în ochiul stâng ţinea un păianen ce nu-şi ţesese pânza încă
iar în ochiul drept un pui auriu de năpârcă
un copac ce rotea universuri crescuse prin ţeasta sa
visa odinioară la boemă, acum devenise un om înaintea
vremii sale
se plimba pe străzile New York-lui goale
cu un clopoţel, în mână, privind la chipurile dragostei,
frustrat că timpul se scurge împotriva voinţei umane
sub presiunea gravitaţiei, poate doar dragostea femeii
îl mai putea salva de nebunia aceasta păgână, poate doar ea,
care nu cunoscuse cascada urlătoare a sângelui....
ştia că frica de moarte niciodată nu îl părăsise
şi că viaţa sa era o înlănţuire de vise, pictate,
timpul se dovedise duşmanul lui de moarte,
impotriva căruia folosea drept armă opera sa
pe care- simţea- că lumea nu o va face uitată.
avea pesemne conştiinţa propiei genialităţi...

poezie de Mariana Didu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

"Jihadul" iubirii

iubite, fluviul roşu al sângelui meu
prevesteşte apocalipsa mereu
el este beirutul meu de fată
şi mi-aduce în amintire
câmpul de luptă de altă dată
dintre inimile noastre rubinii
răul are culoarea roşie, iubite
sau îngerul a vărsat potirul în râuri
şi în izvoarele apelor
şi apele s-au prefăcut în sânge?
apocalipsa noastră pare să se împlinească
planul stă scris pe un pergament
sigilat cu şapte sigilii
odată ce fiecare sigiliu este desfăcut
apare un nou dezastru în iubire
un nou semn care arată
că sfârşitul lumii ei se află aproape
am visat un cal alb, un cal roşu,
un cal negru şi unul gălbui
eu stăteam pe calul alb al păcii

[...] Citeşte tot

poezie de Mariana Didu
Adăugat de Mariana Didu
Comentează! | Votează! | Copiază!