Dacă ne-am putea mărgini să privim! Din nenorocire, ne încăpățânăm să înțelegem.
Emil Cioran în Caiete III. 1969-1972
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Cartea "Caiete 1957-1972" de Emil Cioran este disponibilă pentru comandă online cu o considerabilă reducere de preț, la Urâtul mă cuprinde iarăși, acel urât pe care l-am cunoscut în unele duminici ale copilăriei, care apoi mi-a devastat adolescența. Un vid ce pustiește spațiul, și de care doar alcoolul ar putea să mă apere. Dar alcoolul îmi este interzis, toate leacurile îmi sunt interzise. Și totuși încă mă încăpățânez!
citat celebru din Emil Cioran (21 iunie 1958)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Oricât de plini de noi înșine am fi, trăim într-un fel de acreală liniștită, de care nu am putea scăpa decât dacă pietrele înseși, cuprinse de milă, s-ar hotărî să ne înalțe laude. Atâta vreme însă cât se vor încăpățâna să rămână mute, nu ne rămâne decât să ne bălăcim în propriile noastre chinuri, să ne îmbuibăm cu propria noastră fiere.
Emil Cioran în Căderea în timp, Dorința și oroarea de glorie
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Nu știu de unde poate veni o asemenea încăpățânare la o ființă atât de indecisă ca mine. Puținul pe care am reușit să-l realizez în viață, îl datorez acestei înverșunări care nu încetează să mă uimească și pe care o atribui antecedentelor mele transilvane.
Emil Cioran în Schimbarea la față a României
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Mult timp m-am încăpățânat să caut un om care să știe totul despre sine și despre ceilalți, un înțelept-demon, dumnezeiesc de lucid. De fiecare dată când am crezut că-l găsisem, eram nevoit, după o cercetare atentă, să reduc din pretenții: noul ales avea și el câte-o pată, câte-un cusur, resturi ascunse de inconștiență sau slăbiciune ce-l coborau la nivelul comun. Ghiceam la el urme ale dorinței, ale speranței - sau umbra câte unui regret. Indiscutabil, în materie de cinism avea lipsuri. Ce deziluzie! Și nu-mi conteneam căutarea, și totdeauna idolul momentului păcătuia pe undeva: omul era acolo, ascuns, deghizat sau disimulat. Am sfârșit prin a înțelege tirania Speciei și am încetat să visez la ne-om, la un monstru pătruns pe de-a-ntregul de nimicnicia lui. Era o nebunie să-l concepi: nu putea să existe, luciditatea absolută fiind incompatibilă cu realitatea organelor.
Emil Cioran în Ispita de a exista, Furii și resemnări
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!
Pentru a recomanda secțiunea cu Emil Cioran despre încăpățânare, adresa este: