Nicolae Vălăreanu Sârbu despre inimă

Ne vom mira împreună

Nemaiauzite întâmplari îmi secară
liniştea inimii. Unde-aş putea lăsa toamna
cu surâsul ei veşted ruginit de iluzii?
Bat clopotele sunetului în rana sărutului
femeile pleacă, drumurile se rup sub paşi
se înmoaie genunchii sub greutatea gândului.

Nu mai ştiu pe unde te-am căutat
să-ţi spulber îndoielile cu mângâierea somnului,
să căutăm copacii cu stele pe ramuri,
unde locuiesc pietrele îndrăgostite de mersul tău
şi verdele putred ne umple amurgul.

Prin clipa de-ntuneric trec păsări,
singur îmi beau neliniştile şi plec
unde ochii şi atracţia femeii mă cheamă
să împlinesc dorinţele buzelor ei,
sânii copţi să-i ascund în pieptul meu.

Se vor apropia de inima aprinsă

[...] Citeşte tot

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu (24 octombrie 2010)
Adăugat de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Întotdeauna iubirea

Mereu laşi lucrurile să se scuture,
pui în ele porţile deschise ale înţelegerii
şi drumurile trec odată cu veşnicia
sub lumina ca o săgeată în tolba săracului
ce aşteaptă vindecarea de inimă
când inima îşi cere dreptul puterii.

Întotdeauna iubirea mai înaltă decât noi
este şi în străinătatea cu unghiuri ascuţite
de unde îşi culege sănătatea mierii
şi intră în memorie pe liniile curbe,
să deschidă acel tărâm minunat
unde se nasc trăitorii în cuvântul sfânt.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tăcerea ca un semn

trec cu vântul pânze de foc
noaptea ca un linţoliu de argint
acoperă feţe la oameni de gheaţă
odată cu frunzele
atinse de tristeţea din secera lunii

aprinşi fluturii ard întunericul
se transformă în larve
urmăriţi de ochii rotitori ai păsărilor
în care se răstoarnă cerul în ierburi

tăcerea îngropată-n teamă
intră în inima unui om
ca un semn de întrebare.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu (27 septembrie 2011)
Adăugat de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ludmila

Iar un drum, iar o amintire
trec peste ele nu mă uit înapoi
simt oraşul cu oamenii lui indiferenţi
ca pe un vânt la marginea cerului,
şi umbra turnului cu ceas
căzută ca o taină imperfectă
în cercul strâmb al singurătăţii.

Totul se schimbă
voi pleca în parcuri cu alei drepte
cu oameni mulţi dezinteresaţi
care vor lăsa în întuneric copacii
şi teama va sta cu mine pe bancă,
ca o toamnă târzie aşteptând
lumina sclipind în ochii femeii singure.

Am fost în noapte mirat
de umbra mea frumoasă
pe peretele galben al camerei
lânga alte umbre statice de obiecte,

[...] Citeşte tot

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu (27 octombrie 2009)
Adăugat de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cina cea de taină e cu ţărani

Nopţie tale rotunde
îmi cuprind inima în palme
lasată pradă dragostei sălbatice.

Zorii mă văd îmbătrânind în cuvinte
din rădăcini adânci autohtone,
ziua nu mă lasă niciodată singur,
să rămân întristat;
când sera se urcă în ceruri,
cina cea de taină e cu ţărani.

Pe acoperişuri cade lumina
şi alunecă pe ferestrele oamenilor,
pe o uliţă ruptă din cer
se plimbă neliniştea satului,
Doamne iartă-mă
mi se parte totul nesigur.

Dacă lumea e prea complicată
şi nu pot să o înţeleg,

[...] Citeşte tot

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dezacord

ne cunoştem
suntem în acelaşi trup
sfârtecat de erori
două dedublări ale aceluiaşi eu

nu ne înţelegem
punem stavile la fiecare pornire
să nu fugă din priviri adevărul
iubirile să se aşeze în inimă
culcate pe feamătul gândului
în miezul cuvintelor

în partea mea opusă
se răzvrăteşte voinţa nedumerită
se simte trădată prin sânge
fuge de tine ca un iepure sălbatic
îţi sparge ziua cu bănuieli
şi dispare în pădurile nopţii

se rupe frunza din inima lemnului

[...] Citeşte tot

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu (13 noiembrie 2010)
Adăugat de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Unde eu nu-s

Luna s-a ascuns în agudul din faţă,
mă furişez pe prispa casei,
glasul nopţii se aşază-n poeme
pagină de pagină.

Nimic din ce am scris nu se ştie,
aripile drumeţilor se frâng,
măduva nopţii îngheaţă-n cuvinte.

Dimineaţa înveselită de rouă
îşi lasă umbra dusă de ape.

Tu n-ai aşteptări, ai numai prevestiri,
la porţile zăvorâte ale inimii
care se deschid.
De atâta ger în sufletul pietrelor
paşii şi-au luat urma înapoi,
şi orbecăie pe cărarea unei absenţe
unde eu nu-s.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu (16 ianuarie 2014)
Adăugat de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Marea Moartă

Seninul cade peste Marea Moartă
valurile,
dune de nisip ca ceara,
cerul deasupra
un deşert de cenuşă
de care atârnă
stele blonde, căzătoare,
inimi de sare înoată
în apele turcoaz.

Iordanul sfidează singur moartea
împrospătează grota
cu apă dulce,
sub nivelul mării
se moare câte puţin.

Pe mal cristale gălbui
sărută soarele levantului.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când sferele se ating

Era... pe când se curbau nopţile
din cauza înălţimii cerului,

fura contur spirala în cochilia cosmică
ce se ridică liberă
lăsând în urmă melcul,

când sferele se ating...
(se înghesuie stelele pe calea laptelui!)

Muşcând
cu muşcături din cuvânt,
printre dinţii de piatră
urma să treacă râul,

Cald sângerând în cântec,
pînă-n adâncul mişcat al inimii,
unde se nasc poeme sonore.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu (26 februarie 2012)
Adăugat de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sculptorul

Brâncuşi îşi ciopleşte gândul
peste inima pietrei
în forme de sărut

poarta se deschide
îndrăgostiţii trec
sculptorul moare

se aşează masa tăcerii
pe scaune doar doisprezece
cei care l-au iubit
Jiul doar murmură

spiritul său se înalţă
prin coloana fără sfârşit

apoi familia împuţinată
aşezată pe şase scaune
la masa de taină
varsă lacrimi în tăcere.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu (21 februarie 2010)
Adăugat de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poem sub sticlă

frunze late cât marea
îngălbenite de vârstă
cad pe tăceri

ochii obosiţi de verde
trec peste păduri
în culori

fetele se închipuie mari
prin germinaţia seminţei
în pântecul negru

toamnele se culcă pe gândul
înrămat în peretele inimii
sub sticlă

cu suferinţa săpată-n carne
iernile trec peste râuri
viaţa curge la vale

[...] Citeşte tot

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu (28 ianuarie 2012)
Adăugat de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Delfinul din mine

Îmi număram silabele şi una s-a topit
în miezul cuvântului.

Încerca să-şi epuizeze cântecul pe note
şi noaptea o înfăşura în albastru.

Dimineaţa mi-a acoperit ochii,
braţele au înflorit în pomi,
gândurile au căpătat aripi de păsări
care-mi ciuguleau din inimă.

Drumul s-a lungit sub tălpi,
picioarele n-aveau paşi,
aveau aripile unui delfin
şi întinderea era de apă.

Nişte voci îmi mângâiau mirate
evoluţia preexistentă în mister.
.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu (7 februarie 2012)
Adăugat de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Floare roşie

Floarea dragostei, floare pură
floare roşie pe gură
şi în inimă arsură.

Floare roşie, floare de nalbă,
perlă la gât în salbă
şi în inimă o tolbă.

Floare roşie, floare de crin
al dorinţei dulce alin
şi în inimă venin.

Floare a iubirii roză
dar al cerului, apoteoză
şi în inimă osmoză.

Flacără roşie, pară
ai ars toamnă după vară
în inimă dulce-amară.

[...] Citeşte tot

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Transfigurare

Dacă ar fi să-mi cenzurez gândul,
nimic nu m-ar mai bucura sau întrista,
căutările n-ar avea nici un rost,
m-aş folosi numai de mâini
să sprijin boltirea cerului.
Paşii ar prelungi drumul la orizont.
Nu ştiu ce aş face cu iubirea
rămasă fără casă,
fiindcă sufletul ar fi un deşert
prin care nu trece femeia.
Numai tu eşti umbra pe care mă suprapun
şi intru cu inimă cu tot;
gândurile rămân libere,
păsări îmi înghit clipele
şi zboară.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu (19 iunie 2011)
Adăugat de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Căzut din cer

Mă îndepărtez
despuiat de frunze
cu urechea surdă la cântecul inimii
unde locuiesc păsările
cu ciripitul plin de priviri.

Ochii adorm obosiţi
şi mâinile
caută (cu disperare) întregul.

Sunt speriat de ghearele lumii;
îmi ascund carnea sub pielea copacilor.
Îmi este cu neputinţă să înţeleg ce vor...,
şi fug.

N-am nici sânge atât de albastru,
să-şi aducă aminte că sunt
viţa unui neam
căzut din cer cu îngeri.

[...] Citeşte tot

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu (13 februarie 2012)
Adăugat de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi sângele apă nu se face

Tu ai rămas nehotărâtă
în oraşul trecut peste mări,
să cauţi alt orizont
printre străinii mult prea străini.

Eu călătoresc spre casa din ţara de suflet
cu inima pe un munte de sănătate
unde locurile mă cunosc
şi sângele apă nu se face.

Te aştept adăugând câte o zi de tristeţe
până la punctul terminus,
înlăuntrul tău descurajat de himere
sângerează rănită dragostea
şi se preface-n strânsoare.

Lumile noastre nu simt diferenţa,
ea naşte singurătate şi orgoliu
ce într-o zi se pierde definitiv
şi zorii ei îmi bat la geam.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu (22 iulie 2017)
Adăugat de Llelu Nicolae Valareanu(Sarbu)
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fără răspuns

Apăs clapele pianului cu felii de suflet,
îmbrac auzul cu sunete absolute
şi-l caut pe Dumnezeu acolo unde inimile de copii
învaţă Tatăl nostru şi se luminează,
cu nerăbdarea fecioarelor, să simtă totul.
M-am înălţat ca un arbore în pădurea virgină,
fără să ştiu ce-i securea.
Mi-am risipit dimineţile pe câmp cu jertfe de flori,
până când doreau să fie răsplătite
şi aşteptam sub pelerina nuntirii,
rotind un joc de întrebări.
Trupul tău fraged
se înfăşura în vânt,
fără răspuns.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu (24 septembrie 2011)
Adăugat de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Puncte tari, puncte slabe

Deschid ochii şi cu privirea
urmăresc o frunză prin aer
frunză cât o inimă

cine se naşte în toamna târzie
zvâcneşte ca o săgeată la punctul ţintit
am încercat să-mi cântăresc vorbele
să nu las loc la interpretări
şi oricum vor fi

n-aş pedepsi pe nimeni
sunt un pacifist convins
care se zbate în sine

aştept cu răbdare
pe cei care nu se dau bătuţi
şi intră în jocul rezultatelor
fără să se plângă niciodată
punctele lor tari nu se văd
dar există

[...] Citeşte tot

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Să simt noaptea la ea acasă

aceste cuvinte vor rămâne nespuse
şi numai noi ni le vom scrie
nimeni nu va căuta să înţeleagă
mersul lucrurilor

acum am înnoptat într-o ruină
să simt noaptea la ea acasă
cum doarme laolaltă cu moartea
pe un pat de scânduri ude
ca un pod neterminat peste un fluviu
pe care odată intrat nu te mai poţi întoarce

mă sperie că n-o să apuc dimineaţa
când ochiul măsoară întinderea
se înghesuie clipele în buzunarele inimii
pentru a îneca moartea în sânge
şi timpul o să-mi ofere alte bătăi de cap

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu (1 februarie 2010)
Adăugat de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eu sunt

pietrele se spală pe cap de ploi
ţăranii beau cafeaua cu ţuică
povestindu-şi naravul dobitoacelor

eu sunt un drum de întristare
pe care trec poaspăt potcoviţi caii
îmi aprind pe spinare scântei
roţile sapă-n margini un hat
în care se scaldă vrabiile câmpului
celelalte se scutură de praf

eu sunt o vulpe cu rană
cocoşii îşi dreg glasul în noapte
înfricoşaţi de tăcere
pe râu urcă peştii în salturi spre munte
pădurile au picioarele ude fără ochi şi urechi
soarele coboară de pe stânci printre arbori

ţaranii caută în inima lemnului cruci

[...] Citeşte tot

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu (8 iulie 2010)
Adăugat de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Comentează! | Votează! | Copiază!