Fachir
Am inlemnit
la vederea cucului,
un cuc de pripas
la casele noastre.
Ce mai cuc sărac,
i-am văzut și fața
slăbită, sleită.
Eu jonglerii,
eu cu clovnerii
încerc să-l încânt
cu vânt, cucu vânt,
să-l distrez cu nimic
pe Fluieră Vânt.
Frig în ochi îi arunc,
din ulcioare de cucută
îi dau să bea,
ulcioare de foc îi intind,
pe pat cu cuie îl culc,
fac din cuc fachir,
lopeți de pământ
[...] Citește tot
poezie celebră de Emil Botta
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Atunci, acolo
Sărac de speranțe când trec
uimit prin lumea cu fețe uimite,
când fruntea grea o aplec
peste pădurile desfrunzite,
când, în flăcări, danțând mă-nconjor
suferințele ca de torțe o horă,
atunci îmi aduce un dor
aminte de tine, Pandoră.
E un frig tropical în amurg,
mă strânge, în cercu-i polar, aurora...
Un semn! Și te voi ajunge în ceruri,
Primăvară, Pandora.
poezie celebră de Emil Botta
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Solilocviu
Iubirea-n cer cu luna se certa
că-n frumusețe nu-i chip s-o întreacă.
Înfiorate cuvinte și-au spus. A pierduților stea
dincolo, dincolo încerca să mă treacă.
Neștiind a trăi, ascultam
cum bate novembre pădurile moarte,
întunecat, neștiind a trăi,
sufletul se-mbătase de moarte.
Iubirea-n cer cu luna se certa...
O, masca ei cumplită, de Gorgonă,
și părul auriu care cădea,
un fum, un foc, dintr-o lunară zonă.
poezie celebră de Emil Botta
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Fantasmagoria
Stele ascunse in telescop
intorceti-va-n cer.
Douazeci de ani astronomul miop
o sa va caute ca pe mioare un oier.
Priviri, la matca va-nturnati
ca ploaia, ca izvoarele.
Orbul care v-a pierdut, cere sa-i redati
luna si soarele.
Melci, reintrati in cocioabe,
cenusa, revino in focuri si-n vetre,
copaci, intorceti-va in muguri, in boabe,
si voi, oameni, in pietre.
poezie celebră de Emil Botta
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Soledad
Mă duce dorul către umbre iară,
străbune codru, vechiul meu Alcide,
cu gure dulci m-au sărutat silfide,
m-a prins, în plasa ei, plăcuta seară.
Nu-s astre-n cer câte visez iubi,
nu-i noapte-atâta câtă ard să port,
departe-s, vai, de-al veșniciei cort;
în umbra lui regească vrere-aș fi!
Veste s-a dus că nu mai suntem tineri,
s-a istovit al tinereții pas...
Din focul clipei stinse ce-a rămas?
Lacrime doar, ce-s partea crudei Vineri.
Război am vrut, mă rog acum de pace,
străbune codru, vechiul meu Alcide,
în poartă bat și te implor: deschide.
Sunt tot, o noapte. Frig mi se mai face!
poezie celebră de Emil Botta
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Pentru a recomanda secțiunea cu Emil Botta despre foc, adresa este: