Lunga școală a literelor m-a deprins să nu consider literatura altceva decât un etaj superior al vieții, un fel de viață aeriană, între cer și pământ. Filmul, v-am spus, ar putea să reprezinte o viață a slăvilor, cu întâmplări terestre totuși (căci el nu e legat de nimic)... Și nu este...
Demostene Botez în revista Cinema, nr. 10 (octombrie 1971)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Prefer însă filmele care îmi dau adevăruri de care fusesem frustrat. Și filmul de ficțiune care-mi dă asemenea elemente îmi poate deveni preferat! Dar asta se întâmplă mai rar. Filmul e artă de delectare prin vedere, și eu îl prefer pe cel care-mi dă aspecte noi de viață, care mă face să cunosc ceva din lumea asta în care am trăit câteva decenii și nu am văzut aproape nimic.
Demostene Botez în revista Cinema, nr. 10 (octombrie 1971)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Viața dormitează germinând
Și o simt în jur, universală,
Într-o nesfârșită oboseală
Și-n absența ultimului gând.
catren de Demostene Botez
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Cânta o catirincă
Cânta o catirincă în colțul unei strade,
Cânta o catirincă un cântec de demult;
Erau în el acorduri de triste serenade,
Și fără voie, parcă, am stat ca să-l ascult.
Erau iubiri străbune și parcă-mbălsămate
În cântul ce-alungase tăceri de țintirim.
Așa purtăm cu toții neștiutori în spate
Un cânt ce nu-i al nostru și totuși îl trăim.
Au fost odată inimi ce-au tremurat nebune
În cântecul acela continu și banal,
Ce-l auzim în stradă și-n suflete ne pune
O nostalgie tristă de nopți târzii de bal.
Așa purtând povara, mi-am împărțit eu cântul
Ce l-am crescut în suflet și l-am trăit mereu,
Să-l poarte ca pe-acesta, pe străzi înguste, vântul,
Să fie-al tuturora precum a fost al meu.
[...] Citește tot
poezie celebră de Demostene Botez
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
De când s-a descoperit tiparul, oamenii s-au obișnuit să-și transmită în mod frecvent gândurile, cunoștințele, simțămintele prin mijlocirea cărților. Acesta e un fapt social intrat în felul de viață al oamenilor.
citat celebru din Demostene Botez
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!
Rănitul dintre linii
Ce plumb mă leagă de pământ,
Ce greu mi-e trupul și ce frânt,
Ce liniște e-n jur acum
Mi-e viața numai ca un fum.
Îmi cad pe față fulgi de nea
Ca pe un bulgăr de mormânt
Și nu-i nici ploaie, și nici vânt...
(...)
poezie celebră de Demostene Botez
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Floarea Soarelui
Mă-ntorc acum spre viitor cu fața.
Lumina lui îmi trece-adânc prin pleoape.
Și oamenii îmi sunt și mai aproape
Și parcă m-a luat de mână, viața.
Eu secolului meu i-aud povața;
Spre el vin milioane să se-adape,
Strălucitor ca fața unei ape
Când soarele răsare, dimineața.
(...)
poezie celebră de Demostene Botez din volumul Floarea Soarelui
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Castanii
Pe sub castani cu frunza mare eu mi-am purtat ades tristețea,
Când părăsită stă de vorbă cu sine, însăși tinerețea,
Și mișcătoarea lor cupolă, deasupră-și clatină verdeața,
Părea că-n jurul meu, prin ramuri, în mii de palme bate viața;
Iar câteodată, crengi uscate păreau cădelnițând un mort.
Pe sub castani cu frunza mare și azi tristețea mea mi-o port.
......
poezie celebră de Demostene Botez
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Floarea soarelui
Ma-ntorc acum spre viitor cu fața.
Lumina lui îmi trece-adânc prin pleoape.
Și oamenii îmi sunt și mai aproape
Și parcă m-a luat de mână, viața.
Eu secolului meu i-aud povața;
Spre el vin milioane să se-adape,
Strălucitor ca fața unei ape
Când soarele răsare, dimineața.
Ca peste șesuri aurii de grâne
Văd zarea largă-a zilelor de mâne
Și peisajul lumii viitoare.
Mai tare-mi bate inima în piept!
Spre viitor tot sufletu-i îndrept,
Mereu, ca floarea-soarelui, spre soare.
sonet de Demostene Botez
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
La Bruxelles am văzut acum câțiva ani o peliculă (i-am uitat numele), unde erau arătate vreo șase metode de a asasina. Astfel de filme sunt cu miile; s-au difuzat și la noi astfel de produse al căror singur fond «artistic» e arta violenței, în nici un caz calitatea artistică. E revoltătoare ipocrizia cu care difuzorii se făceau a crede că, dacă înving «incoruptibilii», filmul devine subit educativ și asasinatul e operă milostivă. Dar deprinderea omului cu asasinarea facilă, cu minimalizarea vieții, se vede bine unde duce.
Demostene Botez în revista Cinema, nr. 10 (octombrie 1971)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Rănitul dintre linii
Ce plumb mă leagă de pământ,
Ce greu mi-e trupul și ce frânt,
Ce liniște e-n jur acum
Mi-e viața numai ca un fum.
Îmi cad pe față fulgi de nea
Ca pe un bulgăr de mormânt
Și nu-i nici ploaie, și nici vânt,
Ce rece e pe fața mea.
De unde-n gură-atât cobalt,
Ce mult aș vrea să-mi fie cald,
Să nu se-audă nici un tun,
Ce-nalt e cerul și ce bun.
Toate-s aproape și departe
Și parcă-s legănat de ape,
Cu ochii în eternitate,
Ce stranie singurătate.
Iar ninge tare și mi-e frig,
[...] Citește tot
poezie celebră de Demostene Botez
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Fără anotimp
Iar a venit o toamnă, dar când oare?!
Eu nu știu să fi fost o primăvară.
Începe iar să fie numai sară
și n-a fost zi cu soare.
Și zarzării când oare-au înflorit?
Când au umblat albinele prin ei,
cu zumzetul lor alb de clopoței
cu care am copilărit?...
Au înflorit și anu-acesta teii,
cireșii și vișini și castani?
Și au jucat, cu simplitate, mieii
ca-n ceilalți ani?
Când au trecut iar păsări călătoare?
(De mult timp nu mai trebuiau să treacă)
văd cei din urmă cocostârci cum pleacă
și-aud în mine țipăt de cocoare.
Când a trecut atâta timp?
Eu unde-am fost și ce-am făcut?
O primăvară... câte au trecut?
Mi-i viața fără anotimp.
poezie celebră de Demostene Botez
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Amiază de vară
Trece soarele prin mine ca prin geam.
Ce mai sunt? Ce mai am?
Ce-am rămas?
Inima îmi bate, mecanic, ca un ceas.
Câte veacuri oare au trecut
De când stau în soare fără gând?
Oare-s eu acela de la început
Ce-a rămas aicea, ezitând?
Sau lumina asta de la soare,
Scânteind în ochi ca pe izvoare,
Mă petrece înspre negre locuri,
Desfăcând în clipe albe veacuri.
Prin tăcerea cea de foc a după-amiezii,
Eu cu ochii-abia deschiși, ca huhurezii,
Văd cum timpul stă pe loc de mult
Și ca pe un vuiet depărtat l-ascult.
[...] Citește tot
poezie celebră de Demostene Botez
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Pentru a recomanda secțiunea cu Demostene Botez despre viață, adresa este: