Egipt şi Soare

DUMNEZEU-SOARE, LUMINA LUMII, MÂNTUITORUL OMENIRII.

Horus este Dumnezeul-Soare al Egiptului din jurul anului 3000 înainte de Christos. El este Soarele a cărui viaţă este redată printr-o serie de mituri alegorice ce relevă mişcarea Soarelui pe cer.

Pe baza hieroglifelor antice din Egipt, ştim atât de multe despre acest Mesia solar. De pildă, Horus, însemnând Soarele, avea un duşman numit Set. Iar Set era personificarea întunericului sau a nopţii. Întunericul contra luminii, este războiul veşnic dintre bine şi rău, unde Lumina învinge în cele din urmă.

Camelia Opriţa în WordPress.com, La porţile universului
Adăugat de Elena Dobrin
Comentează! | Votează! | Copiază!

Egiptenii se închinau soarelui, Grecii îl purtau în ei.

Irving Stone în Comoara grecilor (1 ianuarie 2011)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Au început să mă enerveze teoriile unor egipteni, care încearcă să convingă lumea că strămoşii lor sunt la originea a tot ce există sub soare, inclusiv a Creştinismului. Minciuni piramidale!

citat clasic din Corneliu Vadim Tudor
Adăugat de Jurist S.C
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ce este Canicula? Arşiţa?

Timpul de la 12 Iulie până la 11 Avgust se numesc Canicula (căţeluşa; latin), care este constelaţie şi steaoa (Siriu) cea mai strălucioasă văzută numai cu ochii. Canicula, în acest timp, răsare tot de o dată cu soarele, de aceea s-au numit zile caniculare (câneşti). Arşiţa cea mare, în aceste 30 de zile ale Caniculei, se face pentru cea mai mare părută appropiare şi întârziare a soarelui peste Europa, de aruncă razele mai drept peste creştetu-ne, iar nu căci se împreună căldura caniculei cu a soarelui, răsărind de o dată amândoă aceste stele enorme, precum credeau Egiptenii, şi alţii. Ca să se arate cea mai mare putere a căldurei, s-a numit şi constelaţia Leul, pentru că el este cel mai vârtos animal, iar acea stelime cam seamănă şi cu făptura leului.

Iosif Genilie în Universu. Noătăţi din toată natura, cultura, literatura (15 iulie 1845)
Adăugat de MG
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cândva am fost

osiris şi toată lumea mă invidia
eram mortul înviat
după ce-am zburat printre stele
am primit ochiul de la fiul meu
născut de isis
eram fericit şi îngrijorat pentru egipt
am înfrânt moartea
acum privesc cămilele cum trec
printre piramide eram leu
care am luat înfăţişarea zeiţei sekhmet - zeiţa leoaică
am creat deşertul
prin respiraţia mea
respiraţia de foc a ochiului lui ra
mulţi faraoni din perioada dinastică timpurie
au fost concepuţi de mine
zbor în universuri paralele
am cap de ibis şi socotesc
ce a mai rămas ce-am avut
ce-am pierdut şi ce voi câştiga
dacă adun atent sau scad puţin

[...] Citeşte tot

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ozymandias*

Am întâlnit un peregrin de pe-un meleag străvechi, plin de istorii,
Care-a spus: " Se văd în aerul deşertului, fierbinte şi uscat,
Două picioare enorme văduvite de bust, la intersecţie de teritorii.
Şi-alături, un chip aspru, jumătate-n nisipul galben scufundat,

Cu buze zbârcite,-al cărui rânjet de stăpân nemilos al vânătorii
E mărturie că sculptorul a ştiut să-i citească patimile lămurit –
Patimi care parcă-s vii şi astăzi, înscrise-n piatra fără viaţă,
El a simţit mâna care le-a urmat porunca şi inima care le-a hrănit.

Iar pe soclu se desluşeau câteva cuvinte, peste veacuri soli:
"Eu sunt Ozymandias, rege peste-a tuturor regilor aroganţă:
"Priviţi, Eroi ai zilei, tot ce-am făcut şi simţiţi-vă mărunţi, ridicoli!"
Nimic nu dăinuie. În jurul ruinei colosale, ca o condamnare,

Uscate de soarele încins şi de pecinginea a fel de fel de boli,
Se-întind mai uniforme ca uitarea nisipurile până dincolo de zare.

[...] Citeşte tot

poezie clasică de P.B. Shelley, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

În pustiu! M-am cutremurat amintindu-mi de soarele ucigător şi de nisipurile dogoritoare. Ziua, arşiţă ca de iad, noaptea, frig. Sahara îmi apăru în închipuire aşa cum o descriau călătorii care izbutiseră s-o cutreire în lung şi în lat. Până şi felahii – aceşti ţărani săraci ai Egiptului – o suportă anevoie.

Marko Marcevski în Insula Tombuctu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Egiptul antic

Faraonii falnici, cu domnii mai vaste
Şi-au găsit odihna în morminte caste.
Piramide-n piatră, se-ntorc după soare,
Pomenind apusuri cât mai legendare.
Trudit-au cu toţii, fost-au ca-n sclavie,
Săltând cu sudoare, leagăn de mumie.
A Regilor Vale-nchide-n hipogee,
Morminte săpate în stânci, ca-n tranşee.
Iţit printre dune, Sfinxul stă la pândă
Soarele îl arde, parcă-i la osândă.
Animal himeric cu priviri candide,
Străjuieşte lumea dintre piramide.
Temple uriaşe, slăvind Zeul Soare,
Sprijin în coloane au dintr-o suflare.
Şi s-au scris istorii din blocuri de piatră,
În Egiptul antic, a Nilului vatră...

poezie de Mihaela Banu din In volumul Eu râul tău, tu matca mea (2015)
Adăugat de Mihaela Banu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Solare

Oricât de mult s-ar fi epuizat păreri pe temă,
Mi-e gând, la fel de cald, la pielea ce-mi dogoare,
Mă îmbăind pe-un scaun undeva, sclipind de-un soare
Doar cât o bilă de popice... un diamant topit în cremă...

... Ce-mi mângâie dintr-o imensitate corpul, gând,
E mai mult de putere, minţii, globu-aprins de lavă;
Îmi luminează vise, câmp, păduri, oceane purtând navă...
Şi nu de azi, de ieri... de când mă ştiu la coada vieţii, rând.

Şi pe egipteni îi înţeleg, chiar de-i tardiv, cuprinşi în veneraţie,
E atât prezent în ce-i, că de-l ignor parcă mă doare.
Deci lor mă închin la cât din timp şi-au dat pentru visări solare
Şi încerc să mă răscumpăr, când şi când... înspre sursa-mi de inspiraţie.

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (11 mai 2014)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pentru că meditez la Motanul meu Jeoffry

Pentru că meditez la Motanul meu Jeoffry.
Pentru că el e slujitorul Dumnezeului cel Viu,
pe care-L serveşte zilnic cu credinţă.
Pentru că de la prima vedere a gloriei Domnului la Răsărit
el, în felul lui, I s-a-nchinat.
Pentru că asta se face prin rotunda încununare a trupului
de şapte ori cu graţioasă rapiditate.
Pentru că el sare să prindă aroma de cătuşnică,
o binecuvântare a Domnului, un răspuns la rugăciunile lui.
Pentru că se răsuceşte-n orice ghicitoare pentru a-i afla răspunsul.
Pentru că, făcându-şi datoria şi primind binecuvântarea,
el capătă tot mai multă încredere în sine.
Pentru că aşa ceva se face în zece feluri.
În primul rând, el se uită la labele din faţă, să vadă dacă-s curate.
În al doilea, împinge cu labele-n spate, să se-asigure că locul e liber.
În al treilea, îşi extinde trupul cu labele întinse-n faţă.
În al patrulea, îşi ascute ghearele de-un lemn.
În al cincilea, îşi curăţă blăniţa.
În al şaselea, se rostogoleşte pe mochetă.
În al şaptelea, se puriceşte pentru a se asigura

[...] Citeşte tot

poezie de Christopher Smart,1722-1771, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ptolomeu

În timp de ani şi ani de contemplare
Cum veacuri peste veacuri ne atestă,
Cunoscătorul tainelor stelare
Concepe minunata Almagestă.

Pământul stă în mijlocul tăriei.
El centrul lumei este şi rămâne,
Ah! fericită vreme a poeziei
Şi tu Egipt frumos din vremi păgâne!

