O rază printre frunze
Frunzele murmură cântece uitate,
dar florile mai ascultă ecourile
și pun peste nimicul absolutului
miresmele ascunse printre petale.
Nuferi atinși de valurile solare
împart culori cu lumini adiascente
și trimit spre ramuri zâmbetele calde
care mângâie gingășia florilor.
Coruri anonime mai aduc suspine
peste jalea pe care o au comoară
și își consolează visele neclare
cu florile uitate-n singurătate.
Numai un trifoi ne trezea din dilemă
și când am încercat să-i aflu secretul,
o albină oprea aripile pe-o floare,
dorind o rază ascunsă printre frunze.
poezie de Constantin Rusu (mai 2010)
Adăugat de Constantin Rusu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Adierea nucului
Printre frunzele unui falnic nuc
un suav oftat alungă vântul
și simt mireasma unei melodii
care așterne peste flori cuvântul.
Ascultăm toaca de vecernie,
curcubeele parcă-s icoane,
iar pe ramurile de liliac
o lumânare pe o floare doarme.
Prin cântecul de frunză trec acum,
pe cărări ce par o sărbătoare
și nu pot nucul meu să-l schimb
nicicând pe o salcie plângătoare.
Să așternem adierea ta pe versul
logodit cu lacrima plecată-n lume,
cu o poveste tristă fără ramă
ascunsă într-un castru fără nume.
[...] Citește tot
poezie de Constantin Rusu
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vorbe de poveste
Un pustiu uitat sub gheață
îmi pare un portret ascuns,
fluturând ca o paiață
vorbe care n-au nimic de spus.
Nu suntem numai duiumul
stând pe margini de paragini,
când doar zarea ne e drumul
căutând vorbe în pagini.
Statornicia din noapte
chemările le îngheață,
o vorbă sculptată-n carte
ne căutăm pentru o viață.
Caut vorbe în izvoare,
frunzele m-ascultă sigur
punând pe destin culoare,
când m-așează într-un mugur.
poezie de Constantin Rusu (octombrie 2010)
Adăugat de Constantin Rusu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vorbe oarecare
Rătăcesc singur călcând pe alei
și frunzele supărate mă alungă,
iar stelele în singurătatea lor
îmi spun să merg printre versuri.
Scriu un vers din întâmplare
și în palme mi se așează o floare
luminată lin de razele lunii
printre umbrele privighetorilor.
Privighetorile nu caută tăcerea
și îmi traduc ce vor să spună:
un viitor se vinde ca prezent
precum minciuna nevăzută.
Nu ne gândim la testamente
și omorâm senin viitorul,
dar din ciorchinele de vise
eu mi-aș dori să fiu un bob.
poezie de Constantin Rusu (1 octombrie 2010)
Adăugat de Constantin Rusu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Textele de mai jos conțin referiri la frunze, dar cu o relevanță mică.
Pașii timpului
Pașii timpului puși în clepsidră
aduc lumina dintr-un vechi neștiut
și țin o bucurie ce-ai pus-o în lume
ca să pară totul un sfânt început.
Cocorii pun farmecul în vorbire
și au proverbe culese de-un alizeu,
spun că vârsta nu moare niciodată
dar e greu să lași în urmă un muzeu.
Pașii timpului ne spun când văd frunza
rătăcită sub privirea stelelor
că iubirile nu le păstreză nimeni
când anii opresc pașii candorilor.
Credeam lumea un stol de rândunele
învăluit de amintiri neuitate
iar când pleci lași statui fără testamente
și pașii adorm spre eternitate.
poezie de Constantin Rusu (18 septembrie 2010)
Adăugat de Constantin Rusu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Învăț din stele
Dacă rupi o buruiană din lutul uscat
atunci lutul plânge și buruiana moare?
Dar răspunsurile le-am cunoaște imediat
de-am avea printre stele o învățătoare.
Și totuși îmi apare de nicăieri un semn
printre ramuri ce-ascund cuvinte împletite,
într-un proverb uitat pe o cruce de lemn
lângă frica înghețată de vise uimite.
Din cuvântul adus la marginea tăcerii
de valurile lăsate pe unda lacului,
am ales din șoaptă lumina mângâierii
și frunzele uscate din genele izvorului.
Ecoul cu iubirea din vers eternitate,
are taina culorilor răsărind sub pleoape
și prin aripi pe cuvânt și zâmbete uitate
chem amurgul dar răsăritu-i mai aproape.
poezie de Constantin Rusu (noiembrie 2010)
Adăugat de Constantin Rusu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Urmele pașilor
Urmele pașilor pe nisipul fără stâncă
sunt șterse de o apă mai puțin adâncă,
ascuns printre valuri urmele lor le privesc,
au trecut doi tineri care parcă se iubesc.
Urme de pași pe trotuare asfaltate,
lângă reclamele bezmetic luminate,
par afișe de voluptate dezintegrată,
rătăcite puhoaie în ploaia întristată.
În neaua albă a copilăriei mele
văd pașii mamei încă oglindiți în stele,
păstrați pe oda lacrimilor risipite
la umbra teiului cu frunze adormite.
Simfonia pașilor pe cărări de munte,
tăvălind mireasma dorințelor mărunte,
are acordul rugăciunii puse în destin
și-aduce eternitate și zâmbet în suspin.
poezie de Constantin Rusu
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!
Un vers și o floare
Eram o salcie mută și căutam
o brazdă de armonie de pe pământ,
pe limpezimea clară a izvorului
care ascundea iubirea într-un cuvânt.
Te priveam ascunsă-n taina unei stele,
surâsul nu-ți ascundea copilăria,
lângă roua frunzelor păreai o floare.
Nu vrei vacarm și alegi periferia.
Priveam cum aștepți tăcerile spre seară
ocolind ecourile din suspine
și uitând amintirile fracturate
doreai secundele de iubire pline.
Și am alungat amurguri rătăcite,
cu privirea pusă-ntr-o îmbrățișare
și cu-n zâmbet pe tristețea înserării
noi am pus în iubire un vers și-o floare.
poezie de Constantin Rusu (iulie 2010)
Adăugat de Constantin Rusu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Zare de primavara
Misterul care unge primăvara
cu zăpezi deja pensionate
doar pentru câștiguri incolore,
vrea să facă din secundele pedestre
filamente întrerupte așezate
pe zarea agățată pe ochi uimiți.
Pomilor le este frică de frunze,
lacrimile-s pierdute-n aburi,
timpul vrea doar calendare,
se aruncă fotografiile șterse,
doar faruri taie noaptea adormită
și câmpia pustie răsună trist.
Un val pus pe tinerele cărări
e miniatură de poveste de iubire
a mugurilor din luminile de fulger
învelite cu oglinzi recuperate
din nopțile friguroase.
[...] Citește tot
poezie de Constantin Rusu
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!
Odată
Trecerile pe stradă sunt impozitate,
vacarmul este abandonat de liniște,
se cred ființe doar cei care au palate
și zile de întunecată priveliște.
Minciunile folosesc catalizatoare,
deși numai lumina naște adevărul,
însă astăzi doar stelele mai luminează
și ignorăm tristețea lângă artificii.
Sub stoluri de păsări zac frunzele flămânde
căzute din ramuri care mai visează flori,
lângă ignoranții adevărului morții
cu nume scrijelite pe pietre de mormânt.
Pun un ecou pe lacrima mamei din scrisori,
nu știu să tac tăcerile și vreau un răspuns
la așteptare liniștii universale.
Și-un zâmbet lătrat îmi dă un termen: odată.
poezie de Constantin Rusu (21 mai 2010)
Adăugat de Constantin Rusu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Pentru a recomanda secțiunea cu Constantin Rusu despre frunze, adresa este: