Textele de mai jos conțin referiri la frunze, dar cu o relevanță mică.
Lumina vieții neîncăpătoare
Primăvara iese din scoica nopții
Luminată de întrebări semețe
Zboară-n cer cu sufletul blajin
Ca o barză prinsă-n două bețe
Cresc mugurii și frunzele la rând
Pâinea aburindă de-al ei soare
Apoi, Doamne, scoica o ascunde
În lumina vieții neîncăpătoare
poezie de Marin Moscu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Niciodată nu-i târziu
Niciodată nu-i târziu să-mi fii aripă în zbor,
Să-mi fii clipă în clepsidra de rubin,
Să-mi fii cuibul meu de dor
Unde demn să ne iubim.
Niciodată nu-i târziu visele să le hrănim
Cu imagini printre ceruri asamblate,
Printre gânduri să doinim
În cuvinte fermecate.
Niciodată nu-i târziu să fim rază în sărut
Foșnitoare pe o fantă de lumină
Semănată-n ochi căzut
Într-o ardere divină.
Niciodată nu-i târziu visători ca să vibrăm
În dorințe înfrunzite adunate în zidiri,
Până când pe flori crestăm
Inima cu amintiri!
poezie de Marin Moscu
Adăugat de Marin Moscu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Îngeri în ploaie
Privesc pe gaura cheii
Credința în care mi-am pus
Îngerii la păstrat în cufere
Cu volumul redus
Crucea timpului macină
Răbdarea ascunsă în albastre
Lacrimi din neliniștea
Iubirilor noastre.
Privesc pe gaura cheii,
Îngerii mă cheamă lângă ei,
Când i-ating simt că bulucesc
În ploaia cu frunze de tei!
poezie de Marin Moscu
Adăugat de Marin Moscu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Viața-i scânteie
Viața-i scânteie din zei și din stele,
Fumul albastru din visele mele.
Dumnezeu contemplă din răsărit ființa,
Cuvintele însămânțează prin cruce credința.
Iubirea are inițiativă, rapacitate,
Ochii tăi în vise mă poartă mai departe
Până atârn o clipă pe-o frunză de stejar
Și-n toamna răcoroasă cu umbrele dispar!
poezie de Marin Moscu
Adăugat de Marin Moscu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Frumoasa mea, frumoasa mea...
Frumoasa mea, frumoasa mea
Cu inima de scoici stelare,
A încolțit în piept târziu
Un fulg de frunză trecătoare.
Se-nalță, cade, reînvie
Pe pala vântului ștrengar,
Respir parfumul poeziei
Iubirii ce o port ca dar.
Frumoasa mea, frumoasa mea
Cu inima cleștar de vis,
Tămăduiește-mi rana vieții
Prin aripa ce m-a cuprins.
A încolțit ghinda candorii,
Stejarul s-a ascuns în noi
Pe culmea nemuririi care
Își spală fulgerele-n ploi.
[...] Citește tot
poezie de Marin Moscu
Adăugat de Marin Moscu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Poveste de iubire
Sunt aripă de fluture ce bate-avan
Din stea în stea la tine în tavan
Lăsând în urmă semne ce tresar
În flori misterioase de dulce nenufar.
Sângerează cercuri derulate-n ani,
Dulceața fericirii ducem la dușmani,
Steaua călătoare din 'nalt nu-i în picaj,
Ea luminează nuduri pictate în peisaj.
Strune-aprinse din sfere muzicale
Se sparg în zâmbete cu trosnet de petale,
Rodia melancoliei crește-n plină noapte
La ora gândurilor zvârcolite-n șoapte.
Ești rana frunzei ce se usucă-n ram,
Cu lumina ochilor lipită-n geam,
Suntem enclava de dor necunoscută
În lumea de dispreț ce prin dispreț ascultă.
[...] Citește tot
poezie de Marin Moscu
Adăugat de Marin Moscu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Copacul, sub nori de fum
Copacul singur stă în zare
Pe culmea unde luna urcă
Și razele fierbinți de soare
Presimt că viața se usucă.
Din oasele prinse cu sânge
Desprinse-s frunzele pe rând,
Coaja striată jalnic plânge
Când vârful cade la pământ.
Își face crucea din vârtejuri,
Din trăsnetele fără drum,
Zarea-l ascunde printre franjuri,
Adoarme dus, sub nori de fum!
poezie de Marin Moscu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Copiii așteaptă...
Toamna își mută partiturile
În zâmbete flămânde de ceață,
Catifeaua frunzelor se lipește
De rugăciunea speranței de viață.
În oglinda somnului privește
Un copil spre zâmbetul magilor,
Bunicii numără anii în fulgii
Sfredeliți de cenușiul copacilor.
Cerul afumă nopțile închinate
Stelelor scânteind furtunoase,
Copiii așteaptă pe Moșul Crăciun
Să-mpodobească brăduții din case!
poezie de Marin Moscu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Civilizația frunzelor uscate
Vântul poartă din zgură în zgură
Civilizația frunzelor uscate
Amestecate-n fum și-n bătătură
Cu dinții cerului de lapte.
Luna râde la sânii de mireasă
Unde se răsfață pruncii siamezi
Mângâiați de fulgii care-ncet se lasă
Stelelor aprinse în ochi și în livezi.
Civilizația frunzelor uscate
Prin zgură-ajunge peste gândul meu,
Domnul ne-a încredințat până la moarte
Crucea s-o purtăm, și tu, și eu!
poezie de Marin Moscu
Adăugat de Marin Moscu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Stele aprinse-n veioza uitată pe masă
Toamna biciuie frunzele din crengile cu degetele
Împletite. Iarna face magi din cioate în pădure.
Un ochi de ceață descoperă eșarfele împletite de timp,
Cerul le pune atent peste coamele vântului dure.
Pe ultimul trandafir înflorit buburuzele vor să moară,
Tu le expediezi în sicriul poeziilor dulci de acasă.
Eu le primesc prin poștașul cu trompeta uscată
La adierea stelelor aprinse-n veioza uitată pe masă!
poezie de Marin Moscu
Adăugat de Marin Moscu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Sărutul din zori
Aparente cadențe într-un fundal
Trec noaptea în șa pe un cal,
Conuri de umbre se plimbă razant
Pe-aripile cerului sătul de înalt.
Număr, primenind galaxii infinite,
Sinoptice gânduri din doruri ivite
În epica zeiască a rutului de cerb
Munții ard ca frunzele în verb.
Depărtările ne-apropie răspântii,
Lacrimile se încheagă-n pârtii,
Voi aștepta în enclava sedusă de flori,
Să revină calul sărutului din zori.
poezie de Marin Moscu
Adăugat de Marin Moscu
Comentează! | Votează! | Copiază!
La umbra unui om și-a unui câine
M-am chircit lângă un om și-un câine,
La umbra lor era un pic mai bine,
Încât zâmbea în lacrimi cerul
Ascunzând de prefăcuți misterul.
Se curbau în mine oasele tăcerii,
Clipa deznădejdii și-a plăcerii,
Se mistuia sub frunzele din zare
Viața care mișca în aripi trecătoare.
M-am visat la umbră și am stat
Cu mâinile de un vârtej legat,
M-am trezit apoi și cum să fie bine?
Omul m-a mușcat în lacrimă de câine!
poezie de Marin Moscu
Adăugat de Marin Moscu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Femeia, lacrimă în vânt
Femeia a rupt fâșia neputinței,
A pus bucăți ca semne-n lungul drum,
A dospit lacrimi adânci în piept
Și s-a ascuns cu frunzele în scrum.
Bărbații toți i-au scuturat mânia
Și i-au zidit durerea în suspine,
Cerul a-ncolăcit pe loc minunea
Și i-a pus inima în miere de albine
De-atunci e floare dulce, meliferă,
În casă, în iubire pe pământ,
Când frunzele s-ascund în scrum,
Gândește-te la ea, e lacrimă în vânt!
poezie de Marin Moscu
Adăugat de Marin Moscu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Spune-ți părerea!
Sărutul din zori
Aparente cadențe într-un fundal
Trec noaptea în șa pe un cal,
Conuri de umbre se plimbă razant
Pe-aripile cerului sătul de inalt.
Număr, primenind galaxii infinite,
Sinoptice gânduri din doruri ivite
În epica zeiască a rutului de cerb
În care munții ard ca frunzele în verb.
Depărtările ne-apropie răspântii,
Lacrimile se încheagă-n pârtii,
Voi aștepta în enclava sedusă de flori,
Să revină calul sărutului din zori.
poezie de Marin Moscu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Copacul și omul
Copacul moare în coaja propriului timp,
Lacrimi de frunze îl trec sub orizont,
Ritualul tăcerii coboară în Olimp
Pe cercul amăgirii supt de cerul bont.
Un om a trecut mai demult sub un deal,
Ploile seci lumina ochilor coase,
Dealul nechează sub umbra de cal
Ținut de hățuri de-o mână de oase.
Copacul și omul dorm peste timp,
Răbdarea lor purifică amintirea,
Într-un picior coboară în Olimp
Prin durerea tăcerii iubirea!
poezie de Marin Moscu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Toamna toacă frunzele cu foarfeca amintirii
Păsările au zguduit zarea pentru a face plajă
Unde soarele învață să doarmă cu fața spre noi.
Toamna toacă frunzele cu foarfeca amintirii
Peste suflete sfinte, peste crucile puse-n noroi.
Tata râde-n adânc, mă-ntreabă dacă Unirea-i făcută,
Dacă nopțile sunt luminate de chelia lunii.
O cârtiță sătulă de ierburi, acoperite de tristețe,
Îi face galerii pe coasta unde au rădăcină prunii.
Troița numără lacrimile adânci și uscate,
Crucea îi șterge nasul plimbat prin uitate cimitire.
Tata mă întreabă dacă pe 1 Decembrie
Pot să-i aduc o cocardă tricoloră ca amintire.
Aprind o lumânare, o așez pe tăișul de coasă,
Să văd pasărea nopții care se ouă în lacrimi, acasă!
sonet de Marin Moscu
Adăugat de Marin Moscu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Toamna se coc iubirile
Toamna se coc iubirile și ies din noi
În coșul burdușit cu stele șlefuite,
Miroase-a tescovină proaspătă-n butoi,
În biserici sunt păcatele sfințite.
În cazarma aripii înșeuată-n zbor
Munții se văd, zidire stătătoare,
În vârtejul inimii al meu cocor
E hrănit cu boabe îndulcite-n soare.
Gândul mi-l așează în caleașca veche
Și trecem bucuroși prin frunzele târzii,
Stelele s-adună pereche cu pereche
Ca să procreeze din lumini copii.
poezie de Marin Moscu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Sub bolta unde ruginesc
Prin geamul nopții trece luna,
O amintire pe perete
Rămâne umbra care crește,
Cum crește zborul la erete.
Mă înfășor în gheara vieții
Și strâng în piept semne hazlii,
Aud cum umblă prin biserici
Trecute morți cu oameni vii.
Văpăi albastre încunună
Un ochi rotund, un ochi domnesc,
Rămâne luna amintire
Sub bolta unde ruginesc.
Se duc așa ca frunza anii,
Visez cu ochii puf în zbor,
Rămân credință-a ta lumină
Când moartea bate din picior!
poezie de Marin Moscu
Adăugat de Marin Moscu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Unde ești, tu, veșnicie?
Iese fum din ochii nopții,
Îngeri blonzi stau la taifas
Printre miile de stele
Care ard în propriul glas.
Umezesc lacrimi de sânge,
Focu-n umeri înfrunzește,
Tunetul de sticlă spartă
Printre ploi mă urmărește.
Felinare dulci sunt prinse
Chiar și-n coarnele de cerb,
În singurătate crește
Fulgerul în care fierb.
Iese fum din ochii nopții,
Îngeri îmi pătrund în glas,
Unde ești, tu, veșnicie
[...] Citește tot
citat din Marin Moscu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Cuprins în iubire
Mă mușcă toamna de rotule,
În pânza vieții pierd culoare,
Timpul, în guși puțin sătule,
Caută-n măduvă mâncare.
Pe șevaletul prins de suflet
Pictez lumini din ochii tăi,
Vertebrele trosnesc în urlet,
De spaimă latră câinii răi.
Plânge pe-o lacrimă de ceară
Luceafărul din frunze moarte,
Un licurici în spate cară
Steluțele de brumă coapte.
Mă mușcă vulpea de privire,
De rima caldă, în cădere,
Domnul amestecă-n iubire
Parfumul toamnei efemere.
poezie de Marin Moscu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Pentru a recomanda secțiunea cu Marin Moscu despre frunze, adresa este: