Textele de mai jos conțin referiri la religie, dar cu o relevanță mică.
Unda de lumină
gândul în care călătoresc
fără să bănuiesc unde
mă lasă într-un ținut
din care pleacă păsările
peste un deșert de apă
Dumnezeu pescuiește sârguincios
încerc și eu cu undița de argint
dar nimic
aștept minunea când trag peștii
și se întâmplă
simt o undă de lumină
care mă atinge
și pleacă.
n-o urmăresc
prin înaltul cerului
se face o cărare
drumul meu se arcuiește frumos
și merg mai departe
[...] Citește tot
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Mă alcătuiesc din cuvinte
visul se întoarce în vis
în gânduri dragostea frământată dospește
până i se frăgezește miezul
viitorul rupe lacom din speranțe
își pune pe masă pâinea coaptă
și așteaptă musafirii
ușa rămâne deschisă
mă alcătuiesc din cuvinte
și prin ele mă înalț în fiecare zi
urcă nestingherite-n poeme
și-n umbra lor curg clipe încântătoare
cu sunete de flaut
c-un ochi atent
Dumnezeu privește-n tăcere
și meditează la unele taine
[...] Citește tot
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Ce-a mai rămas
În buzunarele goale
nu găsești niciun drum,
bate austrul de la vest
și toți înghit în sec seceta aspră.
Nu știu ce vânturi vor mai veni,
suntem bolnavi de așteptare.
Din adâncul istoriei
lumea ne-a lăsat tot la margine,
degeaba mărșăluim pe jos.
Vor veni alte generații,
le-am lăsat speranța pe masă
și câteva cuvinte de iertare
pentru ce n-am fost în stare.
Arămas credința-n Dumnezeu neîntinată
și o porțiune de pământ nevândută.
Amin!
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Fântâni nu se mai nasc
Stau cu Dumnezeul meu în suferința durerii
aud eternitatea cum curge prin uitare
și n-are maluri decât o lumânare aprinsă,
care-mi arde drumurile spre iad.
Văd lumina cum o topește și urcă,
mirositoare prin vămi mântuită
înflorind ramurile cerului
deasupra de ziditorii cuvântului.
Fântâni nu se mai nasc,
doar în agheasma iubirii mă scald
și ies mai pur din ninsorile de argint
în care sunetele nu se aud.
Nesfârșitul împarte cu mine tăcerea.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Fără timp pierdut
am închis în mine toate întrebările
n-am avut răspunsuri după care să pun virgule
am avut doar suspiciuni și frustrări
ce nu mă încântă
cu destule umbre tăiate în bucăți
îmi dojenesc simțurile care mă înșală
și mă ridic cu fața spre cer
să-l privesc ca pe o cupolă de catedrală
din genunchi pe lespezi reci
aud ciripitul păsărilor dimineții
cum se îmbină cu adierile de vânt
vreau să simt fiecare desfășurare a clipelor
fără grabă și fără timp pierdut
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Când urcă bucuria
De ce îmi preziceți o iarnă în oase?
O curgere continuă din streșini
când urcă bucuria prin mine rotund
și-mi iau inima în mâini și o ascund în piept,
o fac să simtă primăvara
cum ne acoperă cu verde,
rămânem credincioși
sfințeniei din cuvinte
pe care le repetăm
neobosiți în rugă.
Nu-mi mai rămâne iarna interioară,
acasă odată cu plecarea
fuge din mine iluzia și se naște iubirea,
crește sub ochi minunea
și-n spațiul dăruit
aduc în fiecare zi
lumina.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
De-atâta extremă nepăsare
A secat o vână de izvor,
s-a năruit înc-o fântână,
am zăbovit aseară-n pridvor
cu tine draga mea de mână.
S-a micșorat și umbra-n păduri,
azi se taie arborii semeți,
rămân furtunile să înduri,
iarna s-o înoți printre nămeți.
De-atâta extremă nepăsare
nimeni nu acordă un răspuns,
stau în palatele de sare
în care Dumnezeu n-a pătruns.
Stăpânii cred așa într-o doară
că nu putem nimic a face,
ne lasă liberi, să se moară
înveșniciți cu toții-n pace.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Cum plecam cu tata la coasă
rămân o vreme într-un dreptunghi
săpate urmele trupului
și un ceas de piatră într-o cruce de piatră
care-și macină timpul în fire de nisip
pe care le spulberă vântul
pe ochii închiși ai morților din adânc
e atât de tăcut țintirimul din sat
încât fiecare cruce e un poem nescris
liniștea cade din turla înaltă a bisericii
și se sparge peste satul din vale
ca o noapte lovită de săgețile luminii
când soarele abia iese pe coama dealului
atunci trist mă năpădesc amintirile
cum plecam cu tata la coasă
și somnul lui e acum mai lung decât somnul
mi se pare moartea neîngrădită și liberă
iar viața discriminată întreruptă înainte de limită
fără să fie nimeni vinovat
invocând chemarea celui de sus
[...] Citește tot
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu (26 iulie 2010)
Adăugat de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Cu inimile sus
Noaptea se destramă pe muntele sfânt
în care urcă credincioșii neștiuți,
în suflet nu mai au niciu loc
chiar dacă merg să se roage lui Isus.
Cu inimile sus
nu se știe în ce stare o să ajungă,
dar ajung stropiți de lumină
de ce se grăbesc atât?
N-am niciun răspuns,
am doar o lacrimă ce se scurge pe pomeți,
soarele a urcat pe cer,
ei mai au de urcat
până la înțelegerea cuvântului nimb.
Când ceasul o să aibă bătăile sacre
Pe munte, deasupra
duhul o să coboare în voi.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Copacul meu
Nu știu ce gândește un copac luat în brațe,
dar am semne că se bucură,
păsările se opresc din zbor și cântă.
Umbra lui nu are picioare, dar fuge,
înima mea simte frunzele cum se clatină
și se urcă pe ramuri alături de ele.
Fac ocolul pământului cu rădăcinile sub tălpi,
îmi simte urmele urcând prin cercurile trunchiului
și nu mă scapă din ochii lui verzi.
Întotdeauna când vine furtuna
trag clopotele bisericii din dealul cu vii,
le aude și simt cum se gândește la mine.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Cu ochi de țăran
În țara asta frumoasă cu nume de poet
Eminescu privea rugăciunea unui dac,
poarta sărutului pe sub care trec
are stâlpi dăltuiți în piatră
și susțin o ladă de zestre
în care-i împăturită istoria unui neam
trecut peste nesfârșite încercări de moarte
și totuși există treaz.
Pe când voi îmbătrâni lângă masa tăcerii
idei de păsări vor zbura spre cer,
de voi rămâne nemuritor și magic
privind coloana înfiptă-n înfinit
cu ochi de țăran dintr-un sat
rămas într-o veșnicie uitată.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Mie îndeobște îmi place hârjoana, nu bătaia
De pe un balcon s-a aruncat în gol,
n-a văzut nimeni isprava,
dar nici n-a murit.
A rămas cu handicap fizic de parcă nu-l avea mintal,
dar s-a vindecat de cel mintal
și vrea să trăiască.
Ce absurditate mai e și asta,
nimeni nu știe nici chiar handicapatul.
Doamne îmi zic chiar dacă grădina ta e mare
are și buruieni cât cuprinde,
flori, unele chiar carnivore
și tot ce ne trebuie pentru a trăi în pace,
dar pacea nu e întotdeauna de găsit.
Mie îndeobște îmi place hârjoana, nu bătaia
celor cu mințile întunecate,
ăștia sunt niște animale de luptă
pentru nimicul din ei
și mereu vor să bată, ori să omoare pe cineva fără motiv,
[...] Citește tot
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu (23 iulie 2017)
Adăugat de Llelu Nicolae Valareanu(Sarbu)
Comentează! | Votează! | Copiază!
Bulversare
noaptea se plimbă în doliu peste lume
oamenii se ascund în casele lor
orașele freamătă sub lumini multicolore
luna privește întristată zestrea pământului
vine mai aproape de gânduri și vise
citește teama de pe fruntea poeților
și pleacă obosită de nevinovăția îndrăgostiților
care uită să mai doarmă
Într-o noapte se declanșează iadul într-o parte de lume
unii aplaudă alții plâng
nici voi nu știți cu adevărat ce se întâmplă
moartea așteaptă să audă știrile
și fuge are mult de lucru
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Bătrânul
Urcă pe scara vârstei în solitudine
omul cu gândurile scrise și-n vorbe
cu multe întrebări nepuse
și răspunsuri clare și lungi.
Un trup ponosit de prea multe întâmplări
care-ți mângâie auzul cu sunete difuze
un cântec de leagăn pe genunchi.
Iartă tot neastâmpărul
din pornirile iuți ale tinereții
respiră prin cuvinte alese
învelit în omături de ceară
ca într-o rugăciune.
Știe prea multe ca să mai spună
se odihnește cu pauze scurte
continuă obosit și îngândurat
cu ochi umezi, nevinovat
de dragostea cu care ne primește
pe toți în inima sa
ca pe niște copii
fără vârstă.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu (10 ianuarie 2010)
Adăugat de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Cu lumina cernută de umbre
Mă privesc cu ochiul din adâncul ființei
într-un izvor dătător de viață în pustiu,
rămas închis în memorie
cu gânduri și vise.
Cu lumina cernută de umbre,
orașul doarme sub straturi de ceață
nu e suficientă nicio tăcere,
nicio temere de singurătate.
În oglinda minții nici reflectarea-n conștiință
nu lasă deschise porțile raiului
fără să se verifice totul la intrare.
De aceea vă propun să luați aminte
cerul are loc pentru suflet, nu pentru trup,
orice moarte are semne din zodii de pământ.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
La momentul potrivit
Se urcă pe trepte prea înalte
de unde pot să cadă ușor
și nici nu înțeleg ce caută acolo.
E o persiflare a idealurilor mulțimii,
un imens gol care le înghite
cu o pâclă de fum să ne acopere ochii,
dar lemnul crucii prinde rădăcini
și morții își trimit blestemul
la momentul potrivit.
Își pun războaiele-n cărți
și cred că se joacă cu focul
iar schimbarea arde orice compătimire
într-un iad al pierzaniei.
Se vor șterge și urmele celor fără țară,
noaptea în care intră
este una fără lună și stele.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Pe când voi îmbătrâni
În țara asta frumoasă cu nume de poet
Eminescu privea rugăciunea unui dac,
poarta sărutului pe sub care trec
are stâlpi dăltuiți în piatră
și susțin o ladă de zestre
în care-i împăturită istoria unui neam
trecut peste nenumărate încercări de moarte
și totuși există treaz.
Pe când voi îmbătrâni, lângă masa tăcerii
idei de păsări vor zbura spre cer,
de voi rămâne nemuritor și magic
privind coloana înfiptă-n înfinit
cu ochii de țăran dintr-un sat
rămas într-o veșnicie născută-n el
și uitată pe ulițe.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vine iarăși primăvara
Nu te obosi să-mi pui înserarea pe umeri
poate n-am crecut mare cât o zi,
drumul s-a oprit la popas în amiaza cuvântului
peste care trec norii cu ochii-n lacrimi
și lasă-mă între trecut și viitor
cu pași rari să măsor umbra stejarului
sub care Dumnezeu își odihnește gândurile.
Vine iarăși primăvara păsărilor maiastre
cu flori regine ale culorilor
și înserări învăluite în taina iubirii
pe pajiștile sufletului înțesat de ierburi
în care se ascund nopțile rămase de pază
pentru nebunii căzuți orbi de întuneric.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Fructele rămân pe ramuri și iarna
De când m-am născut
am pornit la luptă
fără armele necesare și fără dușmănie,
încât m-am biruit și am trecut mai departe.
Am suferit și înfrângeri, dar mereu m-am refăcut,
am depășit întotdeauna obișnuitelor obstacole
și nu m-am depărtat de moștenirea rămasă.
Până azi sufletul meu înflorește și se scutură,
fructele rămân pe ramuri și iarna
semințele lor încolțesc de fiecare dată lăstari.
Eu gust dulcele și amarul cu buzele arse
și-l invit și pe Dumnezeu la masă
să-mi binecuvinteze cuvintele rostite
dând glas slavei divine.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Mă nasc în altă parte
Acopăr cu palma un cer subteran,
știu că există undeva în dedesubtul conștiinței
pe linia frântă a neființei,
ascuns de taina timpului în ochiul său
uit să-mi trăiesc clipele ultime
și mă nasc în altă parte a universului.
Dragostea ta e o comoară de foc,
îmi arde tălpile oriunde m-aș afla,
lumina o port cu mine-n gânduri
ca pe un simbol al trecerii nestingherite
fără să mai existe moarte
doar câte o întrupare a spiritului
care se înalță pe sine,
deasupra de tot ce înseamnă iubire
Dumnezeu vede totul
și mă lasă liber de trup.
poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Pentru a recomanda secțiunea cu Nicolae Vălăreanu Sârbu despre religie, adresa este: