Nicolae Vălăreanu Sârbu despre verde

Tânără

Tânără şi atât de fragedă trăieşte în mirajul
verdelui în seva din frunze
pe ramurile copacului îndrăgostit
îmbrăţişând cu mâini de lumină
trupul în iubire vibrând.

Tânără înfăşoară în cuvinte speranţa
şi-i dă semne de încredere sinceră
pe portativele interioare,

până îi cad florile şi leagă fruct
într-o dulce sărbătoare de liliac
uitând să mai gândească rodul bogat
mai copt decât se aşteaptă.

Într-o lume sinuoasă şi schimbătoare
esenţa se închide în viaţă.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Premoniţie

Se întâmpă lucruri-nelucruri,
impulsuri absurde,
roata de foc cade pe verdele copt dintre
viaţă şi moarte.

Se răsucesc drumurile pe urmele vântului
paşii se duc fără tine în dezordine,
în lume se împrăştie ambiguitatea,
nimic nu e sigur din ce foloseşti şi respiri.

Modul de a căuta adevărul în informaţii
şi simpla încredere în soluţii nesigure
se răzbună.
Lumea se grăbeşte,
numai tu te resemnezi în piatră
cauţi resorturi interioare,
gândeşti viaţa ca pe un copac aruncat în foc
din care curge cenuşa.

Îţi aduci inima şi sufletul acasă

[...] Citeşte tot

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu (7 noiembrie 2010)
Adăugat de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Copacul meu

Nu ştiu ce gândeşte un copac luat în braţe,
dar am semne că se bucură,
păsările se opresc din zbor şi cântă.

Umbra lui nu are picioare, dar fuge,
înima mea simte frunzele cum se clatină
şi se urcă pe ramuri alături de ele.

Fac ocolul pământului cu rădăcinile sub tălpi,
îmi simte urmele urcând prin cercurile trunchiului
şi nu mă scapă din ochii lui verzi.

Întotdeauna când vine furtuna
trag clopotele bisericii din dealul cu vii,
le aude şi simt cum se gândeşte la mine.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Într-o livadă de vis

Nu mă grăbi să te iubesc,
ştiu că timpul trece şi nu mă îndemnă să aştept,
dar fructul e în pârgă, nu-i încă copt
şi drumul nostru trebuie să fie acelaşi
fără meandre şi ocolişuri
care nu duc acasă.

Cred că dragostea numai încape în cuvinte,
e capricioasă ca prima lună de primăvară
care ne murmură frumos verdele în ochi.

Nu vreau să cad pradă crudului luminos
şi să mă prind în jocul ispitei
sfârşit în poemul pe care îl scriu
până vine vara şi pe ramuri se coc fructele
într-o livadă de vis.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fulgerul, izvor de lumină

Îmbrac în mici emoţii, cuvintele,
îmi strecor pe nesimţite iubirile
şi mă intorc acasă în singurătate
cu toate femeile îndrăzneţe şi fugare.

Mă pierd în ochii lor lunatici
ca într-o fântână albastră
de unde au fugit stelele verzi,
au rămas durerile îmbătrânite în apă,
fulgerul, izvor de lumină.

Noaptea-i o consolă susţinută de pilaştri
pe sub care trec femeile singure,
dincolo aşteaptă bărbaţii veleitari
roşi de nerăbdare.

Nu mai e mult pănă se nasc întâmplări
care se-ngroapă-n uitarea lumii.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Într-o cochilie verde

cu ea drumul era mai scurt
şi timpul alerga mai ceva decât stelele pe orbită

picioarele nu mai dădeau semne de oboseală
plecau fără să observ odată cu ea
către regatul spre care se grăbea

mi se înteţea şi atingerea căpăta gust de fruct pârguit
de nu mă mai săturam privind-o în ochi
într-o cochilie verde cu perle.

mă regăseam în iubire toropit
ca după o arşiţă purtată pe umerii goi

lujeri înflorind între sânii grei
adumbrind laptele aşteptării viitoare

coapse cât odihna ispită
gazelă de taină

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Greierii se pornesc în cânt

Cât gândurile lasă să se întrevadă, viitorul este în echilibru,
talerele balanţei aşteaptă plinul bogăţiei risipite,

mai departe zilele se leagă de nopţi prin cordoane ombilicale

cum stelele de oiştea carului mare.

Ploile aproape călduţe alunecă pe umeri,
intră-n culori fără niciu ecou
doar plânsul norilor fără tunet

se risipeşte umed.

Apoi limpezimea cerului la fel cu a minţii
caută liniştea în fagurii timpului,

creşterea ierburilor capătă verdele glas
pe care numai greierii îl ascultă
şi se pornesc în cânt.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fiecare pasiune naşte un vis

nu-i nimeni
a fost o părere că cineva bate la geam
dar nu sunt geamuri
într-o lume închisă
lumina pătrunde prin tavan
ca o cădere a cerului pe acoperiş

odihna trupului este obligatorie
în acest spaţiu redus la tăcere
în care nu se spune nimic se acceptă
cu o bunăvoinţă de iubire

moartea şi viaţa sunt dincolo de pereţi
nu este îngrijorare nu se simte
se citeşte prin gânduri trăirea
pofta de aer şi de priviri

fiecare pasiune naşte un vis
ascuns în sufletul înverzit
din care creşte arborele vieţii

[...] Citeşte tot

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Femeia subţiată de ploaie

Degeaba vreţi să mă convingeţi de contrariu,
fără ospeţele care întorc lumea pe dos
când timpul face cute şi se scutură de ele,
dimineţile vor sta cu soarele pe masă
şi primăvara nu mai pune nume verdelui,
lasă un foşnet pe buzele vântului
de boarea iubirii ispiteşte tot mai frumos
femeia subţiată de ploaie
şi o împlineşte la fiecare atingere.

Amiaza vicleană şi fierbinte
îşi face plinul cu odihnă şi vorbe de duh,
iar umbra se îmbracă cu fibra frunzei
şi seara soseşte c-un crepuscul vâscos
ce curge cu miere în culori de sânge.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Femeia îmblânzită de ploaie

Degeaba vreţi să mă convingeţi de contrariu,
fără ospeţele care întorc lumea pe dos
când timpul face cute şi se scutură de ele,
dimineţile vor sta cu soarele pe masă
şi primăvara nu mai pune nume verdelui,
lasă un foşnet pe buzele vântului
de boarea iubirii ispiteşte tot mai frumos
femeia îmblânzită de ploaie
şi o împlineşte la fiecare atingere.

Amiaza vicleană şi fierbinte
îşi face plinul cu odihnă şi vorbe de duh,
iar umbra se îmbracă cu fibra frunzei
şi seara soseşte c-un crepuscul vâscos
ce curge cu miere în culori de sânge.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Primăvara

Se face dimineaţă-n gânduri
primăvara şterge urmele iernii
porneşte pe drumul verdelui crud
seva-i subţire îşi găseşte loc, totul înfloreşte.

Lumina-i tînără, blândă şi dulce
pune brăţară de platină la încheieturi,
fiinţele sporesc fără să simtă,
o fată cântă la violoncel.

Cerul se deschide la culoare şi urcă
nopţile prind întunericul de gât şi-l sufocă,
o astenie se stinge încet din trup
îl face mlădios ca nuiaua de salcie.

De sub picioare iarba se ridică,
nu-i loc de cărare,
iubirea pluteşte şi capătă aripi
n-o mai opreşte nici vântul.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Primăvara

Se face dimineaţă-n gânduri
primăvara şterge urmele iernii
porneşte pe drumul verdelui crud
seva-i subţire îşi găseşte loc, totul înfloreşte.

Lumina-i tînără, blândă şi dulce
pune brăţară de platină la încheieturi,
fiinţele sporesc fără să simtă,
o fată cântă la violoncel.

Cerul se deschide la culoare şi urcă
nopţile prind întunericul de gât şi-l sufocă,
o astenie se stinge încet din trup
îl face mlădios ca nuiaua de salcie.

De sub picioare iarba se ridică,
nu-i loc de cărare,
iubirea pluteşte şi capătă aripi
n-o mai opreşte nici vântul.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cuvântul tău nu mă lasă singur

Simt cum se frământă pământul,
apele se umflă în plămâni şi respiră,
rădăcinile absorb zăpada şi se pregătesc
arborii îşi dau coate şi se bucură.

Primăvara mă cheamă cu toată puterea soarelui,
cuvântul tău nu mă lasă singur
şi mă bucur cu toţi nervii tăcerii
de cântecul ce se naşte în mine.

ştiu cum foşneşte în aburi pământul,
cum răsuflă din adânc,
sub privirile oamenilor
după modelul trezirii din somn.

Văd cum se revarsă ţărâna umedă,
Cum păsările se lasă din zbor şi caută
hrana care le asigură un nou ciclu
când natura înverzeşte şi cântă.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Seri şi nopţi de vis

Mulţi cred că iarna acoperă tot urâtul
şi primăvara îl pune din nou sub ochi,
dar nu-i nicio grabă să-l înlăture
ambele anotimpuri viu colorate,
ne umplu interiorul cu bucurii,
ne lasă cu inima în palme
şi cu visele în buzunare.

Primăvara pe care o aştept are culoarea iubirii
şi surâde-n săruturi odată cu frunzişul crud
în foşnetul risipit prin aerul solar.
Voi îmi cereţi să nu ocolesc nicio plăcere,
să nu las clipele să se spargă irosite
în serile şi nopţile de chitare verzi
şi sunete de liliac înflorite-n silabe
pe care le-n şir la gâtul iubitei.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Femeie a verdelui copt

În serile tale stelele rămân pe loc
pământul abureşte oglinzile cerului,

iar nopţile de mână cu pădurile
se plimbă pe văile adînci ale întunericului
unde apele-s înstrăinate-n singurătate.

Târziu când se porneşte cântecul dimineţii,
păsări cu ciocul de smalţ
întrecându-se cu lumina
pun prag de încercare dragostei.

Aromele salcâmilor înfloriţi
îmbată cărările ierbii de rouă
şi nu mai pot pleca fără tine
femeie a verdelui copt.

Nestăpănită vibraţie visează
luntrea care ne aşteaptă la mal,
să ne pierdem pe nesimţite

[...] Citeşte tot

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dragostea curioasă

noaptea se rostogoleşte în hăul cu întunericul zdrenţuit
de cârtiţele neobosite ale lumii
ziua nu mai are amiezele somnoroase de altădată
cu soarele deasupra capului odihnind
dragostea o simt la fel de curioasă
nu se întâmplă aproape nimic
ierburile cresc la fel
pomii înfloresc
şi eu mă simt cuprins de întreg frumosul
pentru care te iubesc

priveşte-mă cu ochii de verde
nu-mi văd umbra şi o caut cu paşii
gândurile nu mă lasă să stau locului
dar trăiesc închis în cuvinte

dacă vii să mă vezi
ascultăţi în fiecare clipă inima
şi nu vor mai trece nefructificate

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Unde lumea respiră adevărul

Ridic la nivel de trofeu, lumina
împrumut razele din ochiul soarelui,
sângele îşi capătă pulsul normal,
se pune la loc pământul sub picioare.

Bucurie din bucurie pe insule de dor
acoperă dragostea cu pânză de in
şi noaptea cu vise înaripate,

unde lumea respiră adevărul.

Întorc înapoi răsfăţul şi curăţ gradina
în care odihnesc în treacăt stelele,

de iubirea mă absoarbe cu totul
în tunelul de vrajă
şi nicio patimă nu mă supune
mai mult decât ţelul pentru care lupt.

Acolo dimineaţa cu ochii verzi

[...] Citeşte tot

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ziua de mâine

Tăcerea este o prevestire
pe care o aştepţi citind ziarul
la umbra bătrânului nuc de sfântul Ilie.

Dimineţile se plimbă-n oraş
ca nişte fete nemăritate
ce zâmbesc puţinilor trecători.

Îmi doresc o amiază de lapte bătut,
să mă odihnesc în spuma ei
ca un copil care stă la geam şi priveşte trenul
cum îi trece prin somn
cu vise de călătorii.

O lumină pistruiată de nori
îşi face loc printre copaci
şi se schimbă des în atitudine
după cum se înteţeşte vântul.

Mirosul sănătos al verdelui îmbătrânit

[...] Citeşte tot

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cad în somnul altor vremuri

Dintrtr-o parte a lumii
s-a răspândit o moarte ciudată
statornicită in lumea civilizată,
ceilalţi îi aşteaptă încă colţii,
distanţarea socială obligatorie şi tăcerea
e cel mai bun remediu,
însingurarea coboară sub piele
şi crestează muşchii cu durere

de mă simt ca o nălucă închisă
în ascunzişuri de ceară,

în zile şi nopţi fără cuvinte.

Buzunare goale, inima rămasă săracă.

Cad în somnul altor vremuri
cu teama înfăşurată în voal de mireasă
şi-mi vibrează în trup arterele primăverii
cu verdele şi albul

[...] Citeşte tot

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cum să mergi pe urme şterse

Nu mai e nimic de făcut situaţiei,
timpul trece şi nu se leagă de prezent,
mândria abia se ridică din genunchi
pe când seva înverzeşe în muguri.

Cum să mergi pe urme şterse
cu paşii prinzând creasta munţilor
pe cărări înzăpezite de somn
spre lăcaşul unui suflet stingher
ce a învăţat să respire aerul
din ceaţa de pe vârful brazilor falnici.

Asculti foşnetul sălbatic al pădurilor,
noaptea alunecă în văile abrupte
odată cu întunericul destrămat
şi pune în loc lumina dimineţii reci.

Privirea o pierd în plasa verde a dimineţii,
cum arde magneziul din clipele vieţii
cu albe sclipiri orbitoare.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!