Planetele sunt candele aprinse
Cu fire lungi de firmament legate,
Planete, soare, toate fermecate,

Pământului ocol îi dă nestinse,
Cum cortului ocol îi dă arabul...
Căci lângă Ptolomeu stă astrolabul...

sonet de Dimitrie Teleor din revista "Orion" (1907)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Soare

E-un bulgăre aprins, de la frecare
prin aruncare, dintr-un început.
E doar un astru, dintre miliarde-n nevăzut...
El este pentru noi, o piatră de încercare.

Ca o-ntâmplare ne-a aruncat pe-a sa orbită
la o distanţă regulamentară
ce ne-a permis, o evoluţie elementară
la care-i suntem "pic" şi singura ispită.

Este-o explozie de hidrogen în heliu
cu colosale emanaţii în cald şi în lumină...
O zi, sleit se va epuiza... n-am vrea să vină!
Nefericiţi, ne vom preface într-un... miceliu.

E-o sursă nesfârşită, de plăcerea zilei,
este splendoarea de mister ce nu-l cunoşti...
Ochi, să-l privească au geniile, nu agnoşti,
dar dăruirea-i echitabilă, reginei şi umilei.

[...] Citeşte tot

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (5 iunie 2010)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lumina soarelui în grădină

În grădină, cu străluciri de miere,
Lumina devine tot mai clară şi mai rece –
Nu putem reţine-n cuşca lui de aur
Minutul care trece;
Toate-au fost spuse şi, ca atare,
Nu ne mai putem aştepta la iertare..

Libertatea noastră, o suliţă în zbor,
A trecut meridianul zilei, e-n cădere,
Ţărâna o cere, se-aştern peste ea
Sonete şi păsări, ochi vindecaţi de vedere.
Prieteni, nu vom mai fi nici măcar ca părere,
Ne vom evapora curând ca apa dintr-un nor.

Cerul e tot ce ne trebuie pentru planare,
Pentru a desfide-al clopotniţelor cor,
Precum şi pe toţi demonii cu tobe de-oţel –
Dar sentinţa proniei se-aude tot mai clar, mai sonor:
Când te cheamă ţărâna, cerul nu-ţi poate fi de-ajutor...
Murim, Egipt, murim, nu mai există scăpare

[...] Citeşte tot

poezie de Louis MacNeice,1907-1963
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Casabianca

Băiatul stătea pe puntea-n flăcări mari, o mie;
Coechipierii-n viaţă fugiseră – nişte bieţi vătui;
Focul mistuia epava-n marea bătălie
Şi-şi revărsa lumina peste oamenii morţi din jurul lui.

Frumos şi strălucitor, niciun pas nu dădea-napoi,
Parcă era stăpânul pălălăii – enormă;
O fiinţă dintr-un sânge nobil de eroi,
O mândră, deşi copilărescă formă.

Flăcările creşteau tot mai înalte – el aştepta
Ca tatăl să-i permită să părăsească vasul;
Tatăl, care sub punte-atunci tocmai se sfârşea,
N-avea cum fiului să-i audă glasul.

Striga-n mijlocul incendiului: "Spune, tată, spune,
Nu-i aşa că mi-am îndeplinit datoria pe deplin?"
El nu ştia, dar căpitanul zăcea ars cărbune
Şi nu-i putea răspunde, el fiindu-i Styxului vecin.

[...] Citeşte tot

poezie de Felicia Hemans, 1793 -1835, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poem de dragoste

ultima picătură de rouă
moare pe-o floare albastră ca cerul,
ziua se naşte din haosul nopţii, luptând cu lumina,
ochiul meu e o frântură de cer înlăcrimat
ce soarbe din soare viaţa,
e o adâncă fântână a cărei apă curge prin mine,
prin săngele meu, un izvor nesecat de dureri şi de bucurii.
căteodată aceste vederi se preling prin mine şi se topesc undeva,
într-un cer îngropat departe, pe-o aripă de cocor.

razele soarelui dansează himeric în acestă dimineaţă
prin ochii mei ca nişte lasere albastre
şi-mi ucid dorul şi vederea, cred că mai exist,
nu m-am topit în neant,
nu plânge, iubito, că tot voi ajunge la buzele tale,
voi prelungi cuvintele, vocalele, consoanele
şi voi face un pod plutitor, prin aer,
ca o pasăre, voi zbura, chiar fără aripi,
lipindu-mă de cerul inimii tale,
lasă soarele să treacă pe lângă norocul nostru,

[...] Citeşte tot

poezie de Ion Ionescu-Bucovu
Adăugat de Ion Ionescu-Bucovu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Atingerea prin litere

Inima mea comunică cu a ta, dincolo de bariere
Dincolo de gânduri... ele doar se aventurează în necunoscuta iubire
Iubire sinceră... scăldată în razele de soare.
Permite-mi atingerea... cu aceste litere!...
Lăsând timpul să construiască un pod durabil între iubirile noastre
Îmi place civilizaţia şi cultura egipteană...
Piramidele cu toate misterele lor...
Dar tu eşti Marele Mister...
Permite-mi să te cunosc, dincolo de cuvinte...
Atitudinea ta drăgăstoasă mă gâdila sub ochi
Cere-mi să te trezesc la orice oră din noapte...
Te voi trezi cu Iubire, arătându-mi frumosul,
Stelele şi prea plinul iubirii celeste
Arată-mi inima ta... drumul şi pasiunea revederii!
Eu ştiu că doar iubirea ta mă poate salva.
Simte... mângâierea mea dincolo de aceste cuvinte!
Crează o lume a noastră, fericită...
Prosperă şi vindecătoare.

poezie de Ileana Nana Filip
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Plimbare la piramide

Ce albastru este cerul
Ce frumoasă este marea
Ce adânc este misterul
Ce acut simţim chemarea.

Piramidele ne-aşteaptă
De mai multe mii de ani
În deşert, cu fruntea dreaptă,
Fără teamă de duşmani.

Le privim cu încântare
Şi ne căţărăm pe ele;
Eşti un pic cam temătoare
Şi-ai picioarele cam grele.

Precaut, te ţin de mână
Nu cumva să te împiedici
Şi mă uit ca într-o fântână
Drept în ochii tăi magnetici.

[...] Citeşte tot

poezie de Octavian Cocoş (17 noiembrie 2020)
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Straie

În straiele dimineţii
Coboară sufletul Lumină
Îmbrăcat în haine aurii
Şi te patrunde cu Lumina-i caldă
A sufletului nemuritor.
Este Soarele ce poartă corona divină.
Pe-o stea stau şi eu urcată,
Pe alta stai şi tu prinsă
Cu o coardă din mătase albastră
Ce străbate oceanul verde
Cu munţii albi, căi adînci
Şi pajişti din stele.
Frumoasele straie împodobesc chipul
Cu panglici ce curg în vis,
Le strînge-n juru-i
Ca pe o fecioară plecată-n dor.
Privesc podobele plecate din cer
Ca pe-o coronă cristalină
Şi mă contopesc cu Lumina
Cu Soarele, cu stelele şi cu voi

[...] Citeşte tot

poezie de Constantina Gina Dumitrescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântul XXV

De-ar fi ursit poemului meu sacru,
cui şi pământ şi cer sprijin îi dară
şi-atâţia ani făcu din mine-un macru,

să-nvingă ura ce n-alungă-afară
din mândrul ţarc unde-am durmit ca miel,
duşman cu lupii cari război îi dară,

cu altă voce-atunci, c-un păr altfel
întoarce-m-aş poet să iau cunună
unde-am primit botezul, căci prin el

intrai eu în credinţa care-adună
pe drepţi în cer şi pentru ea şi fui
de Petru-ncins cu-aşa urare bună.

Atunci, venind spre noi alt foc văzui
din stolul de-unde binevru să vie
cel pus de Crist ca prim vicar al lui;

[...] Citeşte tot

cânt de Dante Alighieri din epopea Divina comedie, Paradisul, traducere de George Coşbuc
Acest cânt face parte dintr-o serie | Toată seria
Adăugat de Dan Costinaş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vremea

era a războiului cu oşti
dar regii se luptau şi cu vorbe
căutau să
- şi în
frunte adversarul prin scri
sori dibace - cuprinzând o sfidare
sau o
cimilitură încâlcită - răspunsul salva
faima regelui şi a întregii ţări
erau vremurile celor care citeau
ciudatele cărţi rămase din cele mai vechi timpuri
a marilor învăţaţi vrăjitori
& trimisul etiopiei în numele regelui
l-a poftit pe faraonul egiptului să bea
toată apa mării să o soarbă
aşa salină cum era
era o
ofensă care trebuia să ducă la pierderea
unor capete dacă nu se găsea
un răs

[...] Citeşte tot

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!