Textele de mai jos conțin referiri la aripi, dar cu o relevanță mică.
Cu semne visătoare
Înnoptez în corturile întunericului perfid,
norii nu plâng lăcrimează,
dorm și-n somn
dimineața se scurge în oglinzi.
Morile de vânt macină tăcerea
cu aripi de fluturi pe ciuturi,
de la țărmul mării, valuri albastre
trimit pescărușii în depărtare.
Mă aud în cuvintele mării,
inima bate în vocale sonore
cu semne visătoare
sub aripi de păsări exotice.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Cu fața spre lumină
Din umerii tăi cresc aripi de păsări
și sub fiecare piatră cauți cuvinte
care nu mă lasă singur.
Cu fața spre lumină
uit relele lumii și mă adâncesc în amintiri
deși sunt destule convulsii,
nu-mi pierd cumpătul.
Nu mă dezic de propriile trăiri,
nici de groaznicele întâmplări,
ele rămân în trecut
și îmi dau ochi de vultur
pentru un viitor neprevăzut.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Rămâne doar zborul
Noaptea-și omoară întunericul
cu o lamă de cuțit,
pieptul pământului absoarbe
rădăcini din anotimpuri.
Inima închide nesomnul ceasului
în așternuturile pieptului.
Călare pe caii vântului de nord
Ochii mei se sting de așteptare
să-și sape lumina prin minereu.
Pietrele statui gânditoare
deschid drumul eternității,
lăcrimează în clipele de răgaz
în piațetele orașelor
durerea trecătorilor.
Se deschide cerul
sub aripile păsărilor,
ne mai rămâne doar zborul
[...] Citește tot
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu (20 octombrie 2010)
Adăugat de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Gând fără aripi
clipele se-nfiripă din veșnicie
ori din propriul curs neîntrerupt
în mișcarea stelelor
gând fără aripi
ce stabilește legile și pe pământ
lumina și întunericul în luptă
macină conștiințe
sărută iubirile oamenilor
cu fiecare păcat originar
rămas activ
infinitul devine o coloană spirală
în jurul ei se rotește universul
și lasă moartea
prag la intrare-n eternitate.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Coloana infinitului
Cine caută
în sferele atinse de înalt
găsește prin ere,
datina și oasele nemuririi
la porțile de piatră dintre nopți.
Fulgeră-n inimă iernile lunii,
se sting ochiuri de stele;
nimicul îl șterge...
Coloana infinitului,
virtute a ideii de sprijin
împletește suflete.
Visează și păsările
înălțându-și aripile
prin siluete de metal,
în zbor,
împreună cerul străpung.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu (6 martie 2012)
Adăugat de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Minipoemele nopții
știu
luna se plimbă noaptea
pe acoperișuri
cu mâinile la ochi
stelele cred
că e somnambulă
îngerii mirați și ei
citesc în scriptură
apocalipsa
un nor ieșit la plimbare
o salvează și se ascunde
în pălăria șarpelui
otrăvite de nesomn
ciupercile
se pomenesc ude
[...] Citește tot
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu (27 mai 2010)
Adăugat de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Nesfârșitul
Scapă din vedere teama și uită de moarte
se grăbesc să prindă timpul care fuge
uniform și egal,
nu rămâne la nimeni dator.
Când îți torni în pahar imprudența
fără să vezi adâncul ce trupul ți-l cheamă
cu întâmplări negre de mercur alb,
viața nu vrea să mai curgă.
O adiere ce flutură neliniști de ospăț,
golește aripa de penele zborului
și înnoptează pe tărâmul morții
nesfârșitul.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
O femeie poartă numele unei cifre
Nu-mi puneți pe cap fărădelegile
șterse din coroana bătută-n rugină!
Locurile bântuite de stafii de gheață
ninse cu fluturi de sânge, măștile râd
unde-și calcă pe urme tiranii.
.
Acolo noaptea-și iubește stăpânii,
cu ura iubirii înregistrată-n memorie.
Punți delirante, arcuri peste mări,
femeile pleacă în stepele răsăritului,
marginile lumii se îndepărtează.
.
Se smulg aripile la îngeri, păsările simt durerea;
prin aer sunt zburătoare metalice.
Penele desenate, simbol cu semne ciudate,
o femeie poartă numele unei cifre,
și dragostea se consumă pe căi imaginare.
.
Nedumerit, mă întreb:
"Mirosul tău de femeie cu cine-l împarți?"
[...] Citește tot
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu (10 februarie 2012)
Adăugat de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Podul vârstei
E ziua când se răzlețesc arborii
orele cad din ei pe drumuri
și o fată se rătăcește speriată,
îi cresc prea repede sânii.
Fântânile o așteptă să-i ude buzele
și de emoție se zbate între fior și tăcere;
obosită de puritate împarte un surâs auster
și trece podul vârstei dincolo de râu.
Când trec pe arcul genelor ei și cobor
cu aripile lipite de corp, fără mâini,
apele râului se urcă în sălcii
și ne lovesc cu chemări către mal
unde am să-mi destăinui teama.
E ceva dureros în liniștea interioară,
un instinct fără cădere,
un refuz în simțuri, o neîmplinire
[...] Citește tot
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu (24 iunie 2011)
Adăugat de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Înflorește bucuria
Sunt un compozitor al fluturilor albi,
înflorește bucuria
în cântecele luminoase de mai
și ploile ascultă cum cresc ierburile.
Fumegă verdele pe văile ochiului
zilele și nopțile se prind împreună,
piscurile munților trag cerul în jos
și-l scutură de stele peste câmpii.
Cireșii se coc mai devreme și zâmbesc.
Piramide de poleială sclipesc,
păsări de aur palide
n-au aripi de zbor,
dar și le închipuie.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Nu vreau mai mult
Mă prind în jocul gulerelor albe
și mă lupt pentru ideile libere
la care fiecare contribuie,
la ruperea barierelor impuse de alții.
Tot ce se naște crește în os
și în carnea de vultur
care zboară fără aripi.
Lumea nu știe apele în care mă scald,
înot și prin cele tulburi,
mă tem de întâmplările neprevăzute
și le adun între ziduri.
Nu vreau mai mult
decât să încap în propria inimă
cu tine împreună.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
E tristă noaptea
E tristă noaptea și-n starea ei perfidă
În giulgiul morții se îmbracă
La lumânări aprinse,
Cad ploile de aur pe trupul de silfidă
Inima de dragoste îi seacă
Cu aripile învinse
Pe drumuri lungi stau gata ca să trec
Iarăși s-aduc lumina lunii
la ferestre-n geam,
Prin lume caii pământului la fugă se întrec,
Se scutură pe dealuri prunii
Nimic să beau nu am.
E tristă noaptea și-n starea ei perfidă,
Cad ploile de aur pe trupul de silfidă.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Lumea din care vin
Noaptea se varsă peste viață
cu același întuneric pervers,
nu mai văd nicio scăpare
chiar dacă răstorn ceasul timpului.
Sufletul plânge cu lacrimi de înger
și aripile s-au frânt,
lumea din care vin
nu are alte înțelesuri ascunse,
curge și ea ca un râu ce se pierde în mare
și marea la rândul ei are aceeași soartă.
Inima e cea care moare pe trepte,
dar este din alt aluat.
Dacă o să plec noaptea
o să-ți spun cum să prețuiești lumina.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
E sumbră noaptea
E sumbră noaptea și-n starea ei perfidă
În giulgiul morții se îmbracă
La lumânări aprinse,
Cad ploile de aur pe trupul de silfidă
Inima de dragoste îi seacă
Cu aripile învinse
Pe drumuri lungi stau gata ca să trec
Iarăși s-aduc lumina lunii
la ferestre-n geam,
Prin lume caii pământului în goană se întrec,
Se scutură pe dealuri prunii
Nimic să beau nu am.
E sumbră noaptea și-n starea ei perfidă,
Cad ploile de aur pe trupul de silfidă.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Printre galaxii de lapte
mi-au pus pe umeri temerile pământului
c-un orizont fără margini
nimeni nu știe cum să-l treacă
nici cărări nu sunt
gândurile zboară cu aripi de lut
în memorie cu înțelesul zdruncinat
caută să iese la lumină
printre galaxii de lapte
încerc fiecare umbră s-o îndepărtez
imposibilul îmi joacă sub ochi
nu mai sunt copilul îngrozit de tunet
doar fulgerul mă mai sperie
gândesc la o arcă să populez cosmosul
dar Dumnezeu mi-a luat-o înainte
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Pe văile cerului
Noaptea alunecă pe văile cerului,
să se spele în apele stelelor,
izvoarele o așteaptă la răscruci,
vor să aducă munții pe umeri.
Lumina se lovește de piscuri,
zăpezile o absorb dar nu se topesc,
ieri am cuprins pe retină întregul
totul se prinde într-o horă
jucată după cântecul păsărilor,
nu mă recunosc și îmi caut drumul
de trecere prin umbre
pe care le destram.
Când o să ajung la templu
soarele va răsări
și oamenii vor prinde aripi.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Cum se cerne aerul
Tu-mi povestești
cum se cerne aerul,
îl ții în frâu cu dinții strânși,
apoi mă uimești
cum îl inspiri în plămânii de ceață
și-l pui să le facă aerisirea.
Prin sânge circulă ierburi viclene,
încerc să le cosesc devreme
și n-am coasă.
Nu mă lași să mă plâng,
îmi întorci cuvintele pe dos,
totul se strânge repede pe masă
și timpul se consumă.
Împarți sarcini la fiecare
în funcție de anvergura aripilor
și cu ele stabilite
mă tem să zbor.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Cu aripi de ploaie
în nopțile mele visele devin păsări
cu aripi de ploaie
zboară peste întinderi aride
dincolo de margini lichide
lumina-și capătă surâsul senin și blând
ca o iubită după sărut.
timpul este o linie nesfârșită
nu știe nimic
își caută noi puncte prin care să treacă
din palmele mele muncite
adun puține monede în buzunare
să-mi cumpăr liniștea vândută de monștri
Doamne tu știi mai bine
gândurile care se nasc din suflet
și nu mă lași în păcat
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Pe când scriu
Coloane
cresc în cerurile care se deschid,
credința împrumută piele albă de crin
respiră înalt iubirea de înger
și zboară cu aripi de porumbel.
Pe când scriu cu emoție sufletul în cuvinte
mâinile capătă amprente divine,
lucrurile dobândesc strălucirea gândirii.
Iar când schimbarea se produce și în natură
coboară peste lume amenințarea,
viitorul are incertitudini neprevăzute
și trebuie găsite forme de apărare
înainte de a fi prea târziu.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Ca o prințesă a zăpezii
Odată prins în jocul vântului de toamnă
înveți că și legile lui se clatină,
ochiurile de pădure capătă culori incredibile
pe care numai zeii le pot sustrage
pentru farmecul acestei lumi.
Mi-a rămas privirea agățată de arbori
ca de o iubire care se sfârșește
într-o imagine căzută în amintire
cu aripile frânte.
Vântul și ploile molatice se înțeleg
și-i dau rând luminii,
să pară mai caldă decât este
ca o prințesă a zăpezii
ce va coborî din munți.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Pentru a recomanda secțiunea cu Nicolae Vălăreanu Sârbu despre aripi, adresa este: