Grecia şi mitologie

Mitologie

Şi Afrodita, cea în şolduri lată,
Şi Joe, cu alaiul lui ceresc,
Nu s-au ivit din bolta înstelată...
Ci dintr-o amforă cu vin grecesc!

epigramă de Păstorel Teodoreanu din Păstorel, politice şi apulitice (1996)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zeiţa Themis

Femeia austeră şi posacă,
Ce ţine sus balanţa într-o mână,
E oarbă în mitologia greacă
Şi şpanche în Justiţia română.

epigramă de George Petrone din Urmaşii lui Cincinat (2004)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Andrew: Oare ai să te maturizezi vreodată? Parc-ai fi o creatură de aia, pe jumătate ţap, din mitologia greacă.
Andrew: Nu am minţit. Nu, nu am minţit, Adrian, chiar nu am minţit. Vrei să ştii de ce am minţit?

replici din filmul artistic Comedia erotică a unei nopţi de vară, scenariu de Woody Allen (16 iulie 1982)
Adăugat de Georgiana Mîndru, MTTLC
Comentează! | Votează! | Copiază!

Manole cu Ana, sunt Ulise cu Penelopa din mitologia greacă...

aforism de Corneliu Vornicu (23 martie 2020)
Adăugat de Corneliu Vornicu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Unui poet ale cărui creaţii abundă în mitologie

Poezia ta, văd eu,
N-are nici un Dumnezeu!
Este explicabil, deci,
Să recurgi la zeii greci!

epigramă de Marin Fudulu din Antologia epigramei româneşti, 2007 (2007)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sunt obsedată de mitologia greacă. Zeiţa mea preferată este Artemis. Ea e puternică şi îmi aminteşte de Katniss, eroina din Jocurile foamei.

citat din Isabelle Fuhrman
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Scriitura filosofiei greceşti este platoniciană. Mai mult chiar: istoriografia dominanta în Occidentul liberal este platoniciană... Aşadar, Platon domneşte ca stăpân incontestabil pentru ca idealismul, făcându-ne să luăm nişte licurici mitologici drept nişte lumini filosofice, permite justificarea lumii aşa cum este ea, permite îndemnarea oamenilor să întoarcă spatele concretului, vieţii, acestei lumi şi materiei realului, pentru a-şi îndrepta privirile către ficţiunile din care-s făcute poveştile pentru copii la care se reduc toate religiile...

Michel Onfray în O contraistorie a filosofiei: Înţelepciunile antice (2008)
Adăugat de Magia
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mitologii subiective

Piramidele sunt goale, repetă unii cu încăpăţânare şi tristeţe, în vreme ce Don Quijote, fericit şi eroic, porneşte, scoţând un strigăt de tiumf, spre altă moară de vânt. Îndoielile, ca şi iluziile, se întâlnesc în vârful piramidei.

.......
N-am fost capabil niciodată să discut despre moarte perfect liniştit şi fără contradicţii. Şi, probabil, ar trebui să mă mulţumesc că în deşert piramida nu înseamnă mai mult, dar nici mai puţin, decât înseamnă catargul de care se leaga Ulise; pentru a nu ne ucide sirenele dansând pe nisip...

Trebuie să mă reîntorc la Œdipe şi la sfinxul grec. Vârful piramidei e un zeu provizoriu. El mă lasă singur cu tentativele mele de a deprinde arta dificilă a măsurii, cea care îmi lipseşte de câte ori mă încurc în propriile mele declaraţii despre fericire.

poezie celebră de Octavian Paler
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Narcisa

Narcis din mitologia greacă
De o frumuseţe rară
Nu iubeşte nicio nimfă
Numai umbra lui fugară

Echo se îndrăgosteşte
Dar rămâne în ecou
Narcis apa o priveşte
Şi sărută chipul său.

Dar acolo unde moare
Nimfe plâng, dispar în ploi
Şi pe mal răsare floare
O narcisă din trifoi.

poezie de Doina Bonescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Te-am iubit, Attis, acum mult, mult timp (Sappho XXIII)

Te-am iubit, Attis, acum mult, mult timp,
Când pe vaste păşuni însorite
Erau încărcaţi de floare oleandrii cei mari,
Iar noi adeseori, la căderea amurgului,
Hoinăream împreună pe lângă izvoare de-argint,
Când teaca frunzelor de iarbă erau umedă de rouă
Şi purpura devenea ceaţă-n lumina tot mai palidă-a serii.

Bucuria şi tristeţea pe care le-am cunoscut auzindu-ţi vocea
Şi splendoarea superbă a iubirii –
Singurătatea care-întristează pustiul
Şi dulceaţa cuvintelor care-l face durabil.
Amarul dorului şi acuitatea dorinţei,
Tovărăşia aceea înţelegătoare prin zile liniştite,
Prin ampla şi leneşa frumuseţe a lumii;
Şi o inefabilă, bucuroasă eliberare
În templul nopţii prea-sfinte.

O, Attis, cât te-am iubit acum mult, mult timp,
În vara aceea bălaie şi perisabilă la malul mării!

[...] Citeşte tot

poezie de Bliss Carman, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dragobete, zeul dragostei în mitologiile tracă, dacică şi română

În trecut, prezent şi-n veci
Este Eros de la greci,
Cupidon de la romani,
Veşnic tânăr peste ani.

Dar ştrengarul Dragobete,
Cu stea-n frunte, negre plete,
E viclean ca un copil
Şi la fete-n pat, tiptil,

Peste noapte se strecoară,
Fără frânghie sau scară,
Fetele el le iubeşte
Şi apoi le părăseşte.

poezie de George Budoi din Dicţionarul dragostei (24 februarie 2023)
Adăugat de George Budoi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Juno MacGuff: Tata are o pasiune ciudată pentru mitologia greacă sau romană şi a decis să îmi pună numele după soţia lui Zeus.
Mark Loring: Soţia lui Zeus?
Juno MacGuff: Da, ceea ce vreau să spun este că Zeus a avut numeroase aventuri, dar Juno era singura lui soţie. Şi se pare că era foarte frumoasă, dar şi foarte rea în acelaşi timp, un fel de Diana Ross.

replici din filmul artistic Juno
Adăugat de Andreea Tanase
Comentează! | Votează! | Copiază!

Atque nos!

Iarna, când e lungă noaptea, s-adun finii şi cumetrii
Şi-apoi povestesc de-a dragul, stând pe laviţele vetrii,
Despre crai cu stemă-n frunte, despre lei şi paralei...
Oh, că mult îmi place mie să mă pun la sfat cu ei
Şi s-ascult ale lor vorbe, s-admir faptă glorioasă,
Să-mi încurc în minte firul din povestea cea frumoasă,
Să văd ce destăinuieşte frazul cel îndătinat:
Cică-a fost, ce-a fost odată, cică-a fost un împărat.
Oh, îmi place mult povestea, căci poporul se descrie
Singur el pe sine însuşi în poveşti şi-mi place mie
S-ascult pe popor, ca astfel să observ cum s-a descris;
Ascultându-l, fără voie, parcă mă cuprinde-un vis
Şi-atunci eu mă pierd pe-ncetul pe-ale fantaziei maluri:
Văd cu ochii plăsmuirea vecinicelor idealuri
Şi a tuturor acelor tipuri vii, pe cari le-avem
Şi pe-a căror frunte pus-am mitologic diadem ;
Văd cu ochii tot aceea, ce-a creat în zeci de veacuri
Imaginaţiunea noastră: văd înamorate lacuri,
Văd câmpii cu ierbi de aur, stele văd, cari povestesc,
Brazi cu gemet, văi cu lacrimi, flori, ce sub privire cresc,

[...] Citeşte tot

poezie celebră de George Coşbuc
Adăugat de Sagittarius
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nimic din viaţa mea trecută

Nimic din viaţa mea trecută nu-mi mai aparţine,
Orele-au trecut în zbor precum visele efemere
La care-am renunţat sau ele-au renunţat la mine,
Dar imaginile lor sunt păstrate foarte bine
În ale memoriei cotloane şi unghere.

Orice va fi să vină, deocamdată nu există,
Cum ar putea atunci să-mi aparţină?
Prezentul e tot ce am, cu mine coexistă,
Iar atât timp cât stai lipit de-a lui tulpină
Phyllis, e-n întregime-a ta, vioaie şi-optimistă.

Aşa că nu mai tot pomeni de inconstanţă,
Inimi false, jurăminte încălcate, vise scrum!
Printr-o minune s-a transformat în viaţă,
Viaţa ta, acest minut lung pe care-l trăieşti acum,
E vorba de-un dar, darul cu care cerul te răsfaţă.

[...] Citeşte tot

poezie de John Wilmot, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ulise

Nu-i niciun profit în faptul că un rege leneş
Zace acasă lângă sobă, printre pietroaie sterpe,
Alături de vârstnica lui soţie – eu fac legi şi ţin judeţ
Pentr-un neam sălbatic de oameni, nişte trântori
Care mănâncă, dorm şi care nici măcar nu mă cunosc.
N-am de gând să mă odihnesc după lunga călătorie:
Îmi voi bea vinul vieţii până la drojdie.
Întotdeauna când m-am bucurat mult, am suferit mult,
Împreună cu cei care mă iubeau sau singur, pe ţărm.
Iar atunci când vijeliile ploii biciuite de ploioasele Hiade*
Au învrăjbit cumplit marea-ntunecată: am devenit un nume;
Cutreierând mereu cu inima fămândă,
Am văzut şi-am cunoscut multe, oraşe şi oameni,
Obiceiuri şi clime, adunări şi guverne –
Niciodată ultimul, ci, dimpotrivă, onorat de toţi;
Eu, beat de plăcerea luptelor cu oameni pe măsura mea,
Departe pe câmpiile răsunătoare-ale vântoasei Troia.*
Sunt o parte a toate pe care le-am întâlnit;
Iar experienţa e o arcadă prin care licăre
O lume necunoscută al cărei orizont se tot îndepărtează,

[...] Citeşte tot

poezie clasică de Alfred Tennyson, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pruncului Elis

Acesta ţi-e sfârşitul.
Elis, când mierla în pădurea neagră cântă,
Buzele tale beau albastra răcoare a stâncilor izvor.
Lasă, când fruntea-ţi firav sângerează
Străvechi legende
Şi-ale păsărilor întunecate mărturii de zbor.
Tu însă mergi în noapte cu paşi moi,
Cea-n care-atârnă struguri purpurii
Şi tu-n albastru braţele-ţi întinzi.
Un rug aprins răsună,
Mondenii ochi unde îţi sunt.
O, de cât timp ai murit, Elis.
Ţi-e trupul o zambilă
În care degetul de ceară un călugăr îşi cufundă.
O grotă neagră ni-e tăcerea,
Din care, rar, un animal blajin păşeşte
Şi-ncet el geana grea coboară.
Pe fruntea-ţi se prelinge neagra rouă,
Ultimul aur al stelelor căzute.

[...] Citeşte tot

poezie de Georg Trakl din Versuri - traducere, prefaţă şi comentarii de Christian W. Schenk, traducere de Christian W. Schenk
Adăugat de Hyperion
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi-o mirare...

N-am niciun dubiu că Dumnezeu e bun, blând şi binevoitor,
Şi, dacă ar sta cu noi la o şuetă, ne-ar spune, bunăoară,
De ce micuţa cârtiţă-i de-o veşnicie oarbă sub ogor,
De ce o carne, aidoma cu-a Lui, trebuie să moară;

Ne-ar arăta motivul pentru care flămândului Tantalus
Râvnitul fruct îi dă cu sâc sau de toana cui, lovit,
Sisif trebuie să-şi care povara tot mai sus
Pe treptele-ngheţate-ale unei scări spre infinit.

Inscrutabile sunt căile Lui – şi imune oricărui catehism
Minţile confuze, absorbite de-ngrijorări inadmisibil
De mici pentru a înţelege cât de cât ce fel de mecanism,
Ce fel de creier misterios conduce-acel braţ teribil.

Şi-o mirare, iată, prinde-n gândul meu să se frământe:
A făcut un negru poet şi i-a poruncit să cânte!

[...] Citeşte tot

poezie de Countee Cullen, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pasiune

Când Orfeu lăuta atinge,
Jelind un mort în grădina serii -
Cine eşti tu ce zaci sub pomi înalţi?
Murmură jalea-n tomnatecul stuf,
Iazul albastru.

Durere, făptura subţire a pruncului
Sângerie arde,
Mamă-ndurerată, în albastră manta
Învăluind sfânta ei durere.

O, a născutului, care moare
Înainte de-a gusta ardoarea
fructului, amara vinovăţie.

Pe cine plângi sub pomi amurgiţi?
Sora, dragoste neagră
A unei sălbatice specii,
A cărei ziuă se duce pe roţi aurii.

[...] Citeşte tot

poezie de Georg Trakl din Versuri - traducere, prefaţă şi comentarii de Christian W. Schenk, traducere de Christian W. Schenk
Adăugat de Hyperion
Comentează! | Votează! | Copiază!

Helian

În ale sufletului singuratice ore
E frumos să mergi la soare
Lângă galbenele zidurile ale verii.
Tăcuţi se-aud în iarbă paşii; dar tot mai doarme
În marmură gri fiul lui Pan.

Seara de pe terasă ne îmbătam cu vinul brun.
Roşiatic străluceşte a piersicului frunziş;
Blândă sonată, fericită desfătare.

Deja e a nopţii tăcere.
Pe întunecate dealuri
Ne întâlnim cu păstori şi cu albele stelele.

Când s-a întomnat
Se arată apusa claritate-n grove.
Umiliţi trecem pe lângă roşii pereţi
Iar ochii rotunzi urmăresc al păsărilor zbor.
Seara se scufunda apa în funerare urne.

[...] Citeşte tot

poezie de Georg Trakl din Versuri - traducere, prefaţă şi comentarii de Christian W. Schenk, traducere de Christian W. Schenk
Adăugat de Hyperion
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântec de noapte

A suflării nemişcare.
Un chip de animal
Încremenit de-albastru, sanctitatea lui.

Imensă e tăcerea-n piatră;
Masca unei noptatice păsări. Blajin triplu acord
Se contopeşte-ntr-unul. Elai!

Chipul tău Se-nclină mut peste-albăstriile ape.
O! Voi liniştite oglinzi ale adevărului.
Pe singurătatea tâmplei de fildeş
Răsare palida reflexie a căzuţilor îngeri.

Comentarii
Trakl nu este "poetul nopţii" chiar dacă aşa o vrea "clişeul"! Atât seara cât şi dimineaţa apar preponderent în poeziile sale. Crepusculul este motivul de bază a celor două din urmă (apus/răsărit). Totuşi avem aici un "Cântec de noapte".
Poemul începe cu "suflarea" (divină), respiraţia e încremenită în lut (piatră), aici începe istoria omenirii. Această interpretare poate părea a fi prematură, dar "nemişcarea" indică în mod clar acest lucru.
Trakl, chiar dacă a întrerupt şcoala, avea o cultură umanistă profundă şi diferenţiată. În "inventarul" ei este inclusă şi doctrina aristotelică a "nemişcatului Dumnezeu" ca "primul mişcător", primul care a pus cerul şi pământul în mişcare. "Un chip de animal/ Încremenit de-albastru" devine lizibilă ca o interpretare extrem idiosincratică a doctrinei lui Darwin despre descinderea omului îmbinată cu povestea biblică a Creaţiei Divine.
Acest om se transformă la Trakl într-o "nemişcare", ca şi cum aceasta ar fi cea mai înaltă formă umană de a se apropia de chipul şi asemănarea cu Dumnezeu, "tăcere-n piatră", "mască". Caracteristica acestei poezii este, în mod cât se poate de vizibil, "nemişcarea".
Imobilitatea lui Dumnezeu pare să se reflecte în "încremenirea" celei mai înalte creaturi ale sale, modelate după chipul şi asemănarea Sa. "Singuraticul", omul în oglinda adevărului, este marcat de "temple de fildeş", o imagine statuară. Dar această asemănare este în mod clar ruptă. O altă imagine intervine, imaginea lui Narcis1 care se uită la sine în luciul apei şi se îneacă în dragostea pentru sine însuşi. Dar Trakl se referă
oare Narcis? El numeşte personajul "Elai", (fata din măslin) care este o figură antică grecească a fertilităţii. Din numele acesta se pot forma atât "Elis", cât şi "Elai". În ebraică "Eli" înseamnă "Dumnezeul meu".

[...] Citeşte tot

poezie de Georg Trakl din Versuri - traducere, prefaţă şi comentarii de Christian W. Schenk, traducere de Christian W. Schenk
Adăugat de Hyperion
Comentează! | Votează! | Copiază!