Tăceri tăcute
Cuibul unei perechi de berze tăcute
acoperă albastrul tăcut al cerului,
născut din tăcutele nopți trecute,
peste roadele tăcute ale ogorului.
Un pictor miop rupe un penel tăcut,
dar clădește un castel din petale mute
și-un zumzet de albine, pe un vis plăcut,
îl amestecă în culorile încă nevăzute.
Se varsă un mov tăcut pe norul trist,
mirele și mireasa nu vor să se sărute,
ecoul plecat devine un tăcut solist,
nimicul nu mai are umbre cunoscute.
Simbolurile sunt pe scările căzute,
un orb mai caută sclipirile-n nămol,
uraganele se dau pe știrile tăcute,
uscățive rime aduc un tăcut pistol.
[...] Citește tot
poezie de Constantin Rusu
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!
Buchete de oglinzi
De ziua mea mi-ai dat tăcerea
privirii care ascunde adierea
pe curcubeul cu portative
de petale uitate fără motive.
Și mi-ai dezvelit răsăritul
de coaja copacului cu sfârșitul
prins în pădurile nebune
printre ramurile cu moarte strune.
Diapozon ne-a fost un murmur de copil
care atras de un surâs umil
aduce sclipiri pe bolta albastră
și rugăciunea de pe cărarea noastră.
De ziua ta ți-am dat tăcerea
iubirii care ascunde mângâierea
și așează în zilele umbroase
buchete de oglinzi în nopți friguroase
poezie de Constantin Rusu
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!
Amandoi
Amândoi ne privim în noapte,
dar fără aduceri aminte
și peste surâsul tău de șoapte
lumea este spartă de cuvinte.
Capodopere-s azi visele,
cu declarații de iubire
și doruri ce ascund în ele
o rugăciune din privire.
Noi am alungat genitivul,
demult am depășit uimirea
și versul ne este portativul,
iar muzica este iubirea.
Triluri colorate vin în toamnă,
cu tăceri am legănat petale
și-am pus sărutul tău de doamnă
pe cântecul izvorului din vale.
poezie de Constantin Rusu
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vorbe oarecare
Rătăcesc singur călcând pe alei
și frunzele supărate mă alungă,
iar stelele în singurătatea lor
îmi spun să merg printre versuri.
Scriu un vers din întâmplare
și în palme mi se așează o floare
luminată lin de razele lunii
printre umbrele privighetorilor.
Privighetorile nu caută tăcerea
și îmi traduc ce vor să spună:
un viitor se vinde ca prezent
precum minciuna nevăzută.
Nu ne gândim la testamente
și omorâm senin viitorul,
dar din ciorchinele de vise
eu mi-aș dori să fiu un bob.
poezie de Constantin Rusu (1 octombrie 2010)
Adăugat de Constantin Rusu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Textele de mai jos conțin referiri la tăcere, dar cu o relevanță mică.
Învăț din stele
Dacă rupi o buruiană din lutul uscat
atunci lutul plânge și buruiana moare?
Dar răspunsurile le-am cunoaște imediat
de-am avea printre stele o învățătoare.
Și totuși îmi apare de nicăieri un semn
printre ramuri ce-ascund cuvinte împletite,
într-un proverb uitat pe o cruce de lemn
lângă frica înghețată de vise uimite.
Din cuvântul adus la marginea tăcerii
de valurile lăsate pe unda lacului,
am ales din șoaptă lumina mângâierii
și frunzele uscate din genele izvorului.
Ecoul cu iubirea din vers eternitate,
are taina culorilor răsărind sub pleoape
și prin aripi pe cuvânt și zâmbete uitate
chem amurgul dar răsăritu-i mai aproape.
poezie de Constantin Rusu (noiembrie 2010)
Adăugat de Constantin Rusu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Nucul de lângă castan
Sunt în toamnă, pe o bancă ciudată,
uitată sub nucul de lângă castan.
Petale uscate de dorințe vechi
picură amarul în păduri arse.
Tâmplele îmi sunt prinse cu spinii arși
în sărbătorile unse cu prostie.
Cuvinte nu pun pe autostradă,
am urcat cu ele doar o potecă.
Tăcerea tremură ușor, ascunsă
pe lumina de surâs a ochilor.
Aș rosti un vers sau o rugăciune,
ca să înflorească lăcrămioara,
sau liliacul cu zâmbet pe bucurie.
Am vrut o frumusețe limpede,
[...] Citește tot
poezie de Constantin Rusu
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!
Statuia de nisip
Doar drumurile străbătute au amintiri
și caut locașul îngerilor din priviri,
nimicul nu ne va rămâne niciodată,
dar stăm pe-o imprecizie acreditată.
O! Doamne de-atâtea ori mă pierd pe urma ta,
am vrut să-mi sculptez o zi dar mi-au luat dalta,
visez mereu un fluture sărutând o floare,
dar pe spânzurații din lume nimic nu-i doare.
Vreau zile cu priveliște strălucitoare,
să mângâi soarta tristă pusă în vâltoare
și să cobor o stâncă fără de pieire,
iar apoi secole să plimb în nemurire.
Umblăm prin anotimpuri fără o lanternă,
iar un ghiocel a uitat limba maternă,
o garoafă moartă e-ntr-o găleată goală,
tragedii tăcute sunt zilele de școală.
[...] Citește tot
poezie de Constantin Rusu
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!
O lăcrămioară făra lacrimi
Anii trecuți îmi par arlechini pe ramuri,
ce stau agățați de crengi dar nu s-au copt.
Umbra unei statui se leagănă pe unda apei
și mă întreabă printr-un ecou de ce nu știu
că timpul este tăvălit prin evenimente?
Durerile universale vor să nască lacrimi,
pentru a porni afaceri cu seturi de batiste.
Marginile sunt fără margini, nu au nimic,
doar mireasma teiului aduce un zvon plăcut.
Sunt pribeag și calc frunzișul veșted al uitării,
aduc prin vers lumina din ramuri de neliniști,
liniștea albastră se-acoperă cu florile tăcerii
deși clepsidra nimicului pare fără priveliști.
Un murmur de dor devine o nouă simfonie,
am vrut să-mi fii un zâmbet într-o seară,
să schimbăm vacarmul într-o salbă-reverie,
[...] Citește tot
poezie de Constantin Rusu
Adăugat de Constantin Rusu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Un vers și o floare
Eram o salcie mută și căutam
o brazdă de armonie de pe pământ,
pe limpezimea clară a izvorului
care ascundea iubirea într-un cuvânt.
Te priveam ascunsă-n taina unei stele,
surâsul nu-ți ascundea copilăria,
lângă roua frunzelor păreai o floare.
Nu vrei vacarm și alegi periferia.
Priveam cum aștepți tăcerile spre seară
ocolind ecourile din suspine
și uitând amintirile fracturate
doreai secundele de iubire pline.
Și am alungat amurguri rătăcite,
cu privirea pusă-ntr-o îmbrățișare
și cu-n zâmbet pe tristețea înserării
noi am pus în iubire un vers și-o floare.
poezie de Constantin Rusu (iulie 2010)
Adăugat de Constantin Rusu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Odată
Trecerile pe stradă sunt impozitate,
vacarmul este abandonat de liniște,
se cred ființe doar cei care au palate
și zile de întunecată priveliște.
Minciunile folosesc catalizatoare,
deși numai lumina naște adevărul,
însă astăzi doar stelele mai luminează
și ignorăm tristețea lângă artificii.
Sub stoluri de păsări zac frunzele flămânde
căzute din ramuri care mai visează flori,
lângă ignoranții adevărului morții
cu nume scrijelite pe pietre de mormânt.
Pun un ecou pe lacrima mamei din scrisori,
nu știu să tac tăcerile și vreau un răspuns
la așteptare liniștii universale.
Și-un zâmbet lătrat îmi dă un termen: odată.
poezie de Constantin Rusu (21 mai 2010)
Adăugat de Constantin Rusu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Pentru a recomanda secțiunea cu Constantin Rusu despre tăcere, adresa este: