Textele de mai jos conțin referiri la viață, dar cu o relevanță mică.
Basmul vieții
Din tot ce arde purpuriu sub pleoapa lunii,
ce cratere te fură cu surâs de jar?
Din tot ce zboară peste fusul rătăcirii,
ce pânză te răpește în rotirea bucuriei
ca-n palatul de cleștar?
Cum se așterne vremea-n piept, nectar?
Din ninsoare, face aerul curat hotar.
Fulgii plutitori dansează-n gând?
E iarnă, dar nu-i timpul de îngheț pentru privire.
Câtă bucurie! Te-aud și tăcând!
Vremea întâlnirilor de sens învie?!
Topește dragostea zăpada separării de cuvânt.
Vezi? Prezentul-i dar sublim de alb în gene.
Lumina mea, ce-ai împânzit cercetător simțirea,
pentru a radia din creștet până-n tălpa stelelor nemărginirea,
pentru tine, din culesul roadelor, ce vrei?
Trec anii, la urechea inimii cercei, podoabă peste vreme,
noi, îmbogățiți prin ei,
la sărbătoarea adâncirii în poeme.
Din tot ce cheamă spre duminici printre clipe,
[...] Citește tot
poezie de Iulia Dragomir
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Călătorie
La răscrucea violacee a viaductelor cosmosului în care m-a trimis drumul,
natural ca mersul cerbilor în pădure,
am coborât, broască țestoasă de 108 de ani, în valea mieilor.
Le auzi glasul? Înaintez...
Iarba înrourată se înalță, se pliază cumințică sub tălpile goale ale luminii,
străbătându-și fiecare încheietură, pentru saltul în cuprinsul experienței.
Țintuită în pământul reavăn de inspirație, călătoresc pe traiectoria vieții.
Încet, încet, firele desprinse de sensuri,
în plină adulmecare de pace, își dezmorțesc cumpănirea.
Ai vrea să te mint, câmpie crescută în degetul clipelor?
S-au tocit unghiile de aerul retragerii în poiana neatinsă de ciute.
Din mine însămi, în mine însămi, fac pod, mă traversez,
dincolo de turnul săpat în piatră peste împotmoliri și nuferii de neînvins ai anilor.
Binecuvântare
Mă iau în brate și mă ridic până la desprinderea din atârnările sinelui.
Îmi pun în față momentele din care a crescut sufletul cu înfloriri ochioase de apropiere,
cu săgetări de lumină dintr-o margine în alta a cutreierării aceluiași tărâm.
Le fac nod de ridicat la vedere, trag de imagini ca de filmul răpirilor în Serai.
De neasemuit cum se derulează biruitor
peste scăldatul cu stoicism în curiozitățile ambientului!
[...] Citește tot
poezie de Iulia Dragomir
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Aceeași pistă
E tot o fugă, fuga din coșmarul pierderii coloanei infinitului.
Iar am avut un vis de trezire bruscă.
Mă readucea abandonul în punctul muțeniei,
în camera alunecărilor în altă cremene.
Ca un copil curat și cuminte, părăsit de părinți,
îmi prindeam inima și o vedeam
cum se scurgea printre degete,
neputincioasă de a se aduna în palma cuvântării...
Înțelegea deplasarea dintr-o tulburare în alta,
contempla retragerea în baia alunecării pe trupul timpului acela.
Și viața se scurgea în palpitații.
aruncându-mă în fuga de furtul de suflet cu țâfna privirii,
parașutată pe bunăstarea clipei,
să fiu cât mai greu de atins de fulgere cotropitoare.
Există o tandrețe în care se dăruiesc toate,
care e totuși de neîmpărțit.
Odată vândută la talciocul îngândurării,
mă lasă fără puterea piciorului de a continua drumul,
fără zâmbetul culorilor din anotimpuri.
Am fugit să mă găsească norocul luminii
[...] Citește tot
poezie de Iulia Dragomir
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Ospăț împărătesc
În libertatea albastră, cum stai acolo, scrutător, lângă coastă,
auzi cum bate din aripi o pasăre măiastră!?
E secretară-n întâlnirea mentolată de povești.
Ce glasuri se înalță-n templul de smarald!
Mi-e și frig, mi-e și cald.
Bucură-te! Din tâlcul lor, și tu crești...
Cuvintele, precum cafeaua, așteaptă să le bei din cești,
să le guști aroma pe-ndelete sau în grabă. Ce vibrație suavă!
Stau dinainte să le seduci între metafore, brațe de alint,
cuvintele au viață, râd, plâng, se mișcă, dorm, simt...
Hai la cenaclul tuturor acestor întâmplări,
să luăm cuvintele și stările la disecări,
să desfrunzim tăcerea de veșmânt.
Cum se rotește zburătoarea-n cuibul morilorde vânt?!
Printre zăpezile adunate-n geam, printre sclipiri ce străjuiesc pe ram,
cu reveria și realitatea mă-nfășor ca-ntr-un fular ceresc.
Prin vara sufletului, cu orele coapte de trăiri mă hrănesc.
Mă deschid, mă încui, mă adun, mă risipesc, îngheț, mă topesc...
Să-ți fie dragostea ospăț împărătesc!...
Până la toate și înapoi
[...] Citește tot
poezie de Iulia Dragomir
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Pentru a recomanda secțiunea cu Iulia Dragomir despre viață, adresa este: