Mariana Didu despre viaţă

Fiinţa mea trăieşte prin eternităţi

mi-ar fi plăcut să fii tăcerea mea
nu un cuvânt rupt de fire
să mă chemi în zborul ideii
şi să fim stăpâni peste păsări
şi peste nemărginire
dacă-ţi păsa de mine
mă chemai în vis
nu în abisul cărnii
lacomă de uitare şi morţi
fiinţa mea trăieşte, iubite
prin eternităţi.

poezie de Mariana Didu
Adăugat de Mariana Didu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poezia

poem de îmbrăţişare a aurei fierbinte
a lumii de noi doar intuite
-izvor veşnic în ape arteziene şi cristaline-
în care se scaldă zimbrii de foc,
zimbrii albi, himerici ai lui Dumnezeu
hrăniţi cu mieji de stele şi cu foc
şi codrii de lună, alergaţi de zeu,
ce scapără din copite aurore marine
înghiţite de zmeoaice pe coline,
poem pentru zboruri de păsări uriaşe
cu pliscul sonor pe nume inventate,
ale căror triluri chemau veşnicia
şi viaţa fără de moarte
poemul delirului şi plânsului apoteotic
al slăvii şi al deznădejdii fără hotare
al nefericiţilor în iubire pentru care lumea
absolută e o carte cu peisaje suave, amăgitoare
cu întrebări şi răspunsuri ale fiinţei,
ca o chemare veşnică de negăsire.

poezie de Mariana Didu
Adăugat de Mariana Didu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Implacabilul veac...

Iubite,
Va fugi veacul acesta implacabil cu noi,
Descumpănitor, îşi linge rănile lumeşti,
Plângând, ne înmormântăm sentimentele
Şi visele moarte în faşă, răstignite în doi,
Ni s-au amestecat sensurile vieţii datoare,
Ni s-au clătinat principiile, sensul lui doi
Câteva relicve de lumină ne-au recompus pe noi,
Doi nebuni frumoşi ademeniţi de lanţurile dragostei,
Cu partea ei de iluzie, de podoabă, de părelnic
Am reînvăţat zborul opintit, durerile aproapelui,
Cântecul cărnii jinduitoare, formele iubirii
Frăgezimea irişilor înnebuniţi de splendoare
Limba ta înflorită de cuvinte şerpuitoare
Crescându-ne aripile, ne lovise muţenia pe amândoi
Lucrurile din jurul nostru, iubite, cu noi umblau
Adâncurile invizibile ale sufletelor dănţuiau
Ochii tăi de înger-paznic mă adulmecau
Sporind mereu în stări de suflet schimbătoare
Şi veacul acesta fugea, fugea cu noi,

[...] Citeşte tot

poezie de Mariana Didu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântec

ce să fac
dacă tot ceea ce iubesc eu
se ghiceşte în lumina ta,
şi mâinile legănându-se
ca nişte arce solare
mie mi se supun în îmbrăţişare?
aud viaţa cum curge-n tine
şi revelaţiile firii tălăzuitoare
port în mine şi viaţă şi moarte
fiinţă despărţită în două veşnicii
unde vântul suflă dinspre apus
până la miazăziua soarelui
iar noaptea revine
după trecerea timpului nocturn
al nesomnului luminii.
cum pot să trec
în cealaltă parte a firii
unde germinează mestecenii din oase,
şi se îmbrăţişează cenuşiul cu trandafirii
şi îşi dau sărutări prin întuneric

[...] Citeşte tot

poezie de Mariana Didu
Adăugat de Mariana Didu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ecuaţia iubirii

chiar dacă azi scriem
ecuaţia iubirii laolaltă
şi atâta cifre într-un sentiment magic,
nu putem pune în formule
niciun lucru, iubite
decât după ce se va fi oprit mişcarea.
aşa şi apele nu se pot scrie
decât când au îınghet,
aşa şi viul nu poate fi atins,
aşa şi spiritul se caută în lucruri
punând spiritul la încercare

doar dragostea mea te poate salva, iubito
doar atunci ai trăi o eternitate
printre lucruri.

poezie de Mariana Didu
Adăugat de Mariana Didu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ecuaţia iubirii

chiar dacă azi scriem
ecuaţia iubirii laolaltă
şi atâtea cifre într-un sentiment magic,
nu putem pune în formule
niciun lucru, iubite
decât după ce se va fi oprit mişcarea.
aşa şi apele nu se pot scrie
decât când au îınghet,
aşa şi viul nu poate fi atins,
decât după ce l-ai înălţat,
aşa şi spiritul se caută în lucruri
punând spiritul la încercare.
doar dragostea mea te poate salva, iubite
doar atunci ai trăi o eternitate
printre lucruri.

poezie de Mariana Didu
Adăugat de Mariana Didu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Necazul vine câteodată

vino, necazule, dar vino singur!
necazul vine câteodată
cu troianul lui, iubito,
aşa cum se întâmplă să vină şi fericirile,
care vin toate deodată,
iar când vin aşa cu prea multul lor,
nu mai păstrează în ele desfătarea fericirii,
cum şi necazurile
îngrămădite unul peste altul
îşi slăbesc amărăciunea
spre capătul vieţii, nu mai condamni
şi nu mai aprobi,
te miri doar,
şi, tot ce-ţi rămâne atunci cu adevărat, iubito,
este că te-ai lăsat copleşit,
te-ai întroienit.

poezie de Mariana Didu
Adăugat de Mariana Didu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Se răsuceau în vârtejuri clipe eterne

nu ştiam cum să-i spun,
cum s-o alint, cum să-i zic
nu ştiam dacă mi-o doream lângă mine,
ştiam doar că, ceea ce simţeam,
era luminos şi eram îndrăgostit şi uituc
şi nu mai urla ca odinioară
haita de lupi din artere
doar de foamea de trup,
ci de arşiţa dragostei, o iubeam
eram îndrăgostit cum nu fusesem niciodată
îndrăgostit de vreo femeie din viaţa mea,
eram sincer şi bine întenţionat.
mă supuneam ei, eram beat
de-atâta pulbere şi stele,
se răsuceau în vîrtejuri clipe eterne.

poezie de Mariana Didu
Adăugat de Mariana Didu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Persistenţa memoriei

un ţărm marin apocaliptic, iubite
brodat cu ceasuri parcă topite de soare
parcă răsfrânte peste miticul timp,
freamătă materia topită în cazane solare
curge în magma timpului revolut.
suspendată într-o stare de vis aievea
mă joc cu ideea de timp absolut
mi-ntorc toate ceasurile vieţii vândute
acestei mirifice patimi numită reverie
acestui vis tainic aureolat- numit poezie-
şi ele mi-arată ora memoriei absolute
doar ea este ora adevărată şi profetică, iubite
pe noi, un ocean de iluzii ne înghite.

poezie de Mariana Didu
Adăugat de Mariana Didu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Arheologia sentimentului

nu-ţi simt sângele tânăr
de bărbat în floare
alergând prin propria-mi copilărie
trecând prin anotimpurile timidităţii
ca un înger pe chindie,
nu-ţi simt inima mângâind candoarea,
doar labe flămânde de lup
şi amintirea unei copile cu păr saturnian
cu umbra liliachie lipită de trup,
nu-ţi simt plânsul din timpul- dor
învolburat ca albia unui izvor,
doar copita şi mugetul de cerb în rut
şi ploaia albind sufletul tău
şi inima ta chemând un alt ecou
prin ploi mărunte lovea lumina prin vitralii
şi nici primul poem nu l-ai scris pentru mine
cu degete de îndemânatic scrib
locuiai in mijlocul durerii mele
doar buzele arse de dor
povestea sărutului şi-o strig

[...] Citeşte tot

poezie de Mariana Didu
Adăugat de Mariana Didu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eu, legată de tine

eu, legată de tine
printr-o spinare de stea
şi printr-o agrafă de sânge lunar
pusă de tine în părul de jar
printr-un arc voltaic ceresc
şi de durere pusă să strălucesc
eu, trebuind să aştept răsăritul
o altă noapte şi o altă eternitate
să te iubesc şi s-adorm
eu, amân precum o moarte
în cuvinte, pierzându-mă
pentru fericirea cuvintelor
o să înţelegi viaţa păsării
ce arde de dor pe ploi de jar
nu ştiu cine pleacă şi cine râmâne
singurul trup e al nostru murind
singura dragoste e a noastră
fără spaţiu şi timp.

poezie de Mariana Didu
Adăugat de Mariana Didu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am nevoie să stau cu cealaltă parte din mine

am nevoie să stau cu cealaltă parte din mine
înlăuntrul meu, în inima mea
ştiam asta, era ca o aspiraţie
mi-am imaginat dragostea
putea fi cum vrea ea
altfel ar fi fost greu s-o găsesc
viaţa a făcut acest lucru pentru mine
am aflat-o în sufletul meu
viaţa a decis pentru mine
m-am gândit şi la faptul că dragostea
nu voia să se întâlnească cu mine
că se temea de sufletul meu
de minunea din sufletul meu
avea ochi frumoşi dragostea
şi-mi zâmbea
şi în sufletul meu era furtună
şi Dumnezeu era pregătit să rămână lângă mine
acum sufletul meu nu mai e împărţit în două
cântă melodii vesele inimii cerului.

poezie de Mariana Didu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi în iubire şi în fericire se moare

când se cutremură istoria
unui sentiment aparte
suntem o clipă nebuni
şi apoi plecăm fiecare pe alte porţi
să ne găsim centrul fiinţei
şi să umplem un spaţiu gol
între ceea ce crezi că eşti
şi ceea ce încerci să afli că eşti
e ca şi cum te-ai privi din exterior
rămas singur în iubire
aduci restul lumii cu tine
şi dai lucrurilor un alt nume
delta îngheţată o laşi
în spatele tău fiindcă- dincolo-
e limita nordică a călătoriei
viaţa şi călătoria sunt sinonime
viaţa - panglică de lumină şerpuitoare-
am pornit într-o călătorie spre soarele - răsare
să trec spre ţara fericirilor, iubite
şi în iubire şi în fericire se moare.

poezie de Mariana Didu
Adăugat de Mariana Didu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Micul Bacchus bolnav (autoportret Caravaggio)

se născuse în patria fruntariilor,
tâlharilor şi asasinilor
un suflet pururea chinuit,
pândit de pericole neştiute
venea de departe,
venea dintr-o lume pierdută,
din timpul diez al simţurilor sale rănite,
deschise, acutizate,
venise încă din copilăria sa,
gata să se ascundă şi să fugă
oriunde din lumea asta strâmbă
frecventa cârciumi,
medii rău famate
şi aducea în pictura sa religioasă
personaje îndoielnice
ori îşi lua libertăţi obscure...
demonii săi nu erau niciodată adormiţi
torturat de obsesia pentru pictură,
în combinaţie cu mutilarea emoţională
şi boala mintală.

[...] Citeşte tot

poezie de Mariana Didu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Negru ca noaptea şi tăcută ca un ecou...

pe patul meu de flori, în lumină, Dumnezeu
l-am văzut cum îmi iubea sufletul
atomi de viaţă pluteau ca nisipul
într-un mănunchi de lumină lină
o lacrimă s-a format scufundându-se
în adâncul inimii, o îndoială albastră...
gânduri fără imagini, pierdute în ruină
am văzut, iubite, tulburându-se amurgul
şi ultima suflare a stelelor fără de vină...

apă sărată mi se scurgea printre degete
părul meu saturnian se prelingea în întuneric
asemenea unei meduze ude de la lacrima de stea
nimeni nu oprea timpul care se prelingea
nici măcar rana sau măcar umbra mea
camera se rotea în jurul unor muşte
Dumnezeu era din nou singur şi plângea
colora cu pigmenţi din carne şi sânge de zeu
eu muream în timpul unei hierofanii...
----------------------------------------------

[...] Citeşte tot

poezie de Mariana Didu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ce zici?

şi sinele şi sinea acum alungate
şi dezidirile şi insomniile
şi inelul pe care s-au rotit planetele
au fost ale noastre toate
şi cuvântul-labirint în care încăpeam
doar noi şi inconştientul nostru
acum memoria ta prăfuită
nu mai dă geometrie lucrurilor
fiindcă joci în hainele unui personaj
îndoielnic, sobru, sterp
roluri scârbavnice
care ţi-au erodat imaginaţia
tu singur nu exişti
nici nu mori, nici nu trăieşti
neputinţa ta de a mă aşeza
într-o imagine limpede
(eu sunt mercurial
atat de imprevizibilă, de explozivă,
de fragilă uneori )
şi acest timp static

[...] Citeşte tot

poezie de Mariana Didu
Adăugat de Mariana Didu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pulberea fericirii ca o pasăre roşie rară

tot ce iubeşte toreadorul, iubito
devine coridă şi lovitură mortală
şi joc pe viaţă şi pe moarte
tu te poţi măsura cu taurul numai călare
la o corridă la Guadalajara
azi ai intrat pe jos în arenă
şi mi-ai pecetluit cele patru colţuri ale sorţii
o singură fisură mi-ai făcut în armură
ca în evul mediu unui cavaler de poveste
şi aceea-i mortală, e rană din dragoste, iubito
bucăţi din inimă ai sfârtecat
şi corbii-ndoliaţi au ciugulit floarea,
în dreptul inimii muşcata-au sângerat
şi de-atunci tot mănâncă rugina
sub greaua povară a iubirii ce-ţi port
şi-acum găsesc prin râpe şi peste tot
bucăţi din inima-mi zdrobită
aud cum curge tihnit sângele acesta
rătăcit în cuvinte gemene
ce împart moartea în două

[...] Citeşte tot

poezie de Mariana Didu
Adăugat de Mariana Didu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un chip boem...

acest bărbat seducător, plin de contraste
se simţea străin în inima femeii misterioase
deprinsă cu învolburări de ape şi tuşuri tari
în ochiul stâng ţinea un păianen ce nu-şi ţesese pânza încă
iar în ochiul drept un pui auriu de năpârcă
un copac ce rotea universuri crescuse prin ţeasta sa
visa odinioară la boemă, acum devenise un om înaintea
vremii sale
se plimba pe străzile New York-lui goale
cu un clopoţel, în mână, privind la chipurile dragostei,
frustrat că timpul se scurge împotriva voinţei umane
sub presiunea gravitaţiei, poate doar dragostea femeii
îl mai putea salva de nebunia aceasta păgână, poate doar ea,
care nu cunoscuse cascada urlătoare a sângelui....
ştia că frica de moarte niciodată nu îl părăsise
şi că viaţa sa era o înlănţuire de vise, pictate,
timpul se dovedise duşmanul lui de moarte,
impotriva căruia folosea drept armă opera sa
pe care- simţea- că lumea nu o va face uitată.
avea pesemne conştiinţa propiei genialităţi...

poezie de Mariana Didu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nostalgicii unui alt timp

toate marile poveşti
de dragoste sfârşesc tragic
de cele mai multe ori.
suntem nostalgicii incurabili
ai unui timp rămas revolut,
călători imaginari în interbelice
carete zburătoare,
pe deasupra bucureştilor
odinioară-n floare
urmăriţi de moarte şi de prigori,
spirite boeme mai dăunăzi,
subjugate de ardoarea artelor
şi de păcatul ochilor codanelor,
căutători ai santanelor,
degustători de plăceri estetice
de arsuri şi tainici fiori
fugind de cenuşiul vieţii
încă din zori, de fatalităţi
părul uns cu briantină,
obraz cu sulimeneli

[...] Citeşte tot

poezie de Mariana Didu
Adăugat de Mariana Didu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un vid ce pustia spaţiul, sufletul

îl iubeam, da, îl iubeam!
pasiunea pentru el era legată
de insomniile mele,
de nervii mei incandescenţi,
întinşi să plesnească sinapsele,
pofta de a plânge dintr-o fericire insuportabilă.
toate au fost înlocuite de acreală,
de zbucium, de scepticism şi de anxietate.
(pe scurt, o scădere a temperaturii lăuntrice),
căci dacă era să rămân în starea aceea de ebuliţie,
de mult mi-aş fi ieşit din minţi
şi mi-aş fi zburat creierii.
am citit enorm toată viaţa,
am citit ca un fel de dezertare,
ca un fel de răzbunare a omului din carapace.
am vrut să intru în tratate de filosofie,
să intru în viziunea altora
era o fugă, în cărţi,
era o fugă de iubire
un fel de moarte,

[...] Citeşte tot

poezie de Mariana Didu
Adăugat de Mariana Didu
Comentează! | Votează! | Copiază!