Daniel Aurelian Rădulescu despre foc

Viaţa ca o flacără...

Nu-i materie viaţa, este pură energie...
Naşterea-i e amnar, vâlvătaia-i făclie.
Începutu-i fragil, înteţitu-i cu suflul,
Roşu-i este sclipirea, rug îi e începutul.

Vântul nu o doboară, îi dă înalt, o iuţeşte,
Apa îi este ardoarea, în înec o sfârşeşte.
Emanaţia-i suflet, cum fuiorul de fum,
Rece-şi are sfârşitul, prin cărbune înspre scrum.

Focul viu, e de tânăr... trosnet dă în scântei,
Zgomotul îl înalţă, exploziv în idei.
Mistuirea-i în plin, tot distruge în cale...
Creatoare-i de crimă, topitor de metale.

Calmu-i este final; din făclie vioaie
Alb-cernitul e spuza, crudul lemn îl îndoaie.
Înţeleptul emană pulsu-i intermitent...
Poate naşte un altul transferându-l ardent.

[...] Citeşte tot

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (6 iunie 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Arşi... Foc

Firave trupuri, minţi junone
Atât de încrezătoare în mâine,
Au picat azi jertfe cazone
Lui Dumnezeu... în focul câine.

Ajunşi pentr-un vibrato sunet,
Să-l aibă un gând de înfiorare,
Au fost străfulgeraţi ca-n tunet...
Neştiind că moarte oriunde apare.

S-au stins -pe-al indolenţei rug
De-un vârf de neam iresponsabil-
Copii, odată prunci de plug...
Azi scrum, în oraş moral instabil...

... Cetatea, înmocirlită-n ban
Cu inocenţa-i infantilă,
Ajunsă o noapte al meu duşman...
E azi şuvoi de lacrimi, milă.

[...] Citeşte tot

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (31 octombrie 2015)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sfârşitul începe primul...

... plecat de atâtea ori, din tot atâtea locuri
şi înspre alte, multe, fără nicio întoarcere,
poate fi cauza nostalgiei, cantonată ca în carcere,
a melancoliei gândului, izbucnit focuri,
pentru că mintea nu acceptă pierdere,
îşi aminteşte singură -pleonastic-
prinsă într-o fizică de lege trei, explicaţie un pic futilă, plastic,
obligând corpul la recul, de-o dezmierdere...
şi o întrebare ar fi atât naturală;
ce se petrece la plecarea ei, a minţii, definitivă,
ori reculul poate a fost mai înainte, o eschivă,
de aceea în fond ne îndreptăm spre înapoi; cum pacientu-i numai după, după boală!?...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (21 martie 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Seara

Se-ngroapă soarele încet pe deal,
Este-o caisă coaptă, cu-aură de foc...
E-un intermezzo, static, pe acelaşi loc;
Îl poţi privi, e-un gel topit, de-un aur ireal.

Se duce discul, de minune, în străfund,
În spate cerul, este-n flăcări, boreal.
Albastrul zilei, ia un aer mov, astral...
O vrabie, iubitu-şi cheamă, implorând.

Trilul din zi, e-un ciripit, arar, frugal,
Totul devine, umbre, doar contur,
O boare mlădioasă, de răcoare, îşi face tur...
Lumea se moare-n negru, trece-n ideal.

Sunt ultimele şoapte-n susurul de cină,
Dorinţe împletite se dezleagă-n dor,
Inima-i în relax de griji, e în amor...
Oh, frumuseţea visului începe...
Seara e de vină.

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (12 iulie 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Noapte de iarnă

E negru, peste alb, e frig afară,
Mi-am făcut suflet şemineu...
Stau pe-o sofa, lângă antreu;
Visez, de cum a fost, în vară.

Am inima în calde flăcări,
În minte, amintiri trezesc,
M-ai frânt de dor, mă rupi, trosnesc...
Te văd în foc, dansezi, am lăcrămi.

Mi-atingi obrazul cu vâltoare,
Mi-e mintea caldă-n suvenir,
Cu ochi deschişi, sunt în delir...
Mai pun pe foc, menţin ardoare.

E ger, ies să-mi revin din vis,
În mână iau un alb de spumă.
În urlet, câini, se chem, se-ngână...
Îs singur, e 12, An Nou, precis.

[...] Citeşte tot

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (5 iulie 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Celălalt

Se umple timp de tine, spaţiu-i vid
Dacă nu eşti, mi se opreşte totul;
Nici gând nu trece, sufletu-i arid,
Nu mai e ţel... cenuşă este focul.

Nu mai e sunet de-ţi dispare glas,
Cum nu-i auz de nu mai eşti un sunet
Şi nici speranţă nu-i când bun rămas
Nu-ţi laşi... nici fulger nu-i de nu eşti tunet.

Nici vânt n-adie de nu te atinge
Şi amprentă-şi caută-n elicea rozei
Ce arsurile le răcorind durere stinge...
Eşti poezia vieţii din neantul prozei.

Cum un cristal de gheaţă nu-i nea fără tine
Să stingi febra din suflet, lacrimi să-ndulceşti
Sorbind sarea şi amar din tot ce nu e bine
În cuvinte calde... eşti gesturi îngereşti.

[...] Citeşte tot

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (14 decembrie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Foi de foi

Foaie verde, libelule
Sar în hoarde cu surate
Să te roadă şi pătule
Să rămână goale toate,
Fără grâu pentru covrigi
Şi porumb de floricele...
Ciocălăi pe foc să frigi
Şi pănuş pentru pingele.

Foaie veştedă, înţeleaptă
Dăte-n colţi la furci
Ce-adună strâmba dreaptă
Să te încurci,
Să nu-ţi mai găseşti odihnă.
Pământ să fii, un gunoi,
Să-i îngraşi pe-alţii în tihnă;
Ruminante vaci şi boi!

Foaie albă, răbdătoare
De atâtea inepţii

[...] Citeşte tot

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (8 mai 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Levitaţie

ce-am păţit, doar adormisem
-e-adevărat, epuizat de o durere atroce,
apoi înconjurat de-atâta bine-
dar mă privesc, fără de ochi, ce-i închisesem
şi totuşi văd atâta negru peste tot şi, nici n-am voce
să strig că parcă-s din cărbune şi n-am vine...

mai am un pic, scăpat dintr-o imensă amnezie
şi, simt o flacără din lumânarea, parcă a mamei...
şi nu, nu doar de la ea, e ca un val de oameni,
un fel de necredinţă în tot, o erezie,
că nu mai sunt cu ei... e-adevărat, nu mai am simţul foamei,
atâta de uşor rămas, fără dorinţi, un privitor de seameni...

sunt un desprins inert, un ferice etern,
dar am o urmă de regret că nu mai sunt ce-am fost,
unul ce nici nu mi-l mai ştiu, un gând,
ce-acum e parcă atât de tern,
că nu mai sunt ambiţii, nu mai sunt plăceri, nici post...
dar ce tot zic, mut... mă duc să-i prind pe alţii, să prind rând.

[...] Citeşte tot

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (3 noiembrie 2015)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Legiferaţi bestii

La patru ace, încostumaţi
Cu zâmbetul în zeflemea,
La muncă marţi ori miercurea,
Neam de căţea, de jagardea...
În lanţ să fiţi legiferaţi!

Scrobiţi şi-n gât încravataţi,
Ţanţoşi, trecând cu leşul zilei,
În dispreţ privind poporul milei
În ţara mitei, şpăgii, pilei...
În foc pieriţi legiferaţi!

Mă jur, cu-ai mei, popor de fraţi,
Să vă blestem şi pe copii,
Să putreziţi cu toţi de vii...
Doar ochi deschişi şi sângerii
Să-i aveţi hoit... legiferaţi!

Canalii, să vă îmbuibaţi,
Vă înjur, Christosul mamei voastre,

[...] Citeşte tot

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (3 februarie 2017)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fierbinte vis de-o vară

În dimineţile de vară
Se îngână zi cu noapte în triluri
Şi parcă inima-i uşoară,
Cu gând de evadat, exiluri.

În vara miezului de zi,
În zumzetul, concert de gâze,
Ai dor de-amici; cu ei să fii
Printre beri reci, soţii mofluze.

Amiază-după, în plină vară,
Anină pleoape-n aţipire
De-o toropire "fraîche", bizară,
Cu iarba rece-n contopire.

Seara de vară, în amurg,
E-o briză fină, iz de flori
Şi simţi că suflete se curg
În melancolicu-n fiori.

[...] Citeşte tot

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (10 septembrie 2012)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cu premeditare

V-au strâns aleşii asasini şi v-au dat foc,
V-au otrăvit cu dioxid, să fie ei
Mai bine oxigenaţi, hapsânii derbedei
Şi, nici răniţi nu vă mai lasă trai, deloc.

V-ascund printre spelunci, zise spitale,
Cu pumn în piept bătându-se eroi,
Se lăudând de grija voastră, în timp ce voi
Tot mai mulţi, mulţi, ne lăsaţi dor şi jale.

Ei stau pe sticle să vă mintă într-una
Că vă iubesc şi suferă profund,
Dar nu vor decât sacrificiul vostru sfânt,
Să se arate, că vă vor fi ei... Fortuna.

Mulţimi din voi, ce-aţi lăsat testament, vă plâng
Cu adevărat şi vă vreau steag, să închine
Un sacrificiu nedorit, da-nspre mai bine
Să fie ţării, din dureri ce inimi frâng.

[...] Citeşte tot

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (7 noiembrie 2015)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tren

Se scurge gând pe şine drepte
De-un paralel concomitent,
Pierdute-n halte de-accident
Dintr-un vagon, pe uşi, pe trepte.

Coboară-n ritmul sacadat
De reuniri, de despărţiri
Trecute din sosiri, porniri
Prin gări, în ritm d-accelerat.

E-un foc continuu d-energie
Se încărcând printre duete
Ce nu se ştiu... Doar din tichete
Se combinând, fie ce-o fie!

Este-un ecran de peisaj
Ce-aleargă-n spate, se rotind...
E-un dor de-a sta într-un colind
Regretând stop într-un triaj.

[...] Citeşte tot

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (23 aprilie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Crăciun

Se zbate anul, în etate,
Mâna s-o dea la nou născut,
Cu tot ce-a adunat bucate,
Cu tot ce bine a vrut făcut
Şi umple brazi de stele reci
Prin care cu strămoşi ne-atinge
De demult, sau curând... poteci
Pline de dor ce nu se stinge,
Ne adunând din multe străzi
Să stăm la masa de copil,
Cu alţi copii din noi ogrăzi,
Toţi împreună un fitil
Aprins cu suflete încălzite
Din focul dragostei de-aproape,
Să ne ajutăm inimi rănite
Şi lacrimi să nu fie ape...
Să spele orice păcat gândit
Şi îmbrăţişaţi mai strânşi să fim
Încă un Crăciun, ajuns, dorit,
De neuitat şi nici ultim...

[...] Citeşte tot

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (24 decembrie 2017)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Răbufnire

Vă uitaţi zilnic ca şi mine spre infern,
Vă vedeţi singuri c-aţi ales minţitul tern
Înfăşurat cu fular alb pe gât de stârvuri
Ce vă înşeală, vă tot fură, vând în târguri!?

Vă îngroziţi de măcelarii "doctori" ciocli
Ce vă omoară mame, fii şi ca şi popii
Se întreţin "nevinovaţi" în găşti scârnave
Doar să vă-ngroape; sunteţi piedici vii, bolnave!?

V-au transformat în delatori, turme de oi
Ce se tot tund până la zero, proşti puhoi
Ce staţi la cozi să vă plătiţi dări aberante
Lor cu palat, "popor" ce-şi zic, de averi tentante!

V-au făcut "stat", plini de poliţii, bodyguarzi,
Nu să v-ajute, să vă ardă, foc, bastarzi
Că nu de-ai lor sunteţi, că cinstea-i o prostie
Şi nu vă pot avea de sfat pentru hoţie!

[...] Citeşte tot

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (11 februarie 2013)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cuvinte de dragoste

Dragostea mea, te-aştept să-mi faci un semn
Că nu mai dorm, că tu-mi erai un vis
Şi zilele te-aştept îngenunchiat, nedemn
Că te-am lăsat să pleci... Inel nu ţi-am promis!

Iubita mea, nu mai sunt om, n-am mâine
De nu te-ating, de nu-ţi sunt între pleoape
Să te păzesc, nu pot să-ţi fiu măcar un câine;
Să-ţi stau lipit de tălpi când zorii stau să crape?!

Amorul meu, năvalnic te am în tot, în pori,
De-atinsul puf, tuleiele, ce ştiu le ai suave
Din pielea-n catifea făcută, ce-ai să zbori...
M-afund să-mi fi ocean şi eu printre epave!

Frumoasa mea, o lumea mea, model,
Plec zilnic să-ţi culeg culorile din flori
Şi sunetul ţi-l pun în muzica cinel,
Cu izuri să mă-ncânţi!... Pământul, tot fiori...

[...] Citeşte tot

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (3 septembrie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pământeni

Suntem pământ, turnat în forme
Şi-n forme de pământ trăim;
Din fier topit ne încălzim...
Cu fum în tuş, ne scriem norme.

Din lut mâncăm, în porţelanuri,
Şi, în lemn, din rădăcini murim.
În calcar şira ne-o clădim...
Opiu de mac, îl luăm din lanuri.

Ne curgem timp, că suntem apă
Şi-ardem de vii, că suntem foc.
Din noi, iubire am făcut joc...
Joc, cât Pământu'... o să ne încapă!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (4 februarie 2014)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Incendiar...

... nedefinit,
alb scânteiază
roşu asfinţit,
albastră rază
în grena condens
spre negru fum
de gri intens,
brumăriu scrum...
închis potent
în foc deschide
ardent, ardent
atins cuprinde
dintr-un nimic,
ajuns scânteie,
exultă-n pic
văpăi de fee,
ce-n abur mor
lăsând doar fum
de-un negru dor,
sfârşit în scrum...

[...] Citeşte tot

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (3 noiembrie 2015)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Petrecerea

Au pus cu toţii mână de la mână,
Prietenii mai vechi, la unii e prima oară,
S-au întâlnit aşa, pe stradă, într-o doară...
E-un obicei, s-o facă, odată-n săptămână.

E unul cu grătarul, e cel mai important;
Strigă mereu la alţii - că nu se deplasează -
Îi place să domine; pe alţii exersează...
Şi-a dezbrăcat tricoul, să pară epatant.

Dă foc la ce găseşte - că a uitat cărbunii -
Încet se încinge jarul; ţipă după fripturi.
Apare unul iute şi aduce murături
Căci s-a îmbătat deja; el, e cu seva prunii.

Se uită toţi cu poftă la hălcile de carne,
Întoarce Gică fleici, cu degetele linse...
Nu-i chestie de igienă, motivele-s pretinse,
Nu ţin; "la foc saliva, microbul, tot, se arde!?"...

[...] Citeşte tot

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (28 iunie 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Duhovnici

S-a adunat atât de multă, multă jale
Că nu mai am nici apa din ţesuturi s-o fac picuri,
Să sting atâtea focuri din moderne catedrale,
Ce sfinţi, ce-şi zic aşa, cred necredinţe ar fi, nimicuri.

Parcă inchizitori ar fi, un Giordano Bruno iar, îl vor
Acum o masă, pe junime judecând atât de laic...
Cum ar decide ei cum să trăiască al meu popor,
De-ar fi numai doar smeriţenii, un pic trecute, arhaic.

Se umflă tot mai mult zişii lui Dumnezeu slujbaşi,
Dar n-au nimic din Creator, sunt mai păgâni, avari
Să fie numai ei, înconjuraţi de sărăcime, mulţii nevoiaşi
Stând într-o rugă în întuneric, cu ai lor Psalmi, drept cărturari.

E atât Hristos în aer, că noi îl respirăm, noi, ai săi fii,
Plini rugi îl venerăm tot noi, că-i suntem şi ofrande.
Noi suntem o eternitate, noi umplem un Pământ cu atâţi copii
Duhovniceşte, chiar de-i din amor, carnal şi el... Oh, Doamne!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (9 noiembrie 2015)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Feminitate pierdută

Mi-am pierdut, oh, iubitele închipuite, în foc,
S-au mistuit de atâta, atâta frumuseţe,
Desfigurate, de durerea ce nu ştie blândeţe,
În tragedia întâmplării, nedesminţită... joc.

Le aud ţipetele disperării să nu piară,
Nişte copile, multe, înnegrite în scrum.
Retina-mi... şi ea neagră, mi se întreabă cum
De soarta îşi alege relele doar... fiară.

Îngereşti chipuri văd, parcă premonitorii,
Zâmbind larg sticla de laptop, ce e deschisă
Şi-o pângăresc cu-o lacrimă în colţ, atât de-abisă,
Ce din profund iţeşte... mă răscolesc fiorii.

Le resimt frăgezimea de carne, visătoare
Şi, mă îngrozeşte ţipăt până la răget, urlet.
Este Pământ mai singur, mai părăsit de umblet
De paşi suavi pe glezne subţiri... încântătoare.

[...] Citeşte tot

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (1 noiembrie 2015)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